$$$

 ASASINATELE LEGIONARE

În toamna lui 1940, în birourile Ministerului de Interne, proaspăt ocupat de Cămășile Verzi, se pregăteau listele răzbunării, cu o meticulozitate care făcea din violență un act administrativ. Așa se ajunge în noaptea de 26 noiembrie, când Fortul Jilava devine scena unui masacru. Legionarii intră în celule ca într-un ritual: arme scurte, ordine scurte, vieți curmate pe un ton de cântec. Bucureștiul se trezește în dimineața următoare cu sângele istoriei pe trepte, iar valul se rostogolește până la Sinaia, unde Nicolae Iorga este smuls din liniștea lui și ucis la marginea drumului. În 1940, România pierdea ce avea mai de preț: pământul și oamenii.

În toamna lui 1940, România nu se mai avea nici măcar pe sine: mai bine de jumătate din teritoriu a fost cedat, fără luptă, Uniunii Sovietice și Ungariei horthyste. Războiul – cu toate nenorocirile cu care venea la pachet –, dar și criza internă generată de dictatura carlistă au determinat o schimbare la 180 de grade. După ce Basarabia fusese pierdută în iunie 1940, la final de august, era pierdută mare parte din Ardeal – a fost picătura care a umplut paharul. Carol al II-lea a abdicat pentru a doua oară de la tronul României, și-a luat de mână iubita, pe Elena Lupescu, cea care avea să îi devină soție în 1947, și a fugit din țară. Astfel, cum bine spune o zicală românească, milităria a fost coborâtă din pod: generalul Ion Antonescu devine prim-ministru cu puteri depline, iar Horia Sima, liderul Mișcării Legionare, ajunge vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. România rămânea încă monarhie, însă cu Mihai I, un rege de jure care, în momentul 1940, nu avea sprijin politic așa cum avea Antonescu.

Chiar dacă oficial, din 14 septembrie 1940, se instaurase Statul Național-Legionar, relația dintre Ion Antonescu și Horia Sima nu era lapte și miere, fiecare îmbrățișând o anumită latură a fascismului sau creând chiar una proprie. În capul listei schimbărilor pe care legionarii și le doreau de pe vremea lui Corneliu Zelea Codreanu se afla eliminarea tuturor acelora care se împotriveau lor sau care nu aderau la doctrina extremistă – simplu, dacă nu ești cu mine, ești împotriva mea. Această listă a fost întreținută constant și de setea de răzbunare pe care legionarii o manifestau – un cerc vicios pornit încă din 1933, când Consiliul de Miniștri, în frunte cu premierul I.G. Duca, a interzis activitatea Gărzii de Fier, acțiune urmată de asasinarea demnitarului și continuată cu arestarea și omorârea mai multor legionari, culminând cu asasinarea lui Zelea Codreanu în 1938.

Așadar, legionarii doreau să răzbune, în primul rând, moartea Căpitanului. Într-o scrisoare adresată lui Ion Antonescu, din 28 octombrie 1940, Horia Sima spunea: „În România legionară nu există loc pentru niciun alt partid, pentru nicio altă grupare. Cine îndrăznește trebuie să fie sancționat. Pentru că acest lucru este un atribut fundamental al statelor totalitare. La noi constatăm exact contrariul. Nu numai că partidele vechi, asasine ale tineretului, odioase în fața opiniei publice și răspunzătoare de dezastrul actual al țării, nu sînt puse la index, dar sunt încurajate (...) Constatările mele sînt următoarele: un mare asalt al lumii vechi, al plutocrației și al iudeo-masoneriei“.

Internele, pe mâna legionarilor

Un lucru care i-a definit pe legionari a fost acela de a fi oameni ai faptelor (violente). Nici nu se uscase bine cerneala semnăturilor pentru funcțiile oficiale, că imediat, pe 23 septembrie, a fost creată Comisia specială de anchetă criminală, care avea drept scop cercetarea și anchetarea crimelor împotriva lor din perioada dictaturii carliste. Listele erau prezentate de către Constantin Orășanu, secretarul general al Prefecturii de poliție, subsecretarului de stat din Ministerul de Interne, Alexandru Rioșanu, omul de încredere al lui Ion Antonescu, care hotăra cine să fie arestat.

La 11 octombrie 1940, comisia a emis un număr de 33 de mandate de arestare, cu generalii Gavrilă Marinescu, Ioan Bengliu și Gheorghe Argeșanu în capul listei. Vânătoarea se desfășura și pe plan extern, oficialii legionari cerând extrădarea mai multor politicieni, precum Ernest Urdăreanu (sau Urdărianu, din 1937 Mareșal al Palatului Regal, parte din Camarila regală) din Spania, sau inspectorul de poliţie Vasile Parisianu din Iugoslavia. Conform declarației lui Eugen Bănescu, consilier la Înalta Curte de Casație, inițial, detenția era destinată pentru Penitenciarul Văcărești, însă Ştefan Zăvoianu, prefectul legionar al Poliţiei Capitalei – una dintre figurile centrale ale asasinatelor de la finalul lui 1940 –, i-a redirecționat către Închisoarea Militară Jilava, acolo paza fiind dublată de legionari. Într-o lună, Jilava avea să fie plină de demnitari cu prestigiu, ofițeri, magistrați, jandarmi.

Comisia specială nu a fost singura instituție-unealtă care avea să servească campaniei de răzbunare a legionarilor. Imediat după venirea la putere, când au primit controlul asupra Ministerului de Interne, a fost înființată Poliția legionară, formată din oameni care nu avuseseră niciodată o legătură cu poliția, descriși de către procurorul militar care a întocmit rechizitoriul procesului din 1941 drept „elemente fără nicio pregătire de specialitate, fără cultură, fără suflet, desmoşteniţii soartei, culeşi din pulbere de drum. (...) Aceşti poliţişti improvizaţi au luat toate atribuţiunile din mâna vechilor poliţişti de carieră, le-au interzis acestora iniţiativa şi directivele. Nou veniții în Prefectura Poliţiei Capitalei şi-au asumat cu ştiinţa şi voinţa lui Ştefan Zăvoianu, puteri nemărginite, între care principala era arestarea fără formă legală a ori şi cui şi mai ales, a foştilor demnitari ai Statului, a foştilor funcţionari superiori şi a persoanelor care au fost victimele evenimentelor din luna Noemvrie anul trecut“. Portretul acestei noi instituții independente îl face clar și concis istoricul Florin Müller în cartea „Statul Național-Legionar“ (Editura Corint): „Poliția legionară copia sistemul polițiilor de partid din Germania nazistă – SA (Sturmabteilung – Batalioane de asalt) și SS (Schutzstaffel – Eșalonul de protecție) – și Italia fascistă (Miliția voluntară). Aceste poliții de partid efectuaseră cele mai violente acțiuni de radicalizare totalitară a statului, mai ales în anii de consolidare a regimurilor fasciste“.

Revolvere și topoare

Ura, violența, sadismul și setea de răzbunare au atins apogeul în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940. La lăsarea întunericului, un grup de legionari (după mărturia unuia dintre soldații santinelă, ar fi fost în jur de 20), înarmați cu revolvere Mauser (specifice Gărzii de Fier), dar și cu topoare și cu târnăcoape (avem să deducem acest aspect din raportul medico-legal al victimelor), a plecat de la Prefectura Poliției Capitalei pentru a ajunge la Jilava la ora 21.00, în timp util pentru schimbul de gardă. Odată instalat, grupului i s-a comunicat că este însărcinat cu omorârea deținuților, după cum avea să mărturisească Gheorghe Crețu, unul dintre asasinii care, în 1941, avea să fie condamnat la moarte: „Aproximativ pe la orele 23,45, d-1 Comandant Grozea D-tru ne-a comunicat că trebue răzbunat Căpitanul, Nicadorii şi Decemvirii înainte de a fi înhumaţi definitiv, prin executarea celor 65 deţinuţi. Executarea trebuia să aibe loc în acea noapte, dat fiind faptul că d-1 Rioşianu ordonase ca începând din ziua de 27 Noemvrie paza deţinuţilor politici să se facă de către organele de pază militară, când noi nu am mai fi avut ocazia să-i executăm. Ceea ce a grăbit această executare a fost revolta noastră faţă de procedeele d-lui Bănescu, preşedintele comisiei speciale de anchetă, care pusese în libertate deţinuţi care aveau la activul lor asasinate asupra legionarilor. S'a stabilit ca execuţia să aibe loc după schimbarea posturilor militare şi trecerea rondului, adică după ora 24. Am fost repartizaţi pe celule, comunicându-ni-se fiecăruia în carte celula unde trebue să executăm, de d-1 comandant Grozea. S'a stabilit ca execuţia să înceapă la semnalul: un foc de revolver. În prealabil eu am scos lacătele dela toate celulele, punându-le jos lângă uşe pentru a facilita intrarea în celule. Eu am fost repartizat la celula Nr. 18. La ora 0,30 s'a auzit semnalul. Am deschis uşa celulei, am comandat drepţi, după care am tras, executând prin împuşcare pe toţi 14 deţinuţi cari se găseau înăuntru (...) Menţionez că în momentul când am intrat în celulă, deţinuţii erau treji şi priveau spre uşe de unde am înţeles că din cauza forfotelii, ei au presimţit ce-i aşteaptă. Execuţia a durat aproximativ 10 minute, după care ne-am strâns în faţa corpului de gardă legionar, apoi în corpore am mers şi ne-am închinat sfintelor oseminte ale Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor, cari tocmai atunci fuseseră deshumate“.

Cei 64 de deținuți politic din cele 19 celule ale fortului Jilava au fost omorâți cu bestialitate. Din raportul medico-legal al doctorului care s-a deplasat la închisoare pentru constatarea deceselor, aflăm cum au murit cei despre care legionarii considerau că le-au greșit cu vorba sau cu fapta. Dintre foștii înalți demnitari, avem: Mihail Moruzov (fost director la Serviciul Secret de Informații): opt răni prin împușcare pe gât, față, abdomen și umăr, Victor Iamandi (fost ministru al Justiției): 21 de răni, împușcare în cap, piept și coapse, Gheorghe Argeșanu (fost prim-ministru): 7 răni prin împușcare în cap, obraz, piept, Gavrilă Marinescu (fost prefect al Poliției Capitalei și fost ministru al Ordinii Publice): 10 răni prin împușcare. Constatarea medicului cuprinde și detalii care relevă caracterul sadic al legionarilor, majoritatea victimelor prezentau la nivelul capului răni grave, realizate cu obiecte masive, ascuțite, de exemplu: „Otto Reiner, prezentând 7 răni, împuşcare pe piept, abdomen şi membre, 2 răni tăiate profund ale capului şi feţei, despicând masivul osos aproape în întregime. Horvat Victor, prezentând 5 răni, împuşcare pe piept, abdomen şi coapsa dreaptă, 2 răni tăiate profund, una la cap, despicând craniul şi cealaltă pe umărul drept. Iordache Ion, prezentând 8 răni, împuşcare pe spate şi membrele inferioare, 2 răni tăiate ale capului profund, despicând masivul osos“.

Din rechizitoriu aflăm că „După ce au terminat, s'au dus cu toţii la Corpul de Gardă, au cântat cântece legionare, după aceea s'au încolonat mergând la mormântul lui Corneliu Codreanu şi în urmă s'au risipit, plecând la Prefectură cu o maşină mică numai Romulus Opriş, Grimalschi, Creţu Gheorghe şi Marcu Octavian“. Aceștia din urmă au continuat actele de violență în cadrul sediului Prefecturii Poliției Capitalei, în beciul căreia se aflau arestați cinci comisari de poliție. Trei dintre aceștia (comisarii Ralet, Suciu și Voinescu) au fost omorâți pe loc. Ceilalți doi comisari, Dumitrescu și Davidescu, au fost duși în zorii zilei de 27 noiembrie în pădurea Balota, unde au fost împușcați – primul însă scăpând cu viață, doar cu intestinele perforate.

Foști prim-miniștri, prizonieri la Prefectură

Cruciada legionară continua și în Capitală, în paralel cu restul asasinărilor. Conform mărturiilor de la dosar, însemnărilor ulterioare, dar și rechizitoriului din 1941, un alt grup de mari demnitari ai României au fost ținta răzbunării: „În dimineaţa zilei de 27 Noemvrie 1940, chestorul Ilie Stângă formează echipe de comisari legionari, în executarea ordinului primit dela Zăvoianu, cărora le dă dispoziţii să ridice pe oamenii politiei dela domiciliile lor şi să-i aducă la Prefectura Poliţiei. Echipele, în executarea acestui ordin, au ridicat cu forţa şi înarmaţi, mai mulţi demnitari, printre cari: Gh. Tătărăscu, Const. Argetoianu. M. Ghelmegeanu, General Ilasievici, General Dr. Marinescu şi Colonel Marinescu, cari, în aceeaşi zi, au fost liberaţi dela Prefectură de d-1 Subsecretar de Stat Rioşanu“.

Cea mai detaliată mărturie a acelor momente o găsim în „Însemnările zilnice“ ale lui Constantin Argetoianu, precum și în mărturia sa pentru proces (fost prim-ministru, șef al mai multor ministere și fost președinte al Senatului): „Era cam 8/2 dimineaţa, poate 9, scriam liniştit la biroul meu cu lampa aprinsă, căci era o zi întunecoasă. Deodată – uşile camerii mele de lucru erau deschise – văd năvălind în hall pe secretarul meu August Filip extrem de excitat, perorând şi gesticulând şi însoţit de doi inşi necunoscuţi... «am găsit pe d-lor la poartă şi vor cu tot preţul să vă vorbească». Filip vorbea repede şi cu emoţie ea şi cum ar fi fost în faţa unui mare pericol... Erau doi tineri îmbrăcaţi sumar, dar fără bluză verde, din care unul şchiopăta şi părea să fie mai mult asistentul celuilalt. Cel care nu şchiopăta s'a prezentat drept comisarul Maleasian“. După mai multe schimburi de replici, neaflând motivul pentru care cei doi voiau cu tot dinadinsul, fără mandat, să îl preia la poliție pe politician, Argetoianu a fost nevoit să se urce în mașina celor doi.

Între timp, soția lui Argetoianu a aflat prin telefon de la Rioșanu de masacrul de la Jilava – prea târziu. „La Poliţie, platforma cea nouă era plină de automobile, iar când am pătruns pe uşa care dă pe platformă, am intrat în plină revoluţie. Intrarea, scara, culoarele, mişunau de legionari; un freamăt de tropote, de voci înăbuşite din care eşiau din când în când ţipete de protestare, câte o interpelare, câte un protest... Cei care ne aduseseră ne-au croit drum prin mulţime, spre uşa unui birou, şi m'au despărţit de Filip şi Alimănescu, cu toate opunerile lor. Uşa biroului era încă închisă. A venit un domn şi m'a întrebat cum mă chiamă. «Argetoianu», am răspuns eu. «Ce profesie?» a continuat domnul. «Niciuna», iar la această replică, domnul amabil, care se făcuse că nu ştie cine sunt, a lăsat să cadă: «încă un tâlhar care intrighiază împotriva noastră». Uşa în faţa căreia mă aflam neputând fi deschisă, am fost dus în alt birou, încăpător, în care, la 2 mese stăteau faţă în faţă doi chestori (legionari), iar pe o canapea şi pe scaun, în şir, Gigurtu (n.r. – Ion Gigurtu, fost prim-ministru), Generalul Ilasievici, Ghelmegeanu, Dr. Marinescu (fostul ministru al Sănătăţii) şi fratele său Colonelul Victor Marinescu. Am fost poftit să stau şi eu. Uşa salonului era închisă cu cheia, şi de câte ori bătea cineva la uşă, unul din chestori se ducea, deschidea şi parlamenta cu cel de afară, apoi încuia uşa la loc. După câteva minute a fost adus şi d-1 Tătărăscu (n.r. – fost prim-ministru și ministru al Afacerilor Străine). A vrut să ne vorbească, dar unul din chestori l-a rugat să nu comunice cu noi, iar pe noi, să păstrăm o discretă tăcere... până vine d-1 Prefect“.

