$$$

 Avionul companiei Boeing s-a înclinat brusc spre stânga, pierzând altitudine cu un sunet apăsat și înfricoșător.

Bagajele de mână s-au desprins din suporturi și s-au prăbușit peste pasageri. Adulții au izbucnit în țipete, iar copiii, cuprinși de spaimă, au început să plângă fiecare într-un alt glas.

Însoțitoarele de bord alergau neputincioase printre rânduri, încercând zadarnic să-i liniștească pe oameni. În mai puțin de un minut, cabina fusese cuprinsă de un haos total și o panică copleșitoare.

— Ce moarte stupidă și nedemnă... — am gândit, m-am lăsat pe spate în scaun și am închis ochii.

O apatie greoaie, cu tentacule lipicioase, mă cuprinsese din cap până-n picioare. Nu aveam nicio dorință să mă mișc. Nici măcar să respir. Eram prins într-o stare de resemnare absolută. Locul meu era lângă culoar. În stânga, pe rândul alăturat, stătea un bătrân cu păr alb și barbă îngrijită, ca de zăpadă. Am deschis ochii și m-am întors spre el. Și el s-a întors spre mine.

— Nu te teme, fiule. Totul va fi bine — mi-a spus zâmbind.

— Ne prăbușim. Nu mai are cum să fie bine. Poate doar dacă vom ajunge cu toții în rai — am murmurat, lipsit de vlagă.

Bătrânul s-a îndreptat. Ținea în mâini un șirag de mătănii. Le răsfoia în tăcere, apoi a zâmbit larg, și-a întins mâna spre mine și m-a mângâiat pe păr. Din palma lui răzbătea o căldură blândă și adânc umană.

— Cel Preaînalt este milostiv. Știu că vom ajunge cu bine. Nu te teme.

Mi-aș fi dorit din tot sufletul să-l cred, dar avionul continua să se prăbușească, iar panica se intensifica.

Dintr-odată, avionul a scrâșnit greu, s-a legănat de câteva ori și a început să se redreseze.

După un minut, Boeing-ul zbura din nou lin. Prin sistemul de sonorizare, căpitanul a anunțat că, din cauza unei defecțiuni la unul dintre motoare, va efectua o aterizare de urgență pe cel mai apropiat aeroport. Observând peisajul repetitiv de dincolo de hublou, mi-am dat seama că aparatul survola zona pentru a consuma combustibil. Situația a durat mai bine de o oră. În cele din urmă, am început coborârea. Aterizarea a fost extrem de dură. Avionul s-a izbit cu forță de sol, s-a ridicat de câteva ori, apoi a rulat violent și s-a oprit chiar la marginea pistei. Bătrânul și-a ridicat mâinile în sus, a mulțumit în tăcere Domnului cu buzele și mi-a făcut cu ochiul, plin de viață.

Când am ieșit din avion, l-am întrebat:

— Cum de erați atât de sigur că nu ne vom prăbuși?

— Nepotul meu s-a îmbolnăvit grav și a stat luni de zile în comă. Medicii spuneau că nu mai e nicio speranță. Dar Domnul mi-a ascultat rugăciunile. Acum o săptămână și-a revenit și se însănătoșește cu pași repezi. Zburam spre el. Cel Milostiv nu putea să-mi salveze copilul și să nu-mi îngăduie să-l îmbrățișez. El este bun — mi-a răspuns, a zâmbit din nou și a ieșit.

Auzind de problemele avionului, cei care ne așteptau s-au grăbit spre aeroportul unde am fost deviați. Ne-au întâmpinat în lacrimi, chiar la scara aeronavei. Fratele meu mai mic nu mă slăbea din îmbrățișare. Când, în sfârșit, s-a liniștit, m-a privit mirat și m-a întrebat:

— Am auzit că nu mai aveați nicio șansă de aterizare. Toți spuneau că vă veți prăbuși... Și tu ești așa calm. Ai un șoc?

I-am ciufulit părul, i-am făcut cu ochiul, întocmai ca bătrânul, și i-am spus:

— Nu puteam să ne prăbușim. Bătrânul trebuia să-și îmbrățișeze nepotul...

— Mda. Mda... — a mormăit fratele, m-a mai privit o dată cu suspiciune și ne-am îndreptat spre casă.

©️ Alan Moon