Medici romaşcani şi bibliotecile lor particulare – aspiraţii şi orizont cultural (sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX)

În societatea românească modernă, intelectualitatea a avut rolul de a conceptualiza şi a da impulsul necesar transformărilor, reaşezării sale pe baze noi. Orizontul de cunoaştere şi de aşteptare al acestei categorii nu a fost liniar, nici omogen, depinzând de mediul de formare, contextul specific al educației primite, apoi de locul în care s-au stabilit şi activat, după cum au variat modalităţile şi gradul de implicare în societate, de aceea considerăm că subiectul acestui studiu suscită destul interes.

Perioada la care ne raportăm, ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi primele două decenii ale secolului XX, este aceea în care provincia, în cazul nostru Romanul, beneficiază de activitatea unor personalităţi care s-au implicat în viaţa socială, culturală şi politică, găsindu-şi relevanţa în comunitatea în care au trăit, ajutând la creşterea ei, contribuind la schimbarea mentalităţilor, creşterea nivelului de educaţie şi instrucţie, chiar în privinţa nivelului de trai al altor categorii sociale. Urmărind viaţa şi activitatea medicilor care au activat în Roman în această perioadă se pot distinge, cu uşurinţă, câteva figuri reprezentative, care au avut o influenţă directă în epocă, dar şi efecte în posteritate. Aceste personalităţi se încadrează în cunoscuta  definiţie a lui Jean Paul Sartre asupra intelectualului, considerat drept acela care nu doar că ajunge la o anumită pregătire de nivel superior,  care are preocupări intelectuale, ci se şi implică în viaţa publică, în viaţa Cetăţii.[1] . De altfel, influenţa franceză era încă puternică la sfârşitul secolului al XIX-lea, oferind modele şi un mediu specific de formare.[2] În cazul studiului nostru, amintim de specializarea în Franţa a unor medici care au profesat la Roman, precum Mihail Burada sau Alexandru Vasiliu.

Despre contextul local şi mediul în care s-au format intelectualii Romanului, ca şi despre activitatea unora dintre ei există studii^[3] care parcurg un traseu aproape complet. Mai puţin cunoscute, datorită în principal, lipsei surselor la care specialistul poate apela, sunt informaţiile asupra bibliotecilor lor particulare, Aceste biblioteci, ţinând de spaţiul privat, sunt un subiect deopotrivă interesant şi sensibil, dificil de studiat în modul în care s-au structurat, în conținutul ori  „destinul” lor, însă revelatoare pentru mentalitățile și preocupările posesorilor lor.

Se pot da câteva exemple, iar acestea sunt cu atât mai importante pentru înţelegerea preocupărilor intelectualilor din provincie. Ne-am oprit într-un demers inițial asupra  dr. Alexandru Vasiliu şi dr. Mihail Burada. Pentru cei doi medici menţionaţi anterior se poate face o analiză, pe baza cărţilor păstrate din bibliotecile lor particulare, după liste cuprinzând inventarul acestora și informații colaterale. Cazurile sunt interesante şi prin destinația diferită a patrimoniului de carte adunat într-o viaţă.[4]

Primul exemplu urmărit în studiul nostru este  dr. Alexandu Vasiliu (1859 – 1913). Acesta s-a remarcat atât prin activitatea sa profesională (a activat ca medic la Spitalul Precista Mare, medic de plasă în judeţul Roman şi mai apoi medic primar al judeţului), cât şi prin implicarea sa în viaţa publică a oraşului. Membru al unei elite profesionale, având o pregătire solidă de specialitate, făcută în ţară şi în străinătate, bun cunoscător al realităţilor româneşti şi interesat în special de ridicarea nivelului de igienă, de educaţie şi instrucţie a concetăţenilor săi, Alexandru Vasiliu a adunat în biblioteca sa particulară un număr impresionant de lucrări ale unor autori români şi străini, o bună parte dintre ele, aşa cum era şi firesc, fiind lucrări de specialitate medicală.

Conţinutul bibliotecii doctorului Vasiliu poate fi cunoscut datorită inventarierii sale, în două liste distincte, redactate la o distanţă în timp de aproximativ trei decenii. Acestea se regăsesc în patrimoniul Muzeului de Istorie din Roman, în colecția de iatroistorie, ajunse prin donația Societății de Istorie a Medicinei și Farmaciei „Dr. Epifanie Cozărescu” din Roman  și cele ulterioare cuprinzând arhiva personală a dr. Cozărescu.

