miercuri, 24 octombrie 2018

Aventuri in blogosfera

Pana acum vreo 13-14-15 ani abia daca stiam de existenta internetului. Pentru mine era ceva existent de putin timp, dar inca inaccesibil sau destul de greu accesibil. Viata mea se desfasura asa cum o traisem din cea mai frageda pruncie: oscilam intre lectura cartilor si presei, filmele vazute la cinematograf si la televizor, muzica ascultata la radio si de pe casete si discuri (va mai amintiti, poate cei mai tomnateci si suri la par, de discurile de vinil ascultate la pick-up!), plimbarile prin parcuri, in mijlocul naturii, intalnirile cu prietenii... Nu! Generatia mea nu a crescut cu gadgeturile "ultimul racnet"; acestea au intrat in viata noastra mai tarziu, in plina maturitate, asa ca pana la un punct, ne putem lipsi de ele cu relativa usurinta, inlocuindu-le usor functiile cu activitatea propriului nostru creier. Si chiar daca le folosim permanent sau aproape permanent in anumite conditii, tot propriul nostru creier stie sa controleze situatia si sa nu intre in patologica dependenta de tehnologie. E adevarat ca tehnologia moderna ne usureaza mult viata, dar doar daca stim sa o folosim cu cap si cu inteligenta.
Sa revenim... Spuneam ca pana acum vreo 13-14-15 ani abia daca stiam de existenta internetului. Si chiar nu simteam nevoia imperioasa de a avea internetul mereu la indemana. E drept ca ma gandeam "cum ar fi daca...?". Daca as avea mereu acces la internet. Dar totul era inca o nebuloasa in mintea mea. Nu stiam cam ce se poate face cu internetul, cat de mult ne poate ajuta in viata. E drept ca venisem in contact cu un calculator. Desigur, programele si designul nu erau cele de acum, dar functionalitatea era cam aceeasi in ceea ce priveste activitatile de baza. Dar ma gandeam ca poate nu voi avea urgenta nevoie sa lucrez pe calculator.
A trecut vremea studentiei cand gandeam in acest mod. Credeam ca ma pot descurca in viata profesionala destul de bine folosindu-ma de ceea ce aveam atunci la indemana: biblioteci, librarii, chioscuri de presa. Am inceput sa lucrez si, la un moment dat, am constatat ca lumea in care ma invarteam, profesional vorbind, incepuse sa comunice prin internet. Si mai mult, incepusera oamenii sa se si informeze pe internet. E drept ca cuvantul scris inca era la putere destul de mare, dar era dgitala si a internetului incepuse sa fie o alternativa la ceea ce aveam deja. O vreme am incercat sa ma fofilez, evitand internetul la mine in casa. Daca aveam nevoie musai de o informatie, gaseam un centru micut cu calculatoare conectate la retea. Pana cand, acum vreo 13 ani, mi-a cam ajuns cutitul la os. Trebuia sa ma informez profesional mult. Si repede. Si mai ales sa demonstrez asta sefilor. Aveam doua posibilitati: calea clasica si internetul. Pe calea clasica erau cateva probleme: imi lua destul de mult timp, cheltuiam prea multa energie si ma costa si destul de multi bani. Intuitiv am simtit ca pe internet as fi gasit, in timp. mult mai multe informatii, mai rapid, mai la indemana si, de ce nu?, la un cost financiar mai avantajos. Cat putea sa coste un calculator? Chiar daca suma era inca destul de mare pentru posibilitatile mele de la acel moment, ma gandeam totusi ca un calculator m-ar fi tinut totusi cativa ani buni. Iar abonamentul pentru conectarea la retea era usor de suportat... In fine... Am facut un efort si mi-am luat un calculator. Desktop. Destul de performant la vremea lui. Odata calculatorul instalat si conectat la retea, mi-am rezolvat relativ rapid problema stringenta. Rapid si bine.
 Este adevarat ca la inceput lucram pe calculator/internet cu ceva teama, nestiind sa umblu prea bine cu sculele in cauza si temandu-ma sa nu fac vreo pozna care sa imi faca ceva pagube. Dar incetul cu incetul, pas cu pas, am inceput sa invat din mers. Si prindeam destul de repede. E drept ca nici acum dupa atatia ani nu sunt cine stie ce experta, dat macar cred ca as sti sa ma orientez asupra a ceea ce ar trebui sa mai invat. Primul pas pe internet, in afara documentarii profesionale, a fost sa imi caut prieteni. In special colegii de scoala si de servici. Si prietenii au inceput sa apara... si sa dispara.. si sa apara altii... Si tot asa...
