$$$

 7, 7, 7, 7...!!! Dacă nu ştiaţi...

 --------------------------------------

Există „7 minuni ale lumii antice”; ele sunt: Marea Piramidă de la Giza, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeiţei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos, Farul din Alexandria

-------------

 Există și ”7 minuni ale Evului Mediu”: Colosseum-ul din Roma,Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de Porţelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia.

----------

Sunt definite și „7 minuni naturale ale lumii” și anume: Muntele Everest, Cascada Victoria, Marele Canion, Marele Recif de Corali, Aurora Boreală, Vulcanul Paricutin, Portul Rio de Jane

---------------

Există „7 continente”: Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, Asia, Antarctica, Australia (sau Oceania).

------------

Curcubeul are „7 culori”. 

 - roșu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet

---------------------------

 „Cerul este împărtit în 7”: atmosfera, exosfera, ionosfera, termosfera, mezosfera, stratosfera si troposfera.

-------------------------

Cele „7 păcate” capitale sunt: lăcomia, desfrâul, avaritia, invidia, mânia, lenea, trufia.

----------------------

Cele ”sapte virtuti” ale omului sunt: smerenia, dărnicia, bunătatea, răbdarea, modestia, abstinența si sârguința.

-----------------

În Biblie se descriu cele „7 zile” în care Dumnezeu a creat lumea.

-----------------

Grupul de „7 stele” denumit „Pleiade” este singura constelatie cunoscută în fiecare cultură de pe Pământ, actuală sau dispărută, datând de cel puţin 40.000 de ani; în mitologia greacă, Pleiadele erau șase surori împreună cu mama lor, care au fost fugărite prin păduri de Orion Vânătorul până ce Zeus s-a îndurat de ele si le-a transformat în stele; Aborigenii numesc această constelatie „Wurunna” și o asociază cu zeul vânătorii, iar amerindienii o cunosc sub numele de „Constelația celor șapte Fecioare”, urmărite de un urs.

 --------------------------

Pleiadele se regăsesc si în legendele aztecilor, ale incașilor, polinezienilor, chinezilor, hindușilor, africanilor, precum și ale egiptenilor.

-----------

Cobra de la Angkor Wat din Cambogia are „7 capete”, copacul cosmic al samanilor are 7 ramuri si tot 7 sunt sferele sau treptele ceresti.

 -----------

Există „7 zile” ale săptămânii denumite după cei 7 zei romani, care au dat numele lor celor 7 planete.

-----------------

„7” este considerat un „număr norocos” în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbeste despre Cei sapte Zei ai Norocului (Shichifukujin).

----------------

În cultura chinezilor, numărul 7 este proeminent; de exemplu, a saptea zi după prima lună plină din an este Ziua Omului; această zi este considerată ziua universală a tuturor fiinţelor umane de pe planetă; de aceea fiecare chinez îsi sărbătoreste ziua de nastere la data respectivă (nu înseamnă, totusi, că nu și-o sărbătoreste si în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ).

-------------

Se spune că dacă visezi „cifra 7” îti vei întâlni sufletul pereche.

------------

Cultura hindusă vedică susţine că omul are „7 puncte energetice” sau chakre.

 --------------

Vaca, un animal sacru în India, are 21 de nume, de trei ori cifra sapte.

 --------------------

Bushido sau „calea războinicului” din cultura japoneză este un cod care îi ajută pe samurai să-și însușească „7 virtuti”.

 ------------

În legendele budiste se spune că după ce s-a născut, Buddha s-a ridicat în picioare si a făcut „7 pasi”.

 ------------------

Consiliul suprem al babilonienilor se compunea din „7 zei”, fiecare legat de un astru.

--------------

În folclorul irlandez, al 7-lea fiu al celui de-al 7-lea fiu are puteri magice.

---------------

În folclorul iranian, pisica are 7 și nu 9 vieti si îsi poartă pisoii de sapte ori în sapte locuri diferite.

---------- 

Potrivit mai multor credinte, există „sapte trepte” ale Raiului care corespund celor sapte corpuri ceresti (Pământ, Soare si celelalte 5 planete care se pot vedea cu ochiul liber); în iudaism si mahomedanism, al „saptelea Rai” este denumit Araboth si este casa Tronului Gloriei, care este păzit de cei „șapte arhangheli”.

-------------

La nunţile evreieşti, există „sapte zile” de binecuvântări (Sheva Brachot).

------------

Dintre multele denumiri pe care vechii evrei le aveau pentru Dumnezeu, cele „sapte nume” ale acestei Divinităti, pe care scribii trebuiau să se îngrijească să le scrie corect, erau: El, Elohim, Adonai, Yhwh (Yehova), Ehyeh-Asher-Ehyer, Shaddai si Zebaot.

------------------

Templul lui Solomon avea „7 trepte”.

 Roma a fost construită pe „sapte coline”: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal, Esquilina, Caelan, Aventina; Roma a fost, de asemenea, condusă, la început, de o linie de „șapte împărati”.

------------------

 Există: 

„7 perioade” ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev; 

„7 note muzicale”;

„7 compusi principali ai celulei vii: apă, substanţe proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN si ARN, molecule organice, săruri minerale;

„7 este neutru pe scara PH-ului, apa pură are PH-ul 7. 

Există 7 stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul. Mărimea capului intră de 7 ori în înăltimea corpului.

Dimensiunea ochiului este a 7-a parte din lătimea totală a capului.

Sunt 7 articulatii ale membrelor superioare.

Potrivit studiilor stiinţifice, 7 este numărul de ore pe care trebuie să îl doarmă un om pe noapte.

În traditia hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman.

Gărgăritele au 7 buline negre.

Gâtul majoritătii mamiferelor este format din 7 oase.

$$$

 Elvis Presley

Biografie

S-a născut în ziua de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orășel din statul american Mississippi, intr-o casa modestă. Elvis a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeași zonă a orașului Tupelo. Deși trăiau în condiții grele, totuși Vernon și Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare micului Elvis.

În Tupelo, Elvis are și primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreuna cu familia, muzica și predicile înrădăcinându-se adânc în modul de a gândi al muzicianului. Tot în orașul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii de culoare, care vor avea o mare influență asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta întreaga familie.

Prima apariție pe scenă are loc la varsta de doar 10 ani, când cântă Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show, câștigând premiul al doilea (cinci dolari și posibilitatea de intra gratis la toate atracțiile târgului). La această vârstă, primește în dar și prima chitară, părinții neputându-și permite bicicleta mult dorită de fiu. În 1948, cu ocazia serbării de final a anului școlar, micul Elvis cânta la chitară și voce piesa Leaf on a Tree (O frunză într-un copac).

Nu după mult timp se mută în nordul orașului Memphis, în incercarea părinților săi de a-și croi o viață mai bună. Aici munceste în diferite locuri pentru a sprijinii financiar familia, în paralel urmând liceul și continuind să cânte la chitară. Își lasă părul lung (în comparație cu standardele vremii) și perciunii să crească, ceea ce îl face să se distingă de ceilalți adolescenți. Participă la un concurs de talente, unde, cântând la chitară într-un stil considerat dur și agresiv, primește mai multe aplauze decât toți ceilalți, câștigând premiul întâi.

După absolvirea liceului, muncește în diferite fabrici din oraș, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conține piesele My Happiness (Bucuria mea) și That's When Your Heartaches Begin (Atunci încep durerile tale de inimă) și este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la același studio, iar în vară la sugestia patronului - Marion Keisker - înregistrează o serie de cinci single-uri printre care și celebrulThat's All Right alaturi de Scotty Moore (chitară) și Bill Black (bas). Alături de aceștia obține contracte în mici cluburi din Sud continuind totodată să lucreze și la Crown Electric. După ce este respins la preselecția pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl intalneste pe Colonel Tom Parker, promotor și manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonel Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor facute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de catre RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrari în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra și Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA și a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind și primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.

28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariții într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare și primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima pozitie în Billboard 200 și a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe șapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toata America, lansează single dupa single și semnează un contract pentru o serie de trei apariții la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley in orasul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film - Love Me Tender. Pelicula are un succes imens iar Elvis primește recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât și actoricesc.

Începutul anului 1957 îl găsește lucrând la al doilea său film - Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât și pentru familia sa iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada și Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.

Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaste pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani și jumătate îi va deveni mai târziu soție. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră și începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues iar mai târziu la Flaming Star și Wild in the Country.

În 1961 filmează Blue Hawaii,în 1962Follow that Dream și Kid Gallahad, Girls! Girls! Girls!in 1963It Happened at the World's Fair.

În toată această perioadă, Elvis continuă să lanseze single-uri și albume ce ating primele zece poziții in topul Billboard. Pe 1 mai 1967 Elvis se căsătoreste cu Priscilla Beaulieu în Las Vegas iar pe 1 februarie 1968 se naște Lisa Marie Presley, singurul lor copil.

Totuși, la sfârșitul anului 1968 revine în Memphis unde înregistrează două albume extraordinare -From Elvis in Memphis și From Memphis to Vegas, From Vegas to Memphis - ce vor conține printre altele marile hituri In the Ghetto, Suspicious Minds, Don't Cry Daddy si Kentucky Rain. În martie 1969, Presley se reîntoarce pe platourile de filmare pentru ceea ce va fi ultimul său film - It is a Change Of Habit.

În august susține în Las Vegas o serie de spectacole ce va stabili un nou record în ceea ce privește audiența concertelor ce aveau loc în orasul cazinourilor. La sfârșitul anului 1969 este lansat single-ul Suspicious Minds care devine primul lui single ce ajunge pe locul întâi in topul Billboard de la Good Luck Charm în 1962. În februarie 1970 înregistrează un album live în Las Vegas ce poartă numele On Stage. În noiembrie același an apare documentarul That's The Way It Is ce are un mare succes atât din punctul de vedere al criticilor cât și al încasărilor.

Din acest moment și până în august 1977, viața lui Elvis este un șir nesfârșit de concerte și turnee, apariții la emisiuni de televiziune, înregistrări de albume, atât de studio cât și live, și de single-uri. Singurul lucru notabil este divorțul de Priscilla în octombrie 1973, care s-a mutat după scurt timp din reședința de la Graceland împreună cu fica lor Lisa Marie. Stresul turneelor și lipsa de odihnă încep să-si spuna cuvântul, Elvis având nevoie de mai multe spitalizări. Tot în această perioadă începe să ia diverse pastile energizante și tot felul de alte droguri. Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis pregătește ultimele detalii în legatura cu spectacolul ce avea să-l susțină în Portland (Maine) a doua zi și apoi se retrage pentru a se odihni. Este găsit mort a doua zi dimineața în urma unui infarct miocardic. Vestea se răspândește cu rapiditate, întreaga lume fiind în stare de șoc.

Timp de 22 de ani, Regele Rock-and-Roll-ului s-a pus în slujba muzicii și a celor din jurul său. 31 de filme și 2 documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri și nenumărate concerte; acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot caracteriză o carieră fantastică, din care puține realizări lipsesc. Poate doar un turneu în Europa, Asia sau Australia dar până la urmă și acestea au fost realizate: în 1997, cu ajutorul tehnologiei s-a pus în scena un concert extraordinar numit Elvis in Concert '97 în Memphis la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foștii săi colegi de turnee împreuna cu Orchestra Simfonica din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu și în Europa.

Sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câștigate (pentru albumul How Great Thou Art - 1967, albumul He Touched Me - 1972 și pentru înregistrarea live a cântecului How Great Thou Art - 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani sau primirea din partea United States Junior Chamber of Commerce în 1971 a titlului de Unul dintre cei zece cei mai merituoși tineri ai națiuniisunt numai câteva din onorurile pe care le-a primit Elvis Presley.

Postmortem, în 1984 i s-a decernat de catre Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viață a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreți ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale. În 1992, Serviciul Postal American a anunțat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru postal comemorativ. Acesta a fost lansat pe 8 ianuarie 1993 și îl infățișează pe Regele Rock-and-Roll-ului în postura tânărului cântăret de la mijlocul anilor 1950.

În final, dar nu și în ultimul rând, se poate vorbi despre ceea ce este mai puțin cunoscut vis-a-vis de omul Elvis. Este știut faptul că acesta avea obiceiul de a dărui Cadillac-uri, bani și bijuterii, de multe ori sub impulsul momentului. Ceea ce este mai puțin stiut este faptul că pe lângă concertele de caritate pe care le dădea periodic, mai avea obiceiul de a-i întreține pe cei din jurul lui: prieteni, familie, chiar și oameni străini, plătindu-le facturile și datoriile, spitalizările, cumpărându-le case sau întreținându-le familiile. Mulți ani de zile acesta a dăruit mai mult de o mie de dolari pe an fiecăruia dintre chitariștii ce locuiau în Memphis, iar activitatea caritabilă a acestuia continuă și în zilele noastre prin intermediul Elvis Presley Charitable Foundation.

Are o stea pentru muzică, în partea de nord, aria 7100, pe Marshfield Way.

Sursa: Cinemagia

$$$

 S-a întâmplat în 8 ianuarie1892: La această dată, la Sibiu, avea loc o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotăra alcătuirea unui „Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR este ales dr. Ioan Raţiu (8/20 – 9/21).

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868. Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană. Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene. 

Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Petiţia a fost aprobată la 25 martie 1892 şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu. Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, este combătută declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar a avut puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare. Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.

Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale. Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”, care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară. Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu. În concluzie, memorandiştii solicită ca „în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Unirea de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Surse:

Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929

Smeu, Georgeta - Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

http://ziarulfaclia.ro/lupta-romanilor-impotriva-dualismului-austro-ungar-1867-1918-memorandumul-partidului-national-roman-din-transilvania-1892-ii/

https://www.dacoromania-alba.ro/nr70/pagini.htm

https://www.rfi.ro/politica-108323-pagina-de-istorie-memorandum-romani-ardeleni-nedeschis

http://www.eualegromania.ro/2018/11/19/partidele-nationale-romanesti-din-ardeal-astra-si-miscarea-memorandista/

$$$

 S-a întâmplat în 8 ianuarie1892: La această dată, la Sibiu, avea loc o conferinţă extraordinară a Partidului Naţional Român, care hotăra alcătuirea unui „Memorandum” către împăratul Franz Joseph I, cuprinzând revendicările celor trei milioane de români din monarhia austro-ungară, precum şi o critică a politicii naţionale intolerante a guvernului ungar; preşedinte al PNR este ales dr. Ioan Raţiu (8/20 – 9/21).

Memorandumul a reprezentat o petiţie semnată de liderii românilor din Transilvania şi adresată în 1892 împăratului austro-ungar Franz Joseph. Acesta prezenta consecinţele instaurării dualismului austro-ungar şi cuprindea principalele revendicări ale românilor transilvăneni, printre care se număra recunoaşterea drepturilor politice şi confesionale.Totodată, memorandumul se dorea a fi un semn de protest faţă politica de maghiarizare practicată de autorităţi împotriva românilor din Ardeal şi faţă de persecuţiile la care erau supuşi aceştia, cuprinzând o analiză bine documentată a situaţiei economice, politice, sociale şi culturale a românilor transilvăneni de la formarea dualismului austro-ungar în februarie 1867.

A fost al treilea moment major de manifestare al ardelenilor faţă de tendinţele evidente de deznaţionalizare promovate de autorităţile maghiare, după Supplex Libellus Valachorum (1791) şi Pronunciamentul de la Blaj din mai 1868. Memorandumul a marcat apogeul luptei de emancipare a românilor din Transilvania din sec al XIX-lea, aducând problema românească în conştiinţa europeană. Între 12 şi 14 mai 1881 la Sibiu a avut loc conferinţa de unificare a Partidului Naţional Român din Transilvania, prilej cu care liderii noului partid au hotărât trimiterea unui memoriu Curţii de la Viena, care să aducă problema românilor transilvăneni în atenţia opiniei publice europene. 