S-a păstrat în arhiva personală a doctorului Epifanie Cozărescu[5] o listă cuprinzând inventarul bibliotecii doctorului Alexandru Vasiliu. Această listă conţine 350 de titluri de cărţi şi reviste şi este redactată chiar de dr. Vasiliu, pe 10 pagini (5 file), scrise cu cerneală neagră. Nu se poate şti cu precizie data la care a fost realizată această inventariere, oricum înainte de anul 1913. Această listă – inventar a fost recuperată de către profesorul romaşcan N. Gr. Steţcu şi ulterior a fost dată de acesta doctorului E.Cozărescu, așa cum confirmă însemnarea de pe prima pagină a dosarului.

A doua listă priveşte cărţile din biblioteca personală a doctorului A. Vasiliu care au făcut obiectul donaţiei către Societatea Culturală Miron Costin. Se vede că fost redactată de o altă persoană, mai puţin familiarizată cu numele autorilor şi titlurile lucrărilor de specialitate, cel mai probabil soţia doctorului. Lista este structurată în două părţi: prima cuprinde 113 titluri din literatura de specialitate medicală şi a doua conţine 53 titluri cărţi diverse. Ca o excepţie, între cărţile  menţionate în această a doua listă de inventar,  regăsim două volume apărute după anul 1913, anul de deces al dr. Vasiliu: O. Josué, La semiologie cardiaque actuelle, Ballière, Paris, 1914 şi A. Bădăreu – Tomşa, De la délégation imparfaite (teza de doctorat), Paris, 1914. Toate celelalte cărţi din această bibliotecă particulară sunt  adunate de însuşi dr. Vasiliu și consemnate de el în prima listă – inventar. O bună parte a bibliotecii personale a doctorului Alexandru Vasiliu a fost donată, de către soţia acestuia  Societăţii Culturale Miron Costin, societate ce a funcţionat în Roman începând cu anul 1907, avându-l de la început drept președinte onorific pe dr. Mihail Burada, până la decesul acestuia din anul 1918. Această donaţie a fost făcută  mult timp după decesul doctorului Vasiliu, cel mai probabil în anul 1931. În absenţa actului de donaţie propriu-zis se poate estima data acestei donaţii, funcţie de mărturiile  păstrate. Este cazul a două documente care au rezistat trecerii timpului: două adrese oficiale întocmite de conducerea Societăţii Culturale Miron Costin către donatoarea Olga Vasiliu.

În prima adresă, cu nr. 192 din 31 mai 1931, în numele Comitetului de conducere al Societăţii, preşedintele de atunci – Episcopul Lucian Triteanul şi directorul bibliotecii Nicolae Popovici – Podaşcă îi adresau “cele mai alese şi cele mai recunoscătoare mulţumiri” asigurând-o pe Olga Vasiliu că “felul cum va fi păstrată şi chipul cum va fi utilizată biblioteca donată va corespunde întocmai dorinţii D-Voastre şi va fi la înălţimea memoriei celui în amintirea căruia s-a făcut această donaţiune.”

Prin a doua adresă, cu nr. 325 din 1 iunie 1932, aceeaşi  reprezentanţi ai conducerii îi anunţau Olgăi Vasiliu numirea sa drept membră de onoare a Societăţii, în urma donaţiei făcute,  fiind o “modestă distincţiune ca un sincer şi devotat omagiu din partea membrilor Societăţii, pentru solicitudinea şi interesul ce purtaţi instituţiei noastre culturale”.

Olga Vasiliu a făcut nu doar un gest frumos în amintirea soţului său, ci a căutat să dea utilitate volumelor adunate de acesta, punându-le la dispoziţia celor interesaţi, prin intermediul unei societăţi culturale din urbe. Făcând o paralelă cu înfiinţarea primei biblioteci publice din Roman, datorate unei alte personalităţi ce a depăşit limitele oraşului de provincie – George Radu Melidon – putem vorbi despre strădaniile unor intelectuali de a valorifica bibliotecile lor particulare spre folosul obştesc, spre ridicarea standardelor  cultural – educative şi chiar de un fenomen de emulaţie. George Radu Melidon, pensionat în 1881 şi întors în Roman, donase municipalităţii locale, în aprilie 1885, un număr de 216 cărţi, spre a fi puse “la dispoziţia oricărui amator spre cetire şi cercetare”. Înfiinţarea bibliotecii a fost hotărâtă în şedinţa din 11 aprilie 1885 a Consiliului comunal, în cadrul căreia primarul de atunci al Romanului, dr. Pandele Grigorescu, a propus „(…) a se admite înfiinţarea unei biblioteci publice în comuna Roman”, subliniind, în acelaşi timp, rolul de deschizător de drum ce îi revenea lui G.R. Melidon”^[6]

