__$$$

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1878,12/24: La această dată, trupele române ocupau, după un atac energic şi fulgerător, localitatea Smârdan din sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman, astăzi în Bulgaria, punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în timpul Războiului de independenţă a României şi a fost o operaţie militară iniţiată de armata română pe teatrul de război din Balcani, în vederea înfrângerii ultimelor rezistenţe otomane de pe direcţia Vidin-Belogradčik.

Înfrângerea otomanilor la Plevna (30 august/11 septembrie - 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a provocat mutaţii în strategiile ofensive ale armatelor aliate. Astfel, trupele ruseşti s-au îndreptat spre Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor de oaste otomană, care acţionau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenţia trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situaţiei, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte de rezistenţă, bine întărite, precum cele de la Smârdan, Inovo şi Capitanovcea.

Lupta în sine, a fost parte a unei acțiuni desfășurate de unitățile Diviziilor 1, 2 și 4 și ale Brigăzii de Roșiori românești, pentru a ocupa și a păstra principalele poziții fortificate de la Novoselo, Smârdan și Inovo. În plus, acțiunile prevedeau și cucerirea a altor puncte de rezistență înaintată din jurul Vidinului - Tatargik, Rupcea, Rainovcea și Capitonovcea. În acțiunea de blocare a Vidinului, primul punct ocupat a fost Nazâr-Mahala, cucerit la 29 decembrie 1877 după o scurtă rezistență, iar la 2 ianuarie un contraatac otoman destinat să împiedice organizarea blocadei, a fost respins de focul artileriei, la Novoselo. Un consiliu de război ținut la date de 9 ianuarie 1878, a aprobat planul de a fi restrâns „cercul de investire” din jurul Vidinului. Până la 10 ianuarie 1878 împresurarea întregului ansamblu fortificat fusese terminată și Marele Cartier General român a decis cucerirea punctelor înaintate de rezistență pentru izolarea definitivă a cetății: în sectorul 1 Sud a Tatargikului, în sectorul 2 Vest a localităților Novoselo, Rupcea și Rainovcea, iar în sectorul 3 Nord a Smârdanului, precum și a satelor Inovo și Kapitanovcea.La data de 11 ianuarie, comandamentul Diviziei a 2-a a întreprins o acțiune de cercetare și, ca urmare a rezultatelor obținute un nou consiliu de război a luat hotărârea de a se declanșa a doua zi – pe 12 ianuarie, atacul simultan asupra pozițiilor otomane de la Novoselo, Smârdan și Inovo

În consiliul de război de la 11 ianuarie, pentru atacul celor două poziții de la Smârdan și Inovo au fost destinate trupele Diviziei 2, sprijinite la stânga de către Brigada de Roșiori și de către Regimentele 2 și 8 Călărași, iar la dreapta de către Regimentul 3 Dorobanți din Divizia 1. Acțiunea principală a Diviziei 1 urma să fie reprezentată de ocuparea satului Novoselo și de executarea de trageri de artilerie asupra pozițiilor de la Smârdan. Divizia 4 urma să ocupe satul Tatargik și ulterior trebuia să concentreze focul spre rezervele inamice care urmau să fie aruncate în luptă spre Novoselo, executând trageri de artilerie asupra Vidinului

Comandantul trupelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruţ cu lansarea atacului. Potrivit instrucţiunilor privind atacul, operaţiunea urma să se declanşeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie şi presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu şi companiile 7 şi 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, reuşind să atingă aliniamentul pedestrimii turceşti. Efortul dorobanţilor este dublat de şarja de cavalerie a Regimentului 8 Călăraşi din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu îşi conduce oamenii asupra parapetelor. Soldaţii otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Cotruţ, Regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge şi acest al doilea punct al fortăreţei Vidinului. Datorită iscusinţei dovedită de locotenent colonelul Ioan Cotruţ în organizarea atacurilor, către sfârşitul zilei, românii au încheiat cu succes şi operaţia de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative. 

Calităților combatante etalate în foc de către trupele teritoriale (dorobanți și călărași) și de către cele ale armatei regulate, li s-au adăugat măsurile luate de comandamentul român, atât de omogenizare a unităților tactice – cu efecte dintre cele mai pozitive pentru capacitatea de luptă, cât și de organizare compozită a coloanelor de atac. Astfel se întâmplase și la Grivița, dar tot la fel ca acolo, biruința de la Smârdan a fost una obținută cu mari sacrificii. Au fost capturate de asemenea patru tunuri Krupp de calibrul 87 și o importantă cantitate de muniție, iar din reduta de la Inovo, un steag otoman. În zilele de 12-13/24-25 ianuarie totalul pierderilor românești s-a ridicat la 238 de morți (din care cinci ofițeri) și 370 de răniți, iar totalul pierderilor otomane la 700 de morți și răniți și 300 de prizonieri.

Luptele din zilele de 12-13/ 24-25 ianuarie au finalizat împresurarea Cetății Vidin,iar numele satului Smârdan a devenit un simbol pentru victorie. Cu toate acestea, datorită vremii nefavorabile asaltul general asupra cetății a trebuit să fie amânat și s-a decis efectuare prealabilă a unui bombardament de artilerie, atât de către tunurile de la Calafat, cât și de cele din jurul Vidinului.„Victoria de la Smârdan câştigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul ţării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo şi Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” („Monitorul oastei").

Amintirea evenimentului a fost păstrată prin monumente comemorative și lucrări de artă. Dintre acestea, se distinge tabloul lui Nicolae Grigorescu intitulat „Atacul de la Smârdan”, care a intrat ca model-reper iconografic cu valoare de simbol în conștiința populară și a devenit imaginea emblematică a întregului efort militar de obținere a independenței naționale.

