Imi place ceea ce fac in meseria pe care o practic. Poate ca tocmai de aceea inca de la inceput am incercat sa ma deprind cu tot ceea ce trebuia sa fac pentru ca treaba sa mearga bine. Munca nu este grea daca stii ce ai de facut, dar e migaloasa si impune multa responsabilitate si atentie.
Pentru ca vroiam sa invat sa ma descurc cat mai bine fara sa dau impresia ca am permanenta nevoie de ajutorul altcuiva, am incercat sa muncesc cat de mult era posibil, sa fac tot ceea ce era nevoie si sa nu refuz nimic. In cativa ani insa am simtit ca nu mai rezist fizic. Pur si simplu obosisem si simteam ca aveam din ce in ce mai putin timp pentru mine. Aveam senzatia ca, pe undeva, o parte din viata mi se fura incetul cu incetul. Dar inca nu aveam puterea de a spune NU! NU MAI POT! TREBUIE SA MA OPRESC PUTIN!
Aveam insa senzatia ca sunt luata de fraiera. Ca unii considerau ca trebuie sa muncesc cat mai mult, cat de mult posibil, si ca salariul pe care il luam era prea mare pentru ceea ce munceam. Mi se propuneau sarcini care nu prea aveau legatura cu fisa postului, cu ceea ce trebuia sa fac, cu ceea ce stiam deja sa fac. As fi putut sa invat lcruri noi, simteam ca aveam capacitatea intelectuala sa o fac, dar nu mai aveam nici timp si nici puterea fizica necesara pentru a realiza ce im doream.
Trebuia sa am puterea sa spun NU! Am incercat sa o fac si am si facut-o o data sau de doua ori. Dar eram singura care spusese , in mod justificat, NU! Si refuzul meu a fost interpretat gresit. Am avut senzatia ca, daca s-ar fi vrut, as fi putut sa fiu data afara si sa vina altcineva in locul meu. Stiam ca aceasta miscare era un abuz, dar am facut un pas inapoi. Nu puteam risca sa sufar consecintele. Stiam ca nu as fi fost chiar singura care as fi riscat sa ma impotrivesc unor actiuni nefavorabile indreptate impotriva mea, dar nu stiam ce sanse de reusita as fi avut, caci nu stiam cati si-ar fi spus raspicat parerea alaturi de mine.
Mai am speranta ca vor fi destui aceia care vor sppune NU unor situatii si actiuni nefavorabile si ca unele lucruri se vor putea indrepta. Dar va mai trece destul timp pana atunci...
marți, 21 martie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
***
Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...
-
Invitație la lectură ... pentru elevii din clasele de gimnaziu 📚📖 Recomand o serie de lecturi, care sper să vă capteze atenția și să vă ...
-
Ca oameni suntem înzestrați cu dorința de întrajutorare și cu sentimentul de compasiune pentru semenii noștri aflați în nevoie. Ajutăm necon...
-
Dintotdeauna românul a vrut să aibă ceva a lui și numai a lui: pământul pe care să-l lucreze și din care să-și procure hrana, casă, animal...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu