***

 😢.....Basmaua mamei șade-n cui,

O strâng la piept, că mama nu-i...

S-a dus să răsădească flori

Într-o grădină după nori,

Și-o tot aștept să vină iar…

Dar în zadar...

S-a dus cu cât era pe ea,

Nici o lețcaie nu avea,

Doar zâmbetu-mpietrit pe față,

În palme... faptele de-o viață

Și-n poala sufletului său…

Bocetul meu...

Mereu o caut din priviri,

Pe drum, prin casă, prin vecini...

Și uneori chiar mi se pare

Că o zăresc în depărtare

Și dau să ies în calea sa …

Dar nu e ea...

Unii mi-au spus că nu se poate

Să o zăresc în tot și-n toate,

Că mama s-a tocmit la sfinți,

Degeaba stau să-mi sar din minți,

S-o uit că altfel e prăpăd…

Dar eu, o văd...

Ba pune busuioc la grindă,

Ba scutură un țol din tindă,

Ba-i cu găleata la fântână

Și mă reped să-i iau din mână,

Dar până să ajung la ea…

Nu mai era…

Mă tot închin și fac pomană,

Dar dorul nu știe de strană,

Nici lacrima de sărbătoare,

Nici nodu-n gât ce e uitare,

Nici timpul nu e de vreun leac...

Și eu tot zac...

Da-n colțurile băsmăluței

Parcă simt mâinile măicuței,

Simt lacrima de la icoană,

Iubirea ei de pus pe rană

Chiar și mirosul e i.... de zici, 

Că e aici...

  (Liliana Burac)

***

 Cândva, un om, un biet argat,

Creștin, cu inima curată,

Lucra la un stăpân bogat,

Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,

Trăia așa de azi pe mâine,

Muncind la omul înstărit,

Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate

Și au pornit la drum, călare,

Bogatul vrând să îi arate,

Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,

Fiind timp frumos, ziua senină,

Îl duse pe argat pe-un deal

Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,

Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...

Nu poți nici să-ți imaginezi

Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,

Privind în jos, în depărtare,

Printre copaci, văzu conacul,

În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,

La umbră, pe lângă copaci,

Pășteau turme întregi de oi,

Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?

Nici nu mai știu să mai socot...

Tot ce cu ochii poți cuprinde,

Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,

Fără un nor, s-aducă ploi,

Și se făcuse deja seară,

Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,

Argatul, plin de Dumnezeu,

Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,

Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,

Vezi tu, cât sunt de multe stele?!

Eu până astăzi nu ți-am spus...

Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,

Ce multe bogății am eu...

Privește și mai sus...e Cerul

Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,

N-am decât țoala de pe mine,

Am încheiat un Legământ,

Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,

Dar va veni o zi în care,

Acolo sus, în Cer, voi merge,

Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,

Dar vei pleca de-aici, stăpâne,

Că viața este frunză-n vânt,

Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,

Nu aș putea ca să vă zic,

Dar la întoarcere, bogatul,

Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care

Adună saci cu bani, mereu...

Boga t e omul care-L are,

În inimă, pe DUMNEZEU!....

Dorel Mărgan ....✍

***

 LA HISTORIA COMPLETA DE ALADINO Y LA LÁMPARA MARAVILLOSA: Un Viaje de Humildad y Heroísmo 🧞‍♂️🪔

La historia de Aladino es un relato fascinante que se ha transmitido a través de generaciones, formando parte de la famosa colección de cuentos de "Las mil y una noches". La versión más conocida de la historia probablemente sea la adaptación cinematográfica de Disney, pero su origen es mucho más antiguo y se encuentra enraizado en la tradición de narrativa oral de Oriente Medio.

Aladino era un joven pobre que vivía en una ciudad de Oriente Medio, a menudo descrito como ingenuo pero de buen corazón. La aventura comienza cuando un hechicero malvado, haciéndose pasar por el tío perdido de Aladino, lo convence de entrar en una cueva mágica para recuperar una lámpara vieja. El hechicero intenta engañar a Aladino, pero este último logra escapar con la lámpara.

La lámpara, que Aladino descubre que alberga a un genio, se convierte en la fuente de su fortuna. Al frotarla, el genio aparece y le concede a Aladino una serie de deseos. Con la ayuda del genio, Aladino se enriquece y se convierte en una persona de gran influencia y poder. También se enamora de la princesa de la ciudad, llamada Jasmín, y usa sus riquezas y el poder del genio para cortejarla y eventualmente casarse con ella.

Sin embargo, la historia no termina aquí. El hechicero, furioso por haber sido engañado y haber perdido la lámpara, regresa para vengarse. Usa su magia para robar la lámpara y secuestrar a Jasmín, obligando a Aladino a embarcarse en otra serie de aventuras para rescatarla y recuperar la lámpara. Finalmente, Aladino logra derrotar al hechicero y libera al genio, quien agradece su libertad convirtiéndose en amigo de Aladino.

