$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1864: La această dată, apărea un decret domnesc privind înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, care reunea într-un singur corp facultăţile de Drept, Ştiinţe şi Litere. Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16). Înfiinţată prin Decretul nr.765 din 4 / 16 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi reclamându-se ca succesoare a structurilor de învăţământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din Bucureşti a contribuit şi contribuie în mod decisiv la dezvoltarea şi modernizarea învăţământului, ştiinţei şi culturii româneşti.

Universitatea din Bucureşti a fost întemeiată ca şcoală superioară la patru ani după fondarea Universităţii Iaşi, prima universitate română modernă. În 1864,  la data înfiinţării, aceasta includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere). Primul rector al său, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru. Primul doctorat în cadrul Universităţii Bucureşti a fost acordat în 1873 de către Facultatea de Farmacie. Universitatea a cunoscut  „epoca de aur” între cele două războaie mondiale.

Atunci s-a dezvoltat datorită înaltei pregătiri a profesorilor şi numărului de studenţi (15 700), fiind una dintre cele mai mari universităţi, alături de Universitatea „Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra şi Universitatea New York. În anul 1945 această perioadă remarcabilă a luat sfârşit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiţi iar alţii au fost închişi pentru că s-au opus, într-un fel sau altul, regimului comunist.După câţiva ani, unii profesori s-au întors, dar atmosfera nu a mai fost aceea a libertăţii de a gîndi şi a competiţiei deschise.

După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării iar numărul studenţilor creşte. În prezent, Universitatea din București numără 19 facultăţi, 21 de şcoli doctorale, peste 2.000 de cadre didactice şi cercetători, peste 20.000 de candidaţi anual, peste 30.000 de studenţi şi, în medie, camzece mii de absolvenţi la toate ciclurile de învăţământ numai. Nu în ultimul rând, Universitatea din București a încheiat acorduri inter-universitare cu peste 53 de ţări prin intermediul cărora s-au format multe mii de studenţi străini.

Surse:

https://unibuc.ro/despre-ub/istoric/repere-istorice/

http://patriarhia.ro/150-de-ani-de-la-infiintarea-universitatii-bucuresti-16-iulie-2014--6065.html

http://patriarhia.ro/150-de-ani-de-la-infiintarea-universitatii-bucuresti-16-iulie-2014--6065.html

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/07/03/4-iulie-1864-prin-decret-domnesc-se-infiinteaza-universitatea-din-bucuresti-principatele-unite-ale-moldovei-si-valahiei/

https://www.qmagazine.ro/universitatea-din-bucureşti-povestea-primilor-15 0-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1927: În această zi, s-a născut Gina Lollobrigida, actriţă italiană de film şi fotoreporter (d. 16 ianuarie 2023 , Roma). 

Luigina „Gina” Lollobrigida s-a născut la 4 iulie 1927, la Subiaco, în regiunea Lazio, un pitoresc sat de munte din centrul Italiei. Ea a fost una din cele patru fete ale tâmplarului și fabricantului de mobilă Giovanni Lollobrigida, alături de Guiliana, Maria şi Fernanda. Pleacă la Roma pentru a lua lecţii de canto, dar frecventează şi studiourile Cinecitta unde are diverse îndeletniciri, printre care şi aceea de figurantă, sub pseudonimul Diana Loris. Debutul ei în această ipostază are loc în anul 1946, în filmul lui Riccardo Freda, „Aquila Nera”/ „Vulturul negru”. A studiat pictura şi sculptura, la Academia de Arte Frumoase din capitala Italiei. În anul 1947 a participat la concursul „Miss Italia”, obţinând locul al treilea, după alte doua frumuseţi ale cinematografiei italiene, Lucia Bosé şi Gianna Maria Canale.Imediat dupa acest moment a primit, în acelaşi an, nu mai puţin de şapte roluri mai mici în diferite producţii cinematografice, care aveau să o aducă în atenţia criticii mondiale de film, mai ales prin frumuseţea sa răpitoare.

În anii de după război, în care Europa se reconstruia din temelii, iar Italia dădea semne că renunță la neorealism în favoarea strălucirii cinametografiei hollywoodiene, Lollobrigida a devenit un sex-simbol veritabil, fiind poreclită „La Lollo”, dar a preferat să rămână seducătoarea Italiei, după ce a refuzat contracte tentante, pe termen lung, la Hollywood. În anul 1949, Gina se căsătoreşte cu doctorul şi producătorul de origine iugoslavă Milko Skofic, care avea să-i dăruiască un fiu, pe Milko Skofic Jr. În anul 1952 joacă rolul remarcabil Adeline La Franchise, în producţia „Fanfan la Tulipe”, şi tot în acelaşi an apare în „Enrico Caruso: leggenda di una voce”, în rolul Stella.

Primeşte apoi câteva roluri importante la Hollywood, în comedii şi filme de acţiune, rămase memorabile, dintre partenerii de platou fiind de menţionat Rock Hudson, Sylvia Sydney sau Humphrey Bogart. Poate cea mai celebră din aceste realizări cinematografice, este „Beat the Devil”, în regia lui John Huston, film realizat în anul 1953. A fost alintată deseori cu apelativul „Mona Lisa secolului XX”, tocmai fiindcă era unică, prin apariţie şi interpretare. În anul 1954 a apărut în pelicula „Pâine, Dragoste și Visuri”, prestaţia sa aducându-i premiul Nastro d’Argento, echivalentul italian al Oscarurilor, iar în anul 1955 primeşte calificativul de „La donna più bella del mondo”, după rolul remarcabil jucat de ea în filmul cu același nume, care i-a adus și primul premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriță. O altă prezenţă remarcată de critică şi de public este aceea din filmul lui Luigi Zampa, „La Romana”, din anul 1955.

În anul 1956 i se atribuie rolul Lola în producţia „Trapez”, în acelaşi an ea întruchipând şi personajul Esmeralda în „Cocoşatul de la Notre Dame”.În 1959, apare în „Solomon și regina din Sheba”, în rolul Sheba, apoi, în 1964, apare în „Woman of Straw”/”Femeia de paie”, întruchipând-o pe Maria Marcello.Sunt doar câteva din cele mai importante apariţii din cele peste 80 de producţii cinematografice în care a jucat.

Începând cu anii ’70, se retrage, treptat, din cinema, însă a continuat să-şi trăiască viaţa din plin. Cu filmul din 1972 al lui J. Skolimowski, „King, Queen, Knave”/”Rege, Damă, Valet”, cariera ei de actriţă pentru marele ecran, în perioada de glorie, se încheie. După ce divorţează, în anul 1971, de doctorul Skofic, Lollobrigida are mai multe relaţii, care au făcut deliciul presei italiene, însă s-a remarcat, repede, ca fotojurnalist, una dintre realizări fiind un interviu în exclusivitate cu liderul cubanez Fidel Castro, un dialog care a apărut ulterior în documentarul „Ritratto di Fidel”/„Portretul lui Fidel”, produs și finanțat de Gina Lollobrigida. Nu puţini au fost aceia care au „şuşotit” referitor la o presupusă idilă a actriţei cu celebrul dictator latino-american.

În anul 1973, Gina Lollobrigida își publica albumul fotografic „Italia Mia”, iar în 1985, a fost nominalizată ca ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor de către Jack Lang, ministrul francez al culturii de la acea vreme, datorită realizărilor sale artistice în sculptură şi fotografie. În anul 1986 a condus juriul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, iar ultima sa apariţie cinematografică a fost în filmul „XXI”, în anul 1991, avându-l ca partener de platou pe Gérard Depardieu.În anul 1992 a fost decorată cu „Légion d’honneur”, de către François Mitterrand, preşedintele Franţei, iar în anul 1994 îi apărea un alt album fotografic – „Wonder of Innocence”.

În anul 1999, ea a candidat, fără succes, pentru un loc în Parlamentul European, cu o platformă – program bazată pe acţiuni umanitare, şi tot în acel an, la 16 octombrie, a fos nominalizată ca Ambasador al Bunăvoinţei, sub auscpiciile Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).În anul 2000, Lollobrigida mărturisea într-un interviu: „La școală, am studiat pictura și sculptura, dar întâmplător am devenit actriță…Am avut mulți amanți și încă trăiesc povești romantice. Am fost și sunt foarte răsfățată. Toată viața, am avut mult prea mulți admiratori.”

În anul 2003, Gina își inaugura o expoziție de sculptură. În anul 2006, actriţa italiană s-a logodit cu un antreprenor spaniol, Javier Rigau Rafols, şi a anunţat că se va căsători cu acesta, deşi, la vremea aceea, vedeta avea 79 de ani, iar logodnicul ei 44 de ani. Această relaţie a artistei este semnificativă pentru modul în care oameni apropiaţi ei au încercat, de-a lungul anilor, să profite de ea. Relaţia celor doi era mult mai veche, prima dată ei întâlnindu-se la Monte Carlo, în anul 1985, ea având atunci 57 de ani, iar el… 23. La început totul a fost doar atracţie fizică, iar dragostea a venit mai târziu, însă momentul din 2006 a prilejuit presei spaniole publicarea mai multor articole în care îl acuza pe viitorul mire că este în realitate homosexual şi un vânător de zestre. Amănuntele picante au înfuriat-o pe actriţă, aceasta rupând logodna.

În 2013, Gina Lollobrigida a descoperit cu stupoare că era, de fapt, căsătorită cu Javier Rigau Rafols, din 2010, momentul petrecându-se la Barcelona, în absenţa ei, pe baza unei procuri semnate de mână. La aflarea acestei veşti, ea a declarat: „M-a făcut să semnez câteva documente în limba spaniolă, spunând că erau pentru un proces împotriva avocatului său. Astăzi, sunt sigură că a făcut acest lucru pentru a-mi moşteni averea“. Ea a solicitat deschiderea unei anchete oficiale. În mai 2015, actriţa s-a prezentat la un tribunal italian şi a cerut instanţei să îl condamne la închisoare pe fostul ei iubit, pe care l-a acuzat că a obţinut prin înşelătorie semnătura ei pe un act de căsătorie, cu scopul de a-i fura averea. Antreprenorul spaniol, care a negat acuzaţia de înşelătorie, risca o pedeapsă de şase ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

 În martie 2017, însă, Gina Lollobrigida a pierdut procesul pe care l-a intentat spaniolului Javier Rigau Rafols. Tribunalul din Roma i-a dat dreptate, însă, lui Rigau – cel care, în paranteză fie pus, a fost reprezentat de avocatul Michele Gentiloni, nimeni altul decât fratele premierului italian Paolo Gentiloni -, ajungând la concluzia că sunt cununaţi legal, absolvindu-l de acuzaţiile de înscenare şi de fals. Deşi Gina Lollobrigida a afirmat, în repetate rânduri, că nu a avut niciodată relații intime cu Javier Rigau și nu a fost de acord să se mărite cu el, spaniolul a reuşit astfel să convingă judecătorul că actriţa italiană a semnat actele de căsătorie de bunăvoie, în 2010.

 În 2012, la împlinirea a 85 de ani, Luigina Lollobrigida continua să-și trăiască pasiunile – sculptura și fotografia: „Arta înseamnă frumusețe. Am avut norocul să mă nasc cu multe talente. Fac ceea ce simt. Nu urmez moda; mai degrabă încerc să exprim emoțiile pe care le-am simțit în viața mea”, spunea ea. În anul 2013, ea şi-a vândut, la licitaţie, mare parte din colecţia de bijuterii, din sumele colectate ea donând circa cinci milioane de dolari cercetărilor în domeniul terapiilor cu celule stem.

În aprilie 2014, Milko Skofic Jr., unicul ei fiu, a deschis un proces, cerând unei instanţe judecătoreşti din Roma să o decadă pe mama sa din drepturile administrative ale averii de 51 de milioane de dolari. Conform susţinerilor acestuia, Lollobrigida, pe atunci în vârstă de 87 de ani, era incapabilă, din punct de vedere mental, să îşi mai administreze afacerile, însă în 9 iulie, în acelaşi an, actriţa i-a dat o lecţie usturătoare de viaţă fiului ei, instanţa respingând cererea, ea reuşind, apoi, să-l dezmoştenească. 

În ianuarie 2017, actriţa a fost internată într-un spital din Trigoria, fiind diagnosticată cu pneumonie. Lollobrigida a câştigat în carieră de şase ori premiul David di Donatello, două premii Nastro d’Argento (în 1954 şi 1963) şi şase premii Bambi Awards, a fost nominalizată de trei ori pentru premiile Golden Globe, o dată pentru BAFTA şi a câştigat în 1961 premiul World Film Favourite – Female. Gina Lollobrigida, una dintre cele mai cunoscute și iubite actrițe din Italia, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. 

Surse:

http://www.browsebiography.com/bio-gina_lollobrigida.html

https://www.britannica.com/biography/Gina-Lollobrigida

https://www.cinemagia.ro/actori/gina-lollobrigida-4966/

https://www.imdb.com/name/nm0518178/

https://www.dcnews.ro/la-90-de-ani-gina-lollobrigida-icoana-a-stilului-si-a-feminitatii_549131.html

http://www.rador.ro/2017/07/04/portret-gina-lollobrigida-fermecatoarea-diva-a-cinematografiei-italiene-i mplineste-90-de-ani/

$$$

 S-a întâmplat în 4 iulie1934: În această zi, a murit Marie Sklodowska-Curie, fiziciană şi chimistă franceză de origine poloneză; împreună cu soţul său, fizicianul şi chimistul francez Pierre Curie, a descoperit şi izolat, în 1898, elementele radiu şi poloniu; contribuţii fundamentale la studiul radioactivităţii; a pus bazele radioterapiei; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1903 (împreună cu Pierre Curie şi Henri Becquerel) şi pentru chimie pe 1911 (n. 1867, la Varşovia).

Marie Sklodowska-Curie (născută Maria Sklodowska), renumită pentru cercetările efectuate în domeniul radioactivităţii, pentru descoperirea poloniului şi a radiului, ca şi pentru introducerea termenului de „radioactivitate'', este totodată prima femeie căreia i-a fost decernat un Premiu Nobel şi primul savant care a primit două Premii Nobel (în două domenii diferite - fizică şi chimie).Marie Sklodowska-Curie s-a născut la 7 noiembrie 1867, la Varşovia, în Polonia, într-o familie de profesori. Era cel mai mic copil din cei cinci ai familiei - patru fete şi un băiat.

Între anii 1872-1878 Maria Sklodowska a primit educaţie şi instruire în familie, învăţând limbile franceză şi germană, precum şi primele noţiuni de fizică şi chimie, Şi-a terminat studiile secundare (gimnaziul) în 1883. Cum greutăţile nu au ocolit-o, încă de pe când era adolescentă (mama ei moare în 1878), în perioada 1884-1890 este nevoită să lucreze ca guvernantă şi ca învăţătoare la diverse familii, pentru a-şi câştiga existenţa. Au urmat mari sacrificii în vederea strângerii banilor pentru a putea pleca să-şi continue studiile la Paris.