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Căzănișteanu, Constantin & Ionescu, Mihail E.; Războiul neatârnării României – Împrejurări diplomatice și operații militare 1877-1878; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1977

Ionescu, Adrian-Silvan; Penel și sabie. Artiști documentariști și corespondenți de front în Războiul de Independență 1877 - 1878; Ed. Biblioteca Bucureștilor; 2002

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-140-de-ani-de-la-victoria-de-la-smardan-povestea-celui-mai-cunoscut-tablou-al-independentei/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/01/15/independenta-de-stat-a-romaniei-140-de-ani-redutele-de-la-smardan-si-vidin-cucerite-de-armata-romana--36267

https://www.edusoft.ro/razboiul-de- independenta/

$__

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1878,12/24: La această dată, trupele române ocupau, după un atac energic şi fulgerător, localitatea Smârdan din sangeacul Vidin, vilaietul Dunării, Imperiul Otoman, astăzi în Bulgaria, punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în timpul Războiului de independenţă a României şi a fost o operaţie militară iniţiată de armata română pe teatrul de război din Balcani, în vederea înfrângerii ultimelor rezistenţe otomane de pe direcţia Vidin-Belogradčik.

Înfrângerea otomanilor la Plevna (30 august/11 septembrie - 28 noiembrie/10 decembrie 1877) a provocat mutaţii în strategiile ofensive ale armatelor aliate. Astfel, trupele ruseşti s-au îndreptat spre Adrianopol, în timp ce armata română primise misiunea de a contracara ofensiva detaşamentelor de oaste otomană, care acţionau în partea nord-vestică a Bulgariei. Intenţia trupelor române de a cuceri Vidinul a presupus o reevaluare a situaţiei, deoarece cetatea beneficia de suportul a trei puncte de rezistenţă, bine întărite, precum cele de la Smârdan, Inovo şi Capitanovcea.

Lupta în sine, a fost parte a unei acțiuni desfășurate de unitățile Diviziilor 1, 2 și 4 și ale Brigăzii de Roșiori românești, pentru a ocupa și a păstra principalele poziții fortificate de la Novoselo, Smârdan și Inovo. În plus, acțiunile prevedeau și cucerirea a altor puncte de rezistență înaintată din jurul Vidinului - Tatargik, Rupcea, Rainovcea și Capitonovcea. În acțiunea de blocare a Vidinului, primul punct ocupat a fost Nazâr-Mahala, cucerit la 29 decembrie 1877 după o scurtă rezistență, iar la 2 ianuarie un contraatac otoman destinat să împiedice organizarea blocadei, a fost respins de focul artileriei, la Novoselo. Un consiliu de război ținut la date de 9 ianuarie 1878, a aprobat planul de a fi restrâns „cercul de investire” din jurul Vidinului. Până la 10 ianuarie 1878 împresurarea întregului ansamblu fortificat fusese terminată și Marele Cartier General român a decis cucerirea punctelor înaintate de rezistență pentru izolarea definitivă a cetății: în sectorul 1 Sud a Tatargikului, în sectorul 2 Vest a localităților Novoselo, Rupcea și Rainovcea, iar în sectorul 3 Nord a Smârdanului, precum și a satelor Inovo și Kapitanovcea.La data de 11 ianuarie, comandamentul Diviziei a 2-a a întreprins o acțiune de cercetare și, ca urmare a rezultatelor obținute un nou consiliu de război a luat hotărârea de a se declanșa a doua zi – pe 12 ianuarie, atacul simultan asupra pozițiilor otomane de la Novoselo, Smârdan și Inovo

În consiliul de război de la 11 ianuarie, pentru atacul celor două poziții de la Smârdan și Inovo au fost destinate trupele Diviziei 2, sprijinite la stânga de către Brigada de Roșiori și de către Regimentele 2 și 8 Călărași, iar la dreapta de către Regimentul 3 Dorobanți din Divizia 1. Acțiunea principală a Diviziei 1 urma să fie reprezentată de ocuparea satului Novoselo și de executarea de trageri de artilerie asupra pozițiilor de la Smârdan. Divizia 4 urma să ocupe satul Tatargik și ulterior trebuia să concentreze focul spre rezervele inamice care urmau să fie aruncate în luptă spre Novoselo, executând trageri de artilerie asupra Vidinului

Comandantul trupelor române, generalul Mihail Cerchez, decide atacul asupra Smârdanului, considerat punctul central în supunerea Vidinului. Acesta l-a însărcinat pe locotenent colonelul Ioan Cotruţ cu lansarea atacului. Potrivit instrucţiunilor privind atacul, operaţiunea urma să se declanşeze după încheierea celei de-a treia salve a bateriilor de artilerie şi presupunea înaintarea regimentului 6 linie până la semnalul stabilit. Maiorul Ulescu şi companiile 7 şi 8 ale batalionului său înaintează prin zăpadă, reuşind să atingă aliniamentul pedestrimii turceşti. Efortul dorobanţilor este dublat de şarja de cavalerie a Regimentului 8 Călăraşi din escadronul Suceava. Profitând de intensitatea atacului de cavalerie, maiorul Ulescu îşi conduce oamenii asupra parapetelor. Soldaţii otomani se retrag din dispozitiv, încercând o scurtă tentativă de repliere în localitatea Smârdan. Sub directa comandă a locotenent colonelului Ioan Cotruţ, Regimentul 6 începe lupta la baionetă. Descoperirea celei de-a doua redute a provocat dublarea eforturilor militare, maiorului Ulescu revenindu-i misiunea de a înfrânge şi acest al doilea punct al fortăreţei Vidinului. Datorită iscusinţei dovedită de locotenent colonelul Ioan Cotruţ în organizarea atacurilor, către sfârşitul zilei, românii au încheiat cu succes şi operaţia de cucerire a Inovei, ultima redută otomană. Pierderile armatei române au fost semnificative. 

