Pledoarie pentru sanatate

In urma cu 19 ani deveneam in sfarsit medic. Asa cum imi doream. Proveneam dintr-o familie care daduse destul de mlti profesori; dar eu nu imi doream sa fiu profesoara. Asa cum imi stiam firea, nu as fi putut sa ma impun ca profesor fara sa imi schimb destul de mult atitudinea si comportamentul. Si pe masura ce inaintam in studiul diferitelor ramuri ale medicinii mi-am dat seama ca nici pediatria, printre altele, nu ma atragea prea mult atata vreme cat u as fi reusit sa gasesc in invatarea si practicarea ei acea logica si simt al meseriei care m-ar fi ajutat sa o inteleg.
Stiu! Oricare dintre noi ar vrea sa devina superspecialist si profesor universitar. Dar nu toti ajungem pana acolo; majoritatea ramanem "la baza", in mijlocul oamenilor. Si de multe ori oamenii te retin mai usor si mai cu suflet ca dascal de copii decat ca profesor universitar. Soarta a facut ca la un moment dat a trebuit sa imi practic meseria cum s-ar fi putut pentru a-mi castiga painea cea de toate zilele. Asa ca m-am straduit sa obtin primul post potrivit pregatirii mele de la acel moment: un post de medic scolar. Da, lucram cu copiii cuprinsi in procesul de invatamant. De ce mi-a fost frica, vorba vine, nu am scapat.
Acum simt ca imi place sa fac asta, atat cat se poate. Ma gandesc ca viata mi-a fost marcata de primul medic pediatru care a avut grija de mine la varste fragede, de primii dascali (educatoarea, apoi invatatoarea), care au pus in mine bazele devenirii mele ca om.
Copiii sunt mereu aceeasi si totusi diferiti de la un copil la altul si de la o generatie la alta. Sunt diferiti si totusi aceiasi; diferit este doar modul cum reusim sa stabilim o relatie cu ei, cum reusim sa le impunem reguli de convietuire si limite fara a le forta personalitatea si vointa, Diferit este si ceea ce reusim sa le oferim in contrapondere cu cererile si nevoile lor. Din fericire un copil se adapteaza incredibil de mult si de repede la mai tot ceea ce viata ii ofera, atata vreme cat este motivat sa o faca.
Unii le-ar putea spune pustilor de azi "generatia coca-cola". Si generatia dulciurilor. Pentru noi, cei maturi, pare bizar sa vedem cat de mult sunt dispusi copiii sa ingurgiteze cantitati mari de dulciuri si bauturi carbogazoase. Dimineata? Lapte cu cereale. Cel mai adesea dulci. La gustarea din pauza mare? Prajituri, ciocolata, cornuri cu crema. Tot dulci. Desert? Tot dulciuri daca se poate. Dar ce ar fi sa inlocuim cerealele cu lapte de dimineata cu un iaurt la care se pot adauga migdale... Este un aport puternic de proteine cu acizi grasi esentiali...
In ceea ce priveste dulciurile.... Este adevarat ca copiii au nevoie de o sursa de energie furnizata rapid. Au nevoie pentru cresterea intensa si adaptarea la mediu prin invatare. Si stim cu totii ca creierul are metabolismul cel mai accentuat din toate organele si ca singura sursa de energie este glucoza. Dar as propune inlocuirea dulciurilor rafinate cu ceva mult mai natural.
Imi aduc aminte ca, atunci cand eram copil, bunicul imi aducea fructe dulci exotice uecate (curmale sau smochine), ambalate in cutii (curmalele) sau pachete (smochinele). Era o idee supergeniala: populatiile deserturilor (din Africa sau Asia) consuma foarte multe asemenea fructe care sunt usor de transportat si sunt extraordinar de nutritive. Astfel, cu o cantitate relativ mica de asemenea fructe, oamenii pot supravietuui mult si bine efortului legat de deplasare.
Imi amintesc si un alt lucru. Eram ceva mai marisoara, om matur chiar, cand mama a plantat in curte cativa arbusti de merisor. Unii s-au prins, altii nu. Odata ce disparea unul, era rapid inlocuit cu altul. Arbustul era decorativ in esenta sa prin florile rosii, dar si prin fructele mici si rosietice, asemanatoare unor mere mici. Odata ce mama mi-a zis ca aceste fructe, odata coapte, erau comestibile, din curiozitate am cules cateva si le-am rontait imediat. Desi aspectul fructelor era de mere micute, gustul era destul de diferit: astringent, destul de aspru, semana mai mult cu gustul de... nuci decat de mere. Dar gustul era placut si inedit.
O alta experienta placuta am avut-o relativ recent, cand tata a cumparat, din curiozitate, o punga de fructe de goji uscate. ca sa le poata gusta, le-a rehidratat bagandu-le in ceaiul pe care si-l facea zi de zi. Apoi i-a venit o alta idee. Cum in ultimul timp a facut compoturi din fructe de toamna (mere si prune), pentru consumul aproape zilnic de la cina, a pus in compot si fructe uscate de goji. Efectul a fost senzational: am mancat compotul cu mult mai multa pofta decat inainte.
Si mai exista un aspect. Dulciurile procesate dezvolta dependenta. Acea dependenta legata de gust, amplificat de substantele potentiatoare de gust. Odata ce apuci sa mamnanci o data vei vrea sa mananci iar si iar, din ce in ce mai mult. In schimb, fructele si semintele nu creaza dependenta. Ele satisfac pofta in cantitati mici, dau senzatia de satietate si pot fi inlocuite mereu cu altceva fara probleme.
Intotdeauna exista o alternativa sanatoasa la hrana procesata, care contine doar calorii goale, fara sa hraneasca organismul. Totul este sa stim sa o cautam. Si o vom gasi.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Si totusi... iarna nu-i ca vara!!!

Fericire: să ai căldură în iglu, petrol în lampă şi linişte în suflet. – proverb eschimos
Flămânzesc în ger cei care nu vor să muncească în căldură. – proverb american

 E inca toamna in calendar. Iar temperaturile de afara par a fi dintr-o "vara indiana". E caldut afara, cel putin la orele amiezii, si nici in casa nu este prea racoare. Fara sa se utilizeze o sursa de incalzire, temperatura este (inca!) confortabila. numai bine sa muncim si sa ne relaxam imbracati lejer, suficient de lejer incat sa nu ni se incomodeze miscarile si sa ne simtim bine.
 Sa ne uitam  din nou in calendar. Se apropie noiembrie, cu zile racoroase, umede, cetoase, daca ar fi sa ne luam dupa clima cu care ne-am obisnuit de pe vremurile cand eram inca copii si tineri. Atunci, daca vrem sa ne simtim bine la o temperatura confortabila, va trebui sa recurgem la unele masuri. Cea mai "primitiva" ar fi sa mai punem o haina sau doua pe noi. Dar asta ne-ar ingeuna trupul si miscarile.
Hai sa gandim altfel atunci. Provocarea ar fi urmatoarea:

"Când este ger de crapă pietrele, nimic nu te mai încălzește, ți se îneacă toate corăbiile și nu-ți sunt toți boii acasă!
Așa că mai bine îți faci vara sanie și iarna car și bați fierul cât e cald, CA SĂ te pui la adăpost din vreme.
E simplu: îți iei certificatul energetic și pui nițel osul la treabă! Sau mai degrabă îi lași pe alții să muncească și doar te bucuri de rezultat. Și apoi să vezi ce drag prinzi de locul acela și de oamenii calzi din viața ta! Așa mai vii de-acasă!"

 Sa va povetesc putin despre locuinta mea si despre amenajarile pe care le-am facut deja si care s-ar mai putea face tocmai pentru asigurarea confortului termic fara consumuri si cheltuieli prea mari.
Primele amenajari le-au facut bunicii mei in primii ani dupa mutarea in apartamentul actual, acum 40 de ani. E adevarat, apartamentul este situat la etajul unu. Deci nici la parter, unde iti bate vantul direct cum intri de afara in scara blocului, nici la ultimul etaj, unde doar acoperisul te desparte de atmosfera de deasupra. Si este plasat cumva la mijlocul blocului, exact spre scara vecina, opusa coltului blocului, situat, in cazul scarii noastre, direct orientat pe nord. Ca atare sunt suficiente amenajarile standard de izolatie termica pentru a avea confortul termic fara consum prea mare de gaz si energie electrica. Din start, a fosr izolata termic, pe dinauntru, partea de apartament situata spre fatada, in fata blocului, respectiv bucataria, sufrageria si un dormitor. Cum al doilea dormitor, baia si wc-ul suplimentar dau cu toate spre balcon, a fost suficienta inchiderea balconului. Din nefericire atunci nu existau geamuri tip termopan, asa ca totul s-a facut din sticla si schelet metalic.
Cu timpul, metalul din care era facut schelajul geamurilor ce izolau balconul de exterior, chiar daca era acoperit initial de vopsea, a inceput sa fie "descoperit", caci vopseaua, in contact cu intemperiile (ploaie, vant, temperaturi extreme) a inceput sa se scorojeasca si sa cada. Asa ca a inceput sa apara rugina si intepenirea balamalelor, ceea ce a facut ca geamurile sa nu se mai poata inchide aproape deloc pe timp de iarna, cand era nevoie sa fie aparata casa de frig, vant si ninsoare. Cand nu s-a mai putut, tot scheletul metalic si geamurile au fost date jos si inlocuite cu doua rame de geamuri top termopan. Confortul s-a imbunatatit considerabil, ceea ce s-a simtit la factura pentru incalzirea apartamentului.
Nu au trecut prea multi ani si toti vecinii ce aveau apartamente de trei camere, de la parter la ultimul etaj, s-au asociat si au hotarat sa anvelopeze fatada exterioara corespunzatoara apartamentelor. Am pus banii la bataie si ne-am apucat de lucrare: tocmitul echipei de lucru si executarea lucrarii.
Odata lucrarea efectuata... alta viata! Chiar daca s-ar fi facut sau nu termografia cladirii, diferenta sesizata a fost considerabila. Chiar si acum, cand totusi s-a racorit afara suficient cat unii dintre noi sa puna in functiune centrala termica, la noi in apartament inca nu am pus in functiune nici o instalatie de incalzire. Si probabil nu o vom face pana cand nu va fi destul de frig afara. Si asta se vede de asemenea in valoarea facturii de energie consumata.
Si uite-asa reusesc sa lucrez si sa ma relaxez in propria locuinta fara sa ma gandesc ca imi este frig sau trebuie sa platesc facturi exorbitante.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