Esta historia, con sus múltiples capas y personajes, no solo ofrece un relato emocionante de aventuras y magia, sino que también brinda lecciones sobre la humildad, la importancia de la astucia sobre la fuerza bruta, y el valor de la libertad. Aladino, de ser un joven ingenuo, se transforma en un héroe astuto y valiente. La historia ha sido objeto de numerosas adaptaciones y reinterpretaciones, cada una aportando su propio matiz a este cuento clásico.

#aladdin #aladino #cuentos #culturaarabe #orientemedio #librosrecomendados #jessic acanaltravel

***

 Îl vreau din nou pe Eminescu

Îl vreau din nou pe Eminescu,

Pe zeul nostru din Olimp,

Pe lângă plopii fără soţ,

Să-l port cu mine înc-un timp.

Îl vreau din nou pe Eminescu,

Cu el în suflet să mă plimb,

Luceferii să-i ţină calea

Să-i lumineze cu-al său nimb.

Îl vreau din nou pe Eminescu

Şi peste noapte să mă nasc,

Să fiu şi vântul, valul, versul,

“Scrisoarea” lui de la Damasc.

Ce sunt eu fără Eminescu?

Codru bătrân şi veştejit;

Pierdut-am frunza, chiar şi sensul,

Iar sufletul mi-i scorojit.

Mi-atât de dor de Eminescu

Că-n fiecare noapte plâng,

I-aud în visul meu şi mersul,

Apoi în braţe vreau să-l strâng .

versuri: Ioan Grigoraș

***

 Ma întrebi de m-as întoarce

Azi în anii tinereții?

Drept să spun nu prea mi-ar place

Să repet corvoada vietii. 

De greșeli mi-am făcut stocul

Și n-aș vrea să mai fac alte,

Dar aș vrea să am norocul

Să le dau uitării toate! 

Timpurile ce trecură?

Mulțumesc nu le mai vreau!

Oase rupte,alergatură ...

Îmi doresc să... mai și stau! 

Îmi doresc timpu-nainte!

Cât mai lung dacă se poate!

La nepoți să fac placinte,

Să am timp și de o carte. 

Să mă plimb în lumea largă,

Să  văd ce nu am văzut 

Viața, asta! mi-ar fi dragă!

Nu s-o iau de la-nceput. 

Vreu timpuri mai liniștite...

Să privesc cum crește Iarba,

Pe întinderi nesfârșite !

Și să uit ce este graba. 

Poate-aș vrea să mă întorc...

Puțin prin copilărie!

Cu amicii să fac cerc,

Să râdem de-orice prostie! 

Să-mi mai văd mama și tata,

Chiar de ar fi să mă mai certe!

Să le spun ca:-Uite gata!

Am să pun mâna pe carte. 

Și să-i strâng în brațe tare

Că mi-a fost așa de dor

Ca-au plecat în depărtare 

Și nu-mi e deloc ușor. 

În rest Doamne-s mulțumită!

Să-mi întorc anii n-aș vrea.

Nu mă dau încă bătută,

Și m-ă-mpac cu  vârsta mea.

     ✍️~Marinela Nichitovici Popa~

***

 Născuți am fost în ,, epoca de aur";

Născuți, c-așa era pe-atunci proiectul

Dar am făcut din educație, “tezaur”...

Și-am învățat ce e rușinea și respectul!

Nu am avut nici blugi, nici celulare

Dar am iubit tot orizontul, românesc.

Aveam expresii sfinte în vocabulare...

Atât “te rog frumos” cât și un “mulțumesc”

Stăteam la cozi de lapte sau de carne

Dar fericirea ne-o citeai pe buze.

Când mai greșeam, că este omenește...

Nu pregetam a spune: “mii de scuze”!Cu toți-am fost și șoimi și pionieri

Și cu mândrie ne purtam , cravata.

Amintirea e vie de parc-a fost, ieri...

Frumos ne-au educat mama și tata!

Autor - Teodor Ciurariu

***

 ✍️Daniel Cozmanciuc 

Iubirea mea rămasă intr-o vară 

Mă tot întreb de știi ce-i azi durerea?

De te răsfeți sau plângi in amintire, 

Mă doare-ncheietura și tăcerea...

Și scriu poemul tău în nemurire.

Sunt un rebel ce cheamă iar o vară,

Să îmi zâmbească soarele sedus 

Mai vreau să cred că vii la ceas de seară,

Să îți pictez pe chip un blând apus.

Devreme ... și-i târziu pentru regrete

Te-ntreb și mă întreb ce am ajuns?

Cerșesc o ploaie-n vară că mi-i sete...

Și vara mea se pare m-a învins.

Mai zbor cu tine-n gând, prin vise oarbe 

Și mă îmbăt din rouă , clandestin

O vară-așa ciudată mă absoarbe

Și mă transformă-n vin pentru destin.

Și beau din mine toate  cele duse ...

Ce-au fost cândva prescrise-n testament

Dar au plecat pe rând, râzând, seduse

Te-ai dus și tu dar încă te aștept.

O vară reintoarsă din iubire 

Te mai aștept pe bancă-n vechea gară,

Să-mi dai parfumul tău de fericire

Iubirea mea rămasă intr-o vară!

Drept uri de autor.

Poezie din vol doi.