$$$

 18 iulie 1938, 

REGINA MARIA a ROMÂNIEI trecea la cele veșnice.

“Când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Şi totuşi, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă o dată, chiar de dincolo de liniştea mormântului. Abia împlinisem 17 ani când am venit la tine; eram tânară şi neştiutoare, însa foarte mândră de țara mea de baştină, şi am îmbrățişat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună româncă. La început n-a fost uşor. (...) Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. (...) Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdatoare, foarte răbdatoare. (...)

Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țara pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. (...) Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ți, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare".

    << Fragment din Testamentul Reginei Maria a României >>