7 stiluri pentru 7 zile: si totusi o singura pereche de blugi

Proaspata absolventa de facultate, trebuiam sa imi dau examenul de licenta. Dadusem deja proba scrisa, un banal (oare?!?) test grila. Si luasem proba cu o nota nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar onorabila. In fine, examenul era practic luat. Pana in momentul acesta. Urma prezentarea proiectului lucrarii de diploma. Discutasem ultimele detalii cu indrumatorul de proiect, urma ca a doua sau cel mult a treia zi sa prezint lucrarea. "Asta e tot ce am avut de spus", imi spuse indrumatorul. "Nu stiu daca maine voi putea fi alaturi de tine, dar sa stii ca iti tin pumnii. Fii fara grija, va fi cineva langa tine sa te ajute cu prezentarea. A!!... Si ultimul detaliu:tinuta. Ai grija sa iti iei ceva simplu si cat de cat elegant, gen sacou si fusta"...
Am multumit si am plecat spre casa. In minte aveam ultimele detalii de pus la punct: sa imi pun cele cateva folii cu desene, grafice si ilustratii necesare prezentarii, si sa imi pregatesc hainele: un costul, fusta si taior, cu bluza potrivita la culoare, si o pereche de sandale mai bune. Odata iesita din facultate, dupa ce ma orientasem "pe teren" cam pe unde sa intru a doua zi pentru examinare, ma intalnesc cu o colega de grupa. Eu urma a doua zi sa imi prezint lucrarea la Igiena, ea tot a doua zi la Pediatrie. "Hai cu mine sa imi cumpar o pereche de blugi noi, apoi mergem impreuna o bucata de drum spre casa si mai palavragim." "Te innoiesti!", zisei. "Pai macar sa am o pereche de blugi noi pentru maine la examen. Vad eu ce pun pe langa ei. Sa nu fiu prea jerpelita"... Blugi pentru examen? E drept ca fata era slabuta si firava si nu prea aveai ce pune pe ea ca sa ii stea bine mai mult decat o tinuta sport sau casual. Dar... in fine! La banii nostri de atunci putea fi o solutie de compromis. In fine... Am intrat intr-un magazin cu produse de imbracaminte de toate felurile, inclusiv blugi. Si a inceput fata sa probeze perechi de blugi: o pereche...a doua... a treia... Se tot invartea in fata oglinzii cautand tot felul de cusururi. Pana la urma s-a oprit tot la prima pereche probata.
In fine, totul a fost perfect pentru amandoua la examen. Au trecut anii si nu ne-am mai intanit intre timp...
Intre timp m-am gandit la posibilitatea adoptarii unei tinute incluzand blugii ca element de vestimentatie, pentru mai multe situatii. Materialul este destul de rezistent, de trainic, si o imbracaminte bazata pe un asemenea material rezista in timp, chiar purtata in mod frecvent. Croiala hainelor, desi posibila in putine feluri ca si tipar, este "neutra" si adaptabila mai multor situatii. Accesorizata diferit, schimbarile por fi spectaculoase.
Sa luam posibilitatea de a alege o pereche de blugi dama si diverse perechi de incaltaminte de dama, ca sa luam doar doua piese de baza din vestimentatie, la care se poate adauga o bluza sau un tricou, o geanta si alte accesorii bine alese. Blugii pot fi folositi fie intr-o tinuta tip sport cu o pereche de adidasi, un tricou sau maieu si o geanta simpla sau un rucsac, pentru tinuta de la scoala sau de la servici, tocmai in conditiile in care trebuie sa umblam mult si bine si este necesara o tinuta lejera si practica. Adidasii pot fi oricant inlocuiti cu o pereche de incaltari cu toc, tocmai pentru diversitate.Tricoul poate fi inlocuit oricand cu o bluza mai sic sau cu o ie, tocmai pentru a crea un efect mai deosebit, de pilda pentru o petrecere intre prieteni. Plus ca se pot adauga oricand niste accesorii de tipul unei esarfe sau a unei curele sau se pot incalta niste perechi de adidasi ornati cu picturi sau "sclipici", ca tot par a fi in trend. Geanta poate fi schimbata mereu in functie de situatie, plus ca putem merge cu capul descoperit sau putem purta o sapca sau un basc, schimband oricand modelul acestora.
Cu putina imaginatie, putem face oricand achizitiile potrivite ca sa ne descurcam, la nevoie, fie si cu o singura pereche de jeans.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Aventuri in blogosfera