Printre primii "prieteni" virtuali, cu care am corespondat pe net, a fost un tip din Galati. Cel putin asa s-a prezentat. Dumitru (Puiu cum ii spuneau prietenii si cum ii spuneam si eu) era de varsta apropiata cu mine (doar cu 2-3 ani mai mare, cel mult), asa ca comnicarea intre noi s-a stabilit usor. Burlaci amandoi in acel moment, aveam timp sa stam de vorba pe messenger ori de cate ori eu eram acasa, iar el la servici sau acasa, dar pe internet amandoi. Stateam de vorba... scriind, eu neavand atunci camera web. Din cand in cand reuseam sa il vad pe webcam, dar pentru scurte perioade de timp. Am discutat cativa ani buni impreuna, dar a disparut in neantul internetului, asa cum au disparut si multi dupa el, de atunci inainte. Dar cat timp a duar acea relatie frumoasa si curata de prietenie la distanta a fost extrem de frumos si de benefic, cel putin pentru mine. Un prim avantaj pe care l-am tras spre mine din toata prietenia asta a fost faptul ca m-a invatat cate ceva despre cum sa folosesc calculatorul si internetul. Poate ca nu a fost el un profesor genial, dar mi-a explicat cum sa scriu mai usor texte, cum sa copii textele dintr-un loc in altul, cum sa inser diverse imagini si alte lucruri... Cum sa instalez programe mici de care puteam sa ma folosesc la un moment dat, Cum sa descarc de pe internet diverse lucruri. Cum sa primesc diverse fisiere de la altii si cum sa trimit si altora. Cum sa utulizez mai eficient messengerul si serviciul de posta electronica....
La un moment dat, intr-o buna zi, Puiu m-a abordat direct, odata intrata pe internet. "Ia te uita ce am facut", zise el, punandu-mi sub ochi un link. "Da clic pe el si intri" "Ce este?", am intrebat, "Nu te teme, nu este nici un virus. Intra... Este un blog... Blogul meu." "Ce-i aia blog?", am intrebat, in timp ce am dat clic si asteptam sa se incarce pagina. "E un fel de jurnal electronic, pe internet. Poti citi ce-am scris acolo, poti comenta, daca vrei..."
Am intrat si mi-a placut. In primul rand ideea... Am citit, am comentat... Joaca asta de-a cititul si comentatul a durat ceva zile la rand. Imi placea ideea in sine. Era o platforma gratuita tinand de Google; putini insa isi permiteau atunci sa-si achizitioneze un domeniu web .ro contra cost. Chiar si acum multi amatori intr-ale bloggingului, ca mine. nu se complica sa plateasca pentru inregistrarea unui domeniu atata vreme cat nu aluneca spre profesionism.
Blogul nu era cine stie ce. Dar era un pas inainte spre noutate. Intr-o zi, intrand pe internet si ramanand online dupa ce a plecat el de la servici si pana a ajunge el acasa, am intrat pe "pagina gazda" a blogului. Am "scotocit" o vreme cu privirea si m-am prins cam cum s-ar face un asemenea blog. Asa ca m-am apucat de lucru. Am configurat blogul si am pus prima postare. SI inca una. Nu era mare lucru, dar primii pasi fusesera facuti. Poate ca am mai pus 1-2 postari cat am stat singura, am mai "pigulit" putin la blog. Deodata se deschide iar messengerul. "Buna. Ce faci? M-ai asteptat?" Era Puiu, tocmai ajunsese acasa. "Poftim, uite ce am facut EU!!!". Si i-am bagat in fata, la inaintare, link spre blogul meu. "Te-ai miscat repede", mi-a dat replica. "Te-ai prins deja cum sta treaba"...
In zilele urmatoare am mai pus fiecare cate ceva pe blogul sau. Cu schimb de comentarii si de impresii. "Ceea ce facem noi, ce am facut din bloguri pana la momentul acesta, nu este mare lucru", spuse Puiu intr-o zi. "Sunt si altii care fac bloguri de mai mult timp si scriu cu mult mai bine decat noi." Apoi, incetul cu incetul, m-a trimis spre a citi si alte bloguri, in voga pe vremea aceea si nu numai atunci.
Citind si alte bloguri, am ajuns treptat la cateva concluzii. Asta in timp de luni si ani de blogging.
  • Un blog nu este doar un jurnal personal online. Orice blog poate fi folosit in scop jurnalistic si literar, in functie de talentul si inclinatiile fiecaruia. Se pot pune articole pe diverse domenii; se poate scrie si o carte sau mai multe sub forma de blog. Sau blogul poate fi "transformat" intr-un adevarat jurnal de presa sau axat pe anumite/diferite domenii. Se poate scrie despre orice, dar nu oricum. Orice blogger care se respecta vrea sa scrie bine, din suflet si cu pricepere.