În 1891, ea pleacă la Paris, invitată de sora sa mai mare, Bronia, care urma aici studii în medicină. În acelaşi an începe studiile la Sorbona (1891-1894). În 1983 a luat prima examenul de licenţă în fizică, iar în 1894 a luat a doua examenul de licenţă în matematici.În această perioadă lucrează în laboratorul profesorului Gabriel Lippman. La Paris îl cunoaşte, în 1894, pe fizicianul francez Pierre Curie, urmând o perioadă de amplă corespondenţă între cei doi. Pierre Curie era, din 1882, şef de lucrări la Şcoala de Fizică şi Chimie din Paris, unde a lucrat timp de 22 de ani. În 26 iulie 1895 Maria Sklodowska s-a căsătorit cu Pierre Curie, devenind Marie Sklodowska-Curie.

Este o perioadă de mari descoperiri în fizică (în 1895 fizicianul german Konrad Wilhelm Röntgen descoperă razele X, iar în 1896 fizicianul francez Henri Becquerel descoperă fenomenul de radioactivitate, la uraniu), iar Marie Curie începe acum cercetările în domeniul radioactivităţii. Continuând cercetările cu diferite minereuri, Marie Curie a constatat că un anumit minereu de uraniu, numit pehblendă, are o radioactivitate mai intensă decât elementele uraniu şi toriu, trăgând concluzia că pehblenda trebuie să conţină un element nou, mai radioactiv decât uraniul. Marie Curie a făcut o comunicare în acest sens la Academie. În tot acest timp, Pierre Curie a urmărit cu interes experienţele efectuate de soţia sa, pentru ca din 1898 să înceapă colaborarea soţilor Curie în cercetările asupra pehblendei. Marie Curie şi-a dat seama că a descoperit un nou element chimic. Continuând cercetările, concluzionează că pehblenda conţine două elemente responsabile de emisia acelor unde radioactive mai puternice. În 1898 reuşeşte să izoleze unul dintre aceste elemente, care se va numi poloniu, după Polonia, ţara de origine a savantei. 

La 12 mai 1898 soţii Curie descoperă radiul, cel de-al doilea element nou găsit în pehblendă. La 26 decembrie 1898 ei comunică într-o notă Academiei de Ştiinţe existenţa radiului în minerale de uraniu, mai activ decât uraniul şi toriul.Primele cercetări au fost efectuate de soţii Curie în condiţii grele, adesea neprielnice, mai exact într-un hangar. La 12 septembrie 1897 se născuse prima fiică a celor doi, Irene Curie, viitoarea savantă Irene Joliot-Curie, iar la 6 decembrie 1904 s-a născut cea de-a doua fiică a lor, Eve Curie, viitoare ziaristă, scriitoare şi pianistă. Cei doi soţi au depus o muncă asiduă în laborator, Marie Curie îngrijindu-se în paralel şi de creşterea celor două fetiţe. Ea avea să mărturisească mai târziu că, în pofida tuturor greutăţilor, cei mai frumoşi ani din viaţa sa au fost cei petrecuţi în laborator. 

În perioada 1899-1900, au avut loc ample cercetări şi experienţe pentru separarea şi măsurarea greutăţii atomice a radiului.Marie Curie devine, în 1900, profesoară la Şcoala normală superioară din Sevres. Continuând cercetările, reuşeşte, în 1902, să prepare un decigram de clorură de radiu şi să-i măsoare greutatea atomică (226).În 1903 Marie Curie îşi susţine teza de doctorat cu tema „Cercetări asupra substanţelor radioactive''.

Soţilor Curie le este conferită în noiembrie 1903, din partea Royal Society din Londra, medalia Davy. La 10 decembrie 1903 Academia de Ştiinţe din Stockholm a conferit soţilor Curie jumătate din Premiul Nobel pentru Fizică, jumătate fiind conferit lui Henri Becquerel, descoperitorul razelor de uraniu. Din motive de sănătate, soţii Curie nu vor pleca la data chemării pentru a li se conferi Premiul Nobel. Pierre şi Marie Curie pleacă la Stockholm pentru conferirea Premiului Nobel. 

În octombrie 1905, Pierre Curie devine titularul catedrei de fizică creată pentru el la Sorbona. Ca profesor la Sorbona, el are trei colaboratori: un şef de lucrări, funcţie în care este numită Marie Curie, un preparator şi un laborant. Din păcate, câteva luni mai târziu, la 19 aprilie 1906, Pierre Curie moare în urma unui accident stupid, sub roţile unei căruţe. Consiliul Facultăţii de Ştiinţe din Paris a decis în unanimitate, la 13 mai 1906, să încredinţeze catedra ce fusese creată special pentru Pierre Curie soţiei acestuia, Marie Curie. Era pentru prima dată când un post în învăţământul superior francez era încredinţat unei femei. Marie Curie, profesor titular la Sorbona, predă, după 1908, singurul curs de radioactivitate din lume. În acelaşi an se ocupă de publicarea operei lui Pierre Curie, iar în 1910 elaborează un magistral „Tratat de radioactivitate''. Ea descoperă, de asemenea, o metodă pentru a doza radiul prin măsurarea emanaţiei sale, publică o „Clasificare a radioelementelor'' şi o „Tabelă a constantelor radioactive'', şi prepară primul etalon internaţional al radiului, care este depus în mod solemn la Biroul de Greutăţi şi Măsuri de la Sevres.

În anul 1911 obţine al doilea Premiu Nobel, de data aceasta în chimie.Până atunci nici un al laureat nu fusese distins de două ori cu această înaltă recompensă ştiinţifică. În anii premergători izbucnirii Primului Război Mondial Marie Curie primeşte titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi. Tot acum începe la Paris construcţia unui Institut al radiului, înfiinţat de Universitatea din Paris şi de Institutul Pasteur. Laboratorul de radioactivitate al acestui institut, a cărui construcţie s-a încheiat în 1914, a fost pus sub conducerea Mariei Curie. 

La izbucnirea Primului Război Mondial, în 1914, Marie Curie se informează rapid despre organizarea serviciilor sanitare şi constată o gravă lacună, anume spitalele din zona frontului şi chiar şi cele din spatele frontului erau lipsite aproape cu totul de instalaţii pentru raze X, atât de necesare serviciilor chirurgicale pentru examinarea fracturilor şi localizarea proiectilelor. Marie Curie găseşte o soluţie, şi anume ea creează primul „automobil radiologic''.Mai exact, într-un automobil obişnuit a amplasat aparatura Röntgen şi un dinam, care, acţionat de motorul automobilului, furniza curentul necesar. Acest post mobil complet circula din spital în spital încă din august 1914. Marie Curie se mai ocupă de echiparea a încă 20 de „automobile radiologice'' şi de instalarea în spitale a două sute de săli de radiologie.În această campanie cu adevărat eroică este ajutată şi de fiica ei mai mare, Irene, care, de altminteri, o ajută între anii 1916-1918 la Institutul Radiului. 

În 1921 întreprinde, împreună cu fiicele sale, o călătorie în Statele Unite ale Americii, prilej cu care este răsplătită pentru meritele sale cu medalii şi noi titluri de Doctor Honoris Causa. Anul următor este aleasă membru al Academiei de Medicină din Paris, iar Consiliul Societăţii Naţiunilor de la Geneva o numeşte membru al Comisiei Internaţionale de Cooperare Intelectuală. În 1924 guvernul român îi conferă Mariei Curie Medalia de Aur „Bene Merenti'' Clasa I cu brevet. Este diagnosticată cu cataractă, la începutul anilor '20, fiind operată de patru ori până în 1930. Ia parte la numeroase congrese ştiinţifice, conferinţe, vizitează laboratoare şi contribuie la înfiinţarea la Varşovia, în Polonia, a unui Institut al radiului, în 1932. În paralel, continuă activitatea la Institutul Radiului din Paris. Din 1919 până în 1934, nu mai puţin de 483 de studii şi comunicări ştiinţifice, printre care 34 de teze, au fost publicate de chimiştii şi fizicienii Institutului Radiului. Din cele 483 de studii, 31 sunt rodul muncii Mariei Sklodowska-Curie.