După mai mult timp de așteptare, au fost mutați în altă cameră, cu intenția de a se întâlni cu prefectul Zăvoianu – în loc, au dat peste Horia Sima: „Conducătorul Mişcării Legionare ni s'a înfăţişat într'o stare de extremă tensiune nervoasă. Palid, alb aproape ca hârtia, îi tremurau buzele, şi vorbele îi ieşiau pripite, ca gloanţele dintr'un revolver. Cum a văzut pe Gigurtu şi pe Hasievici le-a spus: «Dar Dv. ce căutaţi aci, duceţi-vă acasă»... Gigurtu şi Hasievici au plecat îndată. Lăsând apoi pe fraţii Marinescu la o parte, Sima ne-a luat pe Tătărăscu, pe Ghelmegeanu şi pe mine într'un colţ şi ne-a spus să părăsim imediat ţara, «pentru câtva timp»“. Întâlnirea cu Sima a fost întreruptă, iar politicienii au fost preluați de Rioșanu care i-a dus la Ministerul de Interne, unde au fost ținuți până pe 2 decembrie. În finalul declarației sale, Argetoianu adaugă că „În noaptea de Miercuri, 27 spre Joi 28 Noemvrie, la orele 4 dimineaţa, cele două camere în care ne aflam au fost atacate de mai mulţi legionari. Eram cu toţi desarmaţi, pe când legionarii cari ne atacau şi ne ameninţau prin uşi erau înarmaţi cu revolvere. D-1 Comisar Clonţa, care se afla cu noi, şi care a putut crăpa la un moment dat una din uşi, a recunoscut pe legionarii: Şocariciu şi Găină, precum şi pe Stoia, ataşat la Cabinetul Ministrului Petrovicescu şi care-şi introdusese camarazii în Minister. Din fericire pentru noi, uşile masive de stejar au rezistat asalturilor până a venit ajutorul solicitat telefonic dela Comandamentul Militar“.

NICOLAE IORGA, sfârșit de Istorie

Crimele legionarilor din 26-27 noiembrie 1940 nu au rămas în istorie (pe nedrept) nici pentru numărul de oameni omorâți, pentru brutalitatea folosită, ci pentru moartea celui care s-a îngrijit de istoria românilor și a fost martor al destinului scurt, de 22 de ani, al României Mari: Nicolae Iorga.

Pentru români, 1940 a fost în întregime un an negru, nici măcar natura nu a fost de partea noastră: o serie de cutremure au afectat sudul țării în noiembrie, înregistrându-se pierderi mari de vieți omenești, dar și pagube materiale enorme. Din această cauză, mulți oameni au fost nevoiți să se mute, casele lor fiind avariate sau chiar distruse în urma calamității. A fost și cazul lui Nicolae Iorga. Istoricul, bătrân și afectat nu doar de situația țării, ci și de poziția sa – odată cu venirea legionarilor la putere se declanșase împotriva sa o adevărată campanie de linșaj. Pe 1 octombrie nota în jurnal: „Pensionarea mea. O aflu din ziare“. Guvernul legionar aprobase un decret prin care se cerea pensionarea profesorilor universitari la 60 de ani, fără distincţie. Intelectualii fostului regim mor pe capete – se sinucid sau sunt omorâți de legionari. Presiunea asupra lor este imensă. Pe 20 octombrie, legionarii trimit un control la institut pentru a verifica inventarul cărților, fiind cunoscut faptul că Iorga lucra la „Istoriologia umană“, ultima sa operă, și trimitea zilnic liste de cărți pe care le dorea spre studiu, la Văleni.

După cutremur, este nevoit să se mute la Sinaia, lăsând în urmă un București dominat de anarhia tinerilor. „Aflu că studenţii de la Artele Frumoase cer să se înlăture cărţile Institutului de Istorie Universală pentru a-şi pune acolo dormitorul. «Noi sîntem Statul»“. Chiar și la Sinaia, „Noaptea trec mari automobile cîntînd «cîntece legionare»“. Nicolae Iorga scria în jurnalul său doar seara. Nota evenimente și sentimente, date și oameni, tot ceea ce reținuse de peste zi. „26 novembre. Ieri s-a decretat săptămîna de doliu pentru reîngroparea lui Corneliu Codreanu, a «nicadorilor» şi «decemvirilor». Antonescu revine declarînd că a căpătat «încrederea Germaniei»“. Acesta este ultimul înscris din jurnalul său.

În seara zilei de 27 noiembrie, în jurul orei 17.30, Nicolae Iorga era în biroul său, scria, și își aștepta ceaiul. Conform mărturiei soției sale, Ecaterina, șase-șapte legionari au pătruns în casă și i-au spus că bătrânul politician trebuie să vină cu ei la București. Cu toate că le-a spus că soțul ei este bolnav, aceștia au insistat, devenind nerăbdători. „D-na Ecaterina Iorga a rămas jos, în camera sa, – iar peste puţin timp, Nicolae Iorga s'a coborît îmbrăcat şi s'a îndreptat spre cuier pentru a-şi lua paltonul. După aceea, a intenţionat să intre în camera de baie, însă nu a fost lăsat de legionarii cari l-au încadrat tot timpul. La stăruinţa soţiei sale, şi-a pus căciula, şi-a îmbrăcat galoşii şi şi-a luat bastonul şi apoi, a părăsit locuinţa, bruscat de cei cari îl încadrau şi cari l-au condus până la o maşină ce aştepta, în vale, la o distanţă oarecare de vilă. D-lor, nici în aceste clipe de vădit pericol, profesorul nu a încetat de a-şi considera opera mai presus de vieaţă şi aşa se explică de ce în momentul despărţirii de soţie, – a rugat-o să aibă grijă de notele sale privitoare la «Istoria Universală» la care lucrase până în ultima clipă li

$$$

 CARTEA SOYGA

Cei mai multi dintre pasionatii de mistere au auzit de Manuscrisul Voynich, dar foarte putini cunosc misterele Cartii lui Soyga. Se bazeaza pe scrierile din secolul al XVI-le ale Dr. John Dee si Edward Kelley, cei care au sustinut ca informatiile lor, inclusiv limba enohiana relevata, au fost primite de acestia direct de la diversi ingeri.cartea soyga, un manuscris enigmatic

Scrierile lui Dee cuprind scrierea (angelica) enohiana precum si tabelele de corespondenta care o insotesc. Dee si Kelley au crezut ca viziunile lor le-au oferit acces la secretele continute in cartea apocrifa a lui Enoh.

