$$$

 Mușteriu

    Cum învățăm limbile în mod logic... dar și originea unor cuvinte pe care le credeam românești (musafir, mușteriu, mahalagiu, mofluz, mahmur etc...).

     Toate cele de mai sus ne vin din arabă (prin turcă). Araba formează automat pe orice rădăcină verbală sau substantivală un derivat cu prefixul mu-, ma- sau m- care îl indică pe cel ce folosește obiectul sau practică acțiunea respectivă (actantul). Astfel, pe acest panou din Bruxelles în care scrie în franceză, flamandă și arabă «Cumpărăm aur», verbul arab “cumpărăm” <naștari> (نشتري) e pus la începutul propoziției. (Araba, ca și franceza, folosește în conjugare un pronume personal atrofiat înaintea rădăcinii: j’achète = așturi / nous achetons = n-aștari etc.). De la această rădăcină <-aștar-> = “a cumpăra”, sau “iștira”, cumpărături, araba formează cu prefixul mu- > mușteri (مشتري) = “cumpărător”, mușteriu.

Tot așa, “musafir” ne vine, prin turcă, tot din arabă, construit pe rădăcina -sfr- care a mai dat și termenul african (din arabă intrat în swahili, limbă bantu), devenit acum universal: “safari” = călătorie.

Pe o rădăcină arabă în -sfr- cu sensul de a se deplasa, a călători, limba arabă construiește, așadar, cu același prefixul mu-, noțiuni de actant: cineva care face ceva. Așa se face că de la “jihad” (război sfânt) avem “mujahid”, precum acei mujahidin, razboinicii afgani. De la “iștira” = cumpărătură – avem, am arătat: “mușteriu”, cel care cumpără. Sau, de la “azan”, chemarea la rugăciune, avem “muezin”, cel care cheamă la rugăciune. 

Așa că de la “safar”, călătorie, avem în arabă “musafir”, călătorul. Același “safar” a mai dat în Africa, am zis, termenul pentru călătoria de plăcere, însoțită de vânătoare: “safari”, dar mai ales: “musafir” = călătorul. În română, “musafir”, sub influență fanariotă, a luat sensul de oaspete în general. Un rest al legilor ospitalității, când orice călător (musafir) venit de la drum (safari) devenea oaspete. 

Și, tot, așa, de la “hal”, o stare (în ce “hal” ești), avem mahalle = mahala, cartier, un loc în care se trăiește (într-un hal fără de hal); de la <fluz>, bani (vezi “flouze” în franceza argotică = bani) avem “mofluz”, un om prăpădit, fără bani… Și iată cum, pricepând tehnica, putem aplica invers… Căci de unde poate veni “mahmur”? Ei bine, ați ghicit, un “ma-hmur” este un om care a consumat “hamr” (خمر) = “vin”, în arabă. Și care nu mai are acum bani (e mofluz) ca să facă pe mușteriul la bijutier în Bruxelles. 

— Dan Alexe