Iniţiativele venite din partea unor intelectuali ai locului arată interesul şi adecvarea la o dimensiune specifică, educaţională şi culturală, a Romanului, reuşind să răspundă unei necesităţi a oraşului, oferindu-i o nouă deschidere. Astfel, îi vedem plasaţi pe aceeaşi direcţie cu alte personalităţi ale vremii. Medicul Constantin Esarcu[7] se pronunţase, într-un discurs din anul 1886, asupra rolului unor societăţi cu scop cultural în dezvoltarea spirituală a societăţii: „Când într-o ţară se află oameni, la oarecare depărtare de zgomotul luptelor absorbitoare ale zilei, care pot avea timpul să cugete şi să mediteze într-o sferă mai senină, [atunci] ei văd mai limpede adevăratele trebuinţe ale societăţii şi ale Statului[8]. Cu toate că era deosebit de activ, interesat de un spectru larg de domenii și ambițios, dr. Vasiliu aprecia ritmul de viaţă şi de muncă oferit de oraşul de provincie, răgazul necesar pentru reflecţie. Îşi exprima convingerea, prin contrast, privind dinamica Parisului, unde a urmat un stagiu de perfecționare: „Pot zice că civilizaţia asta nu constă în dezvoltarea armonică a tuturor facultăţilor intelectuale, afective şi instructive, ci mai mult în pervertirea lor în o muncă excesivă, analoagă cu munca silnică pe viaţă”[9]

Analizând conţinutul bibliotecii doctorului Alexandru Vasiliu, vedem că partea cea mai însemnată revine tomurilor de medicină, editate în ţară sau în străinătate. Fără a recurge la o analiză cantitativă amănunţită asupra cărţilor din biblioteca sa personală putem afirma că cele mai multe proveneau din Franţa, unde dr. Alex. Vasiliu a urmat acel stagiu de pregătire între anii 1903 şi 1904. Un fapt demn de consemnat este procurarea acestor cărţi în scurt timp după apariţia lor, ceea ce demonstrează că se raporta în permanenţă la noutăţile din domeniu. Spre exemplificare, iată câteva dintre cărţile din biblioteca dr. Vasiliu, aşa cum au fost ele consemnate în lista de inventar. prof. Paul Lefort, Aide-mémoire d’ hygiène et de médecine legale, 1 vol., 1889; A. Fort (n.n. Joseph Auguste Aristide Fort), Anatomie descriptive et dissection, tom II, par. I şi vol III, 2 vol.,  1875 ; Dr. J.A. Fort,  Pathologie et clinique chirurgicales, 2 vol., 1873 ; J. Briand, Manuel complet de médecine légale, 1 vol., 1863 ; G. Dieulafoy, Manuel de pathologie interne, 3 vol., 1896 (Paul Georges Dieulafoy) ; A. Laveran, J. Teissier, Nouveaux éléments de pathologie et de clinique médicale, vol. I,  1883 ; Dr. Ch. Vibert (avec une introduction par le prof. P. Bronardel), Précis de médecine legale, 1 vol.  1903 ; Dr. Ch. Vibert, Précis de toxicologie clinique et  médico – légale, 1 vol., 1900 ; Dr. Poincaré, Le systeme nerveux peripherique et central(centraux,n.n.).Leçons de physiologie, 3 vol., 1876 – 1877; Dr. A. Descroizilles, Traité élémentaire de Pathologie et de clinique infantiles, vol. I, II, 2 vol., 1890; Dr. Dujardin – Beaumetz, Traitement de(s) maladies de l’estomac, 1 vol., 1891; Dr. Gerard Encausse, Du traitement externe et psychique des maladies nerveuses, 1 vol., 1897; E. Bouchut, Nouveaux éléments de Pathologie générale et de Sémiologie,  1 vol., 1857; Dr. Fl. Robertet, Essai sur l’ encéphalite, 1 vol., 1865; Dr. G. Thibierge, Therapeutique des maladies de la peau, 2 vol. 1895; H. Beaunis, Nouveaux elements de physiologie humaine, 1 vol., 1876; Dr. E. Lancereaux, Traité de la goutte, 1 vol., 1910.

