***

 Rugăciune către Sfântul Serafim de Sarov 

O, preaminunate Serafime, mare făcător de minuni din Sarov, pentru toți cei ce aleargă la tine ajutătorule cel grabnic ascultător, în zilele vieții tale nimeni de la tine sărman n-a ieșit, ci tuturor plăcută le-a fost vederea feței tale și glasul cel cu bună întâmpinare al cuvintelor tale. Pe lângă acestea, și darul tămăduirilor, darul înainte vederii și darul vindecărilor sufletelor celor neputincioase cu îmbelșugare în tine s-au arătat. Iar când te-a chemat pe tine Domnul de la ostenelile cele pământești la odihna cea cerească, niciodată dragostea ta n-a lipsit de la noi și nu este cu putință a număra minunile tale care s-au înmulțit ca stelele cerului, căci, iată, în toate marginile pământului te arăți oamenilor credincioși și le dăruiești tămăduiri. Pentru aceasta și noi strigăm ție: O, preabunule și blândule Cuvios al lui Dumnezeu, rugătorule cel cu îndrăzneală pentru noi, care niciodată nu depărtezi pe cei care te cheamă pe tine, înalță pentru noi binefăcătoarea ta rugăciune către Domnul puterilor ca să întărească poporul nostru binecredincios și să ne dăruiască nouă cele de trebuință în viata aceasta și toate cele de folos pentru mântuirea sufletelor noastre, ca să ne păzească de căderi în păcat și să ne învețe pocăința cea adevărată, ca fără de piedici să intrăm în Împărăția Cerurilor, unde tu acum strălucești în slava neapusă, și să cântăm cu toți Sfinții, lăudând Treimea cea de Viață dătătoare, în veci! Amin.

***

 LECȚIA DE ISTORIE - 2 ianuarie: Uciderea lui Radu de la Afumaţi, domnul Ţării Româneşti.

La data de 2 ianuarie 1529 Radu de la Afumaţi, domnul Ţării Româneşti, a fost ucis împreună cu fiul său Vlad, la Râmnicu Vâlcea, de către boierii vânduți turcilor. Radu de la Afumați, fiul nelegitim al lui Radu cel Mare a preluat domnia într-o perioadă dificilă, când Imperiul Otoman dorea transformarea Țării Românești în paşalâc precum Bulgaria, Serbia și Grecia. Însă prin luptele sale susţinute împotriva turcilor, Radu de la Afumaţi va reuşi să împiedice planurile sultanului Soliman Magnificul, fapt ce l-a făcut pe marele istoric Nicolae Iorga să-l numească pe Radu „Domnul răzbunării creştine şi al mândriei româneşti”. După numeroase lupte cu turcii în care Radu a ieșit biruitor, la sfârşitul anului 1528, boierii trădători care nu vroiau să-și piardă privilegiile în țară, au pornit lupta împotriva domnitorului cu o puternică armată turcească şi l-au urmărit până la Râmnicu Vâlcea, unde a și fost ajuns. Radu de la Afumați a fost ucis la 2 ianuarie 1529, împreună cu fiul său Vlad de numai 7 ani, chiar în altarul bisericuţei de pe dealul Cetăţuia din Râmnicu Vâlcea. Acestui act de o cruzime fără precedent, i s-a adăugat un altul la fel de mișelesc: după ce domnitorul a fost ucis, capul acestuia a fost retezat și a fost dus lui Suleyman Magnificul pe o tipsie de argint. Trupul lui Radu de la Afumați a fost luat de niște prieteni și înmormântat la mânăstirea din Curtea de Argeș, iar deasupra mormântului aceștia au așezat o lespede de marmură, pe care viteazul voievod este înfățișat călare, cu buzduganul în mână și cu mantia fluturând.

***

 2 Ianuarie

SFANTUL SERAFIM DE SAROV

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759, în orașul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A rămas orfan de tată la vârsta de 3 ani. Când a împlinit 17 ani, primind binecuvântarea mamei, a plecat să îmbrățișeze viața monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. După un timp, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mânăstirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mânăstirea Sarovului.

După opt ani petrecuți ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.

