joi, 1 noiembrie 2018

Pledoarie pentru sanatate

In urma cu 19 ani deveneam in sfarsit medic. Asa cum imi doream. Proveneam dintr-o familie care daduse destul de mlti profesori; dar eu nu imi doream sa fiu profesoara. Asa cum imi stiam firea, nu as fi putut sa ma impun ca profesor fara sa imi schimb destul de mult atitudinea si comportamentul. Si pe masura ce inaintam in studiul diferitelor ramuri ale medicinii mi-am dat seama ca nici pediatria, printre altele, nu ma atragea prea mult atata vreme cat u as fi reusit sa gasesc in invatarea si practicarea ei acea logica si simt al meseriei care m-ar fi ajutat sa o inteleg.
Stiu! Oricare dintre noi ar vrea sa devina superspecialist si profesor universitar. Dar nu toti ajungem pana acolo; majoritatea ramanem "la baza", in mijlocul oamenilor. Si de multe ori oamenii te retin mai usor si mai cu suflet ca dascal de copii decat ca profesor universitar. Soarta a facut ca la un moment dat a trebuit sa imi practic meseria cum s-ar fi putut pentru a-mi castiga painea cea de toate zilele. Asa ca m-am straduit sa obtin primul post potrivit pregatirii mele de la acel moment: un post de medic scolar. Da, lucram cu copiii cuprinsi in procesul de invatamant. De ce mi-a fost frica, vorba vine, nu am scapat.
Acum simt ca imi place sa fac asta, atat cat se poate. Ma gandesc ca viata mi-a fost marcata de primul medic pediatru care a avut grija de mine la varste fragede, de primii dascali (educatoarea, apoi invatatoarea), care au pus in mine bazele devenirii mele ca om.
Copiii sunt mereu aceeasi si totusi diferiti de la un copil la altul si de la o generatie la alta. Sunt diferiti si totusi aceiasi; diferit este doar modul cum reusim sa stabilim o relatie cu ei, cum reusim sa le impunem reguli de convietuire si limite fara a le forta personalitatea si vointa, Diferit este si ceea ce reusim sa le oferim in contrapondere cu cererile si nevoile lor. Din fericire un copil se adapteaza incredibil de mult si de repede la mai tot ceea ce viata ii ofera, atata vreme cat este motivat sa o faca.
Unii le-ar putea spune pustilor de azi "generatia coca-cola". Si generatia dulciurilor. Pentru noi, cei maturi, pare bizar sa vedem cat de mult sunt dispusi copiii sa ingurgiteze cantitati mari de dulciuri si bauturi carbogazoase. Dimineata? Lapte cu cereale. Cel mai adesea dulci. La gustarea din pauza mare? Prajituri, ciocolata, cornuri cu crema. Tot dulci. Desert? Tot dulciuri daca se poate. Dar ce ar fi sa inlocuim cerealele cu lapte de dimineata cu un iaurt la care se pot adauga migdale... Este un aport puternic de proteine cu acizi grasi esentiali...
In ceea ce priveste dulciurile.... Este adevarat ca copiii au nevoie de o sursa de energie furnizata rapid. Au nevoie pentru cresterea intensa si adaptarea la mediu prin invatare. Si stim cu totii ca creierul are metabolismul cel mai accentuat din toate organele si ca singura sursa de energie este glucoza. Dar as propune inlocuirea dulciurilor rafinate cu ceva mult mai natural.
Imi aduc aminte ca, atunci cand eram copil, bunicul imi aducea fructe dulci exotice uecate (curmale sau smochine), ambalate in cutii (curmalele) sau pachete (smochinele). Era o idee supergeniala: populatiile deserturilor (din Africa sau Asia) consuma foarte multe asemenea fructe care sunt usor de transportat si sunt extraordinar de nutritive. Astfel, cu o cantitate relativ mica de asemenea fructe, oamenii pot supravietuui mult si bine efortului legat de deplasare.
Imi amintesc si un alt lucru. Eram ceva mai marisoara, om matur chiar, cand mama a plantat in curte cativa arbusti de merisor. Unii s-au prins, altii nu. Odata ce disparea unul, era rapid inlocuit cu altul. Arbustul era decorativ in esenta sa prin florile rosii, dar si prin fructele mici si rosietice, asemanatoare unor mere mici. Odata ce mama mi-a zis ca aceste fructe, odata coapte, erau comestibile, din curiozitate am cules cateva si le-am rontait imediat. Desi aspectul fructelor era de mere micute, gustul era destul de diferit: astringent, destul de aspru, semana mai mult cu gustul de... nuci decat de mere. Dar gustul era placut si inedit.
O alta experienta placuta am avut-o relativ recent, cand tata a cumparat, din curiozitate, o punga de fructe de goji uscate. ca sa le poata gusta, le-a rehidratat bagandu-le in ceaiul pe care si-l facea zi de zi. Apoi i-a venit o alta idee. Cum in ultimul timp a facut compoturi din fructe de toamna (mere si prune), pentru consumul aproape zilnic de la cina, a pus in compot si fructe uscate de goji. Efectul a fost senzational: am mancat compotul cu mult mai multa pofta decat inainte.
Si mai exista un aspect. Dulciurile procesate dezvolta dependenta. Acea dependenta legata de gust, amplificat de substantele potentiatoare de gust. Odata ce apuci sa mamnanci o data vei vrea sa mananci iar si iar, din ce in ce mai mult. In schimb, fructele si semintele nu creaza dependenta. Ele satisfac pofta in cantitati mici, dau senzatia de satietate si pot fi inlocuite mereu cu altceva fara probleme.
Intotdeauna exista o alternativa sanatoasa la hrana procesata, care contine doar calorii goale, fara sa hraneasca organismul. Totul este sa stim sa o cautam. Si o vom gasi.
Articol scris pentru SuperBlog 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

13 semne că ești dependent de citit

13 semne care arată că ești dependent de citit AddThis Sharing Buttons Share to Facebook Share to Twitter Share to Google+ Share to Pi...