Memorandumul a fost redactat de Iuliu Coroianu şi elaborat la Sibiu în prezenţa lui Ioan Raţiu, preşedintele PNR, Vasile Lucaciu, Gheorghe Pop de Băseşti, Eugen Brote şi Septimiu Albini. Petiţia a fost aprobată la 25 martie 1892 şi prezentată la Viena pe 28 mai 1892 de o delegaţie compusă din 300 de reprezentanţi a tuturor stărilor din Transilvania: intelectuali, meseriaşi, lucrători. La cererea guvernului de la Budapesta, împăratul Franz Joseph nu a dorit să primească delegaţia, deşi nu cunoştea conţinutul memorandumului, apoi l-a trimis autorităţilor maghiare. Acest fapt a nemulţumit profund pe români, care au considerat că împăratul nu doreşte rezolvarea problemelor naţionalităţilor din Imperiu. Autorităţile maghiare au trimis petiţia prefectului de la Turda cu specificaţia de a fi returnat lui Ioan Raţiu. Motivaţia invocată a fost că Ministerul de Interne nu este dispus a înainta împăratului „memorii ale unor indivizi” pe care nu-i socoteşte îndreptăţiţi a reprezenta poporul român.

Memorandumul face o analiză a sistemului legislativ ungar (legea naţiunilor, legea electorală, legile şcolare, legea presei etc), evidenţiind faptul că românii erau discriminaţi, neavând nici un drept politic. Documentul contestă şi modul în care s-a instaurat dualismul austro-ungar, fără a se lua în seamă şi dorinţele românilor majoritari în Transilvania. De asemenea, este combătută declararea statului maghiar ca „stat naţional”, în care elementul maghiar a avut puterea, în timp ce românii erau supuşi unui proces de maghiarizare. Autorii Memorandumului subliniază faptul că ei nu şi-au propus schimbarea regimului politic, ci doar îmbunătăţirea situaţiei românilor, prin desfiinţarea dualismului austro-ungar şi revenirea la autonomia Transilvaniei.

Memorandiştii au pornit în revendicările lor de la afirmarea drepturilor istorice ale românilor bazată pe importanţa lor etnică din Transilvania (aprox. 65% din populaţia Transilvaniei), numerică (3 milioane de români la totalul de 13 milioane al Regatului Maghiar) şi economică (în aproximativ 65% din totalul teritoriului românii stăpâneau proprietate privată, pentru care plăteau dări la stat). Totodată, se pune accent pe „jertfa de sânge” pe care au dat-o românii pentru apărarea ţării, precum şi pe aspiraţiile culturale. Prin acestă petiţie s-a criticat foarte aspru sistemul legislativ al Ungariei, în special legea de deznaţionalizare şi legea electorală, precum şi aşa-numita „lege pentru egala îndreptăţire a naţionalităţilor”, care afirma existenţa unei singure naţiuni, cea maghiară. Se arată că în cei 25 de ani de dualism, autorităţile maghiare au adus grave prejudicii atât românilor, cât şi celorlalte naţiuni din Imperiu. În concluzie, memorandiştii solicită ca „în formă egală legală şi prin concursul factorilor competenţi sistemul de guvernare să fie reformat în patria noastră, astfel ca să asigure drepturile odată câştigate şi să ţină seama de interesele legitime ale tuturor popoarelor care compun statul maghiar”.

Iniţial, guvernul de la Budapesta nu a luat nici o măsură împotriva memorandiştilor pentru a nu periclita reînnoirea Tratatului de asociere a României la Tripla Alianţă din 1883. În toată acestă perioadă are loc o amplă acţiune de solidarizare în străinătate cu românii din Transilvania, poate şi din prisma faptului că autorii au tradus documentul în limbile de circulaţie internaţională, făcându-l cunoscut peste hotare. După ce Tratatul secret cu Austro-Ungaria este prelungit pe 13 iulie 1892, autorităţile maghiare deschid acţiune juridică împotriva Comitetului Naţional Român şi altor fruntaşi ardeleni în mai 1893, sub acuzaţia de atentat împotriva statului maghiar. Procesul s-a desfăşurat la Cluj, între 25 aprilie şi 7 mai 1894 şi s-a încheiat cu condamnarea a 14 fruntaşi memorandişti la o pedeapsă cumulată de 31 de ani şi 18 luni de închisoare.

Acest rezultat a stârnit imediat protestul oamenilor politici din Vechiul Regat, dar şi ale unor personalităţi din străinătate, precum William Gladstone, Georges Clemeanceau, Emile Zola, Lev Tolstoi etc. Guvernul maghiar nu îşi revizuieşte decizia în pofida tuturor protestelor, iar pe 16 iulie 1894 interzice activitatea PNR. În cele din urmă, cel care îi va graţia pe memorandişti la 19 septembrie 1895 va fi însuşi împăratul Franz Joseph ca urmare a presiunii imense la care era supus din partea opiniei publice, dar şi datorită intervenţiei diplomatice a regelui Carol I pe lângă Curtea de la Viena.

Mişcarea memorandistă a fost cea mai importantă acţiune naţională care a pregătit Unirea de la 1918. A îndreptat linia tactică a Partidului Naţional Român spre activismul politic şi a întărit sentimentul naţional împotriva dualismului austro-ungar, proiectând problema românească în conştiinţa europeană. De asemenea, începând din acest moment, relaţiile româno-austro-ungare încep să se deterioreze treptat, culminând cu decizia Consiliul de Coroană din 21 iulie 1914 de a rămâne neutră în „Marele Război”, deşi România avea tratat de alianţă cu Austro-Ungaria.

Surse:

Enciclopedia Minerva, Editura Comitetului de redacţie al Enciclopediei Române Minerva, Cluj 1929

Smeu, Georgeta - Dicţionar de Istoria Românilor, Editura Trei, Bucureşti, 1997

http://ziarulfaclia.ro/lupta-romanilor-impotriva-dualismului-austro-ungar-1867-1918-memorandumul-partidului-national-roman-din-transilvania-1892-ii/

https://www.dacoromania-alba.ro/nr70/pagini.htm

https://www.rfi.ro/politica-108323-pagina-de-istorie-memorandum-romani-ardeleni-nedeschis

http://www.eualegromania.ro/2018/11/19/partidele-nationale-romanesti-din-ardeal-astra-si-miscarea-memorandista/

$$$

 S-a întâmplat în 8 ianuarie1902: În această zi, s-a născut arhitectul şi profesorul Octav Doicescu, realizator al unor ansambluri arhitectonice de mare amploare (Casa Română de la Expoziţia internaţională de la New York, Complexul de pe malul lacului Snagov, Opera Română, Institutul Politehnic din Bucureşti ş.a.), membru titular al Academiei Române din 1974.

Octav Doicescu s-a născut la Brăila. A efectuat studiile liceale la Ploieşti. A absolvit cursurile Şcolii Superioare de Arhitectură la Bucureşti, apoi a frecventat Academia Liberă de Arte Frumoase şi diferite cercuri de artă.A devenit doctor în arhitectură în 1971, cu teza „Studiu pentru definirea conceptului arhitectural al Institutului Politehnic din Bucureşti". Între anii 1953 şi 1976, a fost şef al colectivului de proiectare din cadrul Institutului „Proiect" Bucureşti, iar între 1945 şi 1972, a ocupat funcţia de profesor la Institutul de Arhitectură „Ion Mincu" din Bucureşti.

A organizat pavilionul „Casa Română" la Expoziţia Internaţională de la New York din 1939 şi pavilionul ţării noastre la Expoziţia Internaţională de la Milano (1947). Octav Doicescu a rămas în istoria arhitecturii româneşti prin realizarea unor ansambluri arhitectonice de mare amploare. Dintre lucrările sale, pot fi amintite: Opera Română din Bucureşti, inaugurată în 1945; Complexul de pe malul lacului Snagov (1936-1945); fântâna Mioriţa din Capitală; fântâna Zodiac din Parcul Carol I (1935); Uzinele„Tractorul" din Braşov; uzina de anvelope din Băicoi; cartierul de locuinţe din Parcul „Filipescu" din Bucureşti; centrala telefonică de pe strada Banu Manta (1940-1941); blocul Institutului de Proiectări Construcţii Maşini de pe Calea Victoriei (1941-1945); Clubul nautic de pe malul lacului Herăstrău (1937-1938); restaurantul Românesc de la Băneasa, actualmente Restaurantul „Casa Albă" (1930).În 1969, a finalizat Ansamblul Institutului Politehnic din Bucureşti.A proiectat Monumentul „Turnul dezrobirii Basarabiei" de la Ghidighici, Chişinău (1942), distrus doi ani mai târziu.

La sfârşitul anilor '30, a scris broşura „Către o arhitectură a Bucureştilor", împreună cu Marcel Iancu şi Horia Creangă. În 1939, a devenit unul dintre redactorii şi fondatorii publicaţiei „Simetria", al cărei ultim număr a apărut în 1945. A fost colaborator permanent al revistei „Arhitectura", printre studiile publicate aici numărându-se: „Trăim în oraşe negustoreşti" (1939); „Oraşe şi sate româneşti" (1943); „Oraşul american şi arhitectura lui" (1946); „Monumente de arhitectură din nordul Moldovei" (1954); „Arhitectura ca problemă de continuitate" (1958); „Pentru o locuire omenească - arhitecţii şi aglomerarea urbană" (1960); „Oraşul şi substanţa lui" (1961); „Unele implicaţii ale determinismului" (1967).

Octav Doicescu a fost preşedinte de onoare al Uniunii Arhitecţilor din România. În 1972, a primit Marele Premiu al Uniunii Arhitecţilor pentru ansamblul Institutului Politehnic şi pentru întreaga activitate. În 1939, a devenit Cetăţean de Onoare al oraşului New York, titlu oferit de celebrul primar La Guardia. A fost Doctor Honoris Causa al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu".În 1953, a fost laureat al Premiului de Stat.La 1 martie 1974, a devenit membru titular al Academiei Române, fiind al treilea arhitect academician român, după Petre Antonescu şi Duiliu Marcu. Prolificul arhitect român Octav Doicescu a încetat din viaţă la 10 mai 1981, fiind înmormântat în cimitirul Bellu din Bucureşti.

Surse:

„Membrii Academiei Române (1866-2003)",Editura Enciclopedică, 2003

http://octavdoicescu.blogspot.com/

http://www.memoria.ro/patrimoniu_arhitectural/patrimoniu_urban/arhitect_octav_doicescu/67170/

http://arhitectura-1906.ro/2011/08/andrei-doicescu-prezenta-interbelica-si-posbelica-a-prof-arh-octav-doicescu/

https://adevarul.ro/cultura/arte/va-mai-amintiti-de-octav-doicescu-1_50ae958f7c42d5a6639e2c1e/index.html

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2018/12/06/romani-celebri-arhitectul-si-academicianul-octav-doicescu--222953

$$$

 S-a întâmplat în 8 ianuarie1928: La aceast dată, a murit Dumitru Georgescu-Kiriac, profesor, compozitor, dirijor de cor şi folclorist, unul dintre precursorii şcolii moderne de compoziţie din România. Dumitru Georgescu-Kiriac (n. 6 martie 1866, Bucureşti - d. Viena, Austria) a fost unul dintre cei mai importanți promotori ai cântului popular românesc, un compozitor, dirijor și profesor de seamă al secolelor XIX-XX.

Studiile muzicale le-a început la Liceul Sf. Sava din București cu prof. Alexandru Podoleanu. Urmează perioada studenției la Conservatorul din București (1880-1885) cu prof. Gheorghe Brătianu (teorie-solfegiu), Eduard Wachmann (armonie), George Stephănescu (canto), Grigore Ventura (istoria muzicii), apoi la Conservatorul de la Paris, unde îi are ca profesori pe E. Pessard (armonie), Theodore Dubois (contrapunct), Charles-Marie Widor (compoziție) și, în sfârșit, la Schola cantorum din Paris (1892-1897), cu Vincent d'Indy (compoziție) și Amédée Gastoué (cânt gregorian, folclor). Dumitru Georgescu-Kiriac a fost și licențiat al Facultății de drept din București. Și-a început activitatea ca dirijor de cor la Capela română din Paris (1894-1899). După reîntoarcerea în țară, a pus bazele Societățiile corale Carmen (1901- 1928) al cărei dirijor va fi timp de aproape trei decenii, în același timp conducând corul bisericii Sf. Spiridon-Nou și ansamblul coral al Conservatorului din București (1900-1928). În 1892, a ocupat postul de secretar al Societății Muzicale Odeon din București și a participat ca membru fondator al Societății Compozitorilor Români din București (1920). În anul 1926 a fost distins cu Premiul de Compoziție al Ministerului Artelor din București, la propunerea Societății Compozitorilor Români.

În calitate de folclorist, a cules melodii cu ajutorul fonografului, notându-le si prelucrându-le, deseori pentru a le folosi ulterior în lucrările sale. A lucrat intens la fondarea Arhivei Fonogramice a Ministerului Artei (1926) și a Arhivei de Folclor a Societății Compozitorilor Români (1927). De asemenea a scris studii, articole, memorii și cronici muzicale în reviste precum: Muzica, România Musicală, Gazeta Artelor, Revista Muzicală și Teatrală, Tribuna Muzicală etc. Prin întreaga sa creație, compozitorul Dumitru Georgescu-Kiriac a dovedit aportul folclorului la imbogățirea creației muzicale clasice. Muzica sa se caracterizează prin marea ei melodicitate, prin plasticitatea imaginilor și printr-o armonie simplă sugestivă, pecetea sa fiind cântul popular. Orientarea muzicii corale și vocale în creația sa este legată de valorificarea folclorului și a trăsăturilor modale ale acestuia. Autorul adoptă cu precădere genul miniaturii corale, multe dintre coruri recurgând chiar la melodia folclorică autentică. Unul dintre cei mai prolifici compozitori ai școlii românești din a doua jumătate a secolului XIX și al secolului XX, Georgescu-Kiriac se numără printre cei mai importanți creatori de muzică corală din România.

Surse:

Adamescu, Gheorghe; Candrea, Aurel I. - Dicţionarul enciclopedic ilustrat „Cartea Românească", Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1931

https://www.edusoft.ro/dumitru-georgescu-kiriac-marea-fala-a-romaniei/

https://basilica.ro/6-martie-1866-s-a-nascut-dirijorul-compozitorul-si-folcloristul-dumitru-georgescu-kiriac/

http://www.clasic.radio/articol/dumitru-georgescu-kiriac/2436551/5331/2

$$$

 S-a întâmplat în 8 ianuarie1935: În această zi, s-a născut cântăreţul de muzică rock american Elvis Presley, supranumit „regele rock-ului”. Elvis Aaron Presley (n. Tupelo, Mississippi - d. 16 august 1977, Memphis, Tennessee) a fost un cântăreț și actor american, cunoscut frecvent ca Regele Rock 'n' Roll-ului sau simplu, The King, cu toate ca a obținut și trei premii Grammy pentru muzică Gospel.

În ziua de 8 ianuarie 1935, în Tupelo, un mic orășel din statul american Mississippi, într-o casă modestă, Gladys Presley aduce pe lume doi gemeni. Primul, Jesse Garon s-a născut mort, dar cel de-al doilea, Elvis Aaron Presley, s-a născut fără probleme, devenind singurul copil al familiei. Copilul a crescut în mijlocul familiei, alături de rudele care locuiau în aceeași zonă a orașului Tupelo. Deși trăiau în condiții grele, totuși Vernon și Gladys Presley se străduiau să-i asigure cele necesare micului Elvis, care devenise acum centrul atenției celor doi. În Tupelo, Elvis are și primele contacte cu muzica. De mic cânta în corul bisericii împreună cu familia, muzica și predicile înrădăcinându-se adânc în modul de a gândi al muzicianului. Tot în orașul natal are pentru prima dată ocazia de a-i asculta pe blues-manii negri, care vor avea o mare influență asupra tânărului, alături de muzica country din programele radio pe care le asculta întreaga familie.

