miercuri, 23 octombrie 2024

***

 EMINESCU ȘI CLEOPATRA LECA POENARU

Cleopatra Lecca, nepata pictorului Lecca şi verişoara lui I. Luca Caragiale a fost ultima mare iubire a Luceafărului. Eminescu a cunoscut-o la Bucureşti, după despărţirea de Veronica Micle de la Iaşi şi după idila neîmplinită cu Mite Kremniz. Cea care , după unii critici literari, a inspirat poezia ” Pe lângă plopii fără soţ” este considerată ultimul amor al poetului, înainte ca acesta să se îmbolnăvească.... Pasiunea lui Eminescu pentru Cleopatra că a fost ultima aventură, petrecută între anii 1877-1883, înainte ca poetul să se îmbolnăvească. Cleopatra Lecca (Poenaru) a fost o prezenţă constantă în Junimea bucureşeteană. A fost invitată de Maiorescu, încă de la începutul şedinţelor ”mixte”, criticul fiind amorezat de ea. Femeie singură, Cleopatra era un nume celebru în protipendada bucureşteană, după ce fostul soţ, căpitanul Poenaru divorţase de ea pentru că o prinsese într-un flagrant amoros în propriul cămin conjugal. Procesul de divorţ al celor doi fusese celebru în epocă. La finalul uneia dintre seratelele de la Junimea în care s-au recitat versurile lui Eminescu, Cleopatra i-a făcut un compliment poetului şi acesta a fost fermecat”. „Cleopatra era atunci o femeie de peste 30 de ani trecuţi, înaltă frumoasă şi blândă ca o icoană” descrie Nicolae Petraşcu muza lui Eminescu de la Bucureşti. Se spune că poetul s-a amorezat pe loc de doamna care avea cu zece ani mai mult decât el.„Cleopatra, fie din motive pe care nu le putem şti, fie că, pentru ea, un ziarist şi un poet modest în toate ale lui nu o putea interesa, fie că inima ei nu era liberă, rămase indiferentă la gândurile lui”, mai povesteşte Petraşcu. Pentru Cleopatra a scris „Pe lângă plopii fără soţ” Deşi respins iniţial de muză, Eminescu a făcut o obsesie pentru doamna trecută de 30 de ani şi a început să pândească locuinţa acesteia, de pe strada Cometei, o stradă plină pe plopi. „Adoraţia lui Eminescu începea, de obicei, printr-un asediu al locuinţei. El se plimba agitat prin faţa casei, concentrându-şi tăria privirilor către fereastră, bineînţeles seara, iar în cazul Cleopatrei se zice că ar fi pătruns în dependinţe, unde a stat ascuns o noapte întreagă pentru a se bucura de priveliştea suavă a iubitei“, scria George Călinescu despre iubirea poetului pentru doamna din Bucureşti. După lungi plimbări pe strada Cometei, numărând plopii, în aşteptarea unui semn de la fiinţa adorată, Eminescu a scris celebra poezie ” Pe lângă plopii fără soţ”. „Fii a mea o oră!” Eminescu şi-a pus pe hârtie pasiunea pentru Cleopatra, nu numai în poezii, ci şi în scrisorile trimise doamnei de pe strada cu plopi fără soţ. „Ei bine, fii a mea ... nu o noapte întreagă ... ceea ce n-aş fi cerut ... ci o oră, o singură oră ... şi-ţi promit pe mormântul mamei mele că de la tine plec acasă şi mâine vei primi o scrisoare din partea unui om ce nu ar mai fi şi care va zice că moare pentru c-ai fost crudă cu el ... Numele tău rămâne neîntinat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat ... gura care-a putut să-ţi facă o asemenea propunere va fi închisă pentru totdeauna. Vezi dar cât te iubesc ... dacă plătesc amorul meu cu viaţa – să plătesc cu el un moment de fericire”, îi scria Eminescu muzei care i-a inspirat ” Pe lângă plopii fără soţ”. ”Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut; Mă cunoşteau vecinii toţi - Tu nu m-ai cunoscut.” Poetul îi expedia muzei, furios ,scrisori prin care încerca să o convingă să-i răspundă avansurilor. „Tu zici că nu ma iubesti? Nu te cred. Mă iubeşti fără s-o ştii, făr s-o vrei s-o mărturiseşti, căci inima ta e atât de îndrăcit de îndărătnică, încât deja ca toate femeile, neştiind ce voieşti, ţi-ai mai înrădăcinat şi în tine ideea ca nu ştii ce voieşti… Mă iubesti, da… căci te temi de mine…Tu eşti o femeie galantă, o femeie care-a risipit sărutari în viaţa-ţi, care- a dăruit îmbratişări pe nimic, care dintr-un capriţiu ai fericit desigur vrun idiot. Dară tocmai fiindcă mă iubeşti nu-mi acorzi nimic… Tocmai de aceea acorzi unui altuia o sărutare care ştii că pe mine m-ar înnebuni de fericire, acorzi altuia favoruri ce pentru el n-au nici o valoare şi pe mine m-ar face fericit ani întregi”. citeste totul despre: cleopatra lecca mihai eminescu poet pe langa plopii fara sot poezie iubire relatie 

