marți, 31 martie 2026

$$$

 VASILE BĂRAN


Născut la 20 ianuarie 1931, la Pojogeni, un sat ce actual este inclus în arghezianul Târgu Cărbunești, a urmat școala primara în satul natal, continuând la Tg. Jiu, unde în 1948 absolvă o școală tehnică financiară, iar după câțiva ani anonimi, întră în aparatul de propagandă comunist pe filiera pompoasei Academii de Științe Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”, secția ziaristică, absolvită în 1960, unde și rămâne pentru doi ani asistent universitar. Din 1962 este angajat în presă, ocupând succesiv funcția de redactor la Agerpres, Scînteia tineretului, Scînteia, fiind pentru scurt timp și redactor la secția scenarii a Studioului Cinematografic ‘București’ (1968-1969), iar din 1969 secretar responsabil de redacție la România literară până la ieșirea la pensie în 1993. Scriitor poligraf, cu peste 50 de volume publicate, a abordat mai toate genurile literare, inclusiv scenariul de film – ‘Vară sentimentală’ (1984, regia: Francisc Munteanu), dar din tot acest torent livresc nu s-a desprins nicio veritabilă celulă vie literar. În literatura pentru copii a încercat preponderent romanul SF, dar în același tern elan ca-ntreaga sa operă definitiv îngropată în anonimat. A decedat la 23 decembrie 2016.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$__$$$

 S-a întâmplat în 30 martie 1392: La această dată, avea loc prima atestare documentară a oraşului Roman, în timpul lui Roman I Muşat al Mold...