Pare plauzibil ca multe dintre cărţile adunate de dr. Alexandru Vasiliu să fie achiziţionate direct din Franţa, căci în lista – inventar a bibliotecii sale  sunt menţionaţi autori străini traduşi în limba franceză, (re)publicați în acea țară, deci ale căror cărți erau acolo mai ușor diponibile  spre a fi achiziționate.  Justificată ar fi prezenţa acestor volume şi prin buna cunoaştere a limbii franceze, pe care medicul romaşcan o prefera atunci când trebuia să consulte lucrări de specialitate medicală. Spre exemplu:  W. Hammond (trad. Par Dr. Labadies – Lagrave), Traité des maladies du systeme nerveux, 1 vol. , 1879; Dr. R. Von Krafft –Ebing (traduir par Dr. Ėmile Laurent), Traité clinique de psychiatrie, 1 vol., 1897; Dr. Ed. Henoch (traduit dr. Hendrix), Leçons clinique(s) sur les maladies des enfants, 1 vol., 1885; Dr Harald Hoffding (tr. Leon Poitevin), Esquisse d’une Psychologie fondée sur l’expérience, 1 vol., 1909; Dr. A. Strumpell (tr. dr. J. Schramme), Traite de pathologie speciale et de therapeutique des maladies internes,   2 vol., 1891; C. Sperino (trad. par A. Tresal), La syphilisation étudiée comme méthode curative et comme moyen prophylactique des maladies vénériennes, 1 vol., 1855

Lista de inventar a bibliotecii dr. Vasiliu  conţine şi două lucrări în limba italiană: Giacomo Nani, Trattato  teorico – pratico sur magnetismo animale, 1 vol. , 1850; Giuseppe Saverio Poli, Elementi di fisica sperimentale, 1 vol., 1817

În biblioteca dr. Vasiliu regăsim şi 17 volume în limba germană, din ediţia a IV-a a lucrării enciclopedice: Meyers, Conversations lexikon. Eine encyklopädie des allgemeinen Wissens,  1890.

Dintre autorii români ai cărţilor de medicină merită a fi menționați: Dr. A. Vianu, Curs de medicină legală, 1 vol., 1891; Dr. Vlădescu, Conjunctivita purulentă, 1 vol., 1875; dr. Toma Hepites, Manual teoretic şi practic pentru studiul moaşelor, 1 vol., 1896; Dr. G. Z. Petrescu, Studiu asupra cauzelor lăţirii şi stării actuale a sifilisului în România, 1 vol., 1910; Dr. C. Parhon, Studii asupra boalelor mentale şi nervoase în România, 1 vol., 1910; Dr. N. Manolescu, Studiu asupra miopiei, 1 vol., 1883; I. Augustin, Infecţiunea tifică – teza de doctorat în medicină, 1 vol. leg., 1883; Dr. Z. Petrescu, Elemente de terapeutică şi materie medicală, vol. I, p. I şi II, vol. II şi III, 4 vol., 1884; Dr. I. Felix, Tractat de higienă publică şi de poliţie sanitară, p. II, 1 vol., 1889; Dr. I. Kiriac, Curs clinic de patologie chirurgicală, 2 vol., 1892; Dr. A. Boicescu, Centrii nervoşi, 1 vol. 1887; Arhimandrit Dionisie Tesaleanul, Medicina practică, 1 vol., 1849, (n.n. Encolpiul doctorilor sau medicina practică)

Se adaugă cărţi diverse de literatură, poezie, lucrări de istorie, religie, filosofie, ş.a. Spre exemplu: L. Şăineanu, Dicţionar germano – român, 1 vol., 1887; L. Şăineanu, Dicţionar universal (al limbii române), 1 vol.; Theodor Codrescu, Presa franceză în Principatele Unite, 1 vol.  1856; Mihail Kogălniceanu, Cronicele României sau letopiseţele Moldaviei şi Valahiei, 2 vol., 1872, 1874; George Coşbuc, Fire de tort, 1 vol.; M. Eminescu, Poesii postume, 1 vol.,1902; Nicolae Filimon, Ciocoii vechiu şi noi,  1 vol., 1902; Const. Negruzzi, Poesii, 1 vol., 1873; Dr. P. Petrescu, Curs elementar de agricultură, 1 vol.,1906; A. Donici, Fabule, 1 vol.