Initial, cartea s-a crezut a fi pierduta pentru totdeauna, dar in 1994, in biblioteca secreta a francmasonului Elias Ashmole, care a trait in secolul al XVII-lea, a fost descoperita o copie a cartii misterioase. Aceasta copie a fost scrisa in limba latina, ceea ce a facut-o usor de tradus. Informatiile pretioase sunt impartite pe capitole, din care putem extrage cele dedicate astronomiei, magiei, ocultismului sau chiar alchimiei,

Se crede ca misterioasa carte a lui Soyga este o prezentare generala a credintelor din perioada renascentista, la care se adauga numeroase informatii care par si in ziua de astazi contradictorii si bizare. Cele mai multe dintre acestea i-au fost oferite lui Dee de ingeri. Comunicarea cu fiintele divine s-a produs prin intermediul cristalelor. Dee a pastrat inregistrari meticuloase scrise despre tot ceea ce s-ar fi intamplat. Kelly ar fi privit adanc intr-un glob negru (“shewstone”) de cristal si descria cu voce tare ceea ce ar fi vazut.

Se crede ca misterioasa carte a lui Soyga este o prezentare generala a credintelor din perioada renascentista, la care se adauga numeroase informatii care par si in ziua de astazi contradictorii si bizare. Cele mai multe dintre acestea i-au fost oferite lui Dee de ingeri. Comunicarea cu fiintele divine s-a produs prin intermediul cristalelor. Dee a pastrat inregistrari meticuloase scrise despre tot ceea ce s-ar fi intamplat. Kelly ar fi privit adanc intr-un glob negru (“shewstone”) de cristal si descria cu voce tare ceea ce ar fi vazut.

De exemplu, in carte se regasesc numeroase puzzle-uri cu numere. In ciudat insistentei lui Dee, niciodata aceste numere nu au prins un adevarat sens. Expertii sustin ca poate fi vorba despre o reprezentare grafica a numerelor folosite de Cabala. Un alt aspect interesant este cel al creatiei pentru ca autorul a fost contactat de ingerul Uriel, care i-a spus ca el se face vinovat cu introducerea lui Adam in gradina edenului.124605_cabala

Un alt fapt interesant, descoperit de specialistii in domeniu, este ca unele cuvinte par a fi scrise invers. Nu se cunoaste motivul pentru care autorul a apelat la aceasta tehnica, dar se presupune pentru a ascunde la vedere anumite informatii pretioase. De exemplu, cuvantul “Soyga” citit invers devine “Agios”, ceea ce in greaca semnifica “Sfant”.

In acest fel, Cartea lui Soyga este de fapt Cartea unui Sfant, care a coborat din ceruri pentru a le oferi oamenilor informatii cu privire la adevarul absolut. Singura problema este ca nici in ziua de astazi codurile care cripteaza informatia cu pricina nu au fost sparte, ceea ce inseamna ca omenirea nu a atins nivelul optim al inteligentei pentru a descoperi adevarul.

Sursa:

http://cultural.bzi.ro/cartea-lui-soyga-manuscrisul-trimis-de-ingeri-omenirii-

$$$

 CHIVOTUL LEGII

Chivotul Legii este un scrin, special confectionat pentru ca cele zece porunci sa fie depuse în deplina siguranta. Dovada prezentei divine salasluia permanent asupra obiectului de cult iar preotii ce vegheau asupra sa erau consacrati cu sfintenia slujbei.

Cum a fost confectionat?

Cortul Marturiei împreuna cu Chivotul Legii, au însotit poporul evreu pe întreaga durata a calatoriei ratacitoare si pâna la construirea primului templu în Ierusalim. Chivotul Legii era legatura suprema intre Dumnezeu si poporul sau evreu. Din aceasta cauza Chivotul Legii se mai numea si Sicriul Legii, Arca Marturiei (aron ha edut) sau Tabernacol.Legendele din spatele Chivotului Legii

“Apoi Betaleel a facut Chivotul din lemn de salcâm, lungimea lui era de 2 coti si jumatate, latimea de un cot si jumatate si înaltimea de un cot si jumatate. L-a poleit cu aur curat pe dinauntru si pe dinafara, si i-a facut un chenar de jur împrejur. A turnat peste el 4 verigi de aur, pe care le-a pus la cele 4 colturi ale lui: 2 verigi de o parte si 2 verigi de cealalta parte. A facut niste drugi de lemn si i-a poleit în aur. A barat drugii în verigile de la cele 2 laturi ale Chivotului, ca sa duca Chivotul. A facut si capacul ispasirii din aur curat; lungimea lui era de 2 coti si jumatate, si latimea de un cot si jumatate. A facut 2 heruvimi de aur batut la cele 2 capete ale capacului ispasirii, un heruvim la un capat si un heruvim la celalalt capat, heruvimii i-a facut pe capacul ispasirii la cele 2 capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispasirii cu aripile lor, si uitându-se unul la altul. Heruvimii stateau cu fata întoarsa spre capacul ispasirii” (Exod 37.1).

O statie de emisie receptie?

Extrapolând putin ai luând în calcul teoriile conspirationiste, Chivotul Legii se presupune ca a fost un fel de „statie” prin care evreii puteau sa comunice cu divinitatea. Aceasta poate sa fie explicatia pentru care evreii purtau în exodurile lor Chivotul Legii. Este oare posibil ca în acele vremuri tulbure, reprezentantii poporului evreu sa comunice cu Dumnezeu? Oare ei trebuiau sa respecte si sa execute ordinele pe care le primeau prin intermediul Chivotului?

Dovada prezentei divine se vedea asupra Chivotului Legii zi si noapte. Preotii care slujeau înaintea lui erau consacrati cu “sfintenia acestei slujbe sfinte”. Ei purtau un pieptar cu o tesatura de pietre scumpe de diferite materiale, la fel cu acelea care alcatuiesc cele 12 temelii ale cetatii lui Dumnezeu. Când erau aduse probleme dificile înaintea judecatorilor, ei le trimiteau la preoti, care îl întrebau pe Dumnezeu, care le raspundea. Daca el era de acord, un nimb de lumina stralucea pe piatra scumpa din dreapta. Daca el dezaproba, un abur sau un nor se aseza pe piatra din stânga. Când marele preot intra în sfânta sfintelor, o data pe an, si slujea înaintea Chivotului, Dumnezeu îi raspundea prin voce, lasa ca razele de lumina sacre sa straluceasca pe heruvimul din dreapta, ca semn de aprobare sau favoare. Un nor se aseza peste heruvimul din stânga daca cererile erau refuzate.Legendele din spatele Chivotului Legii-evreii

Atunci când evreii au nesocotit poruncile lui Dumnezeu, Chivotul le-a fost capturat de catre adversarii lor filistenii, într-o batalie.

Atunci s-au înspaimântat Filistenii, caci ziceau : «Dumnezeul lor a venit la ei în tabara. Apoi au zis : «Vai de noi ! Caci n-a mai fost asemenea lucru nici ieri, nici alaltaieri ! Ies. 14, 25.

Vai de noi ! Cine ne va scapa din mâinile acestui Dumnezeu puternic? Acesta este acel Dumnezeu Care a batut pe Egipteni cu tot felul de pedepse în pustiu. Ies. 7, 8. Îs. 43, 13.

Si s-au luptat Filistenii cu Israelitii si au fost înfrânti acestia, si a fugit fiecare în cortul sau ; batalia aceasta a fost foarte mare, cazând dintre Israeliti treizeci de mii de pedestrasi. si a fost luat chivotul legii Domnului, iar cei doi fii ai lui Eli, Ofni si Finees, au murit. Ps. 77, 60-64.

Din acest moment Dumnezeu a dorit ca „statia” de comunicare sa ajunga în mâna dusmanilor evreilor pentru ca lectia despre credinta sa le fie oferita ambelor popoare.

