***

 ISTORIA HAINELOR

Urmele de frânghie din grota Lascaux şi acele cu ureche foarte mică dovedesc faptul că omul preistoric folosea fibrele textile. Din nefericire, aceste produse ale industriei primitive n-au putut rezista până în zilele noastre. Cele mai vechi urme, găsite în Egipt, datează din mileniul al V-lea î.Hr., neputându-se identifica speciile vegetale care au furnizat aceste fibre.

Principalele fibre textile cunoscute au fost utilizate mai întâi în Orient, în Asia Mică şi Egipt, în timpuri foarte îndepărtate. Se pare că inul este fibra cea mai veche, din moment ce această plantă era cultivată în mileniul al V-lea î.Hr. în Egipt, India şi Babilon. În Egipt a fost descoperită o ţesătură de lână, datând din mileniul al IV-lea î.Hr. Aceasta este şi una dintre fibrele cele mai vechi utilizate în Europa.

Toga

În civilizaţiile mediteraneene a apărut la un moment dat îmbrăcămintea drapată; o bucată mare de ţesătură (pânză) prinsă la umeri cu agrafe – fibule. Spre deosebire de populaţiile sud-europene, cele germanice, răspândite mai la nord, preferau îmbrăcămintea confecţionată, cusută. Ţesăturile cele mai folosite erau din lână. Togele romane, numite peplos la greci, erau confecţionate din ţesături de lână. Inul era folosit la fabricarea ţesăturilor mai fine din care se confecţionau tunicile şi hlamidele pentru femei. Hlamida era o bucată dreptunghiulară de pânză prinsă cu o agrafă în jurul gâtului. Tunica antică a femeilor era un fel de rochie largă care cădea în falduri până la genunchi, mai rar până la glezne. Ea se numea kiton la greci şi stola la romani.

În evul mediu, lâna provenea mai ales din Spania; în secolul al XVIII-lea, merinosul spaniol s-a răspândit în întreaga Europă. Cânepa este o plantă de origine asiatică, apărută în mileniul al IV-lea î.Hr. În Europa a fost introdusă mai târziu, din moment ce primele menţiuni nu sunt mai vechi de anul 100 î.Hr.

În ceea ce priveşte mătasea, se pare că era utilizată în China pe la jumătatea mileniului al III-lea î.Hr. Conform tradiţiei, în anul 2400 î.Hr., împărăteasa Si-Ling-Chi ar fi descoperit din întâmplare că, puşi în apă clocotită, coconii se desfăceau în fire. Multă vreme, monopolul chinezilor a fost atât de bine protejat prin secret, încât romanii ignorau complet originea animală a mătăsii. Aceasta apare în Europa în secolul I d.Hr., pe vremea lui Tiberiu, şi era folosită la confecţionarea îmbrăcăminţii numai pentru femeile din aristocraţia vremurilor. Abia în anul 555, un călugăr a adus ouă de viermi de mătase, ascunse într-un baston gol pe dinăuntru, introducând creşterea acestui preţios vierme în Peloponez. În secolul al XII-lea, creşterea viermelui de mătase a fost introdusă în Palermo, apoi în Provence (secolul al XVI-lea).

Primul fir sintetic a fost brevetat de Hilaire Bernigaud de Chardonnet în 1884: mătasea artificială sau mătasea Chardonnet. Cercetările sale au început în urma unei epidemii care distrusese creşterea viermilor de mătase. Cum aceştia îşi creează coconul din celuloza din frunzele de dud, Chardonnet a avut ideea de a folosi o soluţie de nitroceluloză, recent inventată, trecută printr-o filieră şi uscată rapid de un curent de aer cald. Hainele făcute din primele ţesături artificiale erau foarte uşor inflamabile, drept care ţesătura a fost denumită cu umor maliţios, „mătasea soacrei”.

sursa: Larousse