Calităților combatante etalate în foc de către trupele teritoriale (dorobanți și călărași) și de către cele ale armatei regulate, li s-au adăugat măsurile luate de comandamentul român, atât de omogenizare a unităților tactice – cu efecte dintre cele mai pozitive pentru capacitatea de luptă, cât și de organizare compozită a coloanelor de atac. Astfel se întâmplase și la Grivița, dar tot la fel ca acolo, biruința de la Smârdan a fost una obținută cu mari sacrificii. Au fost capturate de asemenea patru tunuri Krupp de calibrul 87 și o importantă cantitate de muniție, iar din reduta de la Inovo, un steag otoman. În zilele de 12-13/24-25 ianuarie totalul pierderilor românești s-a ridicat la 238 de morți (din care cinci ofițeri) și 370 de răniți, iar totalul pierderilor otomane la 700 de morți și răniți și 300 de prizonieri.

Luptele din zilele de 12-13/ 24-25 ianuarie au finalizat împresurarea Cetății Vidin,iar numele satului Smârdan a devenit un simbol pentru victorie. Cu toate acestea, datorită vremii nefavorabile asaltul general asupra cetății a trebuit să fie amânat și s-a decis efectuare prealabilă a unui bombardament de artilerie, atât de către tunurile de la Calafat, cât și de cele din jurul Vidinului.„Victoria de la Smârdan câştigată în ziua de 12 ianuarie este una dintre cele mai frumoase ale României. În acea zi, drapelul ţării, fâlfâind pe întăriturile de la Smârdan, a dat corpului de vest completarea investimentului Vidinului până la Ceiselo şi Dunăre. Luptători din acea zi, România vă admiră.” („Monitorul oastei").

Amintirea evenimentului a fost păstrată prin monumente comemorative și lucrări de artă. Dintre acestea, se distinge tabloul lui Nicolae Grigorescu intitulat „Atacul de la Smârdan”, care a intrat ca model-reper iconografic cu valoare de simbol în conștiința populară și a devenit imaginea emblematică a întregului efort militar de obținere a independenței naționale.

Surse:

George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

Căzănișteanu, Constantin & Ionescu, Mihail E.; Războiul neatârnării României – Împrejurări diplomatice și operații militare 1877-1878; Editura Științifică și Enciclopedică; București; 1977

Ionescu, Adrian-Silvan; Penel și sabie. Artiști documentariști și corespondenți de front în Războiul de Independență 1877 - 1878; Ed. Biblioteca Bucureștilor; 2002

https://www.istorie-pe-scurt.ro/se-implinesc-140-de-ani-de-la-victoria-de-la-smardan-povestea-celui-mai-cunoscut-tablou-al-independentei/

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/01/15/independenta-de-stat-a-romaniei-140-de-ani-redutele-de-la-smardan-si-vidin-cucerite-de-armata-romana--36267

https://www.edusoft.ro/razboiul-de-independenta/

$$$

 S-a întâmplat în 12 ianuarie1923: A murit filologul ceh Jan Jarnik; fiind profesor la Catedra de Romanistică a Universităţii din Praga (1882-1919), a înfiinţat un laborator pentru cercetarea limbii şi literaturii române; a întreprins cinci călătorii în România, ocazii cu care a luat contact direct cu limba şi folclorul românesc; împreună un Andrei Bârseanu a editat, în 1885, o colecţie de „Doine şi strigături din Ardeal”; pe lângă participarea la culegerea şi selectarea textelor, a alcătuit şi un amplu glosar în limba franceză; membru corespondent străin (1879) şi membru de onoare străin (1919) al Academiei Române. Jan Urban Jarník s-a născut la data de 25 mai 1848, la Pottenstein, azi Potštejn, în Boemia, pe atunci parte a Imperiului Austriac. A urmat școala primară în localitatea sa natală și în Vysoké Mýto. La paisprezece ani, a intrat la gimnaziul din Rychnov nad Kněžnou, iar, un an mai târziu, el s-a mutat în Hradec Králové.  

După absolvire, a fost admis la Universitatea din Viena, unde a studiat limbile cehă, germană, franceză, engleză, italiană, sanscrită și gramatica comparată a limbilor indo-europene. În 1874, în urma unui examen, a primit dreptul de predare și a primit o bursă de un an la Universitatea din Paris. În 1876, a primit titlul de doctor în filosofie, iar doi ani mai târziu, s-a specializat în domeniul filologiei romanice. În paralel, a predat limba franceză la școli reale în Leopoldstadt, de lângă Viena, azi cartier al capitalei Austriei. A făcut două călătorii în județele românești, iar în anul 1876, a petrecut mai multe luni în Blaj; în 1879 a vizitat din nou Transilvania și a vizitat Bucureștiul. A fost profesor la Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348. În anul 1882, Universitatea Carolină din Praga a devenit cea de-a cincea universitate străină în care se preda limba română. Principalul merit i-a revenit filoromânului Jan Urban Jarník. Specialist în romanistică, Jan Urban Jarník s-a ocupat de limba română și mai ales de folclorul românesc. Împreună cu Andrei Bârseanu, a publicat culegerile de folclor Cincizeci de colinde și Doine și strigături din Ardeal. În 1919, el a participat la negocierile pentru stabilirea relațiilor diplomatice dintre Cehoslovacia și România. Jan Urban Jarník s-a stins din viață la 12 ianuarie 1923, la Praga.

Surse:

https://www.philippide.ro/Arhiva/Volume/1918-2018%20Limba%20si%20cultura/2019_47_Valentova.pdf

https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2581

https://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2023/07/RBAR_2023_8_15_3.pdf

https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carte/brasov-muzeu/marghitan_academicienii-brasovului_2008.pdf

$$3

 S-a întâmplat în 12 ianuarie 1976: În această zi, a murit scriitoarea britanică Agatha Christie, renumită autoare de romane poliţiste. Născută la 15 septembrie 1890, la Torquay, în Anglia, Agatha Mary Clarissa Miller a fost cea mai mică din cei trei copii ai familiei. A primit educație acasă, de la mama ei, care a încurajat-o să scrie, manifestând o înclinație, încă din copilărie, pentru a crea povestiri fantastice și personaje variate. La 16 ani, a plecat la Paris, pentru a studia muzica.