Din cauza preotilor pacatosi, Eli, Hofni si Fineas, Dumnezeu a îngaduit ca Sfântul Chivot al Legii sa fie luat de dusmanii filisteni. Motivul a fost sa-I arate lui Israel cât de zadarnic este sa creada în Chivot în timp ce profana poruncile sale. Filistenii nu au îngaduit sa-l deschida. Ei l-au avut timp de 7 luni, timp în care Chivotul Sfânt le-a nimicit zeul pagân (pe Dagon). L-au carat cu groaza din loc în loc, fiind urmati de nimicire de la Dumnezeu. Întrebându-si preotii si ghicitorii ce sa faca, au fost sfatuiti sa trimita Chivotul poporului caruia îi apartinea. Îngerii lui Dumnezeu au condus Chivotul pus într-un car tras de 2 vaci înapoi la Israel. Dumnezeu si-a învatat poporul ca, în timp ce Chivotul era groaza si moarte pentru cei ce nu-i ascultau poruncile, era binecuvântare pentru cei ce le ascultau.

Atunci au trimis si au adunat toate capeteniile Filistenilor si au zis : «Trimiteti de aici chivotul Dumnezeului lui Israel ; lasati-l sa se întoarca la locul sau, ca sa nu ne ucida pe noi si pe poporul nostru». Caci groaza de moarte era în tot orasul si mâna Domnului apasa foarte tare asupra lor, de cum venise acolo chivotul Dumnezeului lui Israel. 1 Reg. 1, 18. Am. 1, 8. Sof. 2, 4.

Dupa ce a terminat construirea templului, Solomon i-a adunat pe batrânii lui Israel si pe oamenii cu cea mai mare influenta sa aduca Chivotul din cetatea lui David. Au adus Chivotul, cortul întâlnirii si toate uneltele sfinte care erau în cort. Dar din cauza încalcarii poruncilor si a faptelor rele, Dumnezeu a îngaduit ca Israel sa mearga în robie si templul sa fie distrus. Înainte de distrugerea templului, Dumnezeu a facut cunoscuta soarta acestuia câtorva dintre slujitorii Sai credinciosi. Chiar înainte de distrugerea templului, ei au luat Chivotul ce continea tablele de piatra scrise de Dumnezeu si l-au ascuns într-o pestera.

Chivotul este în Etiopia

Conform traditiei, Chivotul a sosit în Etiopia multumita lui Menelik, fiul lui Solomon si al Reginei din Saba, care si-a vizitat ca adult tatal, la Ierusalim. Aflat în Orasul Sfânt, Menelik a furat Chivotul si l-a dus în Aksum, unde a fondat un regat devenind primul suveran al acestuia. Aceasta dinastie a guvernat Etiopia pâna la caderea împaratului Haile Selassie, în 1974. Aceasta teorie nu este sustinuta de documente dar se pare ca pretiosul artefact exista si în ziua de astazi în Etiopia.

Abuna Pauolos, patriarhul Bisericii Ortodoxe din Etiopia, sustine ca „Chivotul Legamântului se afla în Etiopia de multe secole”. Conform patriarhului, Chivotul este pastrat într-o biserica a carei locatie este tinuta secreta. Pentru a apara relicva sacra, o copie a chivotului a fost postata în absolut fiecare biserica etiopiana. Prezenta sa în Etiopia este sustinuta si de istorici, cei care atesta faptul ca artefactul a fost mutat în aceasta tara africana înca din secolul VII i. Hr.

Chivotul Legii o cutie temporala a civilizatiei disparute din Atlantida?

O alta teorie sustine ca Chivotul Legii si Cutia Pandorei sunt unul si acelasi artefact. Acest Chivot nu este nimic altceva decât o capsula a timpului detinuta de civilizatia pierduta din Atlantida. Înainte ca civilizatia altantilor sa se prabuseasca, ei au construit o capsula care continea toate secretele lor si care trebuia sa reziste peste generatii ca ea sa fie descoperita de civilizatiile urmatoare.

Capsula timpului continea: cele 10 legi ale Atlantidei, legi care aveau sa fie interpretate de evrei si crestini ca cele 10 Porunci date de Dumnezeu, închinate în special regelui Atlant; sceptrul regelui (ce avea sa devina toiagul lui Aaron); mana, mâncarea cereasca, care de fapt era o hrana ce îi oferea unui om calitati supranaturale; informatii despre istoria, cultura, stiinta, tehnologia si civilizatia lor. Din aceasta cauza se crede ca încarcarea radioactiva sau încarcarea energetica a Chivotului nu sunt decât modalitati de protectie.

Atlantii au îngropat capsula sub marele Sfinx egiptean, unde a fost pastrat multa vreme dupa disparitia lor, fiind descoperita de egipteni. Acestia au folosit informatiile despre tehnologia atlantilor pentru ridicarea piramidelor, pâna când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteana, în anii 1300-1200 i.Hr., si a preluat Chivotul. Dupa ce templul din Ierusalim a fost îngropat atunci Chivotul a fost preluat de etiopieni si ascuns foarte bine de ochii curiosilor. Legenda ramane…

$$$

 CICERO - DE REPUBLICA

Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârşit a Republicii romane. Activitatea sa literară şi politico-socială s-a concretizat în domenii atât de numeroase, încât Cicero poate fi calificat drept un om universal, homo universalis. El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine şi s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori in limba latina. Cicero s-a născut la Arpinum, în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr si a murit la 7 decembrie 43 î.Hr. ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius. 

***

De republica (Despre stat)

De republica este un dialog politic pe tema celei mai bune forme de guvernare şi a calităţilor conducătorului ideal. Opera continea 6 carti si a fost Ciceroscrisa probabil intre anii 54-51 i.Hr si este asa cum am spus un dialog socratic in care Scipio Africanul (cel tanar) detine rolul “batranului inţelept”; de mentionat ca Scipio Africanul (cel tanar) murise 6 decenii inaintea nasterii lui Cicero. Dialogul imaginar are loc la Roma, cateva sute de ani dupa moartea lui Socrate. Majoritatea ideilor lui Cicero sunt extrem de “republicane”, intr-o perioada in care Roma stapanita de Iulius Cesar se indrepta de la o dictatura spre un imperiu totalitar. Pentru a masca ideile si personajele criticate, Cicero se foloseste de personaje care propun o sumedenie de idei diferite, pe care Scipio le contrazice, propunand ideile autorului (Cicero). Trebuie de mentionat ca o mare parte din ideile redate sunt fructul influentei majore pe care filozoful grec Polibiu (Polybios) a avut-o asupra lui; de mentionat ca acelasi filozof grec a influentat si gandirea politica a lui Machiavelli, Montesquieu si pe parintii fondatori ai Statelor Unite (vezi nota din subsol).

Deoarece cartea nu a “supravietuit” timpului si bisericii Catolice, ea a fost reconstituita dintr-un palimpsest (vezi aici) descoperit in 1822 in biblioteca Vaticanului (Vat Lat 5757), acoperit de o copie a unei lucrari a Sf. Augustin. Opera descoprita de cardinalul (luminat) Angelo Mai, mare teolog si filolog, a fost transcrisa si publicata in 1908. Pentru doritorii de a o citi, in subsolul postarii exista un link la situl care o contine in format PDF. Cartea I-a contine un prolog in care protagonistii dialogului expun problematica politica a timpului lor. Sunt sublinate subiectele care trebuie discutate si sunt mentionate cateva forme de guvernare contemporane. Cartea a II-a este o descriere sumara a istoriei romane si a dezvoltarii legislative din perioada post-Etruca pana la contemporaneitatea republicana – cartea este vizibil incompleta. Cartea a III-a importanta publicului romanesc – sunt discutate feluritele institutii de justitie in diferitele tari ale antichitatii (asirieni, greci, persi, cartaginezi si latini). Cartea a IV-a si ea fragmentata, propune o discutie despre educatie; Enius unul din participantii dialogului isi incepe discursul cu o propozitie devenita istorica, in traducere libera : “Republica Romana este bazata pe oamenii ei si pe felul lor de a fi”, in zilele noastre in care simulacrul intelectual si educatia deficitara ne inconjoara de pretutindeni, trebuie sa ne amintim de aceasta propozitie. In cartea a V-a, este discutat civicul si calitatile cetatenesti fata de autoritati si care ar fi idealul in aceste relatii. Din cartea a VI-a au ramas numai cateva fragmente dispersate, totusi din Somnium Scipionis (Viziunea lui Scipio) putem intelege suficent pentru concluziile la care a dorit Cicero sa ajunga.La Republica lui Cicero, asa fragmentata cum este, reprezinta o capodopera de viziune politica si filozofica, este de citit, pentru a intelege cat de departe civilizatia noastra este fata de idealurile trasate cu milenii in urma, si cat de putin din teoriile pe care le-am propus le-am si adoptat cu adevarat.

