$$_

 CARTEA INVENTIO FORTUNATA

Inventio Fortunata este o caret pierdută, ce conține o interesantă decriere a ceea ce se numește astăzi Polul Nord, considerat a fi o insulă magnetică. Autorul pretinde că ar existao stâncă fantomtică numită Rupes Negra (Piatra Neagră). Cartea care s-a dorit a fi un jurnal de călătorie, este o veritabilă lucrare de enigme încărcate de semnificații nebănuite.

Cartea a fost scrisă în secolul al XIV-lea de un călugăr franciscan din Oxford. Acesta a traversat zona Atlanticului de Nord în jurul anului 1360, aflat în serviciul regelui englez Eduard al III-lea. Din nefericire, de-a lungul timpului, cartea originală, purtând titlul de „Inventio fortunata” s-a pierdut. Conținutul prescurtat al cărții s-a regăsit într-o lucrare numită „Itinerarium”.

Aceasta din urmă a fost scrisă de un călător din Brabant, pe numele său Jacobus Cnoyen. După ce și această lucrare s-a pierdut, multe informații conținute în lucrarea lui Cnoyen privind descrierea șinuturilor arctice se vor regăsi pe vesriunea de glob pământesc realizată de Martn Behaim în anul 1492.

Mai apoi, o altă serie de informații se vor găsi în lucrările unui celebtru cartograf flamand, Gerardus Mercator, așa cum a fost, de exemplu, în imaginea unei hărți realizată de acesta în anul 1569. În această hartă se vede nu numai o reprezentare a Groenlandei, dar și imaginea uluitoare a patru mări. Acestea se „varsă” printr-o intrare rotundă. Această intrare este situată undeva în centrul a ceea ce se dorea a fi Polul Nord geografic.

Tot în centrul Polului Nord s-ar fi găsit, după descrierea inițială din „Inventio fortunata” o stâncă de formă cilindrică. Această stâncă era constrituită la rândul ei din rocă magnetică. Aceleați informații care fac referire la „Inventio fortunata”, transpar și într-o scrisoare adresată de Mercator lui John Dee. Această scrisoare era datată 20 aprilie 1557 și expusă în zilele noastre la Britidh Museum.

John Dee era savant, ocultist, matematician și consilier al reginei Elisabeta I-a a Angliei. În scrisoare Mercator scris: „ În mijlocul acelor țări se află o piscină în formă de vârtej în care se varsă toate cele patru mări care împart Nordul. Apa se năvălește și se ciboară în Pământ ca și cum ar fi turnată printr-o pâlnie de filtrare. Se află la patru grade latitudine de fiecare parte a Polului, adică opt grade în totalotate. Exceptând faptul că, chiar sub Pol se află o stâncă goală în mijlocul mării. Circumferința sa este de 33 de mile franceze și este tot de piatro magnetică. Acesta este cuvânt cu cuvânt tot ce am copiat de la acest autor (Jacobus Cnoyen), cu ani în urmă.

O altă variană a hărții a circulat sub numele „Septentrionallum Terrarum”. A fost publicată de fiul lui Mercator, în anul 1595. Ca și în cazul hărții mentionate anterior, o altă hartă numită „Theatrum Orbis Terrarum” creată de Ortelius, respectă întocmai configurația referitoare la reprezentarea regiunilor arctice ale hărții lui Mercator, tipărită în anul 1569.

Dat fiind aspectele neobișnuite descrise cu mai bine de 650 de ani în urmă, nu putem să nu ne întrebăm ce a văzut de fapt acel enigmatic călător dein ecolul al XIV-lea. De ce oare toate lucrările care amintesc într-un fel sau altul despre posibile „intrări geografice” spre cee ce conspiraționiștii numesc „interiorul pământului” și care de regulă sunt situate la Polul Nord, sunt învăluite într-un nor de neîncredere, sau sunt pierdute, în cea mai bună dintre siruații, păstrându-se doar versiuni aproximative în conținut, prescurtate sau trunchiate, ale variantei originale.

Enigma tinde să se adâncească și mai mult ținând seama și de discrepamța majoră generată de faptul că în zilele noastre, când avem la dispoziție imagini de „înaltă rezoluție” transmise de sateliți și care constituie „versiunea geografică oficială” agreată de toate forurile științifice competente, intră în contradicție cu imaginile, transmise peste secole, văzute și descrise cu lux de amănunte de către călătorii antici sau medievali, și care par uneori cu totul rupte de „realitatea noastră obiectivă cotidiană”, iar în alte cazuri coincid uluitor. dar cine știe, poate cândva vom putea primi un răspuns cât mai aproape de adevăr și la această întrebare.