sâmbătă, 9 decembrie 2023

###

 CINE A FOST TAMERLAN? | Restauratorul Imperiului Mongol al lui Genghis Khan; fondatorul Imperiului Timurid în Asia Centrală și Persia 🌏


Tamerlan, cunoscut și sub numele de Timur, a fost o figură centrală în istoria secolului al XIV-lea, lăsând o moștenire complexă care încă generează dezbateri printre istorici și cercetători astăzi. Viața sa a fost marcată de cuceriri și ambiție, iar impactul său asupra istoriei lumii este incontestabil.


Tamerlan s-a născut în jurul anului 1336 în Transoxiana, lângă orașul Shahrisabz, în ceea ce este astăzi Uzbekistan. El a aparținut tribului Barlas, un grup de origine mongolă care s-a stabilit în regiune și a adoptat multe dintre obiceiurile locale turcești. De la o vârstă fragedă, Tamerlán s-a dovedit a fi un lider înnăscut și un strateg viclean, calități care i-au definit ulterior cariera.


Ascensiunea lui Tamerlan la putere a început în anii 1360, când a profitat de vidul de putere din regiune pentru a-și extinde influența. S-a declarat restaurator al Imperiului Mongol al lui Genghis Khan, deși nu avea nicio legătură directă de sânge cu el. Abilitatea sa de a uni diferite triburi și carisma personală au jucat un rol crucial în ascensiunea sa.


Tamerlan este cel mai cunoscut pentru campaniile sale militare, care s-au întins în Asia de Vest, Caucaz, India și sudul Rusiei. A fost un comandant nemilos și adesea brutal, cunoscut pentru tacticile sale pârjolite și utilizarea terorii pentru a-și demoraliza dușmanii. Victoriile sale în bătălii precum Ankara în 1402, unde l-a capturat pe sultanul otoman Bayezid I, sunt legendare.


În ciuda reputației sale de cuceritor, Tamerlan a fost și un manager capabil. El a promovat comerțul, sponsorizat artele și arhitectura și a condus capitala sa, Samarkanda, spre o perioadă de prosperitate și renaștere culturală. Sub domnia sa, Samarkanda a devenit un centru de învățare și artă, atrăgând poeți, artiști și savanți.


Moștenirea lui Tamerlan este ambivalentă. Pe de o parte, el este amintit ca un cuceritor crud și nemilos; pe de altă parte, ca un mare conducător și patron al artelor și culturii. După moartea sa în 1405, imperiul vast pe care l-a construit a început să se prăbușească, dar impactul său asupra istoriei și culturii regiunii durează.


Viața lui Tamerlan reprezintă un studiu fascinant al contradicțiilor umane: un războinic nemilos și un patron ilustrat, un lider carismatic și un tiran temut. Povestea lui este o amintire a modului în care o singură figură poate modifica cursul istoriei și lasă o amprentă care dăinuie peste secole.


#Tamerlan #ImperioMongol #genghiskhan #historiaantigua #lideres #jes sicacanaltravel 

###

 😳🍁 CÂTE ȘTII DESPRE DORIAN GRAY? Tânărul care a vrut să-și imortalizeze sufletul printr-un portret


Povestea lui Dorian Gray, imortalizată în romanul lui Oscar Wilde din 1890 „Portretul lui Dorian Gray”, este o explorare fascinantă a vanității, moralității și consecințelor hedonismului neînfrânat. Romanul se învârte în jurul lui Dorian Gray, un tânăr de o frumusețe și un farmec inegalabil, a cărui viață se schimbă radical după o întâlnire cu artistul Basil Hallward și influența sa, Lord Henry Wotton.


Basuioc pictează un portret al lui Dorian, capturând tinerețea și frumusețea sa curată. Sub tutela cinică a Lordului Henry, Dorian obsedează să-și păstreze aspectul tânăr, exprimând dorința ca portretul său să îmbătrânească în locul său. Ca prin magie, dorința lui devine realitate: pe măsură ce Dorian își menține aspectul tânăr și atrăgător, portretul începe să reflecte semnele decăderii morale și îmbătrânirii sale.