În timp, ca urmare a expunerii la radiaţiile puternice, a muncii intense, Marie Sklodowska-Curie s-a îmbolnăvit. În primăvara lui 1934 starea de sănătate i se deteriorează rapid, diagnosticul pus de medici fiind „anemie pernicioasă aplastică, cu evoluţie rapidă, febrilă''. A murit la 4 iulie 1934 la sanatoriul din Sancellemoz, Franţa. A fost înmormântată în cimitirul de la Sceaux, alături de soţul ei. În 1935 a apărut post-mortem lucrarea sa „Radioactivitatea''. În anul 1995 rămăşiţele pământeşti ale soţilor Marie şi Pierre Curie au fost transferate la Pantheonul din Paris. 

Surse:

https://ziarullumina.ro/documentar/marie-curie-istoria-unei-vieti-jertfite-stiintei-112118.html

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/marie-curie-a-fost-declarata-cea-mai-influenta-femeie-din-istorie

https://www.biography.com/scientist/marie-curie

https://www.nobelprize.org/prizes/physics/1903/marie-curie/biographical/

https://giovannisogari.com/consumehealth-msca-project/who-was-marie-sklodowska-curie.html

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2017/11/07/documentar-150-de-ani-de-la-nasterea-savantei-marie-sklodo wska-curie-03-54-34

$$$

 4 iulie - „Ziua Crucii Roşii Române". La mulți ani tuturor celor care activează în cadrul Crucii Roşii Române!

Societatea de Cruce Roşie din România s-a înfiinţat şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea ţării noastre la Prima Convenţie de la Geneva „pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie''. Printre semnatarii actului de înfiinţare a Crucii Roşii Române (CRR) se regăseau importante personalităţi ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturdza şi dr. Carol Davila, Primul preşedinte al CRR, care îşi avea sediul într-o aripă a actualului Spital Colţea din Bucureşti, a fost prinţul Dimitrie Ghica (1876-1897).

În 1919, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activităţi a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.La 20 iulie 1876, prima ambulanţă a CRR a plecat într-o misiune umanitară pe frontul sârbo-turc de la sud de Dunăre. A urmat Războiul de Independenţă (1877-1878), când Crucea Roşie a intervenit cu personal sanitar, ambulanţe şi trenuri sanitare în sprijinul trupelor de campanie. A înfiinţat aşezăminte spitaliceşti în Bucureşti şi în diferite oraşe din ţară.

Între anii 1888 şi 1892, societatea şi-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregătirea surorilor de caritate. În 1891, s-a înfiinţat şcoala permanentă pentru infirmiere, iar un an mai târziu s-a înfiinţat un spital şcoală cu zece paturi. Prin Statutul Crucii Roşii, adoptat în 1876, femeile nu puteau face parte din conducerea Societăţii. De aceea, în 1906, au pus bazele „Societăţii de Cruce Roşie a doamnelor din România'', prima preşedintă aleasă fiind Irina Câmpineanu.Societatea era activă în paralel cu cea înfiinţată în 1876 şi se ocupa cu strângerea de fonduri pentru ajutorarea în caz de război şi calamităţi, pregătind personal voluntar. În 1915, Adunarea Generală a SNCRR a aprobat fuziunea celor două entităţi. Cu acest prilej, Regina Maria, sub al cărei patronaj se afla Crucea Roşie la acea vreme, a adresat românilor următorul mesaj: „Crucea Roşie, nădejdea tuturor în timp de pace, ca şi în război, nu trebuie să piară. Cu toţii, de la mic la mare să o sprijinim cu evlavie, cu însufleţire, cu nesfârşită dragoste''.

În timpul Primului Război Mondial, misiunea Crucii Roşii a fost aceea de a completa serviciul militar al armatei prin organizarea a 58 de spitale în Bucureşti şi în ţară. Însăşi regina Maria s-a implicat în operaţiunile desfăşurate în sprijinul răniţilor. Ulterior, CRR a oferit asistenţă miilor de prizonieri eliberaţi din captivitate, care încercau să se întoarcă la casele lor, dar şi invalizilor, bolnavilor şi orfanilor de război. SNCRR şi-a concentrat eforturile, cu prioritate, în direcţia sprijinirii acţiunilor de combatere a bolilor contagioase - tuberculoza, malaria, holera - şi ridicării gradului extrem de scăzut de educaţie sanitară a populaţiei.

Un moment deosebit care a marcat evoluţia Crucii Roşii în România l-a constituit crearea Crucii Roşii a Tinerimii. În 1939, Crucea Roşie avea ca membri 72.000 de tineri. Între anii 1930-1937, în incinta Spitalului Militar din Bucureşti s-a construit un pavilion destinat funcţionării şcolii de infirmiere voluntare, apoi, în cadrul coloniei de vară de la Mangalia, s-a mai construit încă un pavilion. Numărul filialelor a crescut de la 84 în 1926 la 100 în 1938, iar numărul membrilor a crescut în aceeaşi perioadă de la 18.000 la 30.000.În 1940, în urma ultimatului dat de URSS, a Dictatului de la Viena şi a Tratatului cu Bulgaria, când România a pierdut o parte din teritoriile sale, Crucea Roşie Română, aflată sub înaltul patronaj al reginei Elena, a ajutat miile de refugiaţi. 

Tot în 1940, la 25 iunie, prin Convenţia de la Geneva din 1929, care reglementa situaţia aviaţiei sanitare aflată sub emblema Crucii Roşii pe timp de conflict armat, a fost posibilă apariţia Escadrilei Albe a Crucii Roşii Române, prima escadrilă sanitară pilotată de femei.

 După intrarea României în cel de-al doilea război mondial, CRR şi-a mobilizat toate resursele materiale şi umane pentru a acorda sprijin neîntrerupt răniţilor, bolnavilor, prizonierilor şi refugiaţilor, acţionând astfel în condiţii de război total. Peste 2.750 de surori voluntare de Cruce Roşie şi 2.430 de auxiliare sanitare ale Crucii Roşii au muncit pe front şi în spital şi au fost organizate şase spitale de campanie, 16 spitale de zonă interioară, 55 de cantine de gară şi 40 de infirmerii.

Instaurarea dictaturii comuniste a marcat şi destinul CRR, care până în 1989, şi-a pierdut autonomia. Sfârşitul anului 1989 şi anul 1990 au reprezentat pentru CRR începutul revenirii la misiunea de bază a organizaţiei. A început o perioadă de democratizare şi de aliniere la standardele internaţionale ale Mişcării de Cruce Roşie şi Semilună Roşie. După 1990, Crucea Roşie Română a început un proces de reorganizare a activităţii pe baza celor şapte Principii Fundamentale ale Mişcării Internaţionale: Umanitate, Imparţialitate, Neutralitate, Independenţă, Voluntariat, Unitate, Universalitate.În 1995, a fost adoptată şi promulgată Legea nr.139 privind activitatea Societăţii Naţionale a Crucii Roşii Române.Legea recunoaşte organizaţia ca fiind persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică fără scop patrimonial, bazată pe ajutor voluntar. Strategia CRR vizează, în prezent, întărirea capacităţii sale operaţionale. Cu sprijinul financiar şi moral al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, Crucea Roşie Română a început un program de dezvoltare organizaţională pentru a răspunde tot mai prompt şi corespunzător situaţiilor de urgenţă.

