$$_

 POVEȘTI DE IUBIRE

VINCENT VAN GOGH ȘI SIEN

Este trecuta de 32 de ani cand il intalneste pe Vincent van Gogh, dar arata mult mai batrana. E inalta, slaba, obosita, insarcinata (are deja o fetita), bolnava. Si totusi chipul are trasaturi care il vor fascina pe artist. O cheama Clasina Maria Hoornik, dar va intra in istoria artei sub numele de Sien. Isi castiga traiul mizer in principal din prostitutie, are povestea ei trista, drama personala pe care o poti auzi cu infime diferente in majoritatea cazurilor similare, dar pentru pictorul care pana nu demult isi dorise din tot sufletul sa salveze lumea saraca in calitate de pastor este o adevarata revelatie. Daca a pierdut inca o mare iubire (indragostit de verisoara lui, Kee Vos Stricker, a fost refuzat de aceasta) nimic nu il va putea opri sa se dedice din tot sufletul acestei nefericite, sa o smulga din mocirla, sa o transforme in model, prietena, substitut de sotie cu totul dedicata unui artist. Este perioada in care Vincent ii scrie fratelui sau Theo cu entuziasmul fanatic al celui sigur pe destinul sau, promitandu-i ca si daca va fi doborat de nouazeci si noua de ori, totusi a o suta oara va fi din nou in picioare. Un optimism ciudat pentru cel care vazuse in refuzul lui Kee sfarsitul oricarei sperante de fericire. O intalneste pe la inceputul anului 1882, foarte probabil intr-un local din Haga, si daca initial ii propune doar sa lucreze pentru el ca model in scurta vreme relatia dintre cei doi va deveni mult mai stransa, mult mai complicata. Se vor muta impreuna, iar Sien nu doar ca va poza pentru unele dintre cele mai interesante si in egala masura zguduitoare lucrari din acei ani tulburi ai lui Vincent van Gogh, dar ii va inspira o serie de reverii marcate de lumea personajelor lui Dickens sau Hugo. 

Paradoxal sau nu, prezenta acestei femei pierdute va fi o sursa de inspiratie de invidiat pentru orice artist. Van Gogh a fost mereu un pictor si desenator prolific (mai ales in ultima parte a vietii) iar Sien pare sa fi trezit o pofta de lucru si o bucurie de a desena pe care poate nu le mai simtise pana atunci. Sien este imortalizata pe hartie fumand visatoare, privita din profil, curatand cartofi, plimbandu-se, leganandu-si copilul, alaturi de fetita ei, cosand. Sunt scene casnice, modeste, adesea triste nu doar prin tusa si atmosfera cat prin fizionomia ingandurata, postura unui trup invins, obosit, obisnuit cu mizerai cotidiana, si totul pentru Vincent van Gogh sunt reprezentari ale unui univers conjugal saracacios, si totusi fericit. Poate nu cu totul fericit, dar echilibrat, linistit, exact ceea ce parea sa ii lipseasca. 

Majoritatea sunt desene (cine stie daca unele dintre acestea nu se vor fi pierdut) insa dintre toate iese in evidenta zguduitorul nud Durere (Sorrow) din 1882, aflat astazi la Muzeul de Arta Moderna din New York, un nud fara nimic senzual sau erotic, o imagine din profil a unui trup ofilit, ce nu mai are nimic frumos, tanar, cel putin dupa criteriile clasice. Si totusi Vincent van Gogh era incantat sa o surprinda pe Sien exact asa cum era, si face la fel cu fiica sau mama acesteia, in paralel imortalizand in tuse rapide si scene de la cantina sociala, unde noua sa tovarasa ajunsese adesea.

Cuplul nu doar ajunge sa locuiasca impreuna, dar in felul ei Sien se dovedeste jumatatea mult dorita. Este tacuta, rabdatoare, pozeaza fara comentarii, il ingrijeste atat cat poate pe Vincent, suportandu-i chiar si iesirile nervoase care ii indepartasera pe multi altii. Dar in acelasi timp, dupa cum va realiza mult mai tarziu Vincent, isi continua viata dubla, probabil avand si alte relatii pasagere. Si fetita ei joaca rolul de model pentru acest surogat stangaci si totusi entuziast de tata, iar Vincent asteapta cu nerabdare si nasterea copilului, construindu-i in felul sau un echilibru conjugal in care, cel putin in prima faza, se simte fericit, implinit. Atat de mult incat ii anunta pe ai sai ca se va casatori cu Sien.

Familia si cunoscutii sunt de-a dreptul ingroziti. Tatal, prezenta mereu dominatoare, ii reproseaza in repetate randuri legatura cu o femeie de conditie joasa, acuzandu-l de imoralitate. Putinii prieteni prefera sa se tina la distanta de acest cuplu iesit din comun, iar hotararea pictorului de a se casatori cu Sien ii revolta, uluieste, socheaza. Anton Mauve, pictor reputat care ii era profesor si il sustinea financiar, alege sa rupa orice legatura cu van Gogh. Nici macar Theo, singurul care a parut ca ii va fi intotdeauna alaturi, nu il sustine in acest plan nebunesc, desi Vincent nu ezita sa ii scrie ca ii va blestema pe toti cei care vor incerca sa il impiedice. Dincolo de tonul melodramatic pare ca pentru pictor aceasta legatura a devenit chiar mai importanta decat arta sa.

Locuiesc impreuna cu fetita si copilul nou-nascut, Vincent se imprumuta de unde poate (se intampla sa nu manance in fiecare zi), trece printr-o perioada de mizerie chiar dincolo de temerile si amintirile sale, doar ca se agata de fantezia unui camin-atelier in care nimeni, poate nici el, nu mai crede. Greu de spus daca a existat un sentiment comparabil cu vechile sale iubiri, cel mai probabil era un amestec de mila, compasiune, nevoia unei prezente in atelier (mai tarziu teama de singuratate il va duce la complicata relatie si ruptura cu Gauguin) si un ideal inspirat de literatura sociala a epocii. Pentru Sien probabil ca acest pictor ciudat era o solutie mai buna decat strada, desi nu pare sa ii fi impartasit reveriile romantice.

Si totusi aici este punctul vulnerabil al intregii reverii conjugale, iar Theo va fi cel care intuieste perfect, mai ales pentru ca fratele sau nu reuseste in continuare sa vanda fie si o singura panza, si trebuie sa se intretina pe sine, pe Sien si pe cei doi copii din banii (nu foarte multi) trimisi de acelasi prea rabdator Theo. Cand aceasta naste din nou - unii biografi ai artistului afirma ca acesta ar fi fost copilul sau - pentru Vincent van Gogh este clar ca lucrurile nu mai pot continua la fel. Insa abia spre sfarsitul anului 1883, cand se rupe de Sien pentru a se dedica exclusiv picturii, revenind in decembrie in casa parintilor unde nu va fi nici pe departe primit aidoma fiului ratacitor. Cu siguranta ca pentru el aceasta despartire a fost dureroasa in felul ei, desi este de discutat cat de mult l-a inteles aceasta Sien. Care isi va continua viata in aproximativ acelasi fel si dupa separare, isi va castiga existenta modesta ca femeie de serviciu si croitoreasa (poate si ca femeie de strada), iar in 1901 se va marita. Se sinucide in 1904, la varsta de 54 de ani, si ramane o intrebare fara un raspuns clar daca a inteles vreodata cu cine si-a impartit doi ani din viata.