Dorian se scufundă într-o lume a indulgenței și exceselor, explorând toate formele de plăcere și viciu, crezând că aspectul său exterior îl achită de orice repercusiuni morale sau sociale. Totuși, transformarea portretului devine o amintire constantă și terifiantă a corupției sufletului său. Pe măsură ce timpul trece, Dorian devine din ce în ce mai paranoic și temător că secretul său va fi dezvăluit, ceea ce îl determină să comită și mai multe acte disperate și distructive.


Povestea lui Dorian este o critică usturătoare a societății victoriene, evidențiind superficialitatea și standardele duble ale epocii. Wilde folosește figura lui Dorian Gray pentru a explora subiecte precum natura artei, relația dintre frumusețe și moralitate și consecințele unei vieți dedicate doar plăcerii personale.


Tragedia lui Dorian Gray culminează cu realizarea sa că nu poate scăpa de consecințele acțiunilor sale și că adevărata frumusețe și virtutea sălășluiesc în caracter și nu în aparență. Într-un ultim act de disperare și poate mântuire, Dorian distruge portretul, rezultând propria moarte, corpul îmbătrânit și desfigurat și portretul revenind la forma originală, frumoasă și tânără.


Povestea lui Dorian Gray rămâne relevantă și astăzi, servind ca o reflecție puternică asupra obsesiei pentru tinerețe și frumusețe și pericolelor de a trăi o viață lipsită de considerație morală.


#doriangray #historia #curiosidades #historias #leyendas #misterios #unan gelporelmundo 

Dreptul la neuitare

 DREPTUL LA NEUITARE… 

Un romașcan a condus misiunea diplomatică a Moldovei la curtea țarinei Ecaterina a II-a Rusiei,  in decembrie 1769 - 1770. 

  În anul 1769 mai multe oști străine au poposit în Moldova; mai întâi tătarii care au prădat țara, apoi turcii care au urcat pe cursul Prutului până la Răbâia,  fiind înfrânți de ruși, după care s-au retras pe aceeași cale până la Galați. În acest context Divanul Moldovei a alcătuit o delegație oficială (3 clerici și 3 mireni) care urma să pornească în misiune diplomatică în Rusia, pentru a prezenta țarinei doleanțele țării și a cere sprijin împotriva turcilor.

A fost desemnat episcopul Inochentie al Hușilor, născut în ținutul Romanului ( loc. Bahna) să conducă delegația moldoveană la curtea țarinei Ecaterina a II-a, alături de care au fost propuși: stareții Vartolomeu Măzăreanu de la Mănăstirea Solca ( a cărui piatră de mormânt se află la biserica Precista Mare din Roman) și Benedict Teodorovici de la Moldovița, împreună cu boierii Ioniță Paladi (fost mare logofăt) și Enache Milu (fost mare spătar). Cel de-al șaselea delegat ales, logofătul Lupu Balș (ctitor al bisericii din Trifești- Roman) nu a mai putut pleca din cauza bătrâneților și a iernii grele. 

  Vlădica Inochentie s-a sfătuit cu domnul țării și cu mitropolitul, a primit de la Sfatul țării „suplicele și scrisorile necesare”, precum și banii pentru călătorie și în decembrie 1769 s-a pregătit de călătorie. Delegația urma să înmâneze țarinei trei scrisori alcătuite de Sfatul țării: în prima se vorbea de interesele Moldovei la acea vreme, în cea de-a doua moldovenii cereau sprijinul Rusiei pentru a readuce Sfintele moaște ale Sf. Ioan cel Nou de la Zolkiev la Suceava, iar în cea de-a treia scrisoare, mai multe văduve din Moldova cereau împărătesei unele scutiri.