  • Se poate stabili o colaborare intre diferiti bloggeri intre ei sau intre bloggeri si diversi parteneri. Astfel se pot construi bloguri colective si se pot scrie advertoriale, din care toata lumea are de castigat.
  • Cu timpul, bloggerul, prin blogul sau, poate promova anumite produse, alte pagini web, si la randul sau poate fi promovat de altii. Si din aceasta promovare cu totii au de castigat.
Cu timpul, am deschis si alte bloguri. Unele au ramas, altele au fost sterse. As fi dorit sa scriu cat mai mult si cat mai divers pe blog(uri), dar din pacate timpul nu-mi permite. Prima serie de bloguri a disparut (cea cuprinzand si acel prim blog... de suflet), caci am fost nevoita sa sterg primul cont Google, dar imediat mi-am deschis alt cont, implicit alta adresa de gmail, si implicit alte bloguri. Ceva mai putine decat la primul cont Google. Si tot nu am suficient sa scriu pe ele. Mi-as fi dorit sa scriu carti intregi sub forma de bloguri, caci mi-ar place ideea ("That's amore"😊...), dar visul acesta ramane inca doar un vis. Deocamdata blogaresc din pura inertie pe aceeasi platforma de blogging ca la inceput. E spatioasa, e gratuita, e usor de folosit. Si inca nu mi-as permite un domeniu cu plata atata vreme cat inca scriu destul de putin si in calitate de amator, fara sa devin profesionist in asta. Chiar daca as reusi sa scriu mai mult in anumite perioate, tot aici as ramane ca si domeniu "de suflet"; aici am inceput si aici am scris ani de zile.
Inca de la primul blog am scris pe teme generale. Primul blog s-a numit, pur si simplu, "Cristina", ca si pe mine. Ultimul blog deschis, cel de fata, l-am numit "Jurnalul Cristinei", cu gandul sa scriu pe el cel mai mult lucruri intime, de suflet. Din pacate nu prea am reusit sa pun prea multe lucruri pe el; sunt zile intregi cand nu reusesc sa postez nimic sau mai nimic. La un moment dat m-am gandit sa deschid bloguri ceva mai specializate, mai "de nisa"; dupa mai multe incercari, cu bloguri pe teme de ecologie, gasronomie, educatie sexuala, am ramas cu un singur blog "de nisa", profilat pe carti. Desi mi-ar placea sa apuc sa ma tin de scris si pe acesta, reusesc sa pun cate ceva in fuga din an in pasti, la cateva saptamani sau chiar luni cate o postare.
Mi-as dori sa reiau practicile de odinioara: sa scriu macar la catva zile o data, sa scriu despre mine si sa promovez diverse lucruri: carti, filme, natura. Candva, scriind pe blog in mod frecvent si tinand legatura si cu alti bloggeri, comentand si comunicand cu ei, simteam ca fac parte dintr-o comunitate. In plus, unii dintre amicii mei bloggeri mai experimentati, permiteau postarea pe blogul propriu a unor guest-posturi primite de la alti bloggeri, ca si forme de colaborare. Astfel se formau legaturi mai stranse intre prietenii de blogging.
Ce sa va mai povestesc? Ca am scris si pe bloguri colective? De fapt nu prea multe, unul sau cel mult doua. Dar care au disparut de mult, odata cu postarile mele. Ca am pus si eu 1-2 guest-posturi pe blogul unui amic? Cred ca si acel blog a disparut de mult timp. Ca am reusit sa promovez unele pagini si produse? Mi-au iesit postari bune, de pe care m-am ales cu cateva premii mai simbolice sau mai consistente. In special carti, si asta ma bucura, caci sunt o pasionata a lecturii; altfel, cred ca nici nu as putea scrie pentru mine si pentru altii.
Inca mai scriu la aceasta postare, ascultand muzica veche... Melodiile lui Dean Martin... Si ma cuprinde nostalgia... Unde mai esti, draga Puiu? Imi este dor de tine in acest moment, dor de clipele primelor noastre experiente stangace in blogging. Mi-e dor sa mai palavragim. Sa ne citim reciproc. Mi-as dori insa sa stiu ca esti bine sanatos undeva, in Galati sau oriunde in lumea asta mare. Si mi-as dori sa mai poti intra din nou pe blogul meu si sa imi mai dai niste sfaturi si pareri. Mai tii minte ce mi-ai spus odata? "Tine-o tot asa si ma vei intrece cu blogul!"... Nu stiu daca te voi intrece sau nu. Stiu ca fara tine poate nu as fi inceput atunci sa prind microbul bloggingului.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Natura știe calea spre frumusețe

Sa traiesti intr-un oras aglomerat, cu trafic intens, sau intr-un oras de tranzit situat pe traseul unei cai principale ce este traversat de...