Anul 2003 a marcat un nou reper în evoluţia şi repoziţionarea Crucii Roşii Române în societatea românească. Prin adoptarea unui nou Statut prin care s-a reuşit separarea legislativului de deliberativ şi prin derularea unui program de dezvoltare organizaţională cu sprijinul Federaţiei Internaţionale şi al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, s-a mai făcut un pas în direcţia alinierii la standardele internaţionale actuale. Cu sprijinul financiar şi moral al Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, CRR a început un program de dezvoltare organizaţională pentru a răspunde tot mai prompt şi corespunzător situaţiilor de urgenţă.

În 2007, Crucea Roşie Română a lansat seria Galelor Crucii Roşii, eveniment umanitar cu scopul strângerii de fonduri şi ajutoare în sprijinul persoanelor vulnerabile. Prin aceste Gale au fost lansate proiecte generoase precum Banca de alimente, Puncte de prim ajutor în localităţile izolate, Ajutor la domiciliu pentru vârstnici, proiecte cărora li s-au alăturat numeroase personalităţi din lumea artistică, sportivă, a mediului de afaceri. De-a lungul anilor au devenit voluntari sau susţinători ai Crucii Roşii artişti şi sportivi ca Margareta Pâslaru, Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Răzvan Lucescu, Sergiu Nicolaescu, Adrian Păunescu, Florin Piersic, Stela Popescu, Corina Chiriac, Leonard Doroftei, Nadia Comăneci, Angela Similea, Luminiţa Anghel, Horia Brenciu, Monica Anghel, Smiley, Andra, Dinu Iancu Sălăjanu, Maria Dragomiroiu, Carmen Rădulescu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Ovidiu Komornyik, Marcel Pavel, Loredana, Elena Gheorghe, Sofia Vicoveanca, Nicolae Voiculeţ, Paula Seling, Nicola, Alex Velea, Aneta Stan, Alexandra Ungureanu, membrii trupelor Iris, Direcţia 5, Voltaj, Krypton, Animal X, Hi-Q, Vunk, Oana Pellea, Monica Davidescu, Florina Cercel, Andrei Păunescu, Matilda Pascal Cojocăriţa şi multe alte persoane publice care şi-au asociat imaginea cu Crucea Roşie Română.

În septembrie 2012, realizatorul TV Iuliana Tudor a devenit primul Ambasador al Crucii Roşii Române. Distincţia i-a fost acordată la Gala Crucii Roşii - ediţia a V-a. La 15 mai 2015, Principesa Moştenitoare Margareta a României a fost aleasă preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, continuând o tradiţie a Familiei Regale începută de Regina Maria. La 24 iunie 2017, steagul României a fost prezent la Solferino în mijlocul celor aproximativ 8.000 de voluntari ai Crucii Roşii din întreaga lume participanţi la evenimentul Fiaccolata da Solferino a Castiglione, pelerinajul care a parcurs drumul pe care fondatorul Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, Henry Dunat, l-a străbătut în 1859, la Solferino. Atunci, Dunat a parcurs 15 km pe jos, pentru a aduna femeile din satul apropiat şi acorda primul ajutor răniţilor în urma bătăliei de la Solferino. Tot în 2017, Ziua Crucii Roşii Române a fost sărbătorită la Palatul Elisabeta, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, preşedintele Crucii Roşii Române.

Crucea Roşie Română este singura organizaţie umanitară cu o reţea funcţională pe întreg teritoriul ţării. Având 47 de filiale, aproape două mii de subfiliale, peste 1.300 de comisii şi circa 5.500 de voluntari care se implică activ în activităţile umanitare, Crucea Roşie beneficiază de o structură unică. Astfel, organizaţia este prezentă la fiecare nivel teritorial: judeţ, municipiu, oraş, comună şi sat.

Surse:

https://crucearosie.ro/cine-suntem/istoria-crucii-rosii-romane/

https://radioromaniacultural.ro/ziua-crucii-rosii-romane/

http://ziarulfaclia.ro/ziua-crucii-rosii-romane-de-141-de-ani-in-prima-linie-a-asistentei-umanitare/

https://www.romaniaregala.ro/jurnal/ziua-crucii-rosii-romane-4-iulie-2018/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/07/04/ziua-crucii-ro sii-romane--138595

&&&

 S-a întâmplat în 4 iulie…

- „Ziua Crucii Roşii Române"; la 4/16.VII.1876 s-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea „Crucea Roşie" din România, prin hotărârea principelui Ghica de organizare a unei societăţi de ajutor pentru militarii răniţi în război, România fiind printre primele ţări din lume care a aderat la Convenţiile de la Geneva

- „Ziua medicului de familie din România" (stabilită, prin Statut, de Societatea de Medicină de Familie/Medicină Generală, începând cu anul 1999)

- Sărbătoarea naţională a Statelor Unite ale Americii; aniversarea proclamării independenţei; la 4 iulie 1776 a fost adoptată „Declaraţia de Independenţă" (redactată de Thomas Jefferson, Benjamin Franklin şi John Adams) şi votată de reprezentanţii celor 13 colonii engleze din America de Nord.

-1502: A avut loc sfinţirea bisericii Mănăstirii Dealu (Târgovişte), ridicată de Radu cel Mare. Importanţa culturală a acestei ctitorii constă în impunerea unui stil arhitectonic românesc şi în activitatea tipografică ce se desfăşura aici. Mănăstirea Dealu, o mănăstire de maici situată pe un deal din apropierea oraşului Târgovişte (6 km N). Drumul principal de acces este, pe ultimii 2 km până la mănăstire, o pantă cu înclinaţie mare ce şerpuieşte până în vârful dealului.Biserica Sf. Nicolae, singurul corp arhitectural care s-a păstrat din vechiul ansamblu, este unul din cele mai importante monumente ale evului mediu din Ţara Românească. Edificiul, dispus pe un plan triconc de tip Vodiţa II, are proporţii zvelte; el măsoară opt metri lăţime şi 21,20 metri lungime la o înălţime de 24 metri (fără acoperiş). Pe lângă tradiţionala turlă pe naos apar aici pentru prima oară două turle pe traveea de răsărit a pronaosului prelungit. Ele evidenţiază funcţia sepulcrală a acestui corp arhitectonic. Această inovaţie va fi preluată de bisericile de la Tutana, Brebu şi Gura Motrului.Faţadele sunt în întregime placate cu piatră făţuită şi decorate în două registre cu arcaturi de ciubuce. Acest sistem de decorare în două registre separate de un brâu median va caracteriza monumentele de cărămidă ridicate în cursul secolului al XVI-lea în Ţara Românească. În decorul turlelor şi cel al faţadei vestice se întâlnesc şi ornamente caucaziene, care se vor regăsi mai târziu, cu mai mare densitate, pe faţadele bisericii episcopale de la Curtea de Argeş.Pictura care împodobise iniţial interiorul bisericii, o operă din 1515 a meşterului Dobromir din Târgovişte în colaborare cu Jitian şi Stanciu, nu s-a păstrat. În 1985 biserica a fost repictată de arhimandritul Sofian Boghiu. Pronaosul bisericii adăposteşte mormântul lui Radu cel Mare şi racla cu capul lui Mihai Viteazul. Sarcofagele din marmură ale acestor voievozi au fost executate între 1912 şi 1913 de Frederic Storck.