Pana acum vreo 13-14-15 ani abia daca stiam de existenta internetului. Pentru mine era ceva existent de putin timp, dar inca inaccesibil sau destul de greu accesibil. Viata mea se desfasura asa cum o traisem din cea mai frageda pruncie: oscilam intre lectura cartilor si presei, filmele vazute la cinematograf si la televizor, muzica ascultata la radio si de pe casete si discuri (va mai amintiti, poate cei mai tomnateci si suri la par, de discurile de vinil ascultate la pick-up!), plimbarile prin parcuri, in mijlocul naturii, intalnirile cu prietenii... Nu! Generatia mea nu a crescut cu gadgeturile "ultimul racnet"; acestea au intrat in viata noastra mai tarziu, in plina maturitate, asa ca pana la un punct, ne putem lipsi de ele cu relativa usurinta, inlocuindu-le usor functiile cu activitatea propriului nostru creier. Si chiar daca le folosim permanent sau aproape permanent in anumite conditii, tot propriul nostru creier stie sa controleze situatia si sa nu intre in patologica dependenta de tehnologie. E adevarat ca tehnologia moderna ne usureaza mult viata, dar doar daca stim sa o folosim cu cap si cu inteligenta.
Sa revenim... Spuneam ca pana acum vreo 13-14-15 ani abia daca stiam de existenta internetului. Si chiar nu simteam nevoia imperioasa de a avea internetul mereu la indemana. E drept ca ma gandeam "cum ar fi daca...?". Daca as avea mereu acces la internet. Dar totul era inca o nebuloasa in mintea mea. Nu stiam cam ce se poate face cu internetul, cat de mult ne poate ajuta in viata. E drept ca venisem in contact cu un calculator. Desigur, programele si designul nu erau cele de acum, dar functionalitatea era cam aceeasi in ceea ce priveste activitatile de baza. Dar ma gandeam ca poate nu voi avea urgenta nevoie sa lucrez pe calculator.
A trecut vremea studentiei cand gandeam in acest mod. Credeam ca ma pot descurca in viata profesionala destul de bine folosindu-ma de ceea ce aveam atunci la indemana: biblioteci, librarii, chioscuri de presa. Am inceput sa lucrez si, la un moment dat, am constatat ca lumea in care ma invarteam, profesional vorbind, incepuse sa comunice prin internet. Si mai mult, incepusera oamenii sa se si informeze pe internet. E drept ca cuvantul scris inca era la putere destul de mare, dar era dgitala si a internetului incepuse sa fie o alternativa la ceea ce aveam deja. O vreme am incercat sa ma fofilez, evitand internetul la mine in casa. Daca aveam nevoie musai de o informatie, gaseam un centru micut cu calculatoare conectate la retea. Pana cand, acum vreo 13 ani, mi-a cam ajuns cutitul la os. Trebuia sa ma informez profesional mult. Si repede. Si mai ales sa demonstrez asta sefilor. Aveam doua posibilitati: calea clasica si internetul. Pe calea clasica erau cateva probleme: imi lua destul de mult timp, cheltuiam prea multa energie si ma costa si destul de multi bani. Intuitiv am simtit ca pe internet as fi gasit, in timp. mult mai multe informatii, mai rapid, mai la indemana si, de ce nu?, la un cost financiar mai avantajos. Cat putea sa coste un calculator? Chiar daca suma era inca destul de mare pentru posibilitatile mele de la acel moment, ma gandeam totusi ca un calculator m-ar fi tinut totusi cativa ani buni. Iar abonamentul pentru conectarea la retea era usor de suportat... In fine... Am facut un efort si mi-am luat un calculator. Desktop. Destul de performant la vremea lui. Odata calculatorul instalat si conectat la retea, mi-am rezolvat relativ rapid problema stringenta. Rapid si bine.
 Este adevarat ca la inceput lucram pe calculator/internet cu ceva teama, nestiind sa umblu prea bine cu sculele in cauza si temandu-ma sa nu fac vreo pozna care sa imi faca ceva pagube. Dar incetul cu incetul, pas cu pas, am inceput sa invat din mers. Si prindeam destul de repede. E drept ca nici acum dupa atatia ani nu sunt cine stie ce experta, dat macar cred ca as sti sa ma orientez asupra a ceea ce ar trebui sa mai invat. Primul pas pe internet, in afara documentarii profesionale, a fost sa imi caut prieteni. In special colegii de scoala si de servici. Si prietenii au inceput sa apara... si sa dispara.. si sa apara altii... Si tot asa...
Printre primii "prieteni" virtuali, cu care am corespondat pe net, a fost un tip din Galati. Cel putin asa s-a prezentat. Dumitru (Puiu cum ii spuneau prietenii si cum ii spuneam si eu) era de varsta apropiata cu mine (doar cu 2-3 ani mai mare, cel mult), asa ca comnicarea intre noi s-a stabilit usor. Burlaci amandoi in acel moment, aveam timp sa stam de vorba pe messenger ori de cate ori eu eram acasa, iar el la servici sau acasa, dar pe internet amandoi. Stateam de vorba... scriind, eu neavand atunci camera web. Din cand in cand reuseam sa il vad pe webcam, dar pentru scurte perioade de timp. Am discutat cativa ani buni impreuna, dar a disparut in neantul internetului, asa cum au disparut si multi dupa el, de atunci inainte. Dar cat timp a duar acea relatie frumoasa si curata de prietenie la distanta a fost extrem de frumos si de benefic, cel putin pentru mine. Un prim avantaj pe care l-am tras spre mine din toata prietenia asta a fost faptul ca m-a invatat cate ceva despre cum sa folosesc calculatorul si internetul. Poate ca nu a fost el un profesor genial, dar mi-a explicat cum sa scriu mai usor texte, cum sa copii textele dintr-un loc in altul, cum sa inser diverse imagini si alte lucruri... Cum sa instalez programe mici de care puteam sa ma folosesc la un moment dat, Cum sa descarc de pe internet diverse lucruri. Cum sa primesc diverse fisiere de la altii si cum sa trimit si altora. Cum sa utulizez mai eficient messengerul si serviciul de posta electronica....
La un moment dat, intr-o buna zi, Puiu m-a abordat direct, odata intrata pe internet. "Ia te uita ce am facut", zise el, punandu-mi sub ochi un link. "Da clic pe el si intri" "Ce este?", am intrebat, "Nu te teme, nu este nici un virus. Intra... Este un blog... Blogul meu." "Ce-i aia blog?", am intrebat, in timp ce am dat clic si asteptam sa se incarce pagina. "E un fel de jurnal electronic, pe internet. Poti citi ce-am scris acolo, poti comenta, daca vrei..."
Am intrat si mi-a placut. In primul rand ideea... Am citit, am comentat... Joaca asta de-a cititul si comentatul a durat ceva zile la rand. Imi placea ideea in sine. Era o platforma gratuita tinand de Google; putini insa isi permiteau atunci sa-si achizitioneze un domeniu web .ro contra cost. Chiar si acum multi amatori intr-ale bloggingului, ca mine. nu se complica sa plateasca pentru inregistrarea unui domeniu atata vreme cat nu aluneca spre profesionism.
Blogul nu era cine stie ce. Dar era un pas inainte spre noutate. Intr-o zi, intrand pe internet si ramanand online dupa ce a plecat el de la servici si pana a ajunge el acasa, am intrat pe "pagina gazda" a blogului. Am "scotocit" o vreme cu privirea si m-am prins cam cum s-ar face un asemenea blog. Asa ca m-am apucat de lucru. Am configurat blogul si am pus prima postare. SI inca una. Nu era mare lucru, dar primii pasi fusesera facuti. Poate ca am mai pus 1-2 postari cat am stat singura, am mai "pigulit" putin la blog. Deodata se deschide iar messengerul. "Buna. Ce faci? M-ai asteptat?" Era Puiu, tocmai ajunsese acasa. "Poftim, uite ce am facut EU!!!". Si i-am bagat in fata, la inaintare, link spre blogul meu. "Te-ai miscat repede", mi-a dat replica. "Te-ai prins deja cum sta treaba"...
In zilele urmatoare am mai pus fiecare cate ceva pe blogul sau. Cu schimb de comentarii si de impresii. "Ceea ce facem noi, ce am facut din bloguri pana la momentul acesta, nu este mare lucru", spuse Puiu intr-o zi. "Sunt si altii care fac bloguri de mai mult timp si scriu cu mult mai bine decat noi." Apoi, incetul cu incetul, m-a trimis spre a citi si alte bloguri, in voga pe vremea aceea si nu numai atunci.
Citind si alte bloguri, am ajuns treptat la cateva concluzii. Asta in timp de luni si ani de blogging.