Curând după aceasta, împlinind 16 ani de mânăstire, cu binecuvantarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din desișul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câțiva kilometri de mânăstire.

Obișnuia să plece din chilia sa seara și, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineața se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toata ziua. Această nevoință a ținut-o sfântul vreme de o mie de zile și o mie de nopți.

S-a întors în mânăstire în anul 1810, la cererea bătrânilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferință în urma căreia întreg trupul se umfla din cauza reținerii apei din corp. Sfântul Serafim le-a spus celor din obștea mânăstirii: „M-am predat pe mine însumi adevaratului Doctor al sufletelor și al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, și Preacuratei Sale Maici. Dăruiți-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie). Împărtășit în chilia sa, Serafim se însănătoși grabnic în urma apariției Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru și Ioan Evanghelistul, care, arătând spre cel ce zăcea în pat a zis: „El este unul dintre ai noștri", atingând cu sceptrul sau șoldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apa afară.

Revine în 1825 la chilia sa din pădure, unde va primi mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povață. Sfântul întampina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și cuvintele urării pascale "Hristos a Înviat!". Îi numea pe toți "bucuria mea".

În data de 2 ianuarie 1833, Sfăntul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucisate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.

Canonizarea sa a fost săvârșita în anul 1903, la 70 de ani de la trecerea la cele veșnice.

***

 Știai că citind o carte pe săptămână, timp de un an, acumulezi cunoștințele echivalente unui MBA de doi ani, care poate costa între 20.000 și 100.000 de euro?

 Știai că după ce citești aproximativ 30-40 de cărți bune pe un domeniu, nu mai descoperi lucruri noi, doar aprofundezi și vezi alte perspective pentru aceleași principii?

 Știai că, în SUA, o persoană citește în medie 12 cărți pe an și tu, dacă citești o carte pe săptămână, ești de aproape cinci ori peste această medie? 

 Știai că indienii citesc în medie 10 ore/saptămână/persoană? În România, media e de 5 minute/zi/persoană. 

  Conform Eurostat, doar 6,2% din români citesc cărți. Suntem pe penultimul loc în Europa (Franța e pe ultimul cu 2,6%). Deci 94% dintre români nu citesc cărți. 

 

Prin simplul fapt că citești o carte pe an, deja ai depășit 94% dintre români care nu citesc deloc. Dacă citești 52 de cărți pe an, ai intrat automat în top 1%!

Sursă: Lorand Soares Szasz

***

 VIAȚA DIOSCURILOR

Dioscuri. Acest nume – în traducere „fii ai lui Zeus” – îi indică pe Castor şi Pollux, cei doi eroi pe care romanii îi desemnau uneori cu numele de Castori.

După Homer, erau fiii Ledei şi ai lui Tindar, regele lacedemonienilor (de aceea sunt numiţi uneori Tindarizi), şi fraţii Elenei. Castor era celebru pentru priceperea sa în îmblânzirea cailor, iar Pollux pentru iscusinţa sa în pugilat (Homer, Odiseea). Potrivit lui Homer, amândoi dispăruseră de pe pământ înainte ca grecii să întreprindă expediţia împotriva Troiei. Cu toate că fuseseră îngropaţi, se întorceau la viaţă pe rând, o zi unul, o zi celălalt, şi li se aduceau onoruri divine.

Potrivit altor tradiţii, Castor şi Pollux erau fiii lui Zeus şi ai Ledei, şi se născuseră, în acelaşi timp cu sora lor Elena (Horaţiu, Ars Poetica), dintr-un ou. În sfârşit, după alţii, numai Elena şi Pollux erau fiii lui Zeus, în timp ce Castor era fiul lui Tindar. De aceea, Pollux era

nemuritor, pe când Castor, ca toţi ceilalţi muritori, era supus bătrâneţii şi morţii (Pindar, Nemeene).