În preajma Crăciunului din acel an (1769) delegația era gata de drum. Cei trei clerici au plecat în ziua de 27 decembrie de la Mănăstirea Solca. Arhimandritului Benedict, egumenul Moldoviței, îi revine meritul de a fi alcătuit un jurnal de călătorie, descoperit și publicat de către Mihail Kogălniceanu în anul 1841 și apoi în anul 1860: „Călătoria la Petersburg a Părintelui Venedict”, după care putem reconstitui acum această frumoasă, dar palpitantă misiune diplomatică.

În ziua de Anul Nou delegația se afla la Cernăuți. Peste alte trei zile era în târgul Zalesciki din „țara leșască” unde clericii s-au întâlnit cu delegația boierilor moldoveni și au pornit împreună la drum spre Kiev, luni, 4 ianuarie 1770.  Slujba Bobotezei au făcut-o în satul Losale, în casa unui preot. Ajungând ei la târgul Leticev s-au întâlnit aici cu generalul Rumianțev, care i-a primit „cu mare cinste”, stând cu ei șase zile, timp în care au discutat despre toate problemele cu care mergeau la Petersburg. Pe 18 ianuarie 1770 au pornit la drum, dar au mers foarte greu deoarece drumul pentru sanie se stricase, iar locurile erau nisipoase .

În cele din urmă delegații noștri au ajuns la Kiev, fiind găzduiți la Mănăstirea Nicolaevschi lângă Marea lavră Pecerska, pe al cărei stareț l-au vizitat în a treia zi de la sosirea lor, după ce au fost primiți de arhiepiscopul Arsenie. S-au închinat la sfintele moaște în peșteri, au luat parte la Sfânta Liturghie în măreața catedrală „Sf. Sofia” și apoi au pornit mai departe, călătorind zi și noapte cu poșta spre Moscova, făcând un popas la Dimitrovka, unde se afla domeniul pe care l-a primit Dimitrie Cantemir de la Petru cel Mare.

În sfârșit, la 13 februarie au intrat în Moscova „pe o mare furtună, cu mare ger și cu ninsoare”, fiind găzduiți la Mitropolie. Au ajuns mai întâi clericii, deoarece ceilalți delegați (boierii) au întârziat pe drum din cauza unor necazuri care s-au ivit. Unul dintre aceștia, Ioniță Palade s-a înbolnăvit pe drum și a murit, iar prietenul său de călătorie a trebuit să stea cu el și apoi să-l îngroape creștinește la biserica grecească din Nijni, fapt pentru care episcopul Inochentie a trebuit să aștepte la Moscova două săptămâni. 

Vremea era tot mai rea și începuse Postul Mare. Miercuri în cea de-a doua săptămână din post delegații au luat masa cu beizadeaua Matei a lui Dumitrașcu Cantemir, cel care i-a primit cu mare bunătate, după care au pornit spre nord până ce, după aproape trei luni de călătorie, în asprimea iernii, au ajuns pe 9 martie la Petersburg.

În dimineața zilei de 28 martie , în duminica Floriilor, au fost trimise  carete împărătești cu câte șase cai să aducă delegații la biserica curții, pentru a lua parte la slujbă. După slujbă toată curtea și oaspeții au mers în sala tronului. După ce a intrat țarina, maestrul de ceremonii a prezentat delegații români, dând cuvântul mai întâi conducătorului delegației Moldovei, episcopului Inochentie care a rostit o cuvântare, apoi a prezentat scrisorile oficiale din partea țării.  

În perioada cât au stat la Petersburg, episcopul Inochentie a îndemnat pe Vartolomeu Măzăreanu să traducă în limba română unele cărți religioase, iar acesta a început cu Liturghia Arhierească.