Așadar izgonit din empireul inimii Mitei, unde de altfel nu avusese niciodată loc, Mihai, cu sentimentele rătăcite şi răvăşite de focul dragostei tartanice care părea că nu se stinsese definitiv pentru Veronica, găsise un dulce narcotic sentimental, un paliativ de ultimă oră, în văduva disponibilă din societatea pe care o frecventa atât în casa Kremnitzilor căt şi în cea a lui Maiorescu, pe numele adevărat de fostă nevastă, de Cleopatra Leca-Poenaru.

Femeia semăna şi-n nume şi-n renume cu faimoasa regină a Egiptului, cu care-i plăcea să se compare. Aluat din coca lui Caragiale, verişoare lui primară, cum şi-o recomanda amicilor,- Cleopatra era înainte de toate o frivolă.

Înaltă, solidă chiar, cu un corp atletic, bine pus la punct în strânsorile dedesubturilor, Dalila nu era chiar de lepădat şi, bărbaţii, amatori de şuiete, roiau pe lângă ea, atât pentru izul dulceag al glumelor ei, cât şi pentru amorurile ei împărtăşite cu atâta nonşalanţă şi-n stânga şi-n drepata, mai mult din instinct, căci de inimă nu putea fi vorba.

De altfel fostul ei soţ, căpitanul Poenaru, divorţase de ea decurând tocmai dintr-un asemenea motiv- un flagrant delict amoros cu alt bărbat în căminul conjugal- şi procesul devenise celebru în urbea Bucureştiului, dând de furcă câţiva ani tribunaleler bucureştene. Apoi, nu tocmai tânăra văduvioară, uitase repede cele întâmplate şi-şi juca rolul de divă încontinuare, având în vedere că femeia era şi artistă.

În costum de amazoancă, umbla lala călărind pe un bidiviu pur-sânge din herghelia regală pe la Loleşti şi Popânzăneşti-Romanaţi, pe moşiile ei, pe care, rând pe rând, le păpase ca o crăiliceasă a Bucureştiului, la roata norocului sau la cărţi cu fanti de tot felul.

Şcolită prin Franţa în lupanarele Parisului sau pe la Viena, femeia avea şi ceva cultură. Nepoată a pictorului Lecca, iubea arta şi pictura, mergea la teatru, la concerte, la baluri şi la seratele literare ale lui Maiorescu. Stătea mai mult pe la faimoasa Momuloaia, bunica lui Caragiale, care o probozise cu numele de Cleo. Aici, probabil o cunoscuse Eminescu prin amicul sau din acea perioadă, Caragiale, care i-o recomandase ca artista de teatru. Cum poetul avea slăbiciunea artistelor de teatru, reflex al peregrinărilor lui cu artiştii de teatru din trupele lui Fani Tardini şi Iorgu Caregiale, sau cu artistele de la Teatru cel Mare din Viena, legase o oarecare amiciţie. Primele discuţii probabil că fuseseră despre teatru, Eminescu o întrebase unde făcuse teatru, cu cine arta dramatică, ce piese jucase, ce roluri îi plăcea, dacă-i plăcuse Viena si Parisul…

Da, femeia fusese şi la Viena şi la Paris, văzuse de toate, se cultivase, îi plăcuse totul, muzica Vienei, pădurile Vienei, Teatru cel Mare, Opera, Cabareturile pariziene, pictorii timpului, depravarea dulce a oraşului Soare.