• Un blog nu este doar un jurnal personal online. Orice blog poate fi folosit in scop jurnalistic si literar, in functie de talentul si inclinatiile fiecaruia. Se pot pune articole pe diverse domenii; se poate scrie si o carte sau mai multe sub forma de blog. Sau blogul poate fi "transformat" intr-un adevarat jurnal de presa sau axat pe anumite/diferite domenii. Se poate scrie despre orice, dar nu oricum. Orice blogger care se respecta vrea sa scrie bine, din suflet si cu pricepere.
• Se poate stabili o colaborare intre diferiti bloggeri intre ei sau intre bloggeri si diversi parteneri. Astfel se pot construi bloguri colective si se pot scrie advertoriale, din care toata lumea are de castigat.
• Cu timpul, bloggerul, prin blogul sau, poate promova anumite produse, alte pagini web, si la randul sau poate fi promovat de altii. Si din aceasta promovare cu totii au de castigat.

Cu timpul, am deschis si alte bloguri. Unele au ramas, altele au fost sterse. As fi dorit sa scriu cat mai mult si cat mai divers pe blog(uri), dar din pacate timpul nu-mi permite. Prima serie de bloguri a disparut (cea cuprinzand si acel prim blog... de suflet), caci am fost nevoita sa sterg primul cont Google, dar imediat mi-am deschis alt cont, implicit alta adresa de gmail, si implicit alte bloguri. Ceva mai putine decat la primul cont Google. Si tot nu am suficient sa scriu pe ele. Mi-as fi dorit sa scriu carti intregi sub forma de bloguri, caci mi-ar place ideea ("That's amore"😊...), dar visul acesta ramane inca doar un vis. Deocamdata blogaresc din pura inertie pe aceeasi platforma de blogging ca la inceput. E spatioasa, e gratuita, e usor de folosit. Si inca nu mi-as permite un domeniu cu plata atata vreme cat inca scriu destul de putin si in calitate de amator, fara sa devin profesionist in asta. Chiar daca as reusi sa scriu mai mult in anumite perioate, tot aici as ramane ca si domeniu "de suflet"; aici am inceput si aici am scris ani de zile.
Inca de la primul blog am scris pe teme generale. Primul blog s-a numit, pur si simplu, "Cristina", ca si pe mine. Ultimul blog deschis, cel de fata, l-am numit "Jurnalul Cristinei", cu gandul sa scriu pe el cel mai mult lucruri intime, de suflet. Din pacate nu prea am reusit sa pun prea multe lucruri pe el; sunt zile intregi cand nu reusesc sa postez nimic sau mai nimic. La un moment dat m-am gandit sa deschid bloguri ceva mai specializate, mai "de nisa"; dupa mai multe incercari, cu bloguri pe teme de ecologie, gasronomie, educatie sexuala, am ramas cu un singur blog "de nisa", profilat pe carti. Desi mi-ar placea sa apuc sa ma tin de scris si pe acesta, reusesc sa pun cate ceva in fuga din an in pasti, la cateva saptamani sau chiar luni cate o postare.
Mi-as dori sa reiau practicile de odinioara: sa scriu macar la catva zile o data, sa scriu despre mine si sa promovez diverse lucruri: carti, filme, natura. Candva, scriind pe blog in mod frecvent si tinand legatura si cu alti bloggeri, comentand si comunicand cu ei, simteam ca fac parte dintr-o comunitate. In plus, unii dintre amicii mei bloggeri mai experimentati, permiteau postarea pe blogul propriu a unor guest-posturi primite de la alti bloggeri, ca si forme de colaborare. Astfel se formau legaturi mai stranse intre prietenii de blogging.
Ce sa va mai povestesc? Ca am scris si pe bloguri colective? De fapt nu prea multe, unul sau cel mult doua. Dar care au disparut de mult, odata cu postarile mele. Ca am pus si eu 1-2 guest-posturi pe blogul unui amic? Cred ca si acel blog a disparut de mult timp. Ca am reusit sa promovez unele pagini si produse? Mi-au iesit postari bune, de pe care m-am ales cu cateva premii mai simbolice sau mai consistente. In special carti, si asta ma bucura, caci sunt o pasionata a lecturii; altfel, cred ca nici nu as putea scrie pentru mine si pentru altii.
