$$$

 Toată lumea râdea că sunt nebun când plantam pomi pe dealul gol, iar de la treisprezece ani tatăl meu îmi spunea mereu: „Băiete, un pom plantat azi hrănește copiii copiilor tăi, iar un teren vândut azi îți dă doar bani de cheltuială.” Abia mai târziu am înțeles ce a vrut să spună.

Andrei privește acum de pe terasa casei sale peste dealurile acoperite de livadă. Rodul muncii de ani de zile se întinde până departe, iar recoltele aduc belșug și respect din partea oamenilor care odinioară râdeau de el.

La început însă, satul îl privea cu ironie. „Uite nebunii cu pomii!”, strigau unii când îl vedeau cărând răsaduri pe cărarea șerpuită. Pământul era sărac și plin de pietre, dar tatăl lui continua să sape cu răbdare. Merele mici și acre din primii ani păreau un eșec, dar pentru el erau o promisiune.

Anii au trecut, pomii au crescut, iar livada a prins viață. Au venit roadele, au venit și încercările. Oferte de a vinde pământul au apărut la fiecare pas, dar cuvintele tatălui răsunau mereu în mintea lui: „Un pom plantat azi hrănește copiii copiilor tăi.”

Astăzi, livada lui acoperă dealurile care altădată erau goale. Zeci de oameni lucrează la recoltă, iar în fiecare primăvară florile pomilor transformă totul într-un peisaj alb, ca un nor coborât pe pământ.

Și când soarele apune peste livadă, Andrei simte că tatăl lui ar fi mândru. Pentru că a înțeles în cele din urmă că răbdarea și viziunea pe termen lung nu sunt un lux, ci o șansă de a construi libertatea adevărată.

Disclaimer: Această poveste este o creație fictivă. Orice asemănare cu persoane, locuri sau evenimente reale este pur întâmplătoare.