***

Nota: Polybios sau Polibiu 201 – cca 120 î.Hr., a fost un om politic şi istoric grec, originar din Megalopolis. Autor a unei vaste istorii a lumii mediteraneene între 218 î.Hr. (începutul celui de-al doilea război punic) şi 146 î.Hr. (cucerirea şi distrugerea Cartaginei). Interesul său se îndreaptă spre faptele militare şi politice, dar şi spre psihologia personajelor şi cadrul natural al evenimentelor pe care le relatează. Din cele 40 de cărţi, câte numărau “Istoriile”, s-au păstrat în întregime primele cinci, iar din celelalte, fragmente. În 167 î.Hr. ajunge la Roma ca ostatec. Polibiu l-a avut ca model pe Tucidide, iar el va fi la rândul său model pentru istorici până la Machiavelli şi Montesquieu.

$$$

CINCINAT PAVELESCU

Pe data de 2 Noiembrie îl amintim pe Cincinat Pavelescu (n. 2 noiembrie 1872, București – d. 30 noiembrie 1934, Brașov) a fost un poet și epigramist român, autor de romanțe, lieduri, cantilene, serenade și madrigaluri.

Ca elev al lui Macedonski, Cincinat Pavelescu păstrează tonul de festival, euforia. Câteodată iese din diletantism și dă dovezi de o puternică invenție fantastică (Pescuitorii de perle, Corbii) ori de uimire în fața misterului vieții…” Ca discipol al lui Macedonski, l-a urmat pe acesta, însă în locul sacerdotismului acestuia păstrează poeziei tonul solemn de festival, orgoliul de a se abandona cadențelor. Cincinat Pavelescu a continuat într-un spirit mai boem pe Alecsandri și pe Radu D. Rosetti.

Ca epigramist este, incontestabil, cel mai notoriu autor român. Ce l-a determinat pe Cincinat Pavelescu să scrie epigrame? Răspunsul îl dă chiar poetul: ” De ce am scris epigrame? Ca un protest împotriva esteticii mele lăuntrice, ofensate de urâțeniile vieții, de nedreptățile politicii și de arivismul mediocrităților.”S-a manifestat și în dramaturgie, scriind două piese originale: Amanții (Dialoguri moderne) și Dialoguri de toamnă și două în colaborare: drama Saul (împreună cu Alexandru Macedonski) și Irina, împărăteasa Bizanțului (în colaborare cu dr. N. Paulescu).

Adio – Cincinat Pavelescu

Să fim străini pentru vecie;

de-acum să nu ne mai zâmbim.

D-a dragostei zădărnicie

ca printr-un vis să ne-amintim!

Pe tot trecutul de iubire

lințoliu negru să așternem;

și raze reci de nesimțire

p-a noastre inime să cernem!

Când ne vom pierde-n amintire

să ni se pară c-am visat.

C-o dată-n dulce fericire

al nostru suflet s-a scăldat!

Și să nu plângem când durerea

a noastre inimi o cerni;

că ne-o rămâne mângâierea

iubirii vechi spre-a ne zâmbi!

Iar dacă-n calea cea pustie

ne-om rătăci neluminați,

atuncea faclă să ne fie

lumina anilor uitați.

$$_

 S-a întâmplat în 21 ianuarie…

– 1077: Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, se prezintă ca penitent la Canossa (localitate din Italia de nord), pentru a obține iertarea papei; după o așteptare de 3 zile, este primit de către papă care îi ridică excomunicarea.

– 1118: A murit Papa Pascal al II-lea

– 1495: A murit Magdalena de Valois, fiica regelui Carol al VII-lea al Franței, regentă a Navarei (n. 1443)

– 1519: A murit Vasco Núñez de Balboa, explorator spaniol (n. cca. 1475)

– 1276: Inocențiu al V-lea devine papă.

– 1338: S-a născut Carol al V-lea al Franței (d. 1380)

–1643: Navigatorul olandez Abel Tasman descoperă insula Tonga din Oceanul Pacific.

– 1648: La Alba Iulia apare prima traducere integrală în limba română a Noului Testament, cunoscut sub numele de „Noul Testament de la Bălgrad”. Ediția este coordonată de mitropolitul Simion Ștefan.Unele surse indică data de 20 ianuarie iar altele 21 ianuarie.

– 1725: S-a născut poetul Matei Milu, precursor, în literatura română, al poeziei satirice (m. 1801).

–1732: S-a născut Frederic al II-lea Eugene, Duce de Württemberg(d. 1797)

–1793: A murit Ludovic al XVI-lea, rege al Franţei între anii 1774 şi 1792; a încercat să stăvilească criza regimului feudal absolutist, dar a fost detronat (1792) de Revoluţia franceză (1789-1794), condamnat la moarte şi ghilotinat (n. 1754)

– 1793: Rusia și Prusia împart Polonia

–1796: S-a născut Prințesa Marie de Hesse-Cassel, Mare Ducesă de Mecklenburg-Strelitz (d. 1880)

–1805: S-a născut Florian Aaron, istoric şi publicist; precursor al lui Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, a făcut în istoriografia română trecerea de la iluminism la romantism; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi din Transilvania (m. 1887)

– 1814: A murit scriitorul francez Bernardin de Saint-Pierre, precursor al romantismului (n. 1737)

–1821: S-a născut Vincențiu Babeș, publicist, om politic și membru fondator al Societății Academice Române (d. 1907)

– 1851: A murit Gustav Albert Lortzing, actor, compozitor, cântăreț și dirijor german (n. 1801)

– 1872: A murit Franz Grillparzer, poet şi dramaturg austriac (n. 1791)

–1885: S-a născut geograful George Vâlsan; a pus bazele geomorfologiei moderne în România; membru titular al Academiei Române din 1920 (m. 1935)

– 1892: A murit John Conch Adams, matematician şi astronom englez, unul dintre descoperitorii planetei Neptun (n. 1819)

– 1898, 21.I / 3.II: S-a născut Gheorghe I. Brătianu (fiul lui Ionel Brătianu), istoric (creator de şcoală în istoriografia românească) şi om politic liberal; membru titular al Academiei Române din 1942; arestat de autorităţile comuniste în 1948 (m. 1953, în închisoarea de la Sighet) 

– 1899: Se produce primul automobil Opel.

– 1900: S-a născut istoricul Victor Papacostea, specialist în istoria comparată a ţărilor balcanice; fondator şi director al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice (1938-1947) şi al revistei „Balcanica” (1938-1945) (m. 1962)

– 1900: S-a născut compozitorul Vasile Popovici (m. 1973)

– 1900: S-a născut Tiberiu Vornic, prozator, dramaturg şi publicist de notorietate în perioada interbelică (m. 1975)

–1900: S-a născut Victor Papacostea, istoric, specialist în istoria comparată a țărilor balcanice (d. 1962)

– 1905: S-a născut renumitul creator francez de modă Christian Dior; a exercitat o influenţă deosebită în lumea modei anilor ’40 şi ’50 (m. 1957)

– 1906, 21.I/7.II: S-a născut inginerul rus Oleg Antonov, cunoscut constructor de avioane (m. 1984)

– 1906: Prima audiţie, în cadrul Concertelor Colonne din Paris, a Simfoniei I op. 13 de George Enescu; dirijor, Edouard Colonne

– 1907: A murit filologul italian Graziadio Isaia Ascoli; a debutat în lingvistică cu o lucrare în legătură cu limba română, căutând să stabilească un paralelism între aceasta şi dialecte din Friuli; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1877 (n. 1829)

– 1911: Prima ediție a Raliului Monte Carlo.