Aşa se face că Eminescu îi face mai multe vizite pe strada Cometei, mai ales iarna, devenind ,,un companion de crailic”, jucând rolul lui Donjuan. Insemnarile lui despre femeie ne duc cu gândul la intimităţi ce nu se pot povesti. ,,Lună, dulce-ai fost în acea plăcută, Sfântă noapte, când suspina Cleopatra…Eşti tu cuminte, Cleopatra? Eşti o mizerabilă cochetă, Cleopatra! Tu m-ai ucis moraliceşte. Mi-ai rupt șira spinării, m-ai dăşelat moraliceşte, încât nu mai pot avea nicio bucurie în viaţă. Mi-e atât de frig în interiorul inimii, sunt atât de bătrân, Dalilo…”

Despre noua achiziţie a lui Eminescu, primul aflase Maiorescu, probabil chiar din gura femeii care i se lăudase, pentru că îi scria unui prieten din Iaşi, ca să ajungă la urechile Veronicăi: ,, Eminescu, amorezat de doamna Poenaru-Leca, găseşte în această doamnă cam corpolentă multă inspiraţie…” Nici lui Mite nu-i convenea ,,noua achiziţie” Prietenul lui Maiorescu de la Iaşi, pentru a afla lucruri mai concrete, se adresa Mitei. Femeia îi răspundea răutăcios, persiflând pe poet: ,,Eminescu era pe de-a-ntregul disperat ieri… aş spune că absenţa doamnei din inima lui ( n.n. probabil absenţa de la serate) explică tristeţea lui. Bietul băiat! Cred că ea a răspuns la declaraţiile sale printr-un hohot de râs si el, aşa se spune, nădăjduia să fie acceptat ca soţ”