În 1914, s-a căsătorit cu colonelul Archibald Christie, pilot al Forţelor Regale Aeriene, iar în timpul campaniilor soțului său pe front, în primul război mondial, Agatha a lucrat ca soră medicală. În 1919, a dat naștere fiicei lor, Rosalind Margaret Clarissa. A publicat primul roman, „The Mysterious Affair at Styles”, în 1920, prezentându-l cititorilor pe celebrul său personaj, detectivul belgian Hercule Poirot, devenit celebru ca erou al unei lungi serii de romane.

În 1926, Christie a publicat „The Murder of Roger Ackroyd”, una dintre cele mai de succes opere ale sale. În același an, însă, își pierde mama, iar soțul îi dezvăluie că are o relație cu o altă femeie. Doi ani mai târziu, aveau să divorțeze, dar în 1930, Agatha Christie se recăsătorește cu profesorul de arheologie Max Mallowan, alături de care are ocazia să călătorească foarte mult, în diverse expediții științifice, pe care le avea să le prezinte, în 1946, în volumul de memorii „Come, Tell Me How You Live”.Tot în 1930, îi apare un nou roman de mare succes, „Murder at the Vicarage”, care introduce un nou personaj, pe Miss Marple, domnișoară bătrână, cu un ascuțit spirit de observație, devenită detectiv amator, care-și oferă serviciile poliției.

Poirot și Marple au fost cei mai cunoscuți detectivi din opera scriitoarei, prezenți în zeci de romane și povestiri. Poirot a apărut, printre altele, în „Ackroyd, The Mystery of the Blue Train” (1928) sau „Death in the Clouds” (1935), iar Miss Marple, în „The Moving Finger” (1942) și „A Pocket Full of Rye” (1953). Alte personaje notabile ale autoarei sunt Tuppence și Tommy Beresford, Colonelul Race, Parker Pyne și Ariadne Oliver. Agatha Christie a scris și câteva romane de dragoste, cum ar fi „Unfinished Portrait” (1934) și „A Daughter’s a Daughter” (1952), sub pseudonimul „Mary Westmacott”, dar cele peste 70 de romane și povestiri polițiste scrise de-a lungul întregii sale cariere, i-au adus titlurile de regină a crimei și regină a misterelor. Christie este, totodată, unul dintre cei mai bine vânduți autori ai tuturor timpurilor.

Pe lângă romane și povestiri, a scris și dramaturgie, cu piese precum „The Hollow” (1951), „The Mousetrap” (1952) și „Verdict” (1958). Mare parte din operele sale au fost ecranizate în filme de succes, printre acestea numărându-se „Murder on the Orient Express” (1974) și „Death on the Nile” (1978).În 1956, Agatha Christie a primit titlul nobiliar de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.Agatha Christie a apărut pentru ultima oară în public în 1974, la premiera piesei „Murder on the Orient Express”. 

Agatha Christie a murit pe 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 de ani, în casa ei din Winterbrook, Oxfordshire. O carte care ne dezvăluie aspecte interesante atât ale vieții, cât și creației scriitoarei britanice este „Agatha Christie – Jurnalul secret”. Volumul reprezintă efortul arhivarului John Curran de a sintetiza informațiile din cele 73 de volume scrise de mâna autoarei, descoperite după moartea lui Rosalind, fiica Agathei Christie.

Surse:

https://www.britannica.com/biography/Agatha-Christie

https://www.biography.com/writer/agatha-christie

http://www.carteadelaora5.ro/o-viata-printre-randuri-agatha-christie-regina-absoluta-a-misterului/

https://radioromaniacultural.ro/scriitoarea-agatha-christie-41-de-ani-de-la-moarte/

https://www.rfi.ro/societate-80345-scriitoarea-agatha-christie- data-vileag

$$_

 S-a întâmplat în 12 ianuarie…

– 1519: A murit Vasco Núñez de Balboa, explorator spaniol (n. cca. 1475) 

– 1591: S-a născut pictorul spaniol José de Ribera (m. 1652)

– 1628: S-a născut scriitorul francez Charles Perrault, renumit pentru poveştile sale pentru copii (m. 1703)

– 1665: A murit matematicianul francez Pierre de Fermat; împreună cu René Descartes, a fost unul dintre primii care a aplicat algebra în geometrie; precursor al calculului probabilităţilor, împreună cu Blaise Pascal (n. 1601)

– 1674: A murit compozitorul italian Giacomo Carissimi, considerat iniţiator al „cantatei” în muzica bisericească (botezat în 1605) – 345 de ani

– 1715: S-a născut compozitorul francez Jacques Duphly (sau Du Phly) (m. 1789)

– 1729: S-a născut naturalistul italian Lazzaro Spallanzani, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale; cercetările sale în domeniul dezvoltării vieţii microscopice în medii de cultură lichide au deschis drumul pentru cercetările lui Louis Pasteur (m. 1799) 

– 1729: S-a născut Edmund Burke, om de stat irlandez, orator, şi filosof, reprezentant de seamă al conservatorismului (m. 1797) 

– 1746: S-a născut pedagogul elveţian Johann Heinrich Pestalozzi; experienţele sale, de renume mondial, au fost popularizate în Transilvania de elevul său Ştefan L. Roth şi au influenţat învăţământul din Ţările Române (m. 1827)

– 1807: S-a născut Christian Tell, general, om politic; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească (membru al Guvernului provizoriu şi al Locotenenţei domneşti); a luat parte la mişcarea unionistă (deputat în Adunarea ad-hoc din Ţara Românească); în timpul regelui Carol I a fost primar al Capitalei (1870-1871) şi ministru în mai multe rânduri (între anii 1871 şi 1876, cu întreruperi) (m. 1884). 