- 1694: S-a născut compozitorul francez Claude Daquin (m. 1772)

- 1753: S-a născut Jean Blanchard (m.1809), aeronaut francez. Primul care a traversat Canalul Mânecii în balon. Este inventatorul paraşutei (1785).

- 1761: S-a stins din viaţă scriitorul englez Samuel Richardson (n.1689). Reprezentant al iluminismului moderat.Unul din creatorii romanului sentimental cu caracter moralizator (Pamela sau virtutea răsplătită, 1740; Istoria lui Sir Charles Grandison, 1753/1754).

- 1790: S-a născut Sir George Everest, inginer militar şi geodez britanic; conducător (din 1823) al Serviciului geodezic al Indiei; numele lui a fost atribuit de britanici celui mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chomolungma/8.850 m) din munţii Himalaya (m. 1866) 

- 1807: S-a născut Giuseppe Garibaldi (m.1882), general şi om politic italian. Unul dintre conducătorii luptei pentru independenţa şi unificarea naţională a Italiei. A luptat pentru eliberarea Italiei de sub austrieci. A organizat două expediţii militare (1862 şi 1867) împotriva Romei papale. A participat, ca voluntar, la apărarea Franţei în Războiul Franco-Prusian (1870-1871).

- 1826: A încetat din viaţă Thomas Jefferson (n.1743), om politic şi gânditor iluminist american. Al treilea preşedinte al S.U.A. (1801-1809). A fost preşedinte al Comitetului care a elaborat proiectul Declaraţiei de independenţă a S.U.A. (4 iulie 1776). Este fondator al sistemului constituţional democratic american. În timpul preşedinţiei sale, S.U.A. au cumpărat de la francezi provincia Louisiana (1803).

- 1827: Sclavia este abolită în statul New York 

- 1831: A murit James Monroe, fost preşedinte al SUA (1817-1825), autorul „Doctrinei Monroe" (care condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823 (n. 1758)

- 1840: Are loc voiajul inaugural al pachebotului „Britannia”, cu 63 de calatori la bord, pe ruta Liverpoool – Boston. Pe timpul celor 14 zile și zece ore de voiaj, pachebotul a realizat o viteza medie de 8,5 Nd, cucerind trofeul „Panglica Albastră”.

- 1848: A murit François-René de Chateaubriand, diplomat şi scriitor francez. François-René de Chateaubriand (n.4 septembrie 1768) a fost un scriitor francez, politician şi diplomat.Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este „Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine" (1802), publicată ulterior în numeroase ediţii.A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811.

- 1854: S-a născut Victor Babeş, bacteriolog şi morfopatolog român, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române (d. 1926). Activitatea ştiinţifică a lui Victor Babeş a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică şi seroterapie anti-difterică. A demonstrat prezenţa bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave şi a pus în evidenţă peste 40 de microorganisme patogene. De o deosebită importanţă este descoperirea unei clase de paraziţi - sporozoari intracelulari nepigmentaţi - care cauzează febra de Texas la pisici şi alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internaţional de Zoologie din Londra(1900) aceşti paraziţi sunt clasificaţi în genul Babesia.În 1892 publică împreună cu Gheorghe Marinescu şi Paul Blocq un Atlas de Histologie patologică a Sistemului Nervos. A editat timp de mai mulţi ani Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti. În anul 1893 este ales membru titular al Academiei Române. Pe lângă activitatea ştiinţifică a fost preocupat de îmbunătăţirea stării sanitare a populaţiei, în special în combaterea şi prevenirea pelagrei. Victor Babeş, datorită formaţiei sale ştiinţifice de bază, a creat concepţia ce poate fi denumită „patomorfologia procesului infecţios", sinteză a microbiologiei cu histopatologia. A fost membru al Academiei Române, membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris şi ofiţer al Legiunii de Onoare (Franţa)

- 1859: S-a născut istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (m. 1944)

- 1864: Decret domnesc privind înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, care reunea într-un singur corp facultăţile de Drept, Ştiinţe şi Litere.Primul rector a fost juristul Gh. Costaforu. (4/16) 

- 1865: Publicarea cărţii „Alice în Ţara Minunilor”, autor Lewis Carroll.Alice în Ţara Minunilor (în engleză Alice in Wonderland sau Alice's Adventures in Wonderland) este o carte scrisă de autorul britanic Lewis Carroll (Charles Lutwidge Dodgson) în 1865.

- 1870: S-a născut medicul francez Jules Guiart; specialist în parazitologie şi istoria medicinei; în 1920, odată cu reorganizarea Universităţii din Cluj, a fost solicitat în vederea organizării unui muzeu de istoria medicinei şi farmaciei (inaugurat în acelaşi an) al Facultăţii de Medicină din Cluj, despre care a lăsat şi o interesantă lucrare („Histoire de la Faculté de Médecine et de Pharmacie de Cluj", 1933); membru corespondent străin al Academiei Române din 1924 (m. 1965) 

- 1876: S-a creat, la Bucureşti, „Societatea Naţională de Cruce Roşie a României". La 23 august acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva. (4/16)

- 1884: Franţa oferă Statuia Libertăţii Statelor Unite ale Americii. Operă a sculptorului francez Bartholdi, va fi inaugurată oficial la 28 octombrie în Portul New York.

- 1885: S-a născut Louis B. Mayer. Louis B. Mayer (născut Lazar Meir – d. 29 octombrie, 1957) a fost un producător de film din „Epoca de Aur” a Hollywood-ului, cunoscut ca fiind directorul şi co-fondatorul studioului Metro-Goldwyn-Mayer. Este, de obicei, citat ca fiind creatorul sistemului de „stele” în cadrul studioului Metro-Goldwyn-Mayer în anii săi de glorie, când Mayer dorea ca studioul său să aibă „mai multe stele decât sunt pe cer”. Sub conducerea lui Mayer, studioul a produs multe filme de succes cu numeroase „stele” precum Greta Garbo, Clark Gable, Spencer Tracy, Katharine Hepburn, Joan Crawford, Judy Garland şi mulţi alţii.

- 1886: S-a născut (la Paris) poeta română Alice Călugăru; după 1908 s-a stabilit definitiv la Paris, unde a semnat cu pseudonimul Alice Orinet (m. 1933?, probabil în Elveţia)

- 1888: A încetat din viaţă scriitorul german Theodor Storm (n.1817). Evocator nostalgic al peisajului natal şi al oamenilor de aici. Nuvelele sale se situează între amintire şi realitate, mit şi adevăr, legendă şi trăire personală (Iezerul albinelor, 1849; Călăreţul din negură, 1888 etc.) 

- 1894: Inventatorul american Elwood Haynes testează primul său vehicul. 

- 1895: S-a născut pictorul italian Massimo Campigli (m.1971). Fascinat de arhaism, opera sa aminteşte de pictura etruscă (Doamna în verde; Figuri din Argeş). 

- 1900: Data la care îşi marca ziua de naştere Louis Armstrong, renumit interpret american de jazz (data reală a zilei sale de naştere este 4.VIII.1901) (m. 1971)

- 1911: S-a născut dirijorul italian Francesco Molinari Pradelli (m. 1996).: 

- 1915: S-a născut fizicianul Harold Johns. Harold Johns este cunoscut pentru pentru conceperea aparatului de radioterapie cu cobalt care va revoluţiona tratamentul cancerului. 

- 1918: S-a născut scriitoarea americană Ann Landers (m. 2002)

- 1923: S-a născut scriitorul Haralamb Zincă.