Viaţa fabuloasă a Dioscurilor este caracterizată de trei evenimente principale :

1) expediţia împotriva Atenei, unde au adus-o cu ei pe sora lor Elena, care fusese răpită de Tezeu şi dusă la Afidne, cetate pe care Dioscurii au cucerit-o;

2) participarea la expediţia argonauţilor, în timpul căreia, într-o întrecere de pugilat, Pollux l-a ucis pe Amicos, regele bebricilor. În timpul expediţiei argonauţilor, cei doi fraţi au întemeiat cetatea Dioscuria, în Colhida;

3) lupta cu Idas şi Linceu, fiii lui Afareu, provocată de răpirea de către Dioscuri a Leucipidelor, Phoebe şi Hileira. Răpirea a stârnit reacţia nepoţilor lui Leucip, Idas şi Linceu, care i-au urmărit. Castor, care, potrivit uneia din tradiţiile citate, era muritor, a fost răpus de Idas, însă Pollux l-a ucis pe Linceu, în timp ce Zeus însuşi l-a fulgerat de moarte pe Idas. La rugămintea lui Pollux, Zeus i-a îngăduit să împărtăşească soarta fratelui său, cei doi trăind de atunci, pe rând, o zi sub pământ şi o zi în cer, printre zei. Potrivit unei versiuni diferite a povestirii, Zeus a recompensat ataşamentul reciproc al celor doi fraţi aşezându-i, sub forma constelaţiei Gemenilor, printre astre (Euripide, Elena).

sursa: 

Anna Ferrari, Dicţionar de mitologie greacă şi romană

***

 UN ROMÂN LA HOLLYWOOD - EDWARD G. ROBINSON

Știați că Edward G. Robinson, unul dintre cei mai populari actori din anii de glorie ai cinematografului, s-a născut în cartierul bucureștean Dudești? Distins în anul 1973 de Academia Americană de Film cu un Oscar onorific pentru întreaga sa activitate, actorul american de origine română Edward G. Robinson este clasat de Institutul American de Film pe locul 24 în topul vedetelor de sex masculin din cinematografia americană. 

 

Marele actor a jucat în 40 de spectacole de succes pe scenele Broadway-ului și în mai mult de 100 de filme, de-a lungul unei cariere de aproape 6 decenii. Deși este recunoscut ca fiind personificarea ideală a “gangsterului american” pe marile ecrane, Edward G. Robinson a întruchipat în rolurile jucate de-a lungul timpului o gamă largă de tipologii umane.

 

Edward G. Robinson pe marile ecrane

 

Edward G. Robinson - pe numele lui adevărat Emanuel Goldenberg - a fost cap de afiș în numeroase producții cinematografice, alături mari nume ale cinematografiei: Bette Davis (“Kid Galahad” - 1937), Humphrey Bogart (“Key Largo” - 1948), Marlene Dietrich (“Manpower” - 1941), Frank Sinatra (“A Hole in the Head” - 1959), Steve McQueen (“The Cincinnati Kid” - 1965), Gregory Peck (“Mackenna's Gold” – 1969), Charlton Heston (“Soylent Green” – 1973). Reporterul Henry Doru al revistei “Realitatea Ilustrată” l-a întâlnit și l-a intervievat pe Edward G. Robinson în toamna anului 1936, la Paris:

Un interviu cu Edward G. Robinson

 

“Robinson e un om foarte simplu (e curios cum toți artiștii din America sunt simpli), cordial, surâzător, lipsit de acea ferocitate arătată în filmele sale, vorbește la perfecție franceza, germana și... românește.

 - Foarte drăguț din partea d-tale că ai venit să mă vezi. Am primit tot felul de ziariști și mă simt fericit că pot strânge mâna unui compatriot.

Inutil de a vă descrie stupefacția mea la auzul acestor cuvinte pronunțate de un actor celebru într'o românească perfectă.

 - Ca să schimb puțin din banalul interview, îi spusei eu, v'aș ruga să-mi vorbiți de d-voastră."

Edward G. Robinson despre copilăria sa în București

 

"- Sunt născut în București, îmi declară Robinson, în strada Cantemir, am urmat școala la “Carolina și lacob Loebel" dacă îmi aduc bine aminte; la vârsta de 10 ani am părăsit țara împreună cu familia mea plecând în America (notă: Ed Robinson avea la data interviului 43 de ani). Părinții mei voiau să mă facă avocat sau comerciant. Am fost însă atras către scenă. 