Inca mai scriu la aceasta postare, ascultand muzica veche... Melodiile lui Dean Martin... Si ma cuprinde nostalgia... Unde mai esti, draga Puiu? Imi este dor de tine in acest moment, dor de clipele primelor noastre experiente stangace in blogging. Mi-e dor sa mai palavragim. Sa ne citim reciproc. Mi-as dori insa sa stiu ca esti bine sanatos undeva, in Galati sau oriunde in lumea asta mare. Si mi-as dori sa mai poti intra din nou pe blogul meu si sa imi mai dai niste sfaturi si pareri. Mai tii minte ce mi-ai spus odata? "Tine-o tot asa si ma vei intrece cu blogul!"... Nu stiu daca te voi intrece sau nu. Stiu ca fara tine poate nu as fi inceput atunci sa prind microbul bloggingului.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Mi-as dori... o aventura!

“Nu măsura viața în numărul de respirații, ci în numărul momentelor care ți-au tăiat rasuflarea.”

  Mai acum cateva zile, tata imi facea o destainuire: "Am avut doua iubiri in viata mea: Delta Dunarii si muntele!" Si avea dreptate: aceste doua iubiri i-au marcat copilaria si tineretea. Nascut intr-o familie care traia de generatii intr-un sat din apropiere de Gura Humorului, a respirat inca din primii ani de viata aerul tare, racoros si puternic imbibat de parfumul cetinii si a rasinii din codrii Bucovinei. Mai apoi, cand fratii s-au risipit, dusi de valtoarea vietii, prin alte sate sucevene, a haladuit muntii in lung si in lat. Contactul cu Delta Dunarii s-a produs mai tarziu, cand unul din frati s-a stabilit in Tulcea, unde si-a intemeiat propria familie. Poate ca tocmai placerea de a strabate drumurile l-a dus spre facultatea de geografie, urmand sa lucreze ca profesor timp de patru decenii.
Aceeasi dragoste de natura mi-a transmis-o si mie, cred, direct prin codul genetic, caci mi-a placut tot ce inseamna viata si mediul inconjurator. Intr-adevar, nu suport sa imi petrec viata intre betoanele orasului daca nu sunt "asortate" macar cu un petec de verdeata. Imi place sa pipai natura, sa ascult murmurul vietii, sa adulmec parfumul vegetatiei.
  Daca as alege, pentru petrecerea vacantei si a timpului liber, intre munte si mare, as alege din start muntele. Poate ca mi-ar placea sa privesc viata de la inaltimea crestelor montane sau, pur si simplu, mi-ar placea sa simt aerul tare al muntilor patrunzandu-mi in plamani si inundandu-mi intregul organism.
Daca Extreme Travel mi-ar propune, ca si turism de aventura, o multitudine de excursii personalizate, nu as alege ca destinatii insule exotice si nu as opta pentru circuite safari, ci as prefera excursii in muntii Romaniei. Si asta din mai multe motive...
In primul rand este vorba de distantele parcurse pana la destinatie. Nu este vorba ca as refuza o destinatie mai indepartata la un moment dat, dar nu stiu daca acum, cand sint atat de prinsa cu munca, as avea puterea sa fac calatorii prea lungi pentru a vedea peisajele si obiectivele pe care mi le doresc. Mai tarziu, poate, s-ar schimba datele problemei, dar acum prefer sa incerc sa imi cunosc cat mai bine propria tara.
Da! Aici ma simt intotdeauna ACASA. Aici sunt familiarizata, daca nu cu locurile,cel putin cu mediul si oamenii. Aici in Romania, oriunde as merge, m-as simti ca acasa, m-as simti alaturi de oameni ca si aproape de propria familie. Aici as vrea sa cunosc fiecare traseu, fiecare particica a tarii, pe care as vrea sa o citesc ca pe o carte mereu deschisa.
As vrea sa aflu mereu de ce strainii sunt atrasi de tara noastra pe care noi, aproape cu totii, de multe ori o respingem si o renegam. Sau cel putin nu stim sa ii valorificam potentialul turistic. Nu trebuie multe investitii si amenajari peste tot, ci amenajari facute "cu cap" si cu inteligenta, fara a modifica ireversibil si de prost gust natura si mediul, ci creand facilitati pentru oricine ar vrea sa strabata mai usor distantele si de a face accesibil fiecare coltisor de natura pura, virgina, aparent neatinsa de interventia omului.
As vrea sa imi cunosc tara, natura ei, pentru ca din natura sa imi reincarc trupul cu energia si forta necesara pentru a-mi trai viata mai departe. As vrea sa imi cunosc tara cu trecut si prezent, cu istorie, geografie si biologie... Cu tot ce inseamna mediu pur romanesc. Cu tot ceea ce te face sa respiri sanatos, chiar daca privelistile iti taie respiratia de uimire.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Misiune posibila: intalnire romantica intr-un decor tehnologizat

