$$$

 Mă numesc Catherine Thomson Hogarth Dickens.

Am venit pe lume la 19 mai 1815, în Edinburgh, Scoţia, fiind fiica cea mare a jurnalistului şi criticului muzical George Hogarth şi a Georginei Thomson. 

În 1824 familia noastră s-a mutat la Londra, când tatăl meu şi-a continuat cariera în presa britanică. 

Pe 2 aprilie 1836 m-am căsătorit cu Charles Dickens, tânărul scriitor care tocmai se afla la începutul gloriei sale literare. 

Împreună am avut zece copii.

Am condus o gospodărie activă: copii, personal de casă, vizitatori, călătorii, inclusiv o mare traversare a Atlanticului între ianuarie şi iunie 1842 la bordul „Britannia”. 

Pe lângă rolul de soţie şi mamă, am publicat în 1851 (sub pseudonimul Lady Maria Clutterbuck) o lucrare intitulată *What Shall We Have for Dinner?" 

Aceasta nu era doar o simplă carte de bucate, ci un manual de gospodărie victoriană, ce reflecta poziţia femeii în casă şi presiunile sociale ale epocii.

La început, îl iubeam fără măsură. Îi suportam ritmul nebun, ideile, nevoia constantă de atenție și control. Dar cu fiecare an, temperamentul lui a devenit mai rece, mai necruțător. El era tot mai preocupat de carieră, iar eu tot mai izolată, prizonieră într-o casă plină de oameni, dar fără loc pentru mine.

Am început să simt despărțirea mult înainte de a se rosti cuvântul „separare”.

După nașterea fiicei noastre Dora, sănătatea mea s-a slăbit. Charles mă privea cu un amestec de milă și iritare. Spunea că nu mai sunt femeia vioaie de la început.

Adevărul e că oboseala, pierderile și singurătatea m-au schimbat. Dar și pe el l-au schimbat succesul și vanitatea. Începuse să aibă o admirație suspectă pentru tinerele actrițe pe care le aducea în piesele sale.

În 1857, a întâlnit-o pe Ellen Ternan, o tânără de 18 ani, frumoasă, fragilă, visătoare. El avea 45.

A fost începutul sfârșitului.

Un an mai târziu, în 1858, am primit din greșeală un pachet cu o brățară.

Era adresat actriței. Secretul lui s-a destrămat în clipa aceea.

Când l-am întrebat, a ridicat vocea, spunând că îndrăzneala mea era o insultă.

La scurt timp, a decis că trebuie „să punem capăt vieții domestice nefericite”.

A trimis o scrisoare publică ziarelor. A spus că „nu acuză pe nimeni”, dar a insinuat că temperamentul meu mă făcea nepotrivită ca soție și mamă.

Mi-a luat aproape toți copiii. Doar fiul nostru cel mare, Charles Jr., a ales să rămână cu mine.

Pentru ceilalți, a construit o poveste în care eu eram vinovată, instabilă, dificilă.

A împărțit casa în două. A ridicat un zid între camerele noastre, ca să nu ne mai vedem.

Apoi, când separarea a devenit publică, m-a făcut o femeie de rușine, iar el a fost compătimit.

Nu am avut drept de apărare.

În realitate, nu am fost nici nebună, nici rea.

Am fost o femeie obosită, dar loială, căreia i s-a luat tot: bărbatul, copiii, reputația.

Mi-am refăcut liniștea la 70 Gloucester Crescent, unde am trăit discret.

Înainte să mor, i-am spus fiicei mele Kate:

„Spune-le adevărul. Tatăl tău m-a iubit odată.”

Pentru că, dincolo de toate, asta fusese odată adevărat.

Iar ceea ce a urmat a fost doar prețul faimei lui și tăcerea mea.

Am decedat pe 22 noiembrie 1879, la Londra, şi am fost înmormântată la Highgate Cemetery, alături de fiica noastră Dora, care murise bebeluș. 

Recenta cercetare academică revendică vocea mea: rolul femeii în spatele marelui scriitor, presiunile epocii şi costul personal al unei relaţii publice.