 

Am jucat tot repertoriul de Ibsen, Strindberg. Cariera mea teatrală a început imediat după război. Am debutat într’o piesă patriotică, “Sous le Fue", unde interpretam trei roluri de soldați: francez, englez și belgian. Piesa aceasta a avut un mare succes la New-York și imediat după aceea mi se propuse să joc versiunea americană a piesei franceze “Un trou dans le mur".

Edward G. Robinson - primele roluri pe marele ecran

 

"- Cum ați ajuns la film ?

- Am jucat acum 5 ani o piesă de gangster, “Le Rackets", și după un succes imens pe Broadway am plecat în turneu. După o reprezentație la Los Angeles mi s'a făcut propunerea să turnez un film într’un rol identic cu acela interpretat în piesă. Pe vremea aceea începu voga filmelor de gangsteri. Lesne de înțeles că am acceptat imediat și n'am stat pe gânduri... Și nu regret... lată-mă deci “teribilul gangster". Filmele acestea mi-au făcut o oarecare popularitate în lumea adevăraților gangsteri. Am primit numeroase scrisori de la celebrii gangsteri, scrisori de felicitare, însă și de amenințare ca să nu exagerez, dându-mi oarecare lămuriri asupra mentalității lor. Aceste lămuriri mi-au fost de mare folos. Am multe relațiuni cu adevărații gangsteri, nu vreau însă să se creadă că sunt un “vraie de vrai"…"

Edward G. Robinson - amintiri din București

 

"- Vă mai aduceți aminte de București?

- Cum nu... Calea Văcărești, Dudești... strada Bradului... O coincidență nostimă: Când eram copil, mă jucam adesea cu camarazii mei de-a “hoții și gardiștii"... Devenisem “temut" prin loviturile de pumni ce le dădeam...

Devenisem un fel de spaimă a cartierului... bine înțeles printre copii. Cine se gândea atunci că voi deveni în filme tipul reprezentativ al gangsterilor, care pe vremea mea îi numeam pur și simplu “hoți"? Cine se gândea atunci că astăzi voi face uz de pumni ca acum 33 de ani când umpleam strada și maidanurile cu strigătele noastre...

Interviu

Reporterul "Realității Ilustrate" Henry Doru 

alături de actorul Edward G. Robinson

- Mai aveți rude în țară?

- Nu, am avut un frate care a murit în timpul războiului în armata română.

- Ca încheiere trebuie să vă fac o destăinuire... Numele meu nu este EdwardG. Robinson... ci Edy Goldenberg, născut în cartierul Dudești din București... Scrieți în revista d-voastră pe care aș dori s'o primesc regulat, că n'am uitat pe prietenii mei din copilărie și acei ce-și reamintesc sau au cunoscut acum 33de ani la școala “Carolina și Jacob Loebel" pe un oarecare Edy Goldenberg, să știe că el este astăzi Edward G. Robinson. Spuneți că n'am uitat româneasca și că la New-York am mulți prieteni români. Regret că n'am timp, altfel aș fi venit în țară pentru câteva zile...”

Sursa: articolul “Ed Robinson” - semnat Henry Doru – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” – numărul din 16 decembrie 1936

 

Edward G. Robinson - filmografie selectivă

1931 Micul Caesar

1937 Teroare

1938 Dubla existență a doctorului Clitterhouse

1939 Confesiunile unui spion nazist

1941 Lupul de mare

1944 Femeia din vitrină

1944 Asigurare de moarte

1945 Scarlet Street

1946 Străinul

1948 Key Largo

1955 Înfrângerea lui L. Wilkison

1956 Cele zece porunci

1962 Două săptămâni într-un alt oraș

1963 Premiul

1964 Toamna Cheyenilor

1964 Bunul meu vecin Sam

1965 The Cincinnati Kid

1968 Nici un moment de plictiseală

1969 Aurul lui Mackenna

1970 Cântecul Norvegiei

1973 Hrana verde

*†*

 POVEȘTI DE DRAGOSTE:

OCTAVIAN GOGA ȘI HORTENIA COSMA

La 14 octombrie 1906, Octavian Goga şi-a unit destinul cu cel al Hortensiei Cosma, o fiinţă senină, de o nespusă frumuseţe fizică şi morală, de o mare delicateţe şi sensibilitate, cea de-a doua fiică a celui mai de vază şi mai bogat român transilvănean. Cei doi îndrăgostiţi se dezmierdau spunându-şi în intimitate Vişca şi Vişcu sau Tani şi Tavi. 