La 17 iulie 1770, episcopul Inochentie și logofătul Enache au pornit către Moldova, făcând o vizită mareșalului Rumianțev, iar ceilalți doi arhimandriți au mai rămas zece zile pentru a căpăta de la împărăteasă odoare, cărți, odăjdii, pe care le-au dobândit. Știm că și vlădica Inochentie a primit daruri de la țarina Ecaterina a II-a, dintre care amintim un rând de veștminte arhierești, din care se mai păstrează până astăzi în zestrea Episcopiei de la Huși: un engolpion de mare valoare artistică, o mitră din catifea vișinie și un sacos arhieresc de „butur roșu cu fluturași de aur”.  

Au trecut de atunci peste 250 de ani și faptele acestora i-au făcut vrednici de neuitare...

Veșnică să fie pomenirea lor!

***

 CINE A FOST BALDUIN IV AL IERUSALIMULUI? | Regele Lepră care l-a învins pe Saladino, în ceea ce este considerată una dintre cele mai remarcabile victorii ale cruciaților.


Regele Baldwin, cunoscut sub numele de Regele Leper, este o figură intrigantă și tragică în istoria medievală. Povestea lui se întinde în secolul al XII-lea, iar viața lui este învăluită de mit și legendă, o narațiune care rezonează cu teme de curaj, tragedie și datoria neclintită a unui monarh.


Balduin al IV-lea al Ierusalimului, născut în 1161, a fost încoronat rege la frageda vârstă de 13 ani. Domnia sa a fost una marcată de conflicte și provocări, atât personale, cât și politice. Lepra, o boală temută și neînțeleasă la acea vreme, a început să se manifeste la Balduino în tinerețe. În ciuda progresiei bolii sale, care l-ar fi dezactivat în cele din urmă, determinarea și capacitatea sa de a guverna nu au pălit niciodată.


În timpul domniei sale, el s-a confruntat cu o presiune tot mai mare din partea statelor musulmane din jurul și instabilitatea internă a propriului regat. Baldwin al IV-lea este probabil cel mai bine amintit pentru rolul său în bătăliile cruciale ale vremii, inclusiv victoria sa vicleană în Bătălia de la Montgisard din 1177, unde, în ciuda tinereții și bolii sale, el și-a condus trupele împotriva unei armate mult mai mari comandate de Saladin.


În ciuda abilităților sale de lider militar și strateg, starea sa de lepră l-a pus într-o poziție vulnerabilă. Lepra nu a fost doar o condamnare la moarte medicală în Evul Mediu, ci a purtat și un mare stigmat social. Cu toate acestea, Baldwin a luptat împotriva acestor prejudecăți și a continuat să guverneze cu ajutorul regenților și consilierilor.


Viața și domnia lui sunt marcate de un amestec de admirație și compasiune. Admirație pentru curajul și abilitățile sale de conducere și compasiunea pentru lupta sa personală împotriva unei boli devastatoare. Moștenirea lui Baldwin al IV-lea stă ca un testament al tăriei umane în fața adversității inimaginabile și evidențiază complexitatea istoriei medievale.


⬇️ Aici îți pun la dispoziție un rezumat al realizărilor tale ⬇️


1. Victorie în Bătălia de la Montgisard (1177): În ciuda tinereții și bolii sale, Baldwin și-a condus cu succes forțele împotriva unei armate mult mai mari conduse de Saladin, în ceea ce este considerată una dintre cele mai remarcabile victorii ale cruciaților.


Doi. Abilitate în diplomație și conducere: Baldwin a dat dovadă de o îndemânare diplomatică deosebită, menținând echilibrul delicat al puterii în regiune și gestionând diferitele facțiuni din propriul său regat.


Trei. Gestionarea bolii de lepră: În ciuda faptului că suferea de lepră, o boală foarte stigmatizată și debilitantă, Baldwin a continuat să domnească eficient, demonstrând o putere și determinare remarcabile.