O serie de cărţi priveau domenii aflate la graniţa ştiinţei, fiind legate de ocultism, magnetism, spiritism, preocupări în vogă prin anumite cercuri intelectuale din epocă.  Se pare că acestea din urmă i-au stârnit  un interes aparte, căci de la dr. Alexandru Vasiliu s-a păstrat un manuscris, de 69 pagini, (în numerotarea autorului unele pagini fiind trecute cu bis, astfel încât apare diferența față de nr. trecut de acesta pe file), purtând titlul Despre Ştiinţele oculte. Aceasta a fost  tema unei conferinţe susţinute de el în cadrul Societăţii Culturale Miron Costin, în anul 1907. Sunt interesante aceste preocupări, cu atât mai mult cu cât în Roman profesaseră înaintea lui medici apartenenți la masonerie (dr. Vafrino Marini și I. Vallianos), la fel și după el. În ceea ce îl privește nu am găsit vreo informație referitoare la o astfel de înregimentare. La manuscrisul menționat anterior se adaugă şi alte diverse însemnări ale doctorului A. Vasiliu – unele cu incidență în sfera sa profesională – dar mai succinte: Despre suflet şi materie, trei schiţe cu titlul Despre apă şi o lucrare Despre pelagră. Curiozitatea şi interesul doctorului romaşcan către aceste domenii se încadrează, de altfel, în spiritul vremii. Câţiva din autorii cunoscuţi care se regăsesc în biblioteca doctorului Alexandru Vasiliu, printr-o lucrare sau mai multe, sunt: Allan Kardek, (L’Évangile selon le spiritisne, Le livre des esprits, La Genese), Papus (Le Diable et l’occultisme, La science des mages, La Kaballa) Mesmer, (Magnétisme animal. Mémoires et aphorisms), Dr. Paul Gibier (Le spiritisme), Dr. Cullere (Magnétisme et hypnotisme), Philip Davis (Le spiritisme).

Tot din inventarul bibliotecii doctorului Vasiliu menţionăm  Constituţiunea Marelui Orient al României, din 1879. Un Almanach de Gotha din 1902 stă alături de lucrarea Prof. Nicolai Pavlovici – Apologetica creştină – curs de teologie fundamentală, 1897 şi o Psaltire din 1850. Cărţi precum Marie-Léon Vial, Le juif roi. Comment le détroner, Daniel Kimon, La guerre antijuive, 1898 sau  Édouard Drumont, Les jouifs contre la France, 1899 aflate în biblioteca doctorului Vasiliu îl arată pe acesta atent la problematica antievreiască, în epoca afacerii Dreyfuss. De altfel şi în societatea românească chestiunea evreiască îşi păstra actualitatea.

Se observă o diferenţă de 184 volume între prima listă de inventar, redactată de doctorul Vasiliu şi cea de–a doua, cea care face obiectul donaţiei. Lipsesc atât cărţi, cât şi revistele de specialitate, cum ar fi Spitalul, Apărătorul sănătăţei, La Semaine médicale. În privinţa acestor cărţi şi reviste care nu se regăsesc în lista donaţiei, nu se poate afirma cu certitudine că au fost păstrate de soţia sa, nici că au fost recuperate în colecţia Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, prin strădaniile fondatorului acesteia, doctorului Epifanie Cozărescu, unele putând proveni din bibliotecile altor medici din oraş. Într-o însemnare dactilografiată a doctorului Cozărescu, ce însoţeşte dosarul cu inventarul cărţilor donate Societăţii Culturale Miron Costin, acesta preciza că „o bună parte din aceste cărţi au fost recuperate (ca prin minune) de subsemnatul şi depuse în Biblioteca Muzeului Medico – istoric al spitalului”. Identificarea cu precizie a acestor exemplare este condiţionată de prezenţa unei semnături sau parafe. O parte dintre ele au fost identificate. Pentru altele însă, în absenţa vreunui semn asupra apartenenţei lor la biblioteca personală a doctorului Alexandru Vasiliu, nu putem confirma veridicitatea afirmaţiei doctorului Cozărescu. Spre exemplu dăm cazul acelui Dictionnaire grec – francais, din 1817, aflat printre cărţile muzeului medico – istoric romaşcan, ce nu conţine însă nici un indiciu asupra fostului posesor.