– 1845: S-a născut Alexandru Lambrior, filolog şi folclorist; primul cercetător care a emis ideea întocmirii unei antologii a literaturii populare române; membru al societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1882 (m. 1883)

– 1845: S-a născut omul politic conservator Emanoil Pache-Protopopescu; deputat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor; primar (1888-1891) şi prefect (mai-noiembrie 1891) al Bucureştiului; a întemeiat Şcoala de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a fost şi profesor (m. 1893)

– 1848: Răscoala din Palermo (Sicilia), care a însemnat începutul Revoluţiei de la 1848 în Italia

– 1849: S-a născut pictorul francez Jean Béraud (m. 1935)

– 1852: S-a născut mareşalul Joseph Joffre, comandant suprem al armatelor franceze (1914-1916) pe frontul de Vest în timpul primului război mondial; renumit în urma victoriei de la Marna (m. 1931)

– 1856: S-a născut pictorul american John Singer Sargent (m. 1925)

– 1857: S-a născut Sabba Ştefănescu, geolog şi paleontolog; studii asupra formaţiilor terţiare; a făcut studii în vederea alcătuirii hărţii geologice a României (1882-1886); membru corespondent al Academiei Române din 1893 (m. 1931)

– 1861: Apărea Legea pentru înfiinţarea Curţii de Casaţiune şi Justiţie (membrii acesteia vor fi numiţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 11/23.II.1862). În articolul 2 se invoca existenţa „curţilor de apelu”, ca forme de organizare judecătorească „ale Statului Principateloru-Unite”. Primul act normativ care a statornicit însă înfiinţarea Curţii de apel Bucureşti chiar sub această denumire a fost Legea din 11 aprilie 1864, publicată în „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, nr. 88 din 16/28 04.1864, care a fost prima lege de organizare judecătorească din istoria României (mai exact a Principatelor Unite) (12/24)

– 1866, 12/24: A murit (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor; după înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş (1849) şi profesor al lui Mihai Eminescu; la moartea acestuia apare prima poezie tipărită a lui Eminescu, „La mormântul lui Arune Pumnul”, semnată „M. Eminovici, privatist” (n. 1818). 

– 1874: S-a născut juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (m. 1946)

– 1876: S-a născut scriitorul şi jurnalistul american Jack London (pseudonimul literar al lui John Griffith Chaney) (m. 1916)

– 1876: S-a născut Ermanno Wolf-Ferrari, compozitor italian de origine germană (m. 1948)

– 1878: Trupele române ocupau, după un atac energic şi fulgerător, localitatea Smârdan (astăzi în Bulgaria), punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor. Lupta a avut loc în cadrul Războiului de independenţă a României (12/24)

– 1881, 12/24: S-a născut Mihail Gaşpar, protopop, prozator, traducător, istoric şi publicist bănăţean; delegat la Adunarea naţională de la 1 Decembrie 1918, deputat în Parlamentul de la Bucureşti (1926-1929) (m. 1929)

– 1889: S-a născut poetul şi jurnalistul Artur Enăşescu (pseudonimul lui Artur A. Enăcescu); astăzi un poet uitat, a fost autorul versurilor a numeroase romanţe compuse de Ionel Fernic (m. 1942) Unlee surse menţionează ca dată a naşterii 19 ianuarie 1889

– 1891, 12/24: S-a născut medicul Basil Theodorescu, unul dintre fondatorii cardiologiei româneşti; în 1947 a pus bazele Societăţii de Cardiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1965 (m. 1967)

– 1897: A murit Sir Isaac Pitman, fonetician britanic; a inventat primul sistem de stenografie din lume aplicat cu succes (n. 1813)

– 1899: S-a născut Paul Hermann Müller, chimist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1948 (m. 1965)

– 1900: S-a născut (la Vârşeţ, Serbia) geologul Alexandru Codarcea; lucrări referitoare la geologia, petrografia şi tectonica Carpaţilor Meridionali; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1974)

– 1903: S-a născut fizicianul rus Igor V. Kurceatov; în 1934 a descoperit fenomenul fisiunii; sub conducerea sa au fost construite primul ciclotron (1939) şi primul reactor nuclear din Europa (1946), s-a desfăşurat primul experiment atomic sovietic (1949), a fost construită bomba atomică cu hidrogen (1953), precum şi prima centrală electronucleară din lume (1954) (m. 1960)

– 1908: S-a născut Jean Delannoy, regizor, scenarist, actor şi producător francez de film (m. 2008)

– 1909: S-a născut Meliusz Jószef, scriitor de naţionalitate maghiară; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1995)

– 1909: A murit Hermann Minkowski, matematician german de origine lituaniană; contribuţii importante în domeniul teoriei numerelor (a dezvoltat teoria geometrică a numerelor), al fizicii matematice şi al teoriei relativităţii (n. 1864)

– 1919: Apariţia Decretului-lege privind organizarea Direcţiei Generale a Statisticii (12/25)

– 1923: A murit filologul ceh Jan Jarnik; fiind profesor la Catedra de Romanistică a Universităţii din Praga (1882-1919), a înfiinţat un laborator pentru cercetarea limbii şi literaturii române; a întreprins cinci călătorii în România, ocazii cu care a luat contact direct cu limba şi folclorul românesc; împreună un Andrei Bârseanu a editat, în 1885, o colecţie de „Doine şi strigături din Ardeal”; pe lângă participarea la culegerea şi selectarea textelor, a alcătuit şi un amplu glosar în limba franceză; membru corespondent străin (1879) şi membru de onoare străin (1919) al Academiei Române (n. 1848)

– 1925: S-a născut compozitorul Laurenţiu Profeta (m. 2006)