–1917: S-a născut Silvian Iosifescu, critic și teoretician literar, traducător

– 1918: S-a născut Antonio Janigro, violoncelist, dirijor şi profesor italian (m. 1989) 

– 1918: A murit Victor Mihaly de Apșa, mitropolit greco-catolic, membru de onoare al Academiei Române (n. 1841)

–1920: Se încheiau lucrările Conferinţei de Pace de la Paris (începute la 18.I.1919), la care a participat şi o delegaţie română (Ion I. C. Brătianu, Alexandru Vaida-Voevod, Constantin Angelescu, Victor Antonescu ş.a.). Au fost elaborate textele tratatelor de pace dintre ţările învingătoare în Primul Război Mondial (27 de state, printre care şi România) şi ţările învinse (Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria şi Turcia). Din perspectivă românească, Conferinţa are o semnificaţie deosebită pentru că, prin sistemul tratatelor semnate (în anii 1919 şi 1920) cu ţările învinse, se recunoştea şi se consacra pe plan internaţional procesul de unire a Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România

–1920: S-a născut Viorel Ban, prim solist al Operei Române

–1922: S-a născut Telly Savalas, actor de film şi cântăreţ american de origine greacă (m. 1994)

– 1924: S-a născut comicul englez Benny Hill (m. 1992)

–1924: A murit Vladimir Ilici Lenin (numele real: Ulianov), om politic rus, teoretician şi conducător al mişcării comuniste ruse şi internaţionale; întemeietor al partidului comunist al bolşevicilor (1903) şi al statului sovietic (preşedinte al guvernului sovietic – Consiliul Comisarilor Poporului, între anii 1917 şi 1924), de numele său fiind legate primele decrete ale puterii sovietice; Lenin a recurs la aplicarea, pe scară largă, a violenţei şi cruntei represiuni împotriva forţelor politice de opoziţie, a clerului şi intelectualilor (arestări, execuţii); a iniţiat crearea Internaţionalei a III-a, Comuniste (1919) (n. 1870)

– 1927: S-a născut Petru Creţia, filolog, elenist, poet, filosof, eseist, eminescolog, editor, profesor şi traducător (m. 1997)

– 1936: S-a născut Koji Hashimoto, regizor japonez de film (m. 2005)

– 1936: A murit Roman Ciorogariu, episcop de Oradea (din 1920), primul episcop ortodox din acest oraş; s-a implicat în lupta pentru realizarea statului naţional unitar român şi a depus eforturi pentru întemeierea unor instituţii şi publicaţii religioase în vestul ţării (Institutul Teologic din Arad, Academia teologică din Oradea, revista „Biserica şi şcoala” ş.a.); membru de onoare al Academiei Române din 1921 (n. 1852)

– 1938: A murit Georges Méliès, realizator francez de filme (n. 1861)

– 1940: A murit istoricul croat Ferdo (Ferdinand) Sisič; specialist în istoria slavilor meridionali; colaborator la publicaţii româneşti de specialitate, a contribuit la întărirea legăturilor dintre cele două şcoli istorice; membru corespondent străin al Academiei Române din 1930 (n. 1869)

– 1941: S-a născut tenorul şi dirijorul spaniol Placido Domingo

– 1941: A murit compozitorul Simeon Nicolescu, fondator şi dirijor al Societăţii „Muzica” din Bucureşti (n. 1888)

– 1941: S-a născut solistul american de muzică folk, compozitorul şi chitaristul Richie Havens (m. 2013)

– 1941: Între 21 şi 23 ianuarie, mişcarea legionară a organizat o rebeliune armată, prin care urmărea înlăturarea generalului Ion Antonescu şi preluarea întregii puteri în stat, ocazie cu care au avut loc masacre, jafuri şi distrugeri. După înăbuşirea rebeliunii de către armată, mişcarea legionară a fost înlăturată de la putere şi interzisă (Horia Sima şi un grup de apropiaţi ai săi au fost salvaţi de hitlerişti şi duşi în Germania). Circa 8000 de legionari au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la diverse pedepse, iar conducerea statului s-a concentrat numai în mâinile lui Ion Antonescu

– 1942: S-a născut cântăreţul american de muzică soul Edwin Starr, autor al hit-ului anilor ’70 „War” („Război”) (m. 2003)

– 1944: S-a născut prof. dr. Dan Tulbure, fost director general al Institutului Clinic Fundeni între anii 2000 şi 2005 şi director al Centrului de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul aceleiaşi unităţi sanitare (m. 2015)

– 1950: S-a născut (în Trinidad Tobago) cantautorul britanic Billy Ocean (numele real: Leslie Sebastian Charles)

– 1950: A murit scriitorul englez George Orwell (pseudonimul literar şi jurnalistic al lui Eric Arthur Blair) (n. 1903). Dicţionarul de biografii literare englezeşti şi americane (1960) dă ca dată a morţii 23.I.1950

- 1954: Primul submarin bazat pe energie nucleară – „USS Nautilus” este lansat la apă de Statele Unite la Groton, Conneticut.

– 1956: S-a născut actriţa americană Geena Davis

– 1958: A murit dirijorul şi pianistul spaniol Ataulfo Argenta (n. 1913) 

– 1959: A murit Cecil B. DeMille, regizor şi producător american de film; unul dintre întemeietorii Hollywood-ului; a contribuit la înfiinţarea şi dezvoltarea companiei Paramount Pictures (n. 1881)

– 1962: S-a născut actriţa franceză de film Marie Trintignant (m. 2003)

– 1964: Eugen Ionescu, dramaturg francez de origine română, este ales membru al Academiei Franceze.

– 1973: S-a născut actriţa Dorina Chiriac 

– 1976: A murit Romeo Alexandrescu, compozitor, muzicolog şi critic muzical (n. 1902)

– 1976: Supersonicul Concorde, care a fost dezvoltat datorită unei colaborări între francezi și englezi, a fost folosit pentru prima oară.

– 1977: Restabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Spania, la nivel de ambasadă. Spania a recunoscut independenţa de stat a României la 12 aprilie 1880. Relaţiile diplomatice între România şi Spania au fost stabilite la 23 iunie / 5 iulie 1881, când a fost înfiinţată, la Bucureşti, Legaţia Regatului Spaniei, condusă de Juan Pedro de Aladro, însărcinat cu afaceri. După încheierea primei convenţii comerciale între cele două ţări, în 1908, România a iniţiat, în 1911, demersurile pentru înfiinţarea Legaţiei României în Spania, eveniment produs la 15 iunie 1913, sub conducerea lui George Cretzianu, în calitate de trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. La 4 aprilie 1946, guvernul român a rupt relaţiile diplomatice cu guvernul generalului Franco. La 22 mai 1946, guvernul român a recunoscut guvernul Spaniei în exil. La 5 ianuarie 1967, a fost semnat, la Paris, Acordul privind înfiinţarea de reprezentanţe consulare şi comerciale în cele două capitale, conduse de miniştri plenipotenţiari. La 21 ianuarie 1977, s-au restabilit relaţiile diplomatice la nivel de ambasadă şi s-au acreditat ambasadori rezidenţi în capitalele celor două ţări

– 1990: Studioul teritorial Radio Constanţa al Radiodifuziunii Române a fost cel dintâi post de radio care a început să emită după decembrie 1989. Lansat sub devizele „Inima care bate pentru toată Dobrogea!” şi „Căldura glasului unui prieten”, postul emite pe frecvenţele de 909 KHz Constanţa şi 1530 KHz Tulcea, precum şi pe 100,1 MHz şi 90,8 MHz, în banda de unde ultrascurte, pentru ascultătorii din judeţele Constanţa şi Tulcea, însă este recepţionat şi în judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi, Ialomiţa şi Călăraşi. Din septembrie 2002, Radio Constanţa, alături de Radio Bucureşti, încep să emită program propriu 24 de ore din 24. În perioada mai – septembrie, pe frecvenţele de 100,1 FM şi 90,8 FM, Radio Constanţa transmite programul estival Radio Vacanţa, având ca arie de acoperire întreg litoralul românesc

– 1991: Deschiderea Oficiului Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) la Bucureşti

– 1998: Papa Ioan Paul al II-lea vizitează Cuba.