- 1927: S-a născut graficianul şi pictorul Traian Brădean, unul dintre maeştrii artei româneşti contemporane.Traian Brădean (n.1927 în comuna Comlăuş, Arad ) este un pictor şi desenator român contemporan, profesor universitar la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti din Bucureşti, unul dintre maestrii artei contemporane româneşti. Absolvent al Liceului de Artă din Timişoara la clasa profesorului Iuliu Podlipny şi al Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, în anul 1956, la clasa de pictură a profesorului Alexandru Ciucurencu.Până în 1987 a fost profesor la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti. Are prima expoziţie personală în 1957 la Galeria „Galatea" din Bucureşti, unde este felicitat de către maestrii Corneliu Baba şi Cornel Medrea, care îi cumpără câteva desene. 

- 1927: S-a născut Gina Lollobrigida, actriţă italiană de film şi fotoreporter (din anii '80 ai secolului XX s-a consacrat fotografiei profesioniste) .

- 1928: Marea Britanie: Este acordat dreptul deplin de vot pentru femei 

- 1934: A murit Marie Sklodowska-Curie, fiziciană şi chimistă franceză de origine poloneză; împreună cu soţul său, fizicianul şi chimistul francez Pierre Curie, a descoperit şi izolat, în 1898, elementele radiu şi poloniu; contribuţii fundamentale la studiul radioactivităţii; a pus bazele radioterapiei; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1903 (împreună cu Pierre Curie şi Henri Becquerel) şi pentru chimie pe 1911 (n. 1867, la Varşovia).

- 1934: A murit arheologul francez Edmond Pottier; s-a ocupat îndeosebi de ceramica greacă; a fost 45 de ani conservator al Muzeului Luvru din Paris (1880-1925); membru corespondent străin al Academiei Române din 1926 (n. 1855)

- 1940: A murit Robert Pershing Wadlow, american, deţinătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918) 

- 1946: România şi Marele Ducat al Luxemburgului au reluat relaţiile diplomatice la nivel de legaţie. 

- 1950: Prima emisie a postului de radio Europa Liberă 

1952: A murit sculptorul şi medalistul român de origine germană Emil Wilhelm Becker; clădiri din Bucureşti considerate reprezentative pentru arhitectura românească a secolului XX sunt decorate cu basoreliefuri şi sculpturi semnate de acesta (Universitatea, Muzeul George Enescu, Vila Minovici, Primăria Capitalei ş.a.); o altă realizare de excepţie o reprezintă sculpturile din interiorul criptei Mausoleului de la Mărăşeşti (1924) (n. 1881) 

- 1954: Germania câştigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveţia pentru prima dată - 3:2 cu Ungaria 

- 1956: Premiera filmului Moby Dick cu Gregory Peck.Moby Dick este un roman al scriitorului american Herman Melville, publicat prima dată în 1851.Este considerat a fi o capodoperă a literaturii universale.Romanul istoriseşte aventurile căpitanului Ahab al navei Pequod, obsedat de dorinţa de a ucide legendara balenă albă, Moby Dick, care îi cauzase pierderea unei gambe.

 - 1957: Se înfiinţează, la Bucureşti, Arhiva Naţională de Filme, având drept scop conservarea şi prelucrarea filmelor româneşti şi străine. 

- 1959: S-a născut actriţa spaniolă de film Victoria Abril (pe numele adevărat Victoria Mérida Rojas)

- 1960: S-a născut Cristina Ţopescu, realizator de emisiuni TV, fiica cunoscutului comentator sportiv Cristian Ţopescu 

- 1960: A fost inaugurat noul steag american, în urma admiterii statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA, în august 1959.

- 1965: A murit matematicianul Alexandru Myller, iniţiatorul şi îndrumătorul şcolii de geometrie diferenţială de la Iaşi; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1879)

- 1970: România şi Costa Rica au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă (în mai 2000, Ambasada română la San José s-a închis temporar, după ce s-a închis misiunea diplomatică costaricană la Bucureşti, în 1999; relaţiile României cu această ţară sunt girate prin Ambasada României la Ciudad de Mexico) 

- 1990: Statele Unite ale Americii prelungesc până în 1993 Acordul comercial cu România semnat în 1975 (dar fără acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, retrase în 1988. României i s-a acordat clauza naţiunii celei mai favorizate în anul 1975, pe baza Acordului privind relaţiile comerciale dintre ţara noastră şi SUA, semnat la 2 aprilie şi ratificat de Congresul SUA în iulie acelaşi an; prin declaraţia Guvernului SUA din 26.II.1988 se anunţa hotărârea de a retrage, începând din 3 iulie acelaşi an, clauza; la 8.XI.1993 România reobţine din partea SUA clauza naţiunii celei mai favorizate, iar la 17.VII.1996 autorităţile americane vor decide permanentizarea clauzei)

- 1991: România a aderat (prin Legea nr.46/4.VII.1991) la Convenţia Naţiunilor Unite privind statutul refugiaţilor (Convenţia a fost adoptată la 28.VII.1951, a intrat în vigoare la 21.IV.1954 şi a fost completată cu un Protocol adiţional în octombrie 1967)

- 1991: A murit medicul Marin Gh. Voiculescu; autor de cercetări şi studii în domeniul bolilor contagioase; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1913)

- 1992: A murit compozitorul şi interpretul argentinian Astor Piazzola (n. 1921) 

- 1994: A murit actorul Vistrian Roman (n. 1941)

- 1997: Sonda spaţială americană Pathfinder a aterizat pe Marte. Pathfinder, sau Mars Pathfinder (MESUR Pathfinder), ulterior Carl Sagan Memorial Station, a fost o sonda spatiala americana, lansata de catre NASA, in 4 decembrie 1996, carea a terizat pe suprafata planetei Marte, in 4 iulie 1997. Sonda a fost lansata cu o racheta tip Delta II.Scopul misiunii a fost analizarea atmosferei, climei si geologiei planetei Marte. Sonda spațială a transportat un vehicul teleghidat destinat explorarii suprafetei planetei, numit Sojourner.

- 2000: A murit scriitorul polonez Gustaw Herling-Grudzinski, un fervent critic al regimurilor totalitare şi al gulagului sovietic; după al Doilea Război Mondial a trăit în Occident (la Londra, la München, unde a devenit colaborator al postului de radio „Europa Liberă", şi la Neapole, după căsătoria cu Lidia Croce, fiica filosofului italian Benedetto Croce) (n. 1919)

- 2003: A murit Barry White, cantautor american şi producător muzical, legendă a muzicii soul; câştigător a cinci premii Grammy şi cunoscut pentru romantismul şi vocea sa gravă, White a cunoscut marele succes în anii '70 ca artist solo lansând o serie de cântece soul, funk şi disco printre care şi două hituri, „You're the First, the Last, My Everything" şi „Can't Get Enough of Your Love, Babe" (n. 1944). Câştigător a cinci premii Grammy şi cunoscut pentru romantismul şi vocea sa gravă, White a cunoscut marele succes în anii '70 ca artist solo dar şi împreună cu Love Unlimited Orchestra lansând o serie de cântece soul, funk şi disco printre care şi două hituri uriaşe, „You're the First, the Last, My Everything" şi „Can't Get Enough of Your Love, Babe". White a câştigat cu albumele sale mai multe discuri de aur şi platină având, conform criticilor muzicali Ed Hogan şi Wade Kergan, vânzări de peste oă sut de milioane de unităţi în toată lumea.

-2011: A murit actorul Ş erban Cantacuzino; stabilit după 1990 în Franţa (n. 1941)

&&&

 Umberto Eco avea 83 de ani când a prezis exact cum se va destrăma conversația modernă.