– 1925: S-a născut Yvonne Hasan, istoric de artă, profesor şi fondator al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România (m. 2016)

– 1926: S-a născut Ray Price, cântăreţ, chitarist şi compozitor american de muzică country (m. 2013)

– 1926: S-a născut Alexandru Andriescu, critic şi istoric literar, filolog (m. 2014)

–1927: S-a născut medicul Eugeniu Proca; timp de peste 40 de ani şi-a concentrat atenţia asupra problemelor insuficienţei renale; a organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980); membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 2004)

– 1929: La Radiodifuziunea Română era difuzată, pentru prima dată, emisiunea „Ora copiilor”

– 1937: S-a născut textierul, poetul şi scriitorul Aurel Storin (m. 2015)

– 1939: S-a născut actriţa Rodica Tapalagă (m. 2010)

– 1943: A murit medicul american Howard Kelly; paralel cu activitatea clinică şi cea de conducător al unor aşezăminte spitaliceşti, a desfăşurat şi o intensă muncă de cercetare, fiind considerat drept pionier în tratamentul cu radiu al cancerului; membru corespondent străin al Academiei Române din 1921 (n. 1858)

 – 1944: S-a născut pianista de origine rusă Viktoria Postnikova 

– 1946: S-a născut pianistul american de jazz şi producătorul muzical George Duke, cunoscut ca pionier al jazz-ului fusion (m. 2013)

– 1949: S-a născut scriitorul japonez Haruki Murakami 

– 1951: S-a născut actriţa americană de film Kristie Alley

– 1951: Intra în vigoare (inclusiv în România) Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9.XII.1948. România a aderat la Convenţie la 3.XI.1950

– 1959: S-a născut Per Håkan Gessle, cântăreţ, compozitor şi chitarist suedez, lider al trupei „Roxette”

– 1963: S-a născut scriitoarea coreană Kyung-Sook Shin, una din cele mai cunoscute în afara graniţelor ţării sale

– 1967: S-a născut (în Republica Moldova) Aura Christi, poetă, romancieră, eseistă, publicistă şi traducătoare

– 1976: A murit scriitoarea britanică Agatha Christie, renumită autoare de romane poliţiste (n. 1890)

– 1977: A murit regizorul şi scenaristul francez de film Henri-Georges Clouzot (n. 1907)

– 1983: A murit Lucian Predescu, istoric literar, enciclopedist şi publicist (n. 1907)

– 1983: A murit Max Eisikovits, compozitor, muzicolog, profesor, culegător şi exeget de folclor idiş (n. 1908)

– 1985: Se desfiinţau, pe baza unui ordin primit prin telefon de la Comitetul Central al PCR, toate studiourile teritoriale ale postului public de radio (Radio Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş) şi emisiunile în limbile minorităţilor naţionale. Programele 1 şi 2 îşi reduc drastic emisia: program numai între orele 6:30 şi 23:30, ulterior între orele 6:00 şi 24:00 în fiecare zi. În această perioadă singura emisiune în limba minorităţilor a fost emisă din Bucureşti. Din 22 decembrie 1989 Radio România îşi redeschide staţiile regionale

– 1986: A murit Marcel Arland, romancier, nuvelist şi critic literar francez; multă vreme director al publicaţiei „Nouvelle Revue Française” (n. 1899)

– 1988: A murit Emilia Căldăraru, poetă şi prozatoare; autoare, cu precădere, de literatură pentru copii (n. 1931)

– 1991: A murit actorul Jorj Voicu (n. 1938)

– 1998: A murit Libuše Moníková, scriitoare cehă stabilită în Germania (n. 1945)

–1998: Semnarea, la Paris, a Protocolului adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea clonării fiinţei umane (ratificat de Parlamentul României prin Legea 17/22.II.2001)

– 1998: A murit Richard Bartzer, compozitor, dirijor, muzicolog, critic muzical, orchestrator de muzică uşoară şi profesor (n. 1926)

– 2001: A murit William R. Hewlett, cofondator şi fost preşedinte al Companiei Hewlett-Packard, unul dintre proeminenţii oameni de afaceri, tehnologi şi filantropi din SUA (n. 1913)

– 2003: A murit cântăreţul britanic Maurice Gibb, membru al legendarei formaţii „Bee Gees” (n. 1949)

– 2010: Haiti.La ora locală 16:53, a avut loc unul dintre cele mai puternice seisme care a lovit continentul american în ultimii 200 de ani, cutremurul din Haiti. Magnitudinea seismului a fost de 7 grade pe scara Richter, epicentrul fiind localizat la aproximativ 15 km de oraşul Port-au-Prince, la o adâncime de 10 km. Bilanţul cutremurului a indicat zeci de mii de morţi, circa 300.000 de răniţi şi aproximativ 1.000.000 de oameni rămaşi fără adăpost

– 2010: A murit graficiana Hortensia (Puia) Masichievici (n. 1917)

– 2011: A murit Theodor Rădulescu, unul dintre cei mai importanţi antrenori de rugby şi fost selecţioner al echipei naţionale de rugby a României (n. 1933)

– 2013: A murit jurnalistul american Eugene Corbett Patterson, activist al drepturilor civile şi laureat al Premiului Pulitzer (n. 1923)

– 2013: A murit Precious Bryant, muzician american de blues şi country (n. 1942)

A murit mezzosoprana, actriţa şi profesoara rusă Elena Obraztsova (n. 1937).  

