BENJAMIN DISRAELI
Benjamin Disraeli (născut pe 21 decembrie 1804, Londra , Anglia - decedat pe 19 aprilie 1881, Londra) a fost un britanicom de stat și romancier care a fost de două ori prim-ministru (1868, 1874–1880) și care a oferitPartidul Conservator cu o politică dublă de democrație conservatoare și imperialism .
Tinereţe
Disraeli era de origine italo-evreiască, fiul cel mare și al doilea copil al lui Isaac D'Israeli și al Mariei Basevi. Cel mai important eveniment din copilăria lui Disraeli a fost disputa tatălui său din 1813 cu sinagoga din Bevis Marks, care a dus la decizia din 1817 de a-i boteza pe copiii săi ca creștini. Până în 1858, evreii religioși erau excluși din Parlament; fără decizia tatălui, cariera politică a lui Disraeli nu ar fi putut niciodată să ia forma pe care a luat-o.
Disraeli a fost educat în școli private mici. La vârsta de 17 ani a fost angajat la o firmă de avocați, dar își dorea să devină notabil într-un mod mai senzațional. Primele sale eforturi au fost dezastruoase. În 1824 a speculat nechibzuit cu acțiuni miniere sud-americane și, când a pierdut totul un an mai târziu, a rămas atât de îndatorat încât nu și-a revenit decât mult după vârsta mijlocie . Anterior, îl convinsese pe editor...John Murray, prietenul tatălui său, să lanseze un cotidian, The Representative . A fost un eșec complet. Disraeli, incapabil să-și plătească partea promisă din capital, s-a certat cu Murray și cu alții. Mai mult, în romanul săuVivian Grey (1826–1827), publicată anonim, l-a satirat pe Murray în timp ce povestea eșecului. Disraeli a fost demascat ca autor și a fost criticat pe scară largă.
Disraeli a suferit ceea ce mai târziu avea să fie numită o cădere nervoasă și a făcut puțin în următorii patru ani. A scris un alt roman extravagant , Tânărul Duce (1831), iar în 1830 a început o călătorie de 16 luni în țările mediteraneene și în Orientul Mijlociu . Aceste călătorii nu numai că i-au furnizat material pentru descrieri orientale pe care le-a folosit în romanele ulterioare, dar i-au influențat și atitudinea în relațiile externe cu India, Egiptul și Turcia în anii 1870.
Înapoi în Anglia, a fost activ în viața socială și literară londoneză, unde ținutele sale elegante, înfumurarea și afectarea, precum și aspectul exotic și atrăgător l-au transformat într-o figură remarcabilă, chiar dacă nu întotdeauna populară. A fost invitat la petreceri la modă și a întâlnit majoritatea vedetelor vremii. Romanul săuContarini Fleming (1832) are un interes autobiografic considerabil, ca multe dintre romanele sale, precum și ecouri ale gândirii sale politice.
Începuturi politice
Până în 1831, Disraeli se hotărâse să intre în politică și căutase un loc în Buckinghamshire , lângă Wycombe, unde se stabilise familia sa. Ca radical independent, a candidat și a pierdut alegerile în High Wycombe de două ori în 1832 și o dată în 1835. Realizând că trebuie să se alăture unuia dintre partidele politice, a făcut o interpretare oarecum excentrică a...Conservativismul , căruia i se potriveau unele trăsături ale radicalismului său. În 1835, a candidat fără succes la Taunton, în calitate de candidat oficial conservator . Comportamentul său extravagant, datoriile mari și legătura deschisă cu Henrietta, soția lui Sir Francis Sykes ( prototipul eroinei din romanul său Henrietta Temple [1837]), i-au conferit o reputație dubioasă. În 1837, însă, a candidat cu succes la Maidstone, în Kent, în calitate de candidat conservator. Primul său discurs în Camera Comunelor a fost un eșec. Metafore elaborate , manierisme afectate și ținute elegante au dus la înăbușirea sa prin strigăte. Dar nu a fost redus la tăcere. A concluzionat, sfidător și profetic: „Mă voi așeza acum, dar va veni momentul când mă veți auzi”.