Poetul i-a dăruit lui Tani o frumoasă poezie cu titlul O rază, cu dedicaţia Miresei mele..., apărută în primul număr al revistei Luceafărul. Celebrată la Sibiu, căsătoria a luat proporţiile unei sărbători naţionale. Naşi de cununie au fost Alexandrina şi Alexandru Vlahuţă.

Greu de imaginat cum s-a putut produce breşa într-un cuplu ca al lor, dăruit cu un sentiment atât de frumos… Legătura lor păruse indisolubilă.

Imensa bucurie a prefigurării unui urmaş la orizontul de aşteptare a cuplului Goga avea să se soldeze cu o durere pe măsură, ba chiar dublată, căci Tani a adus pe lume gemeni morţi şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, medicii s-au pronunţat şi că nu va mai putea zămisli. Vremuri grele aveau să se abată asupra soţilor Tani-Tavi.

Suava Tani… Un diamant de inocenţă… Nobleţea personificată, de o fascinantă frumuseţe naturală, care nu avea în ea nimic agresiv, nimic ostentativ, nimic premeditat, revârsând în juru-i doar distincţie, lumină, blândeţe, farmec, Tani cea delicată, sensibilă şi supusă, concentra în ea misterul eternului feminin, evident, în ipostaza-i benefică, ea însăşi întruchiparea izvorului fericirii conjugale, a iubirii pentru Octavian Goga. Nimic nu-i putea lipsi bărbatului pe care îl învrednicise ca partener de viaţă…

Ce îi va fi tulburat oare echilibrul şi va fi pus în pericol această căsnicie, pe care lumea o considera ideală? Un angrenaj de dezastre minore? Singurătatea fiecăruia în cadrul cuplului, nemulţumirile, frustrările, neîmplinirile copleşitoare, cotidianul care erodează?

Nicidecum. Toate acestea nu fac, în fond, decât să mascheze adevăratele divergenţe. O dramă domestică impecabil orchestrată, rămasă o enigmă familială. Şi totodată o dovadă peremtorie că dragostea adevărată nu învinge întotdeauna.

Povestea de dragoste dintre Tani şi Tavi se poate rezuma în câteva cuvinte:“A fost odată un Eden… şi în el a intrat un şarpe…”. Altfel spus, Tavi se apropiase foarte mult de o prietenă din copilărie, care devenise şi prietena familiei Goga, Veturia Triteanu, fiică de preot, căsătorită cu o faţă bisericească, care nu a ezitat să-şi înşele soţul pentru a cuceri inima lui Octavian Goga.

Hortensia şi Veturia. Diametral opuse, încât o persoană de bună-credinţă, care le cunoştea şi îl cunoştea şi pe Octavian Goga, îşi punea, în mod firesc, întrebările de bun-simţ:“Ce s-o fi petrecut oare în sufletul lui Octavian Goga când, după o căsătorie mai mult decât fericită de 14 ani cu Tani, a ales să trăiască tot testul vieţii alături de Veturia? Cum a putut face la cele două căsătorii alegeri atât de deosebite una de alta? Ce oare avea Veturia şi nu avea Tani, astfel încât în alegerea lui Octavian Goga balanţa să încline în favoarea celei dintâi?”

În familia Goga a fost mereu admisă ca plauzibilă varianta în care Veturia l-a minţit pe Octavian Goga că ar aştepta de la el un copil, iar poetul, atât de dornic de un urmaş, iluzionat, a cedat la şantaj, pentru ca apoi să fie pus în situaţia că “Veturia s-a înşelat”, şi nu că el a fost înşelat. O Tani sublimată de maternitate ar fi anulat din start orice posibilă concurenţă…