$$$

 HERMANN OBERTH

Fizician, matematician şi inventator german originar din România, născut în ziua de 25 iunie 1894 la Hermannstadt, judeţul Sibiu, Hermann Oberth figurează, alături de CE. Ţiolkovski şi R.H. Goddard, printre pionierii zborului cosmic.

Ca aproape toate geniile, el şi-a demonstrat înclinaţiile încă de pe vremea când urma cursurile Şcolii din Deal din Sighişoara, perioadă în care, în loc să se rezume la lecţiile incluse în programă, a făcut tot felul de invenţii, care mai de care mai ingenioase. Jules Verne l-a fascinat. Romanul “De la pământ la lună” l-a ajutat să înţeleagă încă de pe atunci că zborul spre astre este o problemă dependentă de viteză, nu de dimensiunile tunului!

Adolescenţa şi tinereţea lui Hermann Oberth prezintă o importanţă deosebită deoarece realizările lui ulterioare au avut la bază micile experimente din acele vremuri. La vârsta de paisprezece ani a elaborat schiţa unei rachete, preconizând folosirea combustibililor lichizi pentru acest tip de vehicul interplanetar.

Un an mai târziu a conceput o centrifugă cu braţul mobil de 3,5 m lungime, care ar fi făcut posibil studiul efectelor presiunilor de la lansare asupra viitorilor călători spaţiali - centrifugă similară cu cele folosite în ziua de astăzi la antrenamentele cosmonauţilor. La şaptesprezece ani a intuit formulele matematice corecte ale forţei de propulsie şi ale vitezei optime, stabilind totodată ecuaţiile mişcării în vid. La douăzeci şi trei de ani a conceput primul motor-rachetă, iar la douăzeci şi şase a avansat ideea rachetei cu mai multe trepte.

Şi, culmea, toate acestea fără să aibă o pregătire universitară corespunzătoare! Abia după primul război mondial s-a înscris la Facultatea de Medicină, pe care a părăsit-o curând pentru a se consacra fizicii. Şi-a luat licenţa în fizică în anul 1923, la Universitatea din Cluj. Şi tot atunci a publicat la editura muncheneză Oldenbourg o lucrare de referinţă intitulată “Die Rakete zu den Planetenraumen” („Racheta în spaţiul interplanetar"), pe care a prezentat-o sub formă de disertaţie pentru atestarea ca profesor la Universitatea din Cluj.

Această lucrare, publicată în România abia în anul 1994 la iniţiativa astronautului Dumitru Dorin Prunariu, este deosebit de importantă deoarece cuprinde conceptele de bază ale astronauticii moderne, precum şi fundamentarea majorităţii aplicaţiilor vehiculelor spaţiale propulsate cu motoare-rachetă. Pe parcursul ei sunt descrise fazele zborului, efectele exercitate asupra organismului şi cele patru etape ale cuceririi spaţiului, numite de specialişti „cele patru teze ale lui Oberth".

Concomitent, savantul a conceput o rachetă balistică cu înălţimea de 25 m şi diametrul de 5 m, cu combustibili lichizi, a cărei realizare a devenit posibilă datorită fondurilor obţinute în calitatea sa de consilier ştiinţific al Casei de Filme UFA - Berlin. Aceasta a fost prima rachetă balistică din lume - o rachetă care avea să asigure succesul regizoral al lui Fritz Lang, realizatorul filmului Femeia pe lună, care a rulat pe marile ecrane europene începând din anul 1928.

Ulterior, Hermann Oberth a avansat ideea că acest tip de rachetă va putea fi folosit şi în zborurile interplanetare. Sistemul giroscopic de stabilizare a zborului pe traiectorie şi sistemul de răcire regenerativă a motorului au fost concepute şi perfecţionate tot de Oberth. La testări, prima lui rachetă a consumat, în 90 de secunde, 1 litru de benzină şi 6,6 kg de oxigen lichid, dezvoltând stabil o forţă de tracţiune de 70 N la o viteză de evacuare a jetului de 756 m/s!

Apoi, în 1931, a urmat lansarea propriu-zisă, în urma căreia, în ziua de 6 martie a aceluiaşi an, a obţinut brevetul românesc nr. 19 516 pentru „Procedeu şi dispozitiv de combustie rapidă", care presupunea injectarea combustibilului în oxigenul lichid.

In timpul celui de-al doilea război mondial, Oberth s-a implicat în conceperea şi fabricarea rachetelor germane V1 şi V2. In 1947 a elaborat proiectul unei rachete cu trei trepte pentru explorarea cosmosului. În 1955, a fost chemat în Statele Unite ale Americii de un inginer american de origine germană, Wernher von Braun, care i-a propus să lucreze în echipă cu el la proiectarea proiectilelor balistice ale armatei americane.

In 1962 s-a stabilit definitiv în Germania, la Feucht, unde, un an mai târziu, a înfiinţat societatea care îi poartă numele - o societate al cărei obiectiv principal îl constituie folosirea zborului cosmic exclusiv în scopuri paşnice. Acolo a şi murit, în ziua de 28 decembrie 1980, lăsându-ne moştenire o serie întreagă de alte idei inovatoare care aşteaptă să fie puse în practică.

Vom aminti doar una dintre ele, ce pare a avea mari şanse de dezvoltare în viitor. Ea a fost formulată încă din anul 1923, în ultimul capitol al lucrării lui de doctorat, supranumită „Biblia astronauticii", şi se remarcă prin marea sa originalitate: Hermann Oberth se gândise să instaleze pe o orbită terestră o uriaşă oglindă reflectorizantă, care să devieze razele solare spre Pământ, jucând rolul unui minisoare artificial.