Ajunsesem intr-un moment de cumpana in relatia noastra si parca ma asteptam in orice clipa sa imi spui cu un glas plin de tristete :"Adio doamna!". Treceam unul pe langa altul cu trupurile tremurande si sufletele chircite de teama, emotie si tristete. Toamna parca picura in jurul nostru stropi de tristete in toate culorile pamantului innegurat.
Nu stiu de la ce a pornit toata tensiunea asta ce ne otravea sufletul. Asa ca ne-am gandit sa ne mai dam o sansa si sa iesim din mediul nostru ce ne dadea fori reci si ne paraliza sufletele. Am ales sa intram macar cateva ore intr-un local mic, discret si intim sa luam masa de pranz.
Totul a inceput "ca la carte"... Masa asezata intr-un colt, intr-un mic separeu. Ni se aTot prin sistemul informatic se poate controla duce meniul, imprimat pe o hartie (aparent!) "prafuita" si ingalbenita de vreme, "invelit" in coperti de piele fina. Ne hotaram repede ce sa luam; comanda este data si ospatarita se indeparteaza repede si discret.
Vraja de care eram cuprinsi se cam risipi rapid. Masa, desi mai retrasa si separata, avea "vedere" spre celelalte incaperi,... Inclusiv barul si ce se afla prin jur. Imaginea aparenta de  local usor "de epoca" se cam spulbera. O firma renumita prin tehnologia inteligenta pe care o ofera, cum ar fi Expressoft Technology, ofera solutia de gestiune si marcaj potrivita afacerii tale, cu suport tehnic 24/7.
Totul incepe cu ceea ce se numeste POS restaurant. Mai precis cu solutia informatica POS care permite crearea si actualizarea meniurilor in doar cateva secunde. Dar ce inseamna POS? Simplu: prescurtarea inseamna Point of Sale. POS -ul este zona de vanzare din restaurant – formata dintr-un echipament hardware dedicat, pe care este instalata o solutie software de marcaj restaurant. Pe POS sunt marcate produsele comandate de clienti si sumele incasate de la acestia.
Toata activitatea restaurantului este informatizata cu ajutorul tehnologiei de ultima generatie, extrem de performanta, care usureaza simtitor activitatea in toata afacerea. Asta am simtit-o pe pielea noastra, ca si clienti, fara sa venim direct in contact cu "bucataria" afacerii. Servirea este rapida, prompta, sigura; totul merge ca pe roate, usor, firesc, aparent fara efort.
Tot prin sistemul informatic se poate controla fluxul clientilor folosind modulul de Rezervari din aplicatie. Acest modul contribuie la administrarea centralizata a rezervarilor dar si la gestionarea rapida si personalizata a tuturor meselor din locatie. Clientii pot deveni fideli cu ajutorul instrumentelor dedicate: vouchere, puncte bonus, carduri cadou, promotii sau posibilitatea platii in cont. Asta tot cu ajutorul sistemului informatic. Se poate reduce semnificativ timpul necesar preluarii comenzilor dar si costurile de personal prin preluarea comenzilor direct pe tableta/telefon mobil si transmiterea lor automata la sectii pentru preparare. Se pot separa notele de plata de la aceeasi masa sau se poat e transfera consumatia de la o masa la alta, imbunatatind astfel nivelul serviciilor oferite clientilor. Se poate emite factura fiscala direct din POS in doar cateva secunde si se poate adauga CUI-ul beneficiarului pe bonul fiscal pentru a-i facilita clientului final optiunile de decontare. Se poate sistematiza servirea clientilor cu ajutorul functionalitatii "marcaj pe scaun" pentru a avea
o evidenta clara a numarului zilnic de clienti din fiecare locatie. Se pot genera venituri recurente datorita facilitatii "plata in cont". Aceasta facilitate are 2 functionalitati: plata in cont companie si plata in cont client. "Plata in cont companie" este folosita pentru a asigura masa angajatilor prin parteneriate incheiate, asigurand astfel controlul cheltuielilor si eliminarea platii cash. Iar "plata in cont client" are drept scop eliminarea cash-ului si se recomanda pentru imbunatatirea calitatii serviciilor oferite clientilor - datorita acestei facilitati, clientii nu mai pierd timp pentru a achita nota de plata,ci li se scad sumele direct din cont. Se pot indvidualiza produsele prin adaugarea/eliminarea cu extra cost sau gratuita a diferitelor topping-uri. Mai mult, se pot adauga ingrediente cerute de clienti si care nu se afla in reteta de baza a unui preparat. Se pot accepta  multiple metode de plata, individuale sau combinate: numerar, card, tichete de masa electronice, vouchere, plata cu telefonul mobil, ordin de plata, sau plata in cont.
Este doar o idee despre modul cum se poate combina aspectur usor retro al unui restaurant cu aspectul usor exotic si totodata modern si plasat cu fata spre viitor: arhitectura si decoratia interioara, bucataria si modul de gatit, dar si tehnologizarea eficienta contribuie la o afacere, de multe ori, de un real succes.
Cum s-a terminat mica noastra "aventura" intr-un mic restaurant din oras? Ce mai conteaza? Important este ca relatia noastra a continuat frumos si bine. Si tocmai ne gandeam sa repetam experienta ori de cate ori gasim ocazia favorabila.
Articol  scris pentru SuperBlog 2018