– 2017: A murit scriitorul, scenaristul, regizorul şi producătorul american William Peter Blatty (n. 1928)

– 2017: A murit Ion Gheorghe Truică, grafician, scenograf, ilustrator de carte şi regizor de filme de animaţie (considerat unul dintre cei mai prolifici din România) (n. 1935)

$$$

 ALARIC I-UL

In ziua de 24 august a anului 410 d.Chr ,mareata Roma,cea al carei nume rascolea spaime din fruntariile Europei pana-n tinuturile asiatilor,Roma cea temuta,in care timp de opt secole nu calcase picior de cuceritor strain ,a fost umilita de un rege obscur,mai degraba sef de ceata decat suveran : Alaric I ,ajuns in 395 d.Chr,rege al vizigotilor.Nascut in insula Peuce (Delta Dunarii),in anul 370d.Chr,el apare in istorie ca mercenar ,sef al trupelor de mercenari germanici ai imparatului Theodosius I,ultimul care reconstituie unitatea Imperiului Roman.

Se stie despre Alaric ca Wulfila („Micul Lup”,traducatorul Bibliei in limba gotilor) l-a convins sa imbratiseze impreuna cu triburile vizigote,crestinismul,mai precis erezia cristologica a lui Arius -arianismul.Dupa moartea lui Theodosius (395 d.Chr) Alaric profita de slabiciunile celor doi fii ai acestuia ,Arcadius si Honorius ,ce-si impart imperiul ,pentru a jefui regiuni intregi din imperiul din partea sa orientala: Tracia,Thessalia, Macedonia, Iliria,parte din Pelopones.Nu se va potoli decat atunci cand generalul roman ,de origine vandala ,Stilicon, i se opune.Nu este multumit cu postul de guvernator al Iliriei ,oferit in 396 d.Chr de Arcadius (imparatul Imperiul Roman de Rasarit ),asa ca invadeaza ,dupa cativa ani,partea de nord a Italiei.Acelasi Stilicon,care conducea de facto imperiul occidental,il invinge in doua lupte la Palencia si Verona,in 403 d.Chr, Alaric fiind nevoit sa se intoarca in Iliria,nu inainte ,insa,de a obtine promisiunea unei despagubiri din partea lui Honorius.Asasinarea ,la 22 august 408 d.Chr., lui Stilicon,din ordinul imparatului Honorius ,slabeste imperiul .Alaric profita de situatie pentru a-si relua ,sub pretextul neplatii despagubirii promise,campania in Italia,asediind in 408 d.Chr chiar Roma.La aceasta epoca,fosta capitala temuta a Imperiului Roman era mult slabita ,ba chiar fusese parasita,resedinta regala fiind mutata la Ravenna.Faptul a inlesnit,in cea mai mare masura,cucerirea ei de catre vizigotii lui Alaric,dupa cel de-al doilea asediu (incheiat la 24 august a 410 d.Chr).Roma a fost supusa ,timp de trei zile,unei jefuiri sistematice si neinchipuit de distrugatoare ,numai templele fiind ocrotite.Impilarea si suferintele populatiei ,nu numai a Romei,ci a intregii Italii pana in sud,in cursul campaniei nereusite a lui Alaric de cucerire a Siciliei(flota i-a fost scufundata de furtuna),au fost atat de mari incat trupul lui Alaric ,mort in acelasi an la Cosenza,in sudul Italiei ,a trebuit sa fie ascuns ,spre a nu fi pangarit de romani .Se pare ca apele micului rau Busento,din sudul Italiei ,au fost deviate din albia lor ca sa permita inhumarea in secret a lui Alaric si apoi readuse in matca,ascunzand astfel pentru vecie pe „Gotul cel Crunt”.

$$3

 ALECU VĂCĂRESCU

Cu toți cunoaștem de la școală, celebrele versuri ale poetului Ienăchiță Văcărescu: „Într-o grădină,/ Lâng-o tulpină,/ Zării o floare, ca o lumină./ S-o tai, se strică!/ S-o las, mi-e frică/ Că vine altul şi mi-o rădică.” („Într-o grădină”). Scrise, probabil, undeva în perioada 1780-1797, aceste versuri nu încetează să impresioneze și în ziua de astăzi prin simplitate, farmec și să fie o palmă grea pe obrazul creatorilor de versuri maneliste. Aproape la fel de cunoscut este și catrenul „Testament literar”, a aceluiași autor: „Urmaşilor mei Văcăreşti!/ Las vouă moştenire:/ Creşterea limbei româneşti/ Ş-a patriei cinstire.” Cu greu ne despărțim de ilustrul poet, om de cultură și de stat Ienăchiță Văcărescu, a cărui viață tumultoasă merită să fie cuprinsă în cel puțin într-un thriller istoric, pentru a înainta în timp (dar nu foarte mult), până la urmașii săi, pentru că a avut mai mulți, chiar cu trei soții diferite.

Ascultători, unii dintre aceștia dar și nepoți, strănepoți și stră-strănepoate au luat foarte în serios catrenul menționat mai devreme și au preluat de la strămoșul lor pasiunea pentru poezie, cultură și poftă de viață. Cum spațiul nu ne permite să realizăm o monografie a familiei, ne vom opri doar asupra lui Alecu Văcărescu, fiul cel mai mare al lui Ienăchiță, cel pe care soarta avea să-l aducă la Tulcea pentru a se stinge din viață în condiții tragice și pline de mister. S-a născut în anul 1769, fiind fiul lui Ienăchiță și a Eleniței Rizu (bunicul din partea mamei fiind și el un pasionat de meșteșugul versurilor). A avut parte de o educație aleasă, alături de tatăl său, cunoscător a numai puțin de șapte limbi străine, aplecat asupra scrierii unor opere precum „Istorie a prea puternicilor împărați otomani” sau a primei gramatici românești tipărite (1787), unele voci s-ar putea să spună că este normal ca într-o asemenea „atmosferă” tânărul Alecu să se formeze ca poet.