Prima apariție pe scenă are loc la vârsta de doar zece ani, când cântă Old Shep în cadrul unui concurs de tinere talente organizat în Tupelo, cu ocazia târgului Mississippi-Alabama Fair and Diary Show, câștigând premiul al doilea (cinci dolari și posibilitatea de a intra gratis la toate atracțiile târgului). La această vârstă, primește în dar și prima chitară, părinții neputându-și permite bicicleta mult dorită de fiu. În 1948, cu ocazia serbării de final a anului școlar, micul Elvis cânta la chitară și voce piesa Leaf on a Tree (O frunză într-un copac).Nu după mult timp se mută în nordul orașului Memphis, în încercarea părinților săi de a-și croi o viață mai bună. Aici muncește în diferite locuri pentru a sprijinii financiar familia, în paralel urmând liceul și continuând să cânte la chitară. Își lasă părul lung (în comparație cu standardele vremii) și perciunii să crească, ceea ce îl face să se distingă de ceilalți adolescenți. Participă la un concurs de talente, unde, cântând la chitară într-un stil considerat dur și agresiv, primește mai multe aplauze decât toți ceilalți, câștigând premiul întâi.

După absolvirea liceului, muncește în diferite fabrici din oraș, iar în 1953 înregistrează primul demo la Memphis Recording Service (mai târziu cunoscut sub numele de Sun Studio) contra sumei de patru dolari. Acesta conține piesele My Happiness (Bucuria mea) și That's When Your Heartaches Begin (Atunci încep durerile tale de inimă) și este făcut cadou mamei sale. La începutul anului 1954 înregistrează un al doilea demo la același studio, iar în vară la sugestia patronului - Sam Phillips - înregistrează o serie de cinci single-uri printre care și celebrul That's All Right alături de Scotty Moore (chitară) și Bill Black (bas). Alături de aceștia obține contracte în mici cluburi din Sud continuând totodată să lucreze și la Crown Electric. După ce este respins la preselecția pentru Grand Ole Opry fiind îndrumat de organizatori să se întoarcă la slujba sa de conducător de camioane, i se oferă un contract pe un an de zile pentru a cânta în fiecare săptămână în cadrul programului Louisiana Hayride realizat de KWKH Radio, principalul concurent al Grand Ole Opry. Aici îl întâlnește pe Tom Parker (care se autointitula „Colonelul"), promotor și manager cu care în 1955 va semna un contract.

În noiembrie 1955, Elvis semnează cu RCA Records, Colonelul Parker negociind vânzarea tuturor înregistrărilor făcute la Sun Studio de către interpret contra imensei (în acele vremuri) sume de 40.000 de dolari plus un bonus de 5.000 de dolari pentru Presley. Cele cinci single-uri au fost relansate de către RCA, Elvis devenind cel mai mediatizat nou interpret din industria muzicală. Pe 10 ianuarie 1956, Elvis participa la o sesiune de înregistrări în studioul RCA din Nashville alături de grupul back in vocals Jordanaires, unde printre alte piese va înregistra și Heartbreak Hotel. Single-ul Heartbreak Hotel / I Was The One este promovat de RCA și a fost vândut în peste 300.000 de exemplare numai în primele trei săptămâni, fiind și primul single al lui Elvis ce va înregistra vânzări de peste un milion de exemplare, aducându-i interpretului primul disc de aur.

28 ianuarie 1956 este momentul primei sale apariții într-o emisiune de televiziune Stage Show la CBS. Tot în acest an îi apare și primul album intitulat Elvis Presley, care a ajuns foarte repede pe prima poziție în Billboard 200 și a rămas acolo timp de zece săptămâni. Semnează un contract pe șapte ani cu Paramount Pictures, apare la The Steve Allen Show la NBC unde cântă Hound Dog, continuă să concerteze în toată America, lansează single după single și semnează un contract pentru o serie de trei apariții la Ed Sullivan Show contra sumei record, în acel moment, de 50.000 de dolari. Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley în orașul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film - Love Me Tender. Pelicula are un succes imens, iar Elvis primește recenzii favorabile din partea criticilor. A fost un an extraordinar pentru copilul minune al Americii, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari, nemaivorbind de avântul pe care cariera sa l-a luat atât din punct de vedere muzical cât și actoricesc. Începutul anului 1957 îl găsește lucrând la al doilea său film - Loving You. În martie cumpără Graceland, atât pentru el cât și pentru familia sa, iar în mai începe lucrul la filmul Jailhouse Rock. Totodată cântă pentru prima data în Canada și Hawaii, filmează King Creole la începutul anului 1958, apoi este recrutat în armata Statelor Unite pentru satisfacerea stagiului militar.

Pe 14 august 1958, Gladys Presley moare de hepatită, la doar 46 de ani. Elvis rămâne profund îndurerat. În noiembrie 1959 o cunoaște pe Priscilla Ann Beaulieu, fată vitregă a căpitanului Joseph Beaulieu, ce tocmai fusese transferat din Texas la Weisenbadem Air Force Base unde Elvis fusese repartizat. Aceasta, în vârstă de 14 ani și jumătate îi va deveni mai târziu soție. La începutul lui martie 1960 este lăsat la vatră și începe să lucreze la noul album întitulat Elvis is Back (Elvis s-a întors). începe filmările la GI Blues iar mai târziu la Flaming Star și Wild in the Country. În 1961 filmează Blue Hawaii, în 1962 Follow that Dream, Kid Gallahad și Girls! Girls! Girls!, în 1963 It Happened at the World's Fair. Până în 1969 mai joacă în multe filme.În toată această perioadă, Elvis continuă să lanseze single-uri și albume ce ating primele zece poziții in topul Billboard. Pe 1 mai 1967 Elvis se căsătorește cu Priscilla Beaulieu în Las Vegas, iar pe 1 februarie 1968 se naște Lisa Marie Presley, singurul lor copil. La începutul anului 1969 revine în Memphis unde înregistrează două albume - From Elvis in Memphis și From Memphis to Vegas, From Vegas to Memphis - ce vor conține printre altele marile hituri In the Ghetto, Suspicious Minds, Don't Cry Daddy și Kentucky Rain. În martie 1969, Presley se reîntoarce pe platourile de filmare pentru ceea ce va fi ultimul său film - Change Of Habit.În august susține în Las Vegas o serie de spectacole ce va stabili un nou record în ceea ce privește audiența concertelor ce aveau loc în orașul cazinourilor. La sfârșitul anului 1969 este lansat single-ul Suspicious Minds care devine primul lui single ce ajunge pe locul întâi în topul Billboard de la Good Luck Charm în 1962. În februarie 1970 înregistrează un album live în Las Vegas ce poartă numele On Stage. În noiembrie, același an, apare documentarul That's The Way It Is ce are un mare succes atât din punctul de vedere al criticilor cât și al încasărilor.