Se păstrează din lucrările de specialitate publicate de dr. Alexandru Vasiliu[10]: Despre emoragia cerebrală, Tipografia Curţii Regale, Bucureşti, 1886, (purtând dedicaţia autorului pe pagina de titlu); Cauzele întinderei pelagrei în România şi mijloacele de combatere, Tip. Leon Friedmann, Roman, 1907 (recuperată din biblioteca doctorului Franz Dămătârcă, după cum indică parafa aplicată pe coperta I). Listele de inventar ale bibliotecii doctorului Vasiliu nu cuprind însă lucrările al căror autor a fost. Putem aprecia această lacună drept un semn de modestie. A publicat şi o serie de 3 articole în revista Spitalul din capitală, în anul 1897, sub titlul Un secol de la fundarea Spitalului Precista Mare din Roman. Primele preocupări de recuperare a trecutului vieţii medicale din Roman se datorează doctorului  Vasiliu, fiind astfel precursor al dr. Epifanie Cozărescu în studiile de iatroistorie. De altfel, de la soţia sa, Olga Vasiliu, a recuperat dr. Cozărescu însemnări, fotografii, documente şi obiecte formând un embrion al colecţiei de istorie a medicinei şi farmaciei din Roman.  Se vede că preocupările doctorului Vasiliu au acoperit mai mult decât activitatea de strictă specialitate. Prin conferinţele publice, în cadrul Societăţii Culturale Miron Costin, a contribuit la deşteptarea conştiinţelor. A fost un model în ceea ce priveşte dezvoltarea profesională şi bun cunoscător al realităţilor din societatea românească, dispus să contribuie la reaşezarea acesteia, spre a recupera distanţa faţă de occidentul european.

Despre doctorul Mihail Burada (1842 – 1918), medic primar la Spitalul Precista Mare din Roman, putem spune, fără urmă de îndoială, că avea o largă deschidere culturală. Descindea dintr-o familie cu un nivel superior de educaţie, iar pregătirea sa atât în domeniul medical, cât şi în cel muzical, îl plasau printre membrii aceleiaşi elite, restrânsă numeric în oraşul de provincie, dar cu atât mai importantă prin misiunea care îi revenea. Preocupările acestuia converg către cele ale doctorului Alexandu Vasiliu, vizibil mai ales în ceea ce priveşte activitatea desfăşurată în cadrul Societăţii Culturale Miron Costin din Roman,  chiar mai mult decât acesta. Privind atât profesia de medic, cât şi activitatea didactică, ambele bucurându-se de recunoaştere în urbe, dar şi postura de senator de Roman, nu e un fapt surprinzător că dr. Mihail Burada a fost ales preşedinte al Societăţii Culturale Miron Costin, de la data înfiinţării acesteia. Calităţile personale şi prestigiul de care se bucura dr. Burada atrăgeau atenţia şi un potenţial public pentru tânăra societate culturală. Doctorul Burada a fost una din personalitățile complexe ce s-a implicat în societate, dincolo de granițele specializării sale, primind  recunoașterea contemporanilor săi, lăsând amprente de neșters și consecințe pentru viitor. [11]

Preocupările acestei societăţi culturale nu se adresau doar elitei din urbe, ci se orientau către un public divers, cu o ofertă bogată, prin seratele muzicale, ciclurile de conferinţe săptămânale, șezătorile sau serbările populare organizate, temele şi personalităţile  pe care le aduceau în faţa amatorilor de cultură. Burada însuşi, autor al unor piese muzicale,[12] dar și pianist (fiind cunoscute și lecțiile pe care le acorda Sidoniei Hogaș), a avut o contribuţie la coagularea nucleului care a dat naştere ulterior Societăţii Miron Costin. Prin exemple şi eforturi personale, coagulate în jurul unei societăţi culturale, intelectualitatea din provincie căuta un drum propice pentru stimularea interesului unor categorii diverse de populație (ca vârstă, pregătire, ş.a.) către instrucţia superioară. Momentul apariţiei acestei societăţi nu a fost întâmplător,  căci „La Belle Epoque” și principiile unei educații solide s-au regăsit și în provincia românească. Un factor favorizant a fost dinamica elitei, strânsă în grupuri cu preocupări şi afinităţi comune, În jurul acesteia gravitau alte categorii, în creştere numerică, consecinţă a generalizării accesului la învătământ şi a unei creşteri a potenţialului economic din zonă.  În epocă, nu au lipsit vocile critice, cum este cazul profesorului Nicolae Apostol (și el membru în aceeași Societate culturală Miron Costin), cel care condamna, în presa locală,  preferinţele de lectură ale publicului romaşcan, aplecarea lui spre distracţii facile, mai puţin spre “cetitul serios”.^[13] Publicul eterogen (așa cum sugerează sursele cunoscute, mai ales presa locală a vremii) arată o tendință de creștere a interesului către ofertele de calitate. Practica profesională, un anumit potenţial material, capacitatea intelectuală şi preocupările elitei trebuiau să dea un exemplu de urmat, orientarea către un nivel superior. Odată direcţiile stabilite, fie și drept „modă”, reglarea societăţii avea calea deschisă.