Nu după mult timp, Disraeli a devenit un orator care a atras atenția. Și-a consolidat poziția socială căsătorindu-se în 1839 cu Mary Ann Lewis, văduva lui Wyndham Lewis , care deținea o proprietate pe viață într-o casă din Londra și un venit de 4.000 de lire sterline pe an. Ea i-a fost profund devotată lui Disraeli și, când el o tachina în companie spunând că se căsătorise pentru bunurile ei lumești, ea spunea: „Dizzy s-a căsătorit cu mine pentru banii mei, dar dacă ar avea din nou șansa, s-ar căsători cu mine din dragoste”. Soțul ei a fost de acord.
Încălcare cu Peel
Liderul conservator,Sir Robert Peel l-a încurajat pe Disraeli, dar, când în 1841 conservatorii au câștigat alegerile și Peel a devenit prim-ministru, Disraeli nu a primit o funcție în cabinet. A fost umilit de respingere, iar atitudinea sa față de Peel și stilul său de conservatorism a devenit din ce în ce mai critică. Un grup de tineri conservatori, porecliți...Tânăra Anglie , condusă de George Smythe (mai târziu Lord Stangford), s-a inspirat de la Disraeli, iar acesta i-a fost de folos, în special în romanul săuConingsby sau Noua Generație (1844), în care eroul este inspirat de Smythe, iar conservatorismul rece, pragmatic , monoton, de clasă mijlocie, reprezentat de Peel, este pus în contrast cu atitudinea romantică , aristocratică, nostalgică și escapistăa Tânărei Anglii
În 1845, când foametea irlandeză și argumentele dintre...Richard Cobden l-a convins pe Peel să abroge taxele de protecție asupra cerealelor importate din străinătate, cunoscute sub numele de Legile Grânelor, iar Disraeli și-a găsit problema. Tânăra Anglie se putea uni împotriva lui Peel nu doar propriii membri, ci și marea masă a boierilor de la țară care formau coloana vertebrală a Partidului Conservator. În calitate de locotenent alLordul George Bentinck , liderul nominal al rebelilor, Disraeli a consolidat opoziția față de Peel într-o serie de discursuri strălucite. Invectivele sale au amărât puternic bătălia și au creat un resentiment de durată în rândul adepților lui Peel. Deși Disraeli și colegii săi protecționiști nu au putut opri abrogarea...Legile cerealelor, deoarece whigii au susținut și ei proiectul de lege, rebelii l-au plasat pe Peel în minoritate într-o altă chestiune și l-au forțat să demisioneze în 1846.
Lider conservator
Loialitatea majorității foștilor miniștri conservatori față de Peel și moartea lui Bentinck l-au făcut pe Disraeli, incontestabil, liderul opoziției în Camera Comunelor . Disraeli și-a petrecut următorii ani încercând să-și extragă partidul din ceea ce ajunsese să recunoască drept „cauza fără speranță” a protecției. Deși politica lui Disraeli a fost sensibilă, ea a stârnit neîncredere în rândul adepților săi, la fel ca și mândria și insistența sa asupra strămoșilor săi evrei. Partidul nu se putea, însă, lipsi de talentele sale. Alegerea sa în Parlament ca membru de Buckinghamshire în 1847 și achiziționarea conacului Hughenden, lângă High Wycombe , în 1848, i-au consolidat puterea socială și politică. Finanțele sale, însă, au rămas precare.
Când guvernul Whig a căzut în 1852 șiContele de Derby , liderul Partidului Conservator , a format un guvern minoritar de scurtă durată. Disraeli a fost cancelarul Trezoreriei, în ciuda protestului său că nu știa nimic despre finanțe. Bugetul său a dărâmat guvernul în 1852, deși Disraeli cu greu putea fi învinovățit. Majoritatea liber-schimbătoare din Camera Comunelor era hotărâtă să respingă măsurile care ușurau agricultura, chiar dacă metoda aleasă nu implica protecție, totuși Disraeli a trebuit să prezinte câteva astfel de propuneri pentru a -și îmbuna adepții. Din nou, până în 1858, conservatorii au fost în opoziție. Apoi, Derby a format din nou un guvern minoritar cu Disraeli ca cancelar al Trezoreriei. Disraeli simțise de ceva vreme că nu exista niciun motiv pentru a permite ca reforma parlamentară să fie un monopol Whig, așa că a introdus un proiect de lege de reformă moderat în 1859. Proiectul de lege, însă, părea prea evident conceput pentru a-și ajuta partidul și, prin urmare, a fost respins; conservatorii au fost din nou în destituire și au rămas așa timp de șase ani.