Iată cum şi-a justificat savantul propunerea: „Dacă oglinda s-ar situa la o depărtare de 1000 km şi ar avea 100 km diametru, lumina sa difuza ar putea face locuibile zone întinse din Nordul extrem; la latitudinile noastre, lumina aceasta ar putea contracara apariţia zilelor friguroase în timpul primăverii şi toamnei, salvând astfel recoltele de legume şi de fructe ale unor ţări..."

Hermann Oberth a fost membru de onoare al Ligii pentru Navigaţia Spaţială din Breslau (Wroclaw), al Societăţii Britanice Interplanetare, al Societăţii Americane pentru Radiotehnică, al Academiei Germane de Ştiinţe şi preşedinte de onoare al Societăţii pentru Exploatarea Spaţiului Cosmic din Stuttgart. Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj i-a conferit titlul de “Doctor honoris causa”, iar în ziua de 31 ianuarie 1991, post-mortem, Academia Română 1-a inclus printre membrii săi.

$$$

 HESIOD

Hesiod a fost unul dintre cei mai timpurii poeți greci cunoscuți. El este adesea menționat alături de Homer ca o figură de bază în literatura occidentală. Activ între 750 și 650 î.Hr., lucrările lui Hesiod oferă perspective neprețuite despre mitologia greacă, viața de zi cu zi și filosofia morală.

Lucrările sale majore care au supraviețuit, „Theogonia” și „Munci și zile” , explorează teme ale genealogiei divine, muncii umane, justiției și moralității.

„Spre deosebire de narațiunile epice ale lui Homer, care se concentrează pe fapte eroice și bătălii mărețe, poezia lui Hesiod introduce o perspectivă personală, făcându-l unul dintre primii poeți care reflectă asupra propriilor experiențe”.

Viața lui Hesiod

Origini și fundal

Biografia lui Hesiod este în mare măsură reconstruită din indicii autobiografice din poezia sa. Potrivit „Works and Days”, tatăl său a emigrat din Cyme din Aeolis (Turcia actuală) la Ascra în Beoția, un pământ aspru și neprimitor. Această migrație a fost neobișnuită, deoarece majoritatea mișcărilor coloniale grecești de la acea vreme s-au extins mai degrabă spre est decât spre vest. Hesiod însuși a crescut probabil într-o gospodărie agricolă, ceea ce se reflectă în sfaturile practice despre agricultură din „Munci și zile”.

Poetul și meșteșugul lui

Spre deosebire de Homer, care este asociat cu tradiția orală și povestirea epică, Hesiod este recunoscut ca poet didactic. El a susținut că și-a primit darul poetic direct de la Muzele de pe Muntele Helicon, un sprijin divin care i-a legitimat rolul de poet. Opera sa sugerează că poate și-a compus versurile în scris sau le-a dictat, deosebindu-l de rapsozii care au transmis poezia oral.

Hesiod a participat, de asemenea, la un concurs poetic la Chalcis, unde a primit un premiu pentru versurile sale. Referirea sa la acest eveniment oferă o imagine timpurie a concursurilor literare din Grecia antică, o practică care mai târziu va fi instituționalizată în festivaluri precum Panathenaia.

Relația lui Hesiod cu fratele său

Un aspect cheie al narațiunii personale a lui Hesiod este conflictul cu fratele său, Perses. În „Munci și zile” , el îl descrie pe Perses ca fiind risipitor și necinstit, acuzându-l că și-a risipit moștenirea și că i-a mituit funcționari corupți pentru a pretinde mai mult decât partea echitabilă. Această dispută oferă un cadru moral pentru „Munci și zile” , în care Hesiod promovează munca grea, dreptatea și autosuficiența.

Moartea lui Hesiod

Sursele antice oferă relatări contradictorii despre moartea lui Hesiod. Potrivit unei tradiții, el a fost ucis în Locris după ce a fost acuzat în mod fals de o crimă. O altă versiune spune că rămășițele sale au fost transferate la Orchomenus, unde a fost onorat ca erou cultural. Aceste relatări, deși legendare, indică respectul pe care grecii de mai târziu au avut-o față de moștenirea lui Hesiod.

Lucrări majore

Theogonia : Nașterea zeilor

Una dintre cele mai semnificative contribuții ale lui Hesiod la literatura greacă este „Theogonia”, o relatare genealogică a zeilor. Poemul începe cu Haosul și continuă să descrie apariția Gaiei (Pământul), a lui Uranus (Cerul) și a numeroșilor lor urmași divini . Detaliază luptele pentru supremație între zei, culminând cu triumful lui Zeus, care stabilește ordinea în cosmos.

„Theogonia” servește mai multor scopuri: organizează rețeaua complexă a mitologiei grecești, legitimează domnia lui Zeus și întărește ierarhia divină. Conține și elemente împrumutate din tradițiile din Orientul Apropiat, reflectând schimburile culturale dintre Grecia și Orient.

Munci și zile : un manual pentru viață

Spre deosebire de „Theogonia”, care se concentrează pe treburile divine, „Munci și zile” este un poem practic și moralist care se adresează preocupărilor umane. Structurat ca un sfat pentru Perses, poemul prezintă:

-Cele cinci epoci ale omului, înfățișând un declin de la o epocă de aur la o epocă a fierului aspră și nedreaptă.