Eminescu, detaşat de aceşti binevoitori, o ura şi-o incrimina pe Cleopatra în versuri, comparând-o cu faimoasa Dalilă; acum era timpul când i se năruiau definitiv planurile matrimoniale cu Veronica şi când boala se cuibarea din ce în ce mai mult în corpul lui, instalându-se definitiv:,, Unde-s şirurile clare din viaţă-mi să le pun?/ Ah! Organele-s sfărâmate şi maestrul e nebun!” Povestea femeii pentru care Mihai Eminescu a scris „Pe lângă plopii fără soţ, una dintre muzele lui Eminescu. Cleopatra Lecca, a fost ultima mare „iubire” a Luceafărului. Eminescu a cunoscut-o la Bucureşti, după despărţirea de Veronica Micle de la Iaşi şi după idila neîmplinită cu Mite Kremniz. Cea care a inspirat poezia ” Pe lângă plopii fără soţ” este considerată ultimul amor al poetului, înainte ca acesta să se îmbolnăvească.... Cleopatra Lecca a fost dragostea de la Bucureşti a lui Eminescu. Se spune că a apărut iniţial ca un balsam peste rănile lăsate de despărţirea de Veronica Micle de la Iaşi şi după idila neîmplinită cu Mite Kremniz. Pasiunea lui Eminescu pentru Cleopatra că a fost ultima aventură, petrecută între anii 1877-1883, înainte ca poetul să se îmbolnăvească. Cleopatra Lecca (Poenaru) a fost o prezenţă constantă în Junimea bucureşeteană. A fost invitată de Maiorescu, încă de la începutul şedinţelor ”mixte”, criticul fiind amorezat de ea. Femeie singură, Cleopatra era un nume celebru în protipendada bucureşteană, după ce fostul soţ, căpitanul Poenaru divorţase de ea pentru că o prinsese într-un flagrant amoros în propriul cămin conjugal. Procesul de divorţ al celor doi fusese celebru în epocă. La finalul uneia dintre seratelele de la Junimea în care s-au recitat versurile lui Eminescu, Cleopatra i-a făcut un compliment poetului şi acesta a fost fermecat”. „Cleopatra era atunci o femeie de peste 30 de ani trecuţi, înaltă frumoasă şi blândă ca o icoană” descrie Nicolae Petraşcu muza lui Eminescu de la Bucureşti. Se spune că poetul s-a amorezat pe loc de doamna care avea cu zece ani mai mult decât el.„Cleopatra, fie din motive pe care nu le putem şti, fie că, pentru ea, un ziarist şi un poet modest în toate ale lui nu o putea interesa, fie că inima ei nu era liberă, rămase indiferentă la gândurile lui”, mai povesteşte Petraşcu. Pentru Cleopatra se crede că a scris „Pe lângă plopii fără soţ” Deşi respins iniţial de muză, Eminescu a făcut o obsesie pentru doamna trecută de 30 de ani şi a început să pândească locuinţa acesteia, de pe strada Cometei, o stradă plină pe plopi. „Adoraţia lui Eminescu începea, de obicei, printr-un asediu al locuinţei. El se plimba agitat prin faţa casei, concentrându-şi tăria privirilor către fereastră, bineînţeles seara, iar în cazul Cleopatrei se zice că ar fi pătruns în dependinţe, unde a stat ascuns o noapte întreagă pentru a se bucura de priveliştea suavă a iubitei“, scria George Călinescu despre iubirea poetului pentru doamna din Bucureşti. După lungi plimbări pe strada Cometei, numărând plopii, în aşteptarea unui semn de la fiinţa adorată, Eminescu a scris celebra poezie ” Pe lângă plopii fără soţ”. „Fii a mea o oră!” Eminescu şi-a pus pe hârtie pasiunea pentru Cleopatra, nu numai în poezii, ci şi în scrisorile trimise doamnei de pe strada cu plopi fără soţ. „Ei bine, fii a mea ... nu o noapte întreagă ... ceea ce n-aş fi cerut ... ci o oră, o singură oră ... şi-ţi promit pe mormântul mamei mele că de la tine plec acasă şi mâine vei primi o scrisoare din partea unui om ce nu ar mai fi şi care va zice că moare pentru c-ai fost crudă cu el ... Numele tău rămâne neîntinat, nimeni nu ştie ce s-a întâmplat ... gura care-a putut să-ţi facă o asemenea propunere va fi închisă pentru totdeauna. Vezi dar cât te iubesc ... dacă plătesc amorul meu cu viaţa – să plătesc cu el un moment de fericire”, îi scria Eminescu muzei care i-a inspirat ” Pe lângă plopii fără soţ”. ”Pe lângă plopii fără soţ /Adesea am trecut;/ Mă cunoşteau vecinii toţi/ - Tu nu m-ai cunoscut.” Poetul îi expedia muzei, furios scrisori prin care încerca să o convingă să-i răspundă avansurilor. „ Nu te cred. Tu mă iubeşti fără s-o ştii, făr s-o vrei s-o mărturiseşti, căci inima ta e atât de îndrăcit de îndărătnică, încât deja ca toate femeile, neştiind ce voieşti, ţi-ai mai înrădăcinat şi în tine ideea ca nu ştii ce voieşti… Mă iubesti, da… căci te temi de mine…Tu eşti o femeie galantă, o femeie care-a risipit sărutari în viaţa-ţi, care- a dăruit îmbratişări pe nimic, care dintr-un capriţiu ai fericit desigur vrun idiot. Dară tocmai fiindcă mă iubeşti nu-mi acorzi nimic… Tocmai de aceea acorzi unui altuia o sărutare care ştii că pe mine m-ar înnebuni de fericire, acorzi altuia favoruri ce pentru el n-au nici o valoare şi pe mine m-ar face fericit ani întregi”. 

Nu-i mai rămăsese decăt consolarea: ,, Proştii se-nsoară totdeauna, nebunii câteodată, înţeleptul nicicând. Dacă acesta o face, s-o faca încai din comoditate şi în deplină ignoranţă că va fi înşelat de femeia lui.”

Ucenicul lui Schopenhauer începea să-şi urmeze maestrul…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...