Patru. Apărarea Regatului Ierusalimului: A menţinut apărarea Regatului Ierusalimului împotriva multiplelor ameninţări, atât externe, cât şi interne, într-o perioadă de mare instabilitate.


5. Reforme administrative: A implementat mai multe reforme pentru consolidarea administrației regatului său, în ciuda dificultăților prezentate de sănătatea și tensiunile interne.


6. Inspirație pentru generațiile viitoare: Povestea lui Baldwin IV a servit drept inspirație generațiilor ulterioare, evidențiind curajul și capacitatea sa de a conduce în circumstanțe extrem de adverse.


Povestea lui Baldwin al IV-lea, Regele Lepros, rămâne o narațiune puternică de rezistență, datorie și umanitate într-o perioadă de luptă intensă și conflict. Viața lui oferă o fereastră către vremuri în care regalitatea nu doar s-a confruntat cu provocări politice și militare, ci și cu bătălii personale care i-au definit caracterul și moștenirea.


Subiect sugerat de: Cesar Hernán Martinez


#balduinoiv #Jerusalem #historiauniversal #edadmedia  #Saladino #jessicacanaltravel 

***

 ȘTIAȚI CĂ ACEST REGE A FOST UNUL DINTRE CEI MAI MARI DUȘMANI AI IMPERIULUI ROMAN?. Aici va spun povestea lui 👑 ⚔️ 🏛️


Atila hunul, regele hunilor din 434 până la moartea sa în 453, este una dintre cele mai emblematice și de temut figuri din istoria antică. Cunoscut pentru dexteritatea și tenacitatea sa militară, Attila i-a condus pe huni în apogeul puterii sale, făcându-i una dintre cele mai mari amenințări la adresa imbatabilului Imperiu Roman.


Atila a moștenit conducerea unui popor nomad, cunoscut pentru capacitatea sa ecvestră și ferocitatea sa în luptă. Sub comanda lor, hunii și-au perfecționat tacticile de război fulger, atacând cu viteză și forță devastatoare. Arcașii lor călare, înarmați cu arcuri puternice din compozit, erau temuți pe tot continentul european.


Imperiul Attillei se întindea de la stepele Asiei Centrale până la porțile Constantinopolului, amenințând atât Imperiul Roman în Est, cât și în Vest. Abilitatea sa de a manipula relațiile politice și de a exploata slăbiciunile dușmanilor săi a fost remarcabilă. Atila a folosit atât diplomația, cât și războiul pentru a-și extinde teritoriul și pentru a-și exercita influența


Unul dintre cele mai faimoase episoade ale domniei sale a fost când Atilla a invadat Galia în 451. Bătălia Câmpurilor Catalane, unde s-a confruntat cu o coaliție de forțe romane și vizigodice, este considerată una dintre cele mai mari bătălii ale antichității. Deși nu a reușit o victorie decisivă, abilitatea lui Attila de a înfrunta un inamic atât de formidabil i-a întărit legenda.


Attila este, de asemenea, cunoscut pentru incursiunea sa îndrăzneață în Italia în 452, ajungând la porțile Romei. Potrivit legendelor, Papa Leo l-am convins să se retragă, întâlnire imortalizată în artă și literatură. Această acțiune nu doar că i-a arătat puterea, ci și capacitatea de a fi pragmatic și strategic.


Moartea lui Attila în 453 a marcat începutul sfârşitului pentru Imperiul Hun. Fără conducerea sa carismatică și strategică, imperiul s-a destrămat rapid. Cu toate acestea, moștenirea lui Attilla ca unul dintre cei mai mari adversari ai Imperiului Roman dăinuie. Figura sa a devenit un simbol al rezistenței împotriva forțelor copleșitoare și este amintit atât pentru brutalitatea sa, cât și pentru geniul militar.