Asumarea unui rol atât de ambiţios trebuia să pornească din convingere.  Cu un statut profesional bine întemeiat, întrând în contact direct cu problemele sociale, nu doar cu cele de sănătate ale romaşcanilor, doctorul Burada a găsit în domeniul cultural şi artistic un mijloc de intervenţie. Nu trebuie omise aici nici  preocupările filantropice ale Societăţii Culturale Miron Costin, puse în valoare mai ales în timpul primului război mondial.

În încercarea de a pătrunde în intimitatea vieţii private a doctorului Burada, pentru a găsi resorturile motivaţionale ale implicării sale, căutând informaţii despre biblioteca sa particulară constatâm că nu s-au păstrat decât câteva informaţii sumare şi conjuncturale. După moartea dr. Burada soţia sa i-a vândut biblioteca unui anticar din Roman, fără a se cunoaşte câte și ce cărți cuprindea, nici data înstrăinări sau numele respectivului cumpărător.[14] Ion Christea Ştefănescu, vicepreşedintele Societăţii Miron Costin ar fi cumpărat câteva cărţi pentru biblioteca societăţii. O altă carte recuperată ar fi fost o Psaltire, din sec. al XVIII-lea sau al XIX-lea, despre care anticarul afirma că ar fi aparţinut iniţial vornicului Burada, tatăl doctorului. Aceasta a fost ulterior donată Bibliotecii Episcopiei Romanului, dar au rămas doar urmele prezenței acesteia, cartea nemaifiind găsită în inventarul de astăzi al instituției susmenționate. Au fost însă recuperate o parte din partiturile al căror autor era M. Burada şi un exemplar al lucrării sale de doctorat. Acestea se regăsesc în colecţia de iatroistorie a Muzeului de Istorie Roman.[15] Lipsa de interes a soției față de cărțile adunate de soțul său, poate și alte considerente personale au dus la risipirea bibliotecii personale alcătuite de dr. M. Burada, rămănând doar amintirea ei și efectele implicării publice ale acestuia.

Similitudinile dintre cei doi medici prezentaţi mai sus pot fi găsite în nivelul de pregătire, perioada în care au activat, preferinţa pentru practicarea medicinei în oraşul de provincie, implicarea culturală, liantul fiind Societatea Culturală Miron Costin. De la sfera vieţii private până la sprijinirea manifestărilor desfăşurate în spaţiul public, activitatea acestor intelectuali ai Romanului a fost concentrată pe valorificarea propriilor energii creatoare.  În acelaşi timp, au căutat căi şi mijloace prin care să  contribuie la extinderea orizontului cultural al concetăţenilor lor, devenind modele pentru  atitudini şi acţiune în provincie, contribuind la consolidarea societății moderne.

Autor:  muzeograf  Iulia Cristina Butnariu

[1] J.-P. Sartre, Plaidoyer pour les intellectuels, ed Gallimard, 1972, p. 12

[2] I Bulei, Românii în secolele XIX – XX.Europenizarea, ed. Litera, Bucureşti, 2011, p. 31