În 1865, când liderul Whig-LiberalLord Russell a propus un proiect de lege de reformă moderată, o combinație de opoziție conservatoare și o revoltă împotriva lui Russell i-au răsturnat guvernul. Derby a format al treilea său guvern minoritar, cu Disraeli în funcția de cancelar al Trezoreriei. Deși inițiativa pentru un nou partid conservatorproiectul de lege privind reforma a venit de laRegina Victoria și Lordul Derby, Disraeli l-au introdus în Camera Comunelor și au condus lupta pentru el cu un entuziasm de neegalat și cu o măiestrie a tacticilor parlamentare. El considera că proiectul de lege ar trebui să fie unul amplu, cu anumite garanții, și era hotărât ca acesta să fie adoptat de un guvern conservator.Liberalii , însă, aveau majoritate, iar el a trebuit să le accepte amendamentele , care au eliminat aproape toate garanțiile. Proiectul de lege care a fost adoptat a dublat electoratul existent și a fost mai democratic decât prevăzuseră majoritatea conservatorilor . Derby l-a numit „un salt în întuneric”, dar Disraeli putea susține pe bună dreptate că proiectul de lege a contribuit mult la „realizarea visului vieții mele și la restabilirea conservativismului ca fundament național”.
În 1868, când Derby s-a retras din politică, Disraeli a devenit prim-ministru . „Da”, a spus el ca răspuns la felicitările unui prieten, „am urcat până în vârful unui stâlp unsuros”. Guvernul a fost doar unul interimar, deoarece alegerile generale așteptau doar completarea unui nou registru electoral, iar mai târziu, în 1868, liberalii au câștigat. Disraeli a creat un precedent demisionând înainte de întrunirea Parlamentului.
În perioada următoare de 12 ani, politica s-a schimbat de la o colecție haotică de grupuri nedefinite și schimbătoare, care fusese comună încă de la începutul carierei lui Disraeli. Acum, vechea politică definită de personalități s-a transformat într-o apariție a două partide cu politici coerente . Liderii partidului, Disraeli șiWilliam E. Gladstone erau dușmani implacabili și au polarizat partidele.
La început, Disraeli a jucat un rol relativ pașnic. A încercat să creeze o nouă imagine pentru Partidul Conservator, spera că va convinge noul electorat. Aparenta sa apatie i-a tulburat pe adepții săi, iar romanul său...Lothair (3 vol., 1870), o comedie politică, li s-a părut unora dintre ei lipsită de demnitate.
Din 1872 însă, Disraeli a condus partidul cu o mână fermă. El a diferențiat puternic politica conservatoare de cea liberală în mai multe aspecte: a apărat monarhia, Camera Lorzilor și biserica împotriva a ceea ce considera a fi amenințarea politicii liberale radicale; a propus o politică de consolidare a imperiului, cu accent special pe India; s-a concentrat asupra reformei sociale; a enunțat o politică externă puternică , în special împotriva Rusiei.
În 1872, soția lui Disraeli a murit de cancer după multe luni de boală. Moartea ei i-a adus pierderi materiale: casa ei din Londra și averea au trecut la verișori. La vârsta de 68 de ani, sănătatea sa nu era bună, dar s-a îndreptat implacabil către lupta politică. A început o prietenie romantică cu două surori, Lady Bradford și Lady Chesterfield, cu care a corespondat pe teme politice și despre sentimentele sale personale până la moarte.
Soarta sa politică s-a schimbat când guvernul lui Gladstone a fost înfrânt în 1873. Când Gladstone a demisionat, Disraeli a refuzat să preia funcția, susținând că erau prea multe probleme neterminate pentru a dizolva Parlamentul și că un guvern minoritar nu ar putea decât să dăuneze perspectivelor partidului său. Gladstone s-a întors cu reticență în funcție, dar în decurs de un an a dizolvat el însuși Parlamentul. Disraeli lucrase la organizarea partidului și la mecanismul electoral, iar conservatorii au obținut o victorie răsunătoare în 1874.