Creativitate și profitabilitate cu Bodor

De ani de zile am o colaborare perfecta, teoretic vorbind cu firma Colop Romania. De la inceput am ales sa folosesc stampilele fabricate de ei; si am nevoie de doua stampile, pana acum, pentru a autentifica cum se cuvine actele si documentele eliberate de mine. Si stampilele au rezistat eroic pana acum, caci nu am fost nevoita sa le inlocuiesc decat o singura data pe fiecare. Si probabil ca acestea noi vor rezista si ele multi ani de acum incolo; pana la iesirea la pensie sper sa nu fiu nevoita sa le schimb mai mult de o singura data din motive de uzura fizica.
Cu trecerea timpului, "pretentiile" pe care le am vizavi de imaginea mea profesionala au crescut. Nu ca as fi eu cea mai importanta profesionista din domeniul meu, dar este jenant sa lucrez cu ustensile si alte obiecte uzate, sterse si greu de folosit.
Ca atare mi-a venit ideea salvatoare de a folosi un gravator laser Bodor pentru marcare si gravare. Pana acum se folosea gravatorul laser doar pentru fabricarea stampilelor. Tehnologia laser pentru stampile implica acum doar doi pasi: gravarea si taierea stampilei din placa de cauciuc. In acest fel durata de executie a unei stampile scade de la minim 20 de minute la doar 1-10 minute in functie de suprafata.
Cu acelasi gravator laser, cum ar fi cel de tip BCL-0503MU, s-ar putea produce o multitudine de obiecte din plastic. Plasticul este un material care poate fi atat taiat cat și gravat. Plexiglas, polipropilena, delrin, acril, policarbonat; toate pot fi taiate și gravate pentru a obține: diverse semne și indicatoare, litere volumetrice, panouri de control, cutii cu diverse utilizări, materiale promoționale, jucarii, statuete etc.
Cele două mari avantaje ale prelucrării plasticului cu laser sunt: viteza și precizia.
In aceasta idee as putea confectiona, din plastic, diverse obiecte absolut necesare cabinetului medical. In primul rand ecusoane pentru personalul care lucreaza in cabinetul medical. Astfel am putea fi (re)cunoscuti de catre pacienti si de persoanele cu care colaboram. O alta intrebuintare ar fi confectionarea de diverse materiale promotionale, fie materiale informative destinate oricarui pacient sau potential pacient care ar dori sa fie informat asupra unor produse si servicii medicale, materiale, in special pliante si brosuri, de dimensiuni mai reduse si mai usor de folosit, cat si materiale de dimensiuni mai mari, de tipul planselor, care ar putea fi folosite in cadrul unor lectii, conferinte, expuneri in fata unui numar mai mare de persoane.
Cum acelasi aparat poate taia si hartia in diverse forme, il pot folosi la fabricarea unor carti de vizita elegante, mult mai rapid si mai usor decat prin alte metode si cu un cost infinit mai redus, atat ca bani cat si ca timp. Ce mare scofala o carte de vizita? veti spune. Si totusi aceasta bucata mica de carton, cuprinzand datele minime de prezentare si de contact pentru mine sau pentru orice colaborator, ne vor ajuta cu brio in relationarea cu alte persoane cu care am putea colabora in viitor.
Cu siguranta ca s-ar putea gasi si multe alte intrebuintari pentru un astfel de aparat-minune in viitor, pe masura ce vor aparea modele mai diverse si mai performante. Cum nevoile fiecaruia dintre noi cresc, ramanem deschisi tuturor oportunitatilor oferite.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

BCL-0503MU