-Importanța muncii grele, ilustrată prin mitul lui Prometeu și Pandora.

-Orientări agricole, care oferă sfaturi practice despre agricultură, anotimpuri și autosuficiență economică.

-Învățături etice, subliniind dreptatea și condamnând conducătorii corupți.

Poemul îmbină mitologia cu înțelepciunea cotidiană, făcându-l un exemplu rar de poezie didactică grecească antică. De asemenea, îl stabilește pe Hesiod ca filozof moral preocupat de dreptate și suferință umană.

Influența lui Hesiod asupra gândirii grecești

Hesiod a jucat un rol crucial în modelarea mitologiei grecești. Relatările sale detaliate despre ascendența divină au devenit referințe autorizate pentru scriitorii de mai târziu, inclusiv Eschil, Pindar și Ovidiu. „Theogonia” a oferit un cadru teologic structurat care a ajutat la unificarea diferitelor mituri locale într-o tradiție coerentă.

În „Munci și zile”, Hesiod prezintă o formă timpurie de gândire economică. Susținerea sa pentru muncă, încredere în sine și guvernare justă reflectă preocupările societăților agrare. Părerile sale despre dreptate și ordinea morală a universului au influențat, de asemenea, filozofia greacă de mai târziu, în special investigațiile etice ale lui Platon și Aristotel.

„Îmbinând mitologia cu instrucția morală, Hesiod a stabilit o nouă tradiție poetică care a influențat generații de scriitori, filozofi și istorici”.

Calendarul agricol al lui Hesiod în „Munci și zile” este unul dintre cele mai timpurii exemple de interes grecesc pentru astronomie. El îi sfătuiește pe fermieri să folosească semne naturale, cum ar fi răsărirea Pleiadelor, pentru a determina anotimpurile. Această abordare practică a cronometrării a fost fundamentală pentru studiile astronomice grecești de mai târziu.

Moștenirea literară a lui Hesiod

Hesiod vs Homer

Hesiod și Homer sunt adesea contrastate în tradiția literară greacă. În timp ce epopeele lui Homer celebrează eroismul și priceperea marțială, lucrările lui Hesiod se concentrează pe moralitate, muncă și dreptate divină. Perspectivele lor diferite reflectă realitățile sociale ale timpului lor: poezia homerică idealizează valorile aristocratice, în timp ce poezia hesiodică rezonează cu viețile oamenilor obișnuiți.

Adaptări și referințe ulterioare

Influența lui Hesiod s-a extins în literatura clasică și elenistică. Poetul roman Ovidiu a folosit „Theogonia” pentru „Metamorfoze”, iar Virgiliu a încorporat elemente din „Munci și zile” în „Georgice” . Hesiod a fost citat și de istorici, filozofi și dramaturgi, demonstrând impactul său de durată asupra gândirii grecești și romane.

„Moștenirea lui Hesiod dăinuie ca o piatră de temelie a moștenirii literare și intelectuale occidentale”.

Corpusul lui Hesiod

În afară de „Theogonia” și „Munci și zile” , lui Hesiod i-au fost atribuite alte câteva lucrări, deși autenticitatea lor este dezbătută. Acestea includ:

Catalogul femeilor : Un poem genealogic care enumeră femeile muritoare care au născut copii zeilor.

Scutul lui Heracles : O epopee eroică, compusă probabil de un poet de mai târziu.

Astronomia : O lucrare pierdută despre fenomenele cerești.

$$$

 Marlon Brando, “băiatul rău” de la Hollywood

Marlon Brando s-a născut pe 3 aprilie 1924 în Nebraska, Statele Unite, și a fost fiul unui mic producător de pesticide și îngrășăminte, care se numea tot Marlon, și al lui Dorothy Julia Pennebaker, cunoscută ca Dodie, o femeie foarte emancipată pentru anii ’30, fostă actriță și manager al unui teatru, care fuma, purta pantaloni și conducea mașina, era lipsită de complexe și inhibiții, dar, din păcate, era alcoolică și se spune că soțul ei o aduna deseori din barurile din oraș.

În 1944, Marlon Brando a apărut pentru prima dată pe Broadway în piesa “I Remember Mama”, apoi în “Truckline Café” și “A Flag is Born”, iar în 1948 a fost distribuit de Elia Kazan în piesa de teatru “Un tramvai numit dorință”, a lui Tennessee Williams.

În 1951, a primit rolul lui Stanley Kowalski în adaptarea cinematografică “Un tramvai numit dorință”, în care a jucat alături de Vivien Leigh, iar succesul fenomenal pe care l-a avut i-a adus prima nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal.

Un an mai tâziu a fost nominalizat din nou la Oscar pentru filmul “Viva Zapata!”, producție regizată de Elia Kazan, în care a jucat alături de Anthony Quinn. Următoarele sale filme au fost “Iulius Cezar” și “The Wild One”, ambele realizate în 1953, iar Marlon Brando a deveni un adevărat superstar al cinematografiei americane. A urmat, în 1954, pelicula “Pe chei”, realizată tot de Elia Kazan, care îi va aduce primul său premiu Oscar pentru cel mai bun actor.