[3] Iulia Butnariu, Din trecutul vieţii medicale romaşcane. Viaţa şi activitatea doctorului Alexandru Vasiliu, în “Carpica”, t. XXXIX, ed. Magic Print, Oneşti, 2010, p. 280 – 297; Iulia Butnariu, Doctorul Mihail Burada. Mărturii documentare din colecţiile Muzeului de Istorie Roman, în “Memoria Antiquitatis”, t. XXVIII, ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ, 2012, p. 355 – 380; xxx, Din istoria oraşului Roman (1392 – 1992), Societatea Culturală “Roman – 600”, Roman, 1992, p. 299 – 355, E. Cozărescu, O. Clocotici, Istoricul Spitalului Municipal „Precista Mare” din Roman până la bicentenar (1998); parţial şi al vieţii medico – farmaceutice romaşcane, S C Ştiinţă şi Tehnică, Roman, 2001, p. 18 – 25

[4] Colecţia de iatroistorie din patrimonial M.I.R. – Fond Epifanie Cozărescu, v. Iulia Butnariu, Relu Butnariu, Donaţia Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, în „Memoria Antiquitatis”, ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ, t. XXVII, 2011, p 505 – 519

[5]   Colecţia de iatroistorie din patrimoniul M.I.R. – Fond Epifanie Cozarescu şi arhiva personală a dr. E. Cozărescu păstrează, între alte mărturii asupra trecutului vieţii medicale din zona Romanului, dosare relative la activitatea doctorului Alexandru Vasiliu, vezi şi R. Butnariu (coord.), O viaţă în slujba semenilor: Doctorul Epifanie Cozărescu, ed. Muşatinia, Roman, 2011, p. 85 – 86

[6]  Dana Vega, Maria Vartolaş, Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” Roman, ed. Muşatinia, Roman, 2005, p. 11,

vezi Actul de donaţie din data de 2 aprilie 1885:

“Domnule Primar,

Considerând că Romanul posedă de mai mulţi ani, mai multe şcoli primare şi secundare publice şi private, care au trebuit să producă măcar cetitori cu dorinţă de a-şi spori cunoştinţele şi a-şi satisface curiozitatea prin lectură.

Am onoarea a oferi în dar Comunei mele natale Roman două sute şasesprezece volume, cărţi legate şi relativ la ştiinţă, litere şi istorie naţională dupre alăturatul inventar, ca un prinos cetăţenesc din singura avere ce am.(….)”

[7] Constantin Esarcu (1836 – 1898) a fost naturalist, medic, pedagog, diplomat și om politic, membru corespondent al Academiei Române

[8] Constantin Esarcu, Discursul pronunţat cu ocazia punerii pietrei fundamentale a palatului Ateneului, 26 octombrie 1886, în vol. Octavian Buda (coord.), „Despre regenerarea şi … degenerarea unei naţiuni (Discursuri inaugurale medicale în vremea lui Carol I, 1872 – 1912)”, Tritonic Publishing, Bucureşti, 2009, p.87

[9] scrisoare din 18/31 martie 1904, dr. Vasiliu către soţia sa, în Colecţia de iatroistorie din patrimoniul M.I.R. – Fond Epifanie Cozărescu; de altfel dr Vasiliu era și un iubitor de călătorii, mergând alături de soția sa, cunoscând și alte metropole europene, dintre care Parisul îi păruse orașul cel mai aglomerat, zgomotos și lipsit de igienă

[10] acestea se regăses, în prezent, în Colecţia de iatroistorie din patrimoniul M.I.R. – Fond Epifanie Cozarescu, vezi şi  Iulia Butnariu, Din trecutul vieţii medicale romaşcane. Viaţa şi activitatea doctorului Alexandru Vasiliu, în “Carpica”, t. XXXIX, ed. Magic Print, Oneşti, 2010, p. 294 – 295

[11] ; Iulia Butnariu, Doctorul Mihail Burada. Mărturii documentare din colecţiile Muzeului de Istorie Roman, în “Memoria Antiquitatis”, t. XXVIII, ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ, 2012, p. 355 – 380

[12] E. Cozărescu, O. Clocotici, op. cit., p. 22

[13] În ziarul local Actualitatea, nr.4 din 2 decembrie 1912, p. 1

[14]  Într-un Dosar cu notiţe şi însemnări ale dr. E. Cozărescu despre Mihail Burada  (în Colecţia de iatroistorie din patrimoniul M.I.R. – Fond Epifanie Cozarescu) se consemna înstrăinarea bibliotecii particulare a dr. Burada

[15]  Iulia Butnariu, Relu Butnariu, Donaţia Societăţii de Istorie a Medicinei şi Farmaciei din Roman, în „Memoria Antiquitatis”, ed. Constantin Matasă, Piatra Neamţ, t. XXVII, 2011, p 511