Din acest moment și până în august 1977, viața lui Elvis este un șir nesfârșit de concerte și turnee, apariții la emisiuni de televiziune, înregistrări de albume, atât de studio cât și live, și de single-uri. În iunie 1972 stabilește un record de audienţă, reușind să susțină patru show-uri consecutive, cu casa plină,la celebra arenă Madison Square Garden. În ianuarie 1973, în premieră, este transmis prin satelit show-ul Aloha from Hawaii, fiind vizionat în direct în 36 de ţări de pe toate continentele, audienţa estimată fiind de 1,5 miliarde telespectatori. Singurul lucru notabil este divorțul de Priscilla în octombrie 1973, care s-a mutat după scurt timp din reședința de la Graceland împreună cu fiica lor, Lisa Marie. Stresul turneelor și lipsa de odihnă încep să-și spună cuvântul, Elvis având nevoie de mai multe spitalizări. Tot în această perioadă începe să ia diverse pastile energizante și tot felul de alte droguri. Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis pregătește ultimele detalii în legătură cu spectacolul ce avea să-l susțină în Portland (Maine) a doua zi și apoi se retrage pentru a se odihni. Este găsit mort a doua zi dimineața în urma unui infarct miocardic. Vestea se răspândește cu rapiditate, întreaga lume fiind în stare de șoc.

Timp de 22 de ani, „regele Rock-and-Roll”-ului s-a pus în slujba muzicii și a celor din jurul său. 31 de filme și 2 documentare, 64 de albume de studio sau live, 149 de single-uri și nenumărate concerte; acestea sunt doar câteva din cifrele ce pot caracteriza o carieră fantastică, din care puține realizări lipsesc. Poate doar un turneu în Europa, Asia sau Australia dar până la urmă și acestea au fost realizate: în 1997, cu ajutorul tehnologiei s-a pus în scena un concert extraordinar numit Elvis in Concert '97 în Memphis la Mid-South Colloseum. Elvis a fost acompaniat de peste 30 dintre foștii săi colegi de turnee împreuna cu Orchestra Simfonica din Memphis. Ulterior, în 1999 a avut loc un turneu și în Europa.Sute de discuri de aur sau platină primite pentru numărul record de discuri vândute (peste un miliard), 14 nominalizări la premiile Grammy, dintre care trei câștigate (pentru albumul How Great Thou Art - 1967, albumul He Touched Me - 1972 și pentru înregistrarea live a cântecului How Great Thou Art - 1974), premiul pentru întreaga carieră decernat la vârsta de numai 36 de ani sau primirea din partea United States Junior Chamber of Commerce în 1971 a titlului de Unul dintre cei zece cei mai merituoși tineri ai națiunii sunt numai câteva din onorurile pe care le-a primit Elvis Presley.

Post-mortem, în 1984 i s-a decernat de către Blues Fundation din Memphis premiul W.C. Handy pentru păstrarea în viață a blues-ului în muzica sa. În 1986 a fost în primul grup de cântăreți ce a intrat în Rock-and-Roll Hall of Fame, iar în 1998 a fost introdus în Country Music Hall of Fame. În 2001, odată cu intrarea sa în Gospel Music Hall of Fame, Presley a devenit singurul interpret membru al tuturor celor trei anuale. În 1992, Serviciul Poștal American a anunțat că imaginea lui Elvis va apărea pe un timbru poștal comemorativ. Acesta a fost lansat pe 8 ianuarie 1993 și îl înfățișează pe Regele Rock-and-Roll-ului în postura tânărului cântăreț de la mijlocul anilor 1950. Este știut faptul că acesta avea obiceiul de a dărui Cadillac-uri, bani și bijuterii, de multe ori sub impulsul momentului. Ceea ce este mai puțin știut este faptul că pe lângă concertele de caritate pe care le dădea periodic, mai avea obiceiul de a-i întreține pe cei din jurul lui: prieteni, familie, chiar și oameni străini, plătindu-le facturile și datoriile, spitalizările, cumpărându-le case sau întreținându-le familiile. Mulți ani de zile acesta a dăruit mai mult de o mie de dolari pe an fiecăruia dintre chitariștii ce locuiau în Memphis, iar activitatea caritabilă a acestuia continuă și în zilele noastre prin intermediul Elvis Presley Charitable Foundation.

Surse:

https://elvisthemusic.com/

https://www.biography.com/musician/elvis-presley

https://www.britannica.com/biography/Elvis-Presley

https://www.europafm.ro/in-memoriam-elvis-presley-1935-1977/

https://www.rockhall.com/inductees/elvis-presley

https://www.ro.biography.name/cantareti/24-sua/310-elvis-presley-1935-1977

http://www.elvisromania.ro/biografie.html