$$_

 

@Fotografia îl reprezintă pe George Bacovia acasă,la ceas aniversar.

 George Bacovia, născut la Bacău,în ziua de 4 septembrie,și trecut în neființă la 22 mai 1957,este considerat cel mai de seamă

poet simbolist român.

     Este autorul volumelor de versuri:,,Plumb",1916

             ,, Scântei galbene",1926

             ,,Cu voi",1930

              ,,Comedii în fond",1936

              ,, Stanțe burgheze",1946

              ,,Poezii",1957

    

Bacovia creează un univers poetic de o frapantă originalitate.El este poetul toamnelor dezolante,al iernilor care dau impresia de sfârșit de lume,al primăverilor generatoare de nevroze și al verilor în care cadavrele intră în descompunere.Acestea nu trebuie înțelese ca  anotimpuri calendaristice,fiind echivalente, pe plan estetic, unei experiențe limită,prin care poetul descoperă sau intuiește o lume putredă, amenințată să se prăbușească.

    Toamnei,Bacovia îi atribuie rolul de eternă bocitoare a lumii dispărute sau pe cale să 

dispară, zeița perpetuu despletită.

    Ploaia autumnală favorizează exprimarea unor sentimente de tristețe, solitudine și oboseală.Ea înregistrează în opera poetului o abundență delirantă (,,Rar", ,, Nocturnă").

    Ninsoarea e și ea o acumulare apăsătoare.Albul este culoarea ei,dar ninge și ,,gri," ,,ninge zoios".Și ninsoarea este un mod al materiei de a plânge.

    Singurătatea se transformă,în poezia bacoviană, în angoasă și spleen-ul alienant, care denumește melancolia fără obiect, însă persistentă.

    Bacovia  sugerează imaginea orașului natal Bacău ca pe aceea a unei ,, cetăți blestemate", fiind acoperit de un cer de plumb,cu piețe pustii,cu becuri agonizânde,cu  o grădină publică ,unde orchestra plânge, întristând 

tot orașul,cu parcul devastat.

Figurile proiectate pe acest fundal sunt fecioare tuberculoase,o palidă muncitoare,poetul însuși rătăcind fără  rost.Spațiul citadin devine în poezia sa un

,,decor de doliu".

     Iubirea,sentimentul etern al

renașterii,este și ea generatoare de nevroze, ea nu este în stare să salveze eul liric din starea de melancolie și pesimism în care se află.

     Fiind un poet simbolist,în primul rând,simbolistica bacoviană este sugerată prin culori variate,capabile să sugereze trăirile sufletești ale poetului:albul aparține ,în cele mai multe poezii,obiectelor în cădere, și,în chip covârșitor ninsorii,dar în poemele ,,Alb" și ,, Balet" sugerează conotații   pozitive.

    Roșul este culoarea extincției,galbenul,culoarea deznădejdii, această culoare sugerând declinul  ireversibil al regnurilor  vieții;

violetul exprimă monotonia,

negrul sugerează pasivitatea absolută,moartea, nimicul fără șansă și tăcerea eternă,lipsa de speranță în viitor.

     Motivul  acompaniamentului muzical  este unul recurent în lirica sa.

Fanfara,buciumul sugerează starea de alarmă,flautul-revolta,caterinca evocă medii sordide, flașneta,harmonica,orga,naiul scot sunete de resemnare,fluierul este fie funebru autumnal,fie funebru campestru,viola și violina exprimă melancolia gravă,clavirul este mai mult un motiv livresc,iar flautul compune, împreună cu piculina,violina și clavirul, marșul funebru de toamnă.

     Eroul bacovian este un neliniștit,face gesturi iraționale și distrate,are viziunea regresiunii și prăbușirii în perioade îndepărtate ale istoriei.Trăirea în afara timpului determină sentimentul golului(,, Lacustră ", 

,,Panoramă")

     Poezia lui exprimă și alte stări psihice:pustiul,plictisul,delirul,

suferința, tristețea etcetera.

     Pentru că zilele acestea sărbătorim 144 de ani de la nașterea poetului,voi încheia cu   poezia ,,Doina",o imagine a toamnei și a nașterii unor noi idealuri.

             Doina

   

Frunze se târăsc,

Întristări pe vânt 

Prin copacii goi.

Îmi imaginez...

Că umblam prin parc,

Astă vară,noi.

Chiuie pe vânt,

În geam somnoros,

Idealuri noi...

     Emilia Mihnea 

      6.09.2025

,