– 1999: A murit Charles Brown, cântăreţ american de blues şi pianist (n. 1920)

– 1999: A cincea mineriadă: La București are loc o conferință de presă comună a GDS, Alianța Civică, AFDPR, LADO, Asociația victimelor mineriadelor 1990–1991, la care se face publică hotărârea de a organiza un marș de protest față de manifestările minerilor, vineri, 22 ianuarie 1999. La Timișoara, peste o mie de reprezentanți ai societății civile organizează un miting de protest. La ora 15.00, minerii forțează barajul de la Costești, pe care după o oră îl sparg.

– 2001: Jutta Kleinschmidt prima femeie care câștigă (2001) Raliul Paris-Dakar la categoria motociclete.

– 2004: A murit arheologul italian de origine română Dinu Adameşteanu; studii privind colonizarea greacă din sudul Italiei şi Sicilia, precum şi privind utilizarea aerofotoarheologiei; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1913)

– 2005: A murit Antonio Alexe, baschetbalist român (n. 1969)

– 2007: A murit, într-un accident de maşină, atleta Maria Cioncan, medaliată cu bronz la proba de 1500 m la Jocurile Olimpice de la Atena din 2004 (n. 1977)

– 2013: A murit Jancsi Körössy, pianist, orchestrator şi compozitor de jazz de naţionalitate maghiară; primul muzician român care a combinat folclorul românesc cu ritmurile de jazz; considerat „cel mai autentic pianist de jazz european” de cunoscutul critic american de jazz Willis Connover; stabilit după 1969 în SUA (n. 1926, Cluj)

– 2015: A murit tenorul austriac Waldemar Kmentt (n. 1929)

&&&

 

Atunci când o mamă (sau un tată) îi citește copilului o poveste înainte de culcare, nu doar că îl adoarme, dar îi reduce nivelul de cortizol (hormonul stresului) aproape la zero. Vocea părintelui asociată cu povestea creează o „bulă de siguranță”. Copiii cărora li se citește regulat aud, până la vârsta de 5 ani, cu aproximativ 1,4 milioane de cuvinte mai mult decât cei cărora nu li se citește. Această diferență uriașă, numită „The Million Word Gap”, le oferă un avantaj imens la școală, nu doar la vocabular, ci și la capacitatea de a-și înțelege și exprima propriile emoții.

Studiul care a identificat acest decalaj lexical a subliniat că nu este vorba doar despre cantitatea cuvintelor, ci și despre calitatea lor. Limbajul folosit în cărțile pentru copii, chiar și în cele simple, este mult mai sofisticat și mai divers decât limbajul conversațional de zi cu zi. Într-o discuție obișnuită, părinții tind să folosească aceleași cuvinte repetitive și instrucțiuni simple. În schimb, poveștile introduc termeni rari, descrieri complexe și structuri gramaticale pe care copilul nu le-ar auzi la cină sau la locul de joacă, îmbogățindu-i baza de date lingvistică fără efort.

Din punct de vedere neurologic, ascultarea unei povești activează părți ale creierului diferite de cele folosite atunci când copilul se uită la desene animate. Când privesc un ecran, vizualul este deja creat, iar creierul este pasiv. Când ascultă, creierul copilului trebuie să muncească activ pentru a transforma cuvintele în imagini mentale. Această „gimnastică” antrenează cortexul vizual și dezvoltă imaginația, o abilitate cognitivă esențială pentru rezolvarea problemelor și gândirea abstractă de mai târziu.

Ritualul cititului funcționează și ca un puternic semnal de reglare a somnului. Repetiția aceleiași activități seară de seară, pe un ton calm și scăzut, semnalează creierului că este timpul să treacă de la starea de alertă la cea de odihnă. Această rutină ajută la secreția de melatonină și creează o asociere pavloviană pozitivă: cartea înseamnă liniște și somn. Copiii care au acest obicei adorm mai repede și au un somn mai profund, nefragmentat de anxietate.

Un aspect fascinant este dezvoltarea „Teoriei Minții” prin intermediul ficțiunii. Ascultând despre aventurile unui ursuleț, ale unei prințese sau ale unui băiețel curajos, copilul învață să se pună în pielea altcuiva. Ei înțeleg că alte ființe au gânduri, dorințe și sentimente diferite de ale lor. Această exersare a empatiei în siguranța propriului pat îi ajută să navigheze mai bine relațiile sociale reale de la grădiniță și școală, devenind mai toleranți și mai înțelegători cu colegii lor.

Contactul fizic din timpul lecturii este la fel de important ca povestea în sine. De obicei, copilul stă în brațele părintelui sau lipit de acesta. Această proximitate fizică, combinată cu vocea familiară, duce la eliberarea de oxitocină și dopamină, neurotransmițătorii fericirii și ai atașamentului. Această chimie cerebrală întărește legătura părinte-copil, oferindu-i celui mic certitudinea că este iubit și protejat, ceea ce reprezintă fundația stabilității sale emoționale viitoare.

Cărțile oferă, de asemenea, un spațiu sigur pentru a discuta subiecte dificile. Prin intermediul personajelor, copiii pot explora teme precum frica, tristețea, pierderea sau furia, fără a se simți expuși direct. Când un personaj depășește o dificultate, copilul învață indirect strategii de coping (față de situații grele). Părintele poate folosi povestea ca punct de plecare pentru a întreba: „Tu ce ai fi făcut în locul lui?”, deschizând o cale de comunicare vitală.

Capacitatea de concentrare, o resursă tot mai rară în era digitală, este antrenată intens prin lectură. Urmărirea unui fir narativ de la început până la sfârșit, reținerea numelor personajelor și înțelegerea secvențialității evenimentelor necesită o atenție susținută. Copiii obișnuiți cu poveștile au o răbdare mai mare și o capacitate superioară de a asculta instrucțiuni complexe la școală, comparativ cu cei obișnuiți doar cu stimulii vizuali rapizi și fragmentați ai ecranelor.

Impactul acestui obicei se întinde mult dincolo de copilărie. Statisticile educaționale arată o corelație directă între lectura timpurie și succesul academic la vârsta adultă. Copiii cărora li s-a citit au șanse mult mai mari să devină cititori pasionați, să aibă performanțe mai bune la toate materiile (inclusiv la cele reale, datorită capacității de înțelegere a textului) și să urmeze studii superioare. Investiția de 15 minute pe seară are o dobândă compusă uriașă pe parcursul vieții.

În concluzie, timpul petrecut citind nu este timp pierdut, ci timp construit. Este una dintre cele mai accesibile și eficiente forme de educație timpurie disponibile oricărui părinte. Dincolo de cuvinte și intelect, rămâne amintirea caldă a vocii părintelui, o moștenire emoțională pe care copilul o va purta cu el mereu, asociind pentru totdeauna învățarea cu iubirea și siguranța.