A fost unul dintre cei mai mari semioticieni ai Italiei, un maestru al semnelor și simbolurilor, și autorul romanului Numele trandafirului, un thriller istoric genial despre cum controlul asupra cărților și cunoașterii poate modela ceea ce oamenii cred că este adevărat.

În iunie 2015, a acordat un interviu care a înfuriat multă lume.

A spus că rețelele sociale le-au dat „legiunilor de idioți” dreptul la cuvânt, unor oameni care altădată vorbeau doar după un pahar de vin la bar și nu era băgat nimeni în seamă. A avertizat că, online, un oarecare are acum aceeași autoritate ca un laureat al Premiului Nobel.

L-au numit arogant și elitist. Dar a avut dreptate.

Eco nu voia să oprească libertatea de exprimare. 

Ne avertiza ce se întâmplă când încetăm să mai prețuim expertiza reală.

Rețelele sociale au șters aceste reguli peste noapte. Dintr-o dată, un adolescent din dormitorul lui a ajuns să aibă aceeași pondere ca un om de știință cu 30 de ani de laborator în spate.

Și mai rău: internetul nu răsplătește adevărul. Răsplătește drama. Furia și frica devin virale, în timp ce o explicație calmă și documentată a unei probleme complicate e ignorată complet.

Așa am ajuns la lumea de azi.

Oamenii au început să spună „Mi-am făcut propriile cercetări” ca să-și justifice convingerile. Nu contează ce e adevărat, contează ce-i face să se simtă bine.

Când Eco a folosit cuvântul „idioți”, nu se referea la oameni lipsiți de inteligență. Voia să spună că sistemele noastre online amplifică vocile cele mai gălăgioase și mai încrezătoare, indiferent dacă știu cu adevărat despre ce vorbesc.

Pe feed-ul tău, un studiu medical important arată exact la fel ca un meme postat de unchiul tău. Algoritmul îi tratează ca egali.

Eco a murit în 2016, la doar nouă luni după acel interviu celebru. Nu a apucat să vadă cât de multă dreptate a avut.

Înțelegea asta: când toate opiniile sunt tratate ca fiind la fel de valabile, adevărul dispare.

„Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului la rang de purtător de adevăr”, spunea Eco în prelegerile sale despre media. Nu cerea cenzură.

Ne cerea să ne amintim că, deși toată lumea are dreptul să vorbească, nu orice opinie merită încrederea noastră.

Suntem prinși într-un labirint digital construit de noi înșine, derulând la nesfârșit printr-o cameră de ecou plină de voci care strigă. Eco ne-a lăsat un avertisment. Dar adevărul e că majoritatea sunt perfect fericiți să lase cea mai gălăgioasă persoană din cameră să gândească în locul lor.

E timpul să faci un pas înapoi, să-ți folosești propriul discernământ și să-ți reclami gândirea critică, înainte să devii doar o altă voce care hrănește orbește zgomotul. .

 Sursa  : Curiozități și glume 2.

$$$

 S-a întâmplat în 3 iulie 1932: În această zi, s-a născut actriţa Coca Andronescu. Coca Andronescu (n. Pătârlagele, Buzău – d. 5 august 1998, București, România) a fost o actriță română de teatru și film, care a făcut parte din trupa Teatrului Național din București.

Urmează studii teatrale de actorie la Institutul de Teatru din Cluj, promoția 1953. În anii 1970 joacă într-un miniserial TV de mare succes la public și la critică, difuzat de Televiziunea Română, în care interpretează în duet cu Octavian Cotescu memorabilul cuplu de personaje Tanța și Costel din Lehliu Gară. Coca Andronescu n-ar fi fost pentru marele public Coca Andronescu fără acest rol de altfel foarte bine compus în compania unui partener de mare clasă. Dar nu trebuie trecute cu vederea marile ei roluri din teatru, din piese clasice sau moderne.

Născută la 3 iulie 1932, la Pătârlagele (jud. Buzău), absolvise Facultatea de Teatru la Cluj, în 1953, devenind apoi actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti. Joacă un rol episodic (O elevă) în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, montare de referinţă a lui Sică Alexandrescu, din 1956, cu Radu Beligan, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Marietta Deculescu, Silvia Dumitrescu în distribuţie. În 1957 interpretează rolul Pyrrhei din „Ovidiu” de V. Alecsandri. La sfârşitul anului 1958, joacă în „Minunata pantofăreasă” de Federico García Lorca (premiera: 19 decembrie), făcând din rolul Pantofăresei o creaţie memorabilă, în compania lui Mihai Fotino, pentru ca în 1959, Sică Alexandrescu, să-i încredinţeze rolul Mirandolinei din „Hangiţa” de Goldoni (premiera: 31 decembrie), creaţie de asemenea excepţională a actriţei. Juca alternativ cu Sanda Toma acest rol şi pe cel al Dejanirei, avându-i ca parteneri pe Constantin Rauţchi, Emanoil Petruţ, Cella Dima, Dem Rădulescu. 

Aceste creaţii au impus-o ca actriţă de comedie cu un simţ special al construcţiei şi al efectului artistic, temperamentală, seducătoare, spontană, uneori imprevizibilă. „Minunata pantofăreasă” a rămas din fericire în înregistrarea radiofonică din 1959 (data difuzării în premieră: 4 octombrie 1959).

Coca Andronescu are o bogată filmografie, începând cu varianta TV a celebrului spectacol al lui Sică Alexandrescu, „Bădăranii” de Carlo Goldoni (1960), în care îi avea ca parteneri pe Marcel Anghelescu, Radu Beligan, George Calboreanu, Alexandru Giugaru, Constantin Rauţchi, Carmen Stănescu, Vasilica Tastaman, Grigore Vasiliu-Birlic, continuând cu „Titanic Vals” (în care interpreta rolul Sarmisegetuzei, 1964),  „Balul de sâmbătă seara” (1968), „Zile de vară” (1968), „Aşteptarea” (1970), „Comedie fantastică” (1975), „Singurătatea florilor” (1975), „Serenadă pentru etajul XII” (1976), „Eu, tu şi Ovidiu” (1977), „Tufă de Veneţia” (1977), „Expresul de Buftea” (1978), „Alo, aterizează străbunica! ” (1981),„Cine iubeşte şi lasă” (1982), „Hangiţa” (1983, teatru TV), „Muşchetarii în vacanţă” (1984), „Masca de argint” (1985), „Cuibul de viespi” (după „Gaiţele de Al Kiriţescu), 1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Recital în grădina cu pitici” (1987), „Moartea unui artist” (1989).

Aurel Storin i-a făcut un portret expresiv, foarte potrivit: „Sclipire de-o secundă, spirit neastâmpărat, această actriţă spumoasă ca o şampanie traversa scena într-o fluturare de voie bună. Ea contamina atmosfera din jur, stârnea parcă o stare specială de veselie şi de mişcare euforică a moleculelor de aer care-i înveleau cuvintele şi mişcarea...Totul în jurul ei slujea într-un fel clipa de tainică minune a râsului spontan când noi toţi – oameni serioşi, cu mustăţi şi cu probleme – ne aflam, în întregime şi necondiţionat, la dispoziţia unei mari actriţe de comedie.

Surse:

http://www.cinemarx.ro/persoane/Coca-Andronescu-63298.html?biografie

https://www.cotidianul.ro/sa-ne-amintim-de-ei-a-fost-odata-coca-andronescu/

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti--coca-andronescu-1_50aca8c57c42d5a66387cda2/index.html

https://www.amosnews.ro/arhiva/coca-andronescu-sau-tainica-minune-rasului- 05-08-2008