#Atila #imperiohuno #imperioromano #roma #historiaantigua #jessi cacanaltravel 

***

 💥💥💥CINE A FOST MIYAMOTO MUSASHI?. | Legendarul filosof de samurai și arte marțiale


În inima istoriei japoneze a înflorit o moștenire la fel de eternă ca stelele. Miyamoto Musashi, o legendă a secolului al XVII-lea, nu doar că a mânuit o sabie cu dexteritate, ci și înțelepciunea sa marțială a depășit epocilor, devenind un far al artelor marțiale și strategiei.


Povestea sa a fost țesută în satul Miyamoto, din țara Harima, unde de mic a orbit cu dexteritatea sabiei, câștigând primul său duel la vârsta de 13 ani. Acest triumf a fost preludiul unei serii de provocări care i-au sculptat legenda. El a făcut turul Japoniei provocând și depășind renumiții maeștri ai sabiei, făurând o cale plină de victorii.


Stilul său de luptă a fost un ecou singular, folosind două săbii în ceea ce el însuși a perfecționat ca „Niten Ichi-ry ū” (două ceruri ca unul). Această tehnică nu doar că și-a arătat dexteritatea fizică, ci și o filosofie a vieții, un echilibru între strategie și tactică, între gândire și acțiune.


Dar dincolo de a fi un războinic desăvârșit, Musashi a fost un gânditor profund și un artist. În ultimele sale zile, s-a retras la reflecție, oferindu-se picturii, caligrafiei și scrisului. În acest timp a apărut „Cartea celor cinci inele”, o capodoperă care explorează nu doar tehnica sabiei, ci și strategia, tactica și filosofia vieții. Acest text a devenit un ghid fundamental, nu doar pentru practicanții de arte marțiale, ci și pentru liderii din domenii diverse precum afacerile și politica.


Deși Musashi a plecat în 1645, moștenirea sa continuă. Viața ei, între bătălii crâncene și reflecții profunde, continuă să inspire generații întregi. În el, găsim samuraiul ideal: curajos și priceput în luptă, dar și înțelept, artistic și filosofic în pace. Povestea lui este o amintire dureroasă a faptului că măiestria în orice domeniu necesită nu doar dexteritate fizică, ci și o înțelegere profundă a vieții și a  sinelui. 

***

 IMBATRANIM STIMATA DOAMNA....

Imbătrânim, frumoasă doamnă,

Eu sprijin anii mei de tine

Ca de un munte de lumină.

Tu-i porţi... iar umerii tăi mici,

Atât de firavi, de novici,

Ca doi călugari puşi să-ndure

Canonul lor în rugăciune,

Îmi ţin tristeţile de-o viaţă

Şi zile fără de speranţă

Când rătăcind cărări prin ploi

Tu mă chemai să fim iar doi.

Luai în spate din poveri

Şi le-ngropai în primăveri.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Dar cu atâta drag îţi duc

Al neputinţei tăvalug

Ce ţi-a cuprins ca-ntr-o vâltoare

Plăpândul trup precum o floare...

Ţi l-aş purta spre infinit,

Numai să ştii cât te-am iubit.

Îngenuncheat pân' la pâmânt

E îmbrăcat ca-ntr-un veşmânt,

Tivit cu slăbiciuni șuvoi,

De multe ori şi cu nevoi,

Ai cicatrici şi urme-adânci

Lăsate de dureri şi prunci.

Dar şi aşa, vei fi mereu,

Mireasa sufletului meu.

Îmbătrânim, frumoasă doamnă,

Singurătăţi în cuib de cuci

Ne-aşteaptă iarba de sub cruci,

Să odihnim în ea trăiri

Din lada plină cu-amintiri.

Dar sufletelor noastre-acum

Le cresc lăstari pe scurtul drum.

Sunt înfloriți ca-n primăvară

Iar peste tot ne împresoară

Parfumul clipelor în doi

Din vraja vieţii ca un roi.

Şi te iubesc iubită doamnă,

Magnolie-nflorită -n toamnă! -

 Preluat via cenaclu literar

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...