$$$

 MEMORIE CULTURALA - ȘERBAN CIOCULESCU

Critic şi istoric literar, memorialist şi editor, Şerban Cioculescu s-a născut la 7 septembrie 1902, la Bucureşti.

A studiat la Liceul "Traian" din Turnu Severin, apoi la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1920-1923), potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2004). În paralel, a urmat şi cursurile Facultăţii de Drept, pe care însă nu le-a terminat, se arată şi în volumul "Membrii Academiei Române / 1866-2003" (Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003). Şi-a continuat pregătirea (filologie romanică) în Franţa (1926-1928), la universitatea din Sorbona şi la Şcoala Practică de Înalte Studii din Paris. În 1945, obţine doctoratul, cu o teză despre Dimitrie Anghel.

Din 1924 până în 1946, a fost, cu unele întreruperi, profesor secundar în Bucureşti şi în alte oraşe. O perioadă a predat la Găeşti (1924-1935), fiind coleg cu prietenul său, criticul Vladimir Streinu. Apoi, a predat, pentru scurt timp (1946-1947), un curs de literatură română la Universitatea din Iaşi. Între 1963-1965 a predat la Institutul Pedagogic din Piteşti, iar din 1965 şi până în 1974 a fost profesor şi şef de catedră la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti.

A fost redactor-şef al revistei "Viaţa Românească" (1965-1967) şi director general al Bibliotecii Academiei Române (1966-1975). A editat "Viaţa universitară" şi, în colaborare, "Kalende".

Adept al judecăţii obiective şi impersonale, al criticii intelectualiste şi estetice, combătând confuzia de valori, Şerban Cioculescu este considerat o autoritate în peisajul criticii şi istoriei literare româneşti moderne şi contemporane, prin cărţile pe care le-a scris şi prin articolele pe care le-a publicat de-a lungul anilor în ziare şi reviste.

A debutat, în 1923, cu foiletoane critice în "Facla literară", semnând apoi cronica literară din paginile revistei, după care a început colaborarea la "Adevărul", la "Vremea", "Vitrina literară", "Revista Fundaţiilor Regale", "Lumea", "Gazeta literară", "România literară", "Ramuri", "Argeş", "Manuscriptum", "Flacăra" etc.

A debutat editorial în 1935 cu "Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol. 1905-1912", completată mai târziu cu "Documente inedite" (1964). A consacrat câteva volume vieţii şi operei lui Ion Luca Caragiale: "Viaţa lui I.L. Caragiale" (1940), "I.L. Caragiale' (1967), "Caragialiana" (1974). A continuat publicarea ediţiei de "Opere" de I.L. Caragiale, începută în 1930 de Paul Zarifopol (vol. IV-VII, 1938-1942).

Publicistica sa literară este adunată în volumele "Aspecte lirice contemporane" (1942), "Varietăţi critice" (1966), "Aspecte literare contemporane 1932-1947" (1972), "Itinerar critic" (5 vol., 1973-1989), "Dialoguri literare" (1987).

În 1946, a publicat "Introducere în poezia lui Tudor Arghezi" (1946), urmată, în 1985, de "Argheziana".

Împreună cu Tudor Vianu şi Vladimir Streinu, a realizat, în 1944, un volum din "Istoria literaturii române moderne", căruia i s-a adăugat, în 1947, "Literatura militantă".

În 1971, a apărut volumul "Medalioane franceze", în care se ocupă de scriitori francezi clasici şi moderni, iar în 1975, un volum de "Amintiri". A tradus din Stendhal.

A mai lăsat volumele "Prozatori români. De la Mihail Kogălniceanu la Mihail Sadoveanu" (1977), "Poeţi români" (1982), "Eminesciana" (1985).

Membru corespondent (din 3 febr. 1965), apoi titular (din 1 mart. 1974) al Academiei Române, a fost distins cu Premiul (1972) şi cu Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor (1981).

A murit la 25 iunie 1988. 

Citate Șerban Cuoculescu:

“Constructia unei poezii echivaleaza cu cioplirea unei statui in marmura, fie doar numai a unei statuete. Compozitia unui grup statuar te trimite la proza.”

“Viaţa ar fi tristă dacă n-am râde din când în când unii de alţii.”

“O epigramă e jocul în care inteligenţa musteşte ca şampania.”

“Ca scriitor obiectiv de educaţie clasică şi ca artist care disociază arta de producător, Caragiale socotea nepotrivit amestecul cercetătorului literar în viaţa particulară a autorilor. Când i se cereau referinţe biografice, în vederea unor studii, opunea refuzuri categorice. Aşa i-a răspuns lui Horia Petra-Petrescu care pregătea la Lipsca o teză de doctorat despre opera lui Caragiale: "... mărturisesc că nu-nţeleg. Ce-are a face familia mea, care nu e nobiliară, cu operele mele! Şi eu socotesc că d-ta despre aceste opere vrei să faci un studiu critic de literatură şi artă – iar nu despre umila mea familie vreunul eraldic."

Sursa:

https://www.agerpres.ro/documentare/2022/09/07/o-personalitate-pe-zi-criticul-si-istoricul-literar-serban-cioculescu--974420