A doua administrație
Disraeli a ajuns la putere prea târziu. A îmbătrânit rapid în timpul celui de-al doilea său mandat. Dar a format un cabinet puternic și a profitat de prietenia reginei, o conservatoare politică care nu o agrea pe Gladstone. Disraeli a tratat-o ca pe o ființă umană , în timp ce Gladstone a tratat-o ca pe o instituție politică.
În ceea ce privește reforma socială, Disraeli a reușit în sfârșit să demonstreze că democrația conservatoare era mai mult decât un slogan.Legea privind îmbunătățirea locuințelor meșteșugarilor și muncitorilor a făcut posibilă eliminarea eficientă a mahalalelor.Legea sănătății publice din 1875 a codificat legea complicată pe această temă. La fel de importante au fost o serie de legi ilustrate privind fabricile (1874, 1878) care preveneau exploatarea forței de muncă și două legi privind sindicatele care au clarificat poziția juridică a acestor organisme.
Politicile imperiale și externe ale lui Disraeli erau și mai vizibile. Primul său mare succes a fost achiziționarea de acțiuni la Canalul Suez. Extravagantul și risipitor khedivIsmāʾīl Pașa din Egipt deținea puțin mai puțin de jumătate dinAcțiunile Companiei Canalului Suez și era nerăbdător să le vândă. Un jurnalist englez a descoperit acest fapt și a informat Ministerul de Externe. Disraeli a încălcat recomandarea acesteia împotriva achiziției și a cumpărat acțiunile folosind fonduri furnizate de familia Rothschild până când Parlamentul a putut confirma înțelegerea. Acordul a fost văzut ca un triumf notabil pentru prestigiul imperial . La începutul anului 1876, Disraeli a introdus un proiect de lege care îi conferea reginei Victoria titlul de împărăteasă aIndia . A existat multă opoziție, iar Disraeli ar fi amânat-o cu bucurie, dar regina a insistat. O vreme, sănătatea sa precară făcuse conducerea Camerei Comunelor dificilă, așa că a acceptat un titlu nobiliar, preluând titlurile de conte de Beaconsfield și viconte Hughenden de Hughenden și a devenit lider în Camera Lorzilor.
Politica externă l-a ocupat în mare parte până în 1878.Conflictul ruso-turc zăcuse latent încă din Războiul Crimeii din anii 1850, dar supușii creștini ai Imperiului Otoman s-au revoltat împotriva unei guvernări intolerabile. Rusia a declarat război Turciei în 1877 și a ajuns la porțile Constantinopolului la începutul anului 1878. Marea Britanie se temea pentru siguranța rutei către India, dar Disraeli a considerat corect că o demonstrație de forță ar fi suficientă pentru a pune capăt conflictului forțelor rusești epuizate. Panslavismul puternicTratatul de la Stefano impus Turciei de către Rusia trebuia supus unei comisii europeneCongresul de la Berlin din 1878. Beaconsfield a participat și a obținut toate concesiile pe care le-a dorit. S-a întors la Londra triumfător, declarând că a readus „pacea cu onoare”.
În acest punct culminant al carierei sale, regina i-a oferit un ducat, pe care l-a refuzat, și Ordinul Jartierei, pe care l-a acceptat. Ulterior, soarta sa a scăzut din cauza dezastrelor din Afganistan, a masacrării forțelor din Africa de Sud , a dificultăților agricole și a unei prăbușiri industriale. Conservatorii au fost învinși categoric la alegerile generale din 1880. Beaconsfield și-a păstrat conducerea partidului și a terminat...Endymion (3 vol., 1880), un roman politic nostalgic și plin de viață, care prezintă începutul carierei sale. Sănătatea sa s-a deteriorat rapid și, la câteva zile după înmormântarea sa în cavoul familiei de la Hughenden, regina Victoria a venit să depună o coroană de flori pe mormântul prim-ministrului ei favorit.