La începutul anilor ’70, Marlon Brando a intrat într-un con de umbră, dar rolul lui don Vito Corleone în “Nașul”, film în care a fost distribuit în 1972 și care a avut un succes uriaș, l-a readus în lumina refectoarelor și i-a oferit șansa de a obține cel de-al doilea Premiu Oscar pentru cel mai bun actor. Brando a refuzat însă trofeul, explicând că motivul este legat de felul în care sunt portretizați amerindienii în filmele de la Hollywood. În același an a jucat, alături de Maria Schneider și Catherine Breillat, în pelicula lui Bernardo Bertolucci, “Ultimul tango la Paris”, iar în 1976, în western-ul “Reglare de conturi”, cu Jack Nicholson și Randy Quaid.

Marlon Brando

În 1979, a fost distribuit de Frances Ford Coppola în “Apocalypse Now”, un film despre Războiul din Vietnam, apoi a jucat, în următorii ani, în “Formula”, “Un anotimp alb și uscat”, “Novicele”, “Cristofor Columb”, “Don Juan DeMarco”, “Insula doctorului Moreau” și “Prețul morții”.

Viața privată a actorului a atras atenția publicului și a presei la fel de mult ca activitatea sa pe platourile de filmare. Brando a avut o serie de aventuri și relații de lungă durată și a fost tatăl a 11 copii, dintre care trei au fost înfiați și, după cum a mărturisit el însuși, a avut și experiențe homosexuale.

În cartea autobiografică “Songs My Mother Taught Me”, actorul a povestit că a cunoscut-o pe Marilyn Monroe, anonimă la acel moment, la o petrecere unde aceasta cânta la pian, cei doi au avut o aventură, apoi au continuat o relație timp de mai mulți ani. În 1954, Brando s-a îndrăgostit de actrița puertoricană Rita Moreno cu care a început o relație de dragoste, dar în memoriile sale Rita a dezvăluit că el a forțat-o să facă avort după ce a aflat că e însărcinată și că după întreruperea de sarcină a încercat să se sinucidă luând o doză mare de somnifere.

Artistul s-a căsătorit în 1957 cu actrița britanică Anna Kashfi cu care a avut un fiu, Christian Brando, născut un an mai târziu, dar cei doi au divorțat în 1959. În 1960, s-a recăsătorit cu Movita Castaneda, o actriță născută în Mexic, care era cu opt ani mai mare decât el, care i-a dăruit doi copii, Miko și Rebecca, dar și această relație s-a terminat tot cu un divorț.

Tânăra actriță franceză Tarita Teriipaia, care jucase alături de Brando în “Revolta de pe Bounty”, a devenit cea de-a treia sa soție pe 10 august 1962. Cu 18 ani mai mică decât el, Tarita, care avea deja o fiică dintr-o relație anterioară, a adus pe lume doi copii: Simon Teihotu și Tarita Cheyenne. Marlon le-a adoptat și pe fiica și pe nepoata soției sale, Maimiti și Raiatua Brando, dar cei doi au divorțat în iulie 1972.

Actorul a avut, de asemenea, o lungă relație cu menajera sa, Maria Cristina Ruiz, cu care a avut trei copii: Ninna Priscilla, Myles Jonathan și Timothy Gahan și l-a adoptat pe Petra Brando-Corval, fiul asistentei lui, Caroline Barrett, și al scriitorului James Clavell.

Viața personală zbuciumată și stresul datorat lungilor perioade de muncă pe platourile de filmare i-au provocat, începând cu mijlocul anilor ’90, mari probleme de sănătate. În anul 2000, a fost diagnosticat de insuficiență respiratorie și era nevoit să folosească frecvent un concentrator de oxigen, iar în aprilie 2001 a fost spitalizat pentru o dublă pneumonie. A continuat să sufere din cauza problemelor respiratorii și, în ciuda faptului că a fost îngrijit de cei mai buni medici, boala s-a transformat în fibroză pulmonară și s-a agravat cu o insuficiență cardiacă.

Actorul a încetat din viață pe 1 iulie 2004, la vârsta de 80 de ani, la Centrul Medical UCLA, cauza decesului fiind, pe lângă problemele acute, diabetul și un cancer la ficat. Conform dorinței sale, a fost incinerat, iar cenușa a fost împrăștiată dintr-un avion în Tahiti, insulă de care era îndrăgostit.

Surse:

Site-ul oficial Marlon Brando

Vanity Fair, The King Who Would Be Man

$$$

 Aimée Iacobescu, nascuta pe 1 iulie 1946 - „Domnița Ralu” și prima Barbie a cinematografului românesc, o poveste tristă cu o femeie frumoasă care a suferit zadarnic după un fotbalist

În anii 70, cinematograful și teatrul românesc aveau multe frumuseți, actrițe cu un farmec aparte și un talent deosebit. Dar, între toate acestea, una părea, de departe, cea mai drăgălașă, un soi de Barbie autohtonă, o blondină cu zulufi, pe care mulți și-o reamintesc ca „Domnița Ralu” din filmele cu parfum de epocă.

Gabriela-Aimée Iacobescu (1 iulie 1946, Unguriu, Buzău – 27 martie 2018, București) a declarat într-un interviu din Jurnalul Național, că s-a născut de fapt în noaptea de 23 iunie, lucru cunoscut doar de familie și apropiați, dar a fost declarată abia o săptămână mai târziu de părinți. Are un frate geamăn, emigrat în Franța, actorul Dorel Iacobescu. Împreună cu acesta, a absolvit Secția de Actorie a Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București (IATC), în 1968, la clasa profesoarei Beate Fredanov, asistenți fiind Octavian Cotescu și Laurențiu Azimioară. Aimée Iacobescu a fost considerată protejata scriitorului Eugen Barbu, a filmat cu regizorul Dinu Cocea și a devenit apoi preferata inginerului-regizor Sergiu Nicolaescu. A rămas în amintirea publicului cu rolul Domniței Ralu. Aimée Iacobescu suferea de cancer și mijloacele ei financiare modeste făceau cu greu față tratamentului costisitor. În dimineața zilei de 27 martie 2018 s-a stins din viață...

Aimée Iacobescu a decedat la 71 de ani, uitată de publicul care altădată se bătea pentru un bilet la filmele în care apărea pe afiș. A fost răpusă de un cancer la sân care a chinuit-o timp de patru ani. Actrița nu s-a căsătorit niciodată și a purtat toată viața în suflet regretul de a nu fi avut un copil. Iubirea nu a însă din viața ei, dar relația ei cea mai semnificativă a fost una profund nefericită.

Actrița a fost îndrăgostită lulea de Alexandru Boc, un fotbalist de-o vârstă cu ea, mare crai, care care a jucat între 1964 și 1976 pentru Petrolul, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova, dar și pentru echipa națională. Considerat unul dintre cei mai seducători bărbați ai generației sale, alături de Florin Piersic, Ion Dichiseanu sau Cristea Avram, Alexandru Boc a fost logodit cu nepoata şahului Iranului, a avut relaţii cu Corina Chiriac şi cu cântăreaţa Natalia Guberna şi a cucerit zeci de alte femei frumoase, de la actriţe la balerine şi sportive. Între acestea, balerina Elena Renea (fostă iubită a băiatului lui Gheorghe Maurer), handbalista Mihaela Apostol (a evoluat la Rapid, Oltchim şi în echipa naţională) ori voleibalista Elena Butnaru (declarată la un moment dat cea mai sexy din Italia). Cea mai mare cucerire a lui Alexandru Boc e fără îndoială Salomeea Djanhanghir, nimeni alta decât nepoata şahului Iranului, cel mai bogat om din lume în anii '60. S-au cunoscut în timpul unui turneu pe care el îl efectua cu Dinamo la Teheran. „România şi Iran erau înfrăţite, mi se punea la dispoziţie linia telefonică a Ministerului de Interne de la Săftica pentru a vorbi în Iran", a povestit Boc. Relaţia lor s-a sfârşit brusc după ce el a fost arestat.

Extrem de talentat ca sportiv, din păcate cariera sa sportivă a avut mult de suferit datorită faptului că a făcut închisoare după ce a bătut măr un colonel de Securitate într-un bar de noapte. În realitate, aceasta fusese o provocare, pentru că Boc o sedusese pe nevasta unui mare șef comunist, Vasile Patilineț, și acesta a vrut să se răzbune pe fotbalist, urmărindu-l apoi și în pușcărie și aranjând să-i fie blocat dosarul de grațiere.

„Eram într-o noapte la Athenee Palace. Stăteam la masă cu Cornel Patrichi, Vladimir Cohn și fostul fotbalist de la Craiova, Nicolae Ivan. La un moment dat, un individ de lângă masa noastră a aruncat cu un pachet gol de țigări în paharul lui Patrichi. Cornel s-a enervat și a început să se înjure cu respectivul, despre care aveam să aflu ulterior că era ofițer de securitate. Eu am vrut să ies afară și i-am spus securistului să înceteze, fiindcă se uită lumea la noi. El a vrut să-mi dea cu capul în gură, iar eu i-am dat un pumn. Atât! Un singur pumn. N-am mai apucat să-l lovesc pentru că au sărit pe el ospătarii, Vova Cohn și Cornel Patriciu, care l-au burdușit bine și i-au rupt piciorul. A doua zi m-am întâlnit cu Cornel Patrichi la Lido. Era speriat că-l dă afară statul din corpul de balet. I-am zis să stea liniștit că rezolv eu. Eram cel mai bun fotbalist român, jucam la Dinamo, eram aproape calificați cu Naționala la Mondiale. Nu-mi făceam griji. Am fost fraier, am crezut că Patrichi este de partea mea, dar când a început procesul s-a asociat cu securistul. Am aflat ulterior că îl cunoștea pe acesta. Cornel dansa la Athenee Palace. Am fost fraier și m-au lucrat până m-au băgat la pușcărie. Nu i-am purtat ranchiună lui Patrichi. Viața e scurtă. După ce am ieșit din pușcărie am fost la restaurantul Berlin cu Gheorghe Dinică și alți mari actori. Acolo m-am întâlnit cu Cornel Patrichi, iar toți se așteptau să-l strâng de gât. Nu i-am făcut nimic, am dat mâna cu el și mi-am văzut de treabă”.

În 1971, Boc s-a căsătorit cu Dalina Butculescu, o româncă de origine germană, frumoasă foc, cu care a făcut şi o fată, pe Alexandra, în 1977. Mariajul a durat până în anul 1980. Apoi, a avut o relaţie cu o tânără din Oradea, care avea aproape jumătate din vârsta lui.

Alexandru Boc a rememorat relația cu Aimée Iacobescu într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor. În urmă cu o jumătate de secol, Boc a primit propunerea de a juca într-un film. „Am filmat timp de o lună pentru pelicula Castele de nisip, a lui Iulian Mihu. Am fost coleg pe platourile de filmare cu Toma Caragiu, Gheorghe Dinica, Jean Constantin, Gina Patrichi si Aimée Iacobescu. Ultima dintre ele, Aimée, mă tot bătea la cap că vrea să se mărite cu mine", a declarat Alexandru Boc. Din păcate, povestea nu s-a terminat la altar, așa cum își dorea Aimée Iacobescu, iar actrița a rămas singură.

Într-un interviu mai vechi pentru revista Tango/Marea dragoste, Aimée Iacobescu a recunoscut că lucrurile nu s-au așezat niciodată atât de bine încât să facă un copil. „Când ești artist nu poți să te gândești că ai cumpărături de făcut sau că ai un bărbat acasă. Am sacrificat viața personală pentru scenă. Rolurile veneau unul după altul, o familie ar fi însemnat să renunț la turnee sau la filmări. Copil? N-a fost să fie. Un prieten medic, foarte bun, mi-a spus că naști un copil sănătos până la 25 de ani. După aceea, riști foarte mult. Oricum mi s-a părut ridicol să fac unul la 35-40 de ani. Și apoi, n-am întâlnit pe nimeni care să merite să fac un copil cu el. Pe atunci nici nu se punea problema să faci un copil necăsătorită. Părinții, societatea n-ar fi acceptat una ca asta“, a declarat actrița.

Invitată în iulie 2014 la o emisiune de televiziune, iată ce a răspuns actrița atunci când moderatoarea a întrebat-o de ce nu s-a căsătorit niciodată: „Nu m-am gândit niciodată la cununii legate, dezlegate. Nu m-am căsătorit pentru că aşa a fost să fie. Eu am iubit o singură dată cu adevărat un băiat şi n-a fost să fie, pentru că el a plecat în America. Aveam 26 de ani. Eu nu eram conştientă că eram adulată, nu eram conştientă de calităţile mele fizice. Eram conştientă de profesia mea. Mă gândeam cum spun replica pe scenă, ce rol joc… Nu am trăit nicio poveste de dragoste cu niciun actor. Toţi, pentru mine, erau colegi”. Surprinzător în acea emisiune a fost, însă, faptul că mama actriţei a intrat în direct pentru... a o contrazice, susţinând că, de fapt, fiica ei ar fi fost căsătorită o dată, dar că a fost alegerea ei să nu divulge mai multe lucruri marelui public. „Arată bine în rochie de mireasă. Am văzut-o mireasă când a fost cazul. A fost măritată, dar nu-i place să-şi spună viaţa”, a afirmat mama actriţei. „Eu nu am fost măritată cu adevărat niciodată. N-am iubit decât un singur băiat… N-am fost niciodată mireasă”, a replicat Aimée Iacobescu, care se referea la relația întrerupră brusc cu un medic. „Nu am voie să-i povestesc viaţa, dacă nu şi-o povesteşte ea…”, a punctat atunci mama actriţei, simţind că era momentul să se oprească din acele dezvăluiri...

$$$

 Astazi, 1 iulie - Ziua Națională a Canadei, țara de adopție a copiilor mei...

 Iată o mulțime de lucruri pe care poate nu le știați despre Canada:

1. Canada este a doua țară ca mărime din lume, imediat după Rusia.

2. Locuitorii din Churchill, Canada, își lasă mașinile deblocate pentru a oferi o scăpare pentru pietonii care ar putea întâlni urșii polari.

3. Canada are mai multe lacuri decât restul lacurilor din lume la un loc.

4. Prostituția este legală în Canada. Cumpărarea serviciilor unei prostituate nu este.

5. La fiecare Crăciun, un milion de scrisori sunt adresate lui Moș Crăciun la propriul său cod poștal: „H0H 0H0, Polul Nord, Canada”.

6. Canada nu are arme de distrugere în masă din 1984 și a semnat tratatele care interzic posesia acestora.

7. Canada are a treia cea mai mare rezervă de petrol din lume după Arabia Saudită și Venezuela.

8. Cea mai mică temperatură înregistrată de Canada a fost -81,4 grade Fahrenheit (-63 C) în 1947.

9. Canada consumă cele mai multe gogoși și are cele mai multe magazine care vând acest produs, pe cap de locuitor, dintre toate țările din lume.

10. Canada și Danemarca se luptă pe o insulă nelocuită (Hans Island) lăsând reciproc sticle de alcool și schimbându-și drapelul, din anii 1930.

11. Când zborurile au fost deturnate în perioada 9/11, Canada a găzduit, a hrănit și a adăpostit peste 33.000 de pasageri.

12. Unul dintre cele treisprezece articole ale primei constituției din 1781 a confederației S.U.A. afirmă că, dacă Canada dorește să fie admisă în S.U.A., va fi automat acceptată.

13. Pizza hawaiană a fost inventată în Canada și este cea mai populară pizza din… Australia.

14. Oamenii din Canada pot să comande un portret al Reginei Elisabeta a II-a și să-l aibă livrat gratuit la domiciliu.

15. Numele alternative propuse pentru Canada în 1867 au fost: Borealia, Cabotia, Transatlantica, Victorialand și Superior. O șansă că oamenii au fost înțelepți și au ales Canada.

16. Canada are o rezervă strategică de sirop de arțar pentru a asigura aprovizionarea globală în caz de urgență.

17. Canada a primit oficial propriul drapel național pe 15 februarie 1965 – aproape la 100 de ani după ce a devenit țară (în 1867).

18. Canada găzduiește cea mai veche fabrică de bere din America de Nord, Molson, care a fost înființată în 1786.

19. „O Canada” nu a devenit imnul național oficial al Canadei decât din 1980, la 100 de ani după ce a fost cântat prima dată, pe 24 iunie 1880 la Quebec.

20. Canadienii au inventat: mănușa de baseball, jocul de baschet, IMAX, Trivial Pursuit, scaunul cu rotile electric, snowmobilul, telefonul, Wonderbra, pacemaker-ul, fermoarul, limbajul de programare JAVA, sintetizatorul, bateriile alcaline și multe altele.

21. Cea mai mare maree din lume are loc în Golful Fundy din New Brunswick

22. Alert, Nunavut este cea mai nordică așezare din lume

23. 11 este numărul corect de vârfuri de pe frunza de arțar a steagului canadian

24. Primul loc din lume unde s-a dezvoltat numărul de urgență 911 a fost Winnipeg.

25. Canada se întinde pe șase fusuri orare.

26. Canada a construit primul punct de aterizare pentru farfurii zburătoare din lume. Acesta a fost inaugurat pe 3 iunie 1967 în orașul St. Paul din Alberta. În lipsă de extratereștri, acesta e azi o atracție turistică.

27. Majoritatea provinciilor canadiene (nu Quebec și Yukon) au o „Lege a scuzelor” (The Apology Act). Adoptată în 2009, legea spune că a-ți cere scuze este doar o formă de a-ți exprima simpatia sau regretul și nu o admitere a vinovăției.

28. În 2007, Royal Canadian Mint a produs prima monedă din lume de 1 milion de dolari. Moneda din aur pur cântărea 100 kg și a fost inițial concepută ca o piesă de colecție unică. După ce au venit mai mulți cumpărători au apărut la orizont, Monetăria a decis să pună la dispoziție o cantitate foarte limitată de vânzare. Până în prezent, cinci dintre aceste monede de aur au fost achiziționate de investitori din Canada și din străinătate.

29. Superman a fost co-creat de canadianul Joe Shuster și americanul Jerry Siegel.

30. Capitala Canadei, Ottawa, este a doua capitală cea mai friguroasă din lume, după Moscova.

31. Trans-Canada Highway este cea mai lungă autostradă din Canada: 7.821 de km. Această lungime o plasează pe locul patru al celor mai lungi autostrăzi din lume, după Pan-American Highway, SUA, (30.000 km), National Route 1, Australia (14.500 km) și Trans-Siberian Highway, Rusia (11.000 de km).

32. Cel mai înalt munte din Canada este Muntele Logan, Yukon, care măsoară 5.959 metri.

33. Canada a găzduit Jocurile Olimpice de trei ori; 1976 la Montreal, 1988 la Calgary și 2010 la Vancouver.

34. Compania Hudson’s Bay sau „The Bay” este cea mai veche companie din America de Nord și una dintre cele mai vechi din lume. Compania a fost încorporată în 1670.

35. 27 de canadieni au obținut premiul Nobel. Ultimul este Jim Peebles, pentru fizică, în 2019.

$$$

 2 iulie: Moartea marelui voievod Ștefan cel Mare

La data de 2 iulie a anului 1504, a încetat din viaţă domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc. Fiu al lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domnească a Muşatinilor, Ștefan cel Mare a domnit timp de 47 de ani, între anii 1457 și 1504, având o domnie neegalată vreodată în istoria Moldovei. El a devenit domn al Moldovei după ce l-a înfrânt la Doljești în Ținutul Neamțului, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, Ștefan fiind uns ca domn în primăvara anului 1457, pe locul ce se numea ,,Câmpia Direptății’’, de lângă Suceava, de către mitropolitul Teoctist al Moldovei. Domnia lui Stefan cel Mare a fost marcată de numeroase lupte pentru apărarea țării, cele mai multe fiind cu turcii, cei care în acea perioadă deveniseră o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga creştinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor, Ştefan a obţinut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în data 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor, după această mare izbândă însușii Papa Sixtus al IV-lea numindu-l pe Ștefan cel Mare „Athleta Christi” adică ,,luptător al lui Hristos’’. Conform documentelor istorice Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii cu turcii, din care a câştigat 34, obținând de asemenea victorii răsunătoare și împotriva unor alți mari conducători de oști precum regele Ungariei, Matei Corvin, pe care l-a învins în Bătălia de la Baia din anul 1467 sau regele Ioan I al Poloniei, pe care l-a învins la Codrii Cosminului în anul 1497. Singurele înfrângeri suferite de Stefan cel Mare au fost cele de la Chilia din anul 1462 şi Războieni din anul 1476 când otomanii conduşi de sultanul Mehmed al-II-lea și-au luat revanșa după înfrângerea suferită la Vaslui în 1475. Există legende conform cărora după fiecare bătălie voievodul Stefan Cel Mare ar fi înălţat câte o biserică întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru acele biruinţe. Astfel, se știe că Ştefan cel Mare a zidit peste 40 de biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta unitatea de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, Ștefan a înălţat, mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu, căreia voievodul îi donează o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint. Se spune că moartea lui Ștefan cel Mare ar fi survenit din cauza unei răni suferite la un picior în anul 1462, pe când Ştefan cel Mare a asediat cetatea Chilia, iar ca urmare a acelei răni, marele voievod moldovean a continuat să sufere timp de patru decenii, deoarece rana nu i s-a mai închis niciodată, chiar dacă a fost îngrijit de numeroși medici. Astfel, chiar și în vara anului 1504, în anul morții lui Stefan, el a fost îngrijit de unul dintre cei mai vestiți doctori ai vremii, anume medicul veneţian Matteo Muriano, cel care a luat hotărârea ca rana domnitorului să fie arsă cu fierul înroşit. Însă nici această operaţie nu l-a ajutat pe Ştefan cel Mare, ba din contră starea sa s-a agravat și mai mult, organismul său nu a mai rezistat şi pe 2 iulie 1504, marele voievod a murit, fiind înmormântat la Mânăstirea Putna, una dintre multele sale ctitorii. Astfel, omagiat de străini, lăudat chiar și de dușmani săi, prețuit atât de mult de poporul său, Ștefan cel Mare a intrat în conștiința românilor și a altor popoare ca un strălucit domnitor și unul dintre cei mai mari apărători ai creștinătății.

Lectia de istorie

$$$

 Curiozități despre albine: Societatea uimitoare a stăpânelor mierii

Multe dintre fructele și legumele de pe glob, de la mere și portocale, la ceapă și avocado, există datorită albinelor, care au o importanță vitală în procesul de polenizare.

Este o performanță impresionantă, având în vedere cât de mici și insignifiante par aceste creaturi. Dar polenizarea nu este singurul lucru fascinant pe care îl fac aceste „bâzâitoare”.

  1. Două milioane de flori pentru 500 de grame de miere

 Ca să producă o jumătate de kilogram de miere, albinele trebuie să adune nectar de la aproape două milioane de flori.

Pentru ca o singură albină să producă această cantitate de miere, ar trebui să zboare aproape 145.000 de kilometri (de trei ori circumferința Pământului).

În timpul unei singure „expediții” de adunat nectar, o albină poate zbura aproximativ 9.6 kilometri. Viteza medie a unei albine este între 24 și 32 de kilometri pe oră atunci când zboară spre o sursă de hrană.

La întoarcere, când transportă nectar, viteza este ceva mai mică, de doar 19 kilometri pe oră. Bâzâitul inconfundabil al albinei este produs de aripile sale, pe care le mișcă cu o frecvență de 11.400 de ori pe minut.

  2. Au memorie bună

Creierul unei albine are mărimea unei semințe de susan. Însă această insectă este capabilă să învețe lucruri noi și să își amintească diverse informații, precum distanța străbătută și cât de mult polen a adunat.

Aceste date sunt apoi transmise celorlalte insecte din colonie.

  3. Regina controlează roiul prin feromoni

O colonie de albine este alcătuită din aproximativ 20.000 – 60.000 de albine și o singură regină (sau matcă). Aceasta este esențială pentru perpetuarea speciei.

Când iese din ou, matca identifică celelalte regine care ies din ouă și le ucide rând pe rând. Apoi, își preia rolul de lider, controlându-și roiul cu ajutorul feromonilor. 

După ce se împerechează cu regina, masculul moare imediat, fiindcă abdomenul său este sfâșiat prin îndepărtarea endofalusului. Chiar dacă supraviețuiește, el este exclus din roi, fiindcă singurul său rol este acela de împerechere.

Regina poate produce până la 2.000 de ouă pe zi. Cantitatea de ouă depusă de regină și viteza cu care le depune depind în mare parte de vreme și de accesul la hrană.

Ouăle fertilizate devin femele lucrătoare sau viitoare regine. Ouăle nefertilizate devin masculi sau trântori. În zonele unde iernile sunt grele, trântorii sunt alungați din stup la finalul toamnei, deoarece albinele nu mai au nevoie de ei.

Regina poate trăi până la 5 ani, însă albinele lucrătoare trăiesc doar până la 6 săptămâni și ele fac toată munca. Când regina devine prea bătrână pentru a depune ouă, albinele din roi o înlocuiesc sau o ucid.

  4. Mierea nu se strică niciodată

Singura insectă care creează un produs consumat de oameni în toată lumea este albina. De 150 de milioane de ani, albinele produc miere după aceleași metode.

Una dintre cele mai interesante curiozități despre albine este că mierea produsă de ele nu se strică niciodată. În mormintele faraonilor au fost descoperite recipiente în care se afla miere veche de mii de ani, dar care încă nu este alterată.

Mierea este singurul produs care conține pinocembrină, un antioxidant asociat cu funcționarea creierului. De asemenea, acest produs miraculos conține toate substanțele necesare pentru a susține viața: apă, minerale și enzime.

De-a lungul vieții, o albină obișnuită produce mai puțin de o jumătate de linguriță de miere.

  5. Albinele comunică prin dans

 Pentru a se organiza mai bine și pentru a-și coordona acțiunile, albinele își transmit informații prin mișcări numite generic „dans”.

Imediat ce găsește o sursă de polen, albina se întoarce la stup pentru a le informa pe celelalte. Direcția, distanța față de stup, cantitatea de polen disponibilă – toate aceste date sunt codificate în mișcările de dans ale albinei.

Albinele folosesc două tipuri de dans. Dansul în cerc este cel mai frecvent și semnalizează, de obicei, surse de polen aflate în imediata apropiere a stupului, până la 15 metri distanță.

Karl von Frisch, un entomolog care și-a dedicat viața studierii albinelor, a constatat că, din 174 de albine care au asistat la un astfel de dans, 155 au găsit sursa de polen în mai puțin de cinci minute.

Pentru a semnaliza surse de polen aflate la distanțe mari de stup (peste 100 de metri), albinele folosesc așa-zisul „dans în opt”. În acest fel, albinele au reușit să detecteze surse de polen situate și la 9-10 kilometri de stup.