Ar mai fi însă de adăugat că tatăl său nu a fost nici pe departe tipul intelectualului rupt de realitate, ba dimpotrivă, a fost extrem de ancorat în aceasta, îndeplinind, sub mai mulți domnitori fanarioți, funcții înalte, precum cea de mare vistiernic (un fel de ministru de finanțe) sau mare spătar (comandant al armatei, în lipsa domnitorului). După moartea mamei sale, adolescentul Alecu petrece și mai mult timp alături de tatăl său, pe care îl însoțește în principalele misiuni primite din partea domnitorilor fanarioți. Aceasta se petrecea probabil și pe fondul unei griji paterne deosebite pentru fiul cel mare, având în vedere că acasă rămânea a doua soție a lui Ienăchiță, apoi a treia, înconjurată fiecare de câte un set de copii personali, care probabil nu-i agreau prea tare pe cei precedenți. În tinerețe a avut parte de profesori particulari străini (greci, francezi, italieni) care i-au desăvârșit educația, dar a avut parte și de un exil plin de greutăți la Nicopol (unde trei din frații și surorile lui își pierd viața) și în Rhodos (doar alături de tatăl său). Pentru a nu vă închipui că tânărul Alecu, viitor moștenitor al uneia din cele mai importante averi din Țara Românească, nu făcea altceva decât să stea răstignit pe divane moi și să potrivească stihuri, mai adăugăm că pe la 1792 îl găsim ispravnic de Dâmbovița (un fel de prefect) iar pe la 1798 avea în spate ceva vechime ca clucer (dregător care se ocupa cu aprovizionarea Curții Domnești). Ba chiar ca o recunoaștere a priceperii sale în această dregătorie, în anul mai sus menționat se ocupa cu aprovizionarea armatei turcești de o sută de mii de oameni, sosită în Țara Românească pentru a-l înfrânge pe răzvrătitul Pasvant Oglu (un subiect care iarăși ar avea nevoie cel puțin de un volum pentru a fi povestit în detaliu). Cu toate aceste profesiuni, care mai de care mai pline de răspundere, atribuite puțin forțat de tatăl său, Alecu făcea parte din grupul tinerilor boieri zgubilitici… „fire pătimașă, petrecăreț și cheltuitor, cu trăiri repezi și aprinse”. Din această perioadă au rămas cele 12 poezii cunoscute ale poetului, scrise într-o „condicuță” doar pentru uzul personal și al prietenilor săi la desele și nesfârșitele petreceri, bine stropite cu vin, poate și afion (o băutură pe bază de alcool și opiu) și povești de dragoste, uneori scandaloase. Se căsătorește (sau este căsătorit) în 1791 cu Elena Dudescu, cu care va avea trei copii, de care se desparte în anul 1797, exact în anul în care moare și tatăl său Ienăchiță Văcărescu. S-ar părea că aceasta dublă ruptură în viața lui Alecu va fi extrem de nefastă, deoarece este din ce în ce mai strâmtorat financiar, fiind obligat să se judece cu a doua sa mamă vitregă Elena Văcărescu (fostă Caragea) pentru o parte din averea tatălui, care numai în bunuri și bijuterii se ridica la colosala sumă de 250 de mii de taleri (monedă germană din argint, estimată la 3,33 taleri = un galben din aur) . În vara anului 1798 se produce dezastrul, se îndrăgostește de verișoara sa Maria Văcărescu, fiica mătușii Veneția Văcărescu, în timpul unei vizite la moșia acestora de la Jilavele, județul Ialomița. Această informație nu este sigură, cert este faptul că la scurtă vreme de la vizita sa la moșie, Veneția Văcărescu moare subit, s-ar părea otrăvită. Un înalt dregător domnesc (vistiernic), Scarlat Câmpineanu îl acuză pe Alecu că ar fi făptașul, fără nici un fel de dovezi, martori sau anchetă. Misterul acestei acuzații este deplin, în spatele acesteia putând fii fosta sa soție, dușmani personali sau ai tatălui său. Domnitorul Constantin Hangerli ezită să ia vre-o măsură în acest caz mai mult decât delicat, dar lanțul de ghinioane al lui Alecu Văcărescu continuă și pe tronul Țării Românești se reîntoarce Alexandru Moruzi, a cărui soție se spunea că trăise o frumoasă poveste de dragoste cu Ienăchiță, tatăl lui Alecu, pe care fostul și actualul vodă jurase că se va răzbuna crunt.

Prins în această plasă de dușmănii și răzbunări, Alecu Văcărescu este arestat de oamenii lui Vodă Moruzzi, în luna iunie sau iulie, 1799, transportat (nu se știe cum) și închis în temuta închisoare din… TULCEA. Inutil să mai spunem că la acea vreme Tulcea era posesiune otomană, cu gradul de kaza (o comună mai mare), cu o închisoare, aflată chiar pe malul Dunării, ce îngrozea tot Imperiul Otoman. Din teribila închisoare, Alecu reușește să trimită câteva scrisori puținilor prieteni care-i mai avea în țară, conjurându-i să-l salveze din acel adevărat infern tulcean, mai ales că presimțea că cei care îl închiseseră se pregăteau să-l ucidă. Ultima scrisoare trimisă din închisoarea din Tulcea este un simbol de durere și sfârșit romantic, în timp ce paznicul închisorii tulcene îi smulge din mână călimara și pana: „…Nu-mi permite paznicul sa lungesc mai mult… iată mi se ia călimara, fie-ti mila de mine si salvați-mă. În numele lui Dumnezeu, ah „. Poetul Alecu Văcărescu moare în luna noiembrie 1799, în închisoarea din Tulcea, în condiții necunoscute și pline de mister. Nu putem încheia fără să reproducem un catren din puținele poezii care au mai fost salvate din opera sa: „Oglinda, când ţi-ar arăta/ Întreagă frumuseţea ta;/ Atunci şi tu ca mine/ Te-ai închina la tine”… La sfârșitul acestui articol, nu putem să nu ne exprimă regretul că nu am putut dezvolta subiectul mai mult, din lipsă de spațiu. Poveste este însă atât de extraordinară, încât ne-am hotărât să scriem o carte dedicată vieții și morții la Tulcea a acestui nefericit poet.