$$$

 

În Vâlcea trăieşte, PRROBABIL, cel mai în vârstă om din Europa si cel mai in varstă veteran de război din România – are 112 ani. Locotenentul în retragere Ilie T. Ciocan locuieşte în satul vâlcean Bratia din Vale din comuna Galicea - care se laudă cu longevitatea localnicilor săi, dintre care mulţi ajung „să bată“ suta de ani. Astăzi, veteranul de război Ilie Ciocan nu se mai poate deplasa, nu a mai coborât singur din pat de cinci-şase ani, după cum mărturisesc nepoţii care au grijă de dumnealui. Nu mai vede bine, abia mai distinge umbre, dar a citit Biblia şi ziarele fără să aibă nevoie de ochelari până la vârsta de 103 ani. Şi-a pierdut auzul şi vederea în trei ani, motiv pentru care vorbeşte strictul necesar, dar uneori şi pentru apropiaţi este greu să-l înţeleagă. Potrivit propriilor relatări, a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial atât pe Frontul de Est, cât şi pe Frontul de Vest. „Am stat patru ani pe front, ca servant la tun, dar niciodată n-am omorât pe nimeni. Îmi amintesc cum am doborât un avion inamic trăgând toţi cu mitraliera. M-am gândit că dacă o fi să mor, mor oricum. Am fost la Odessa, la Cotul Donului, apoi în Ungaria şi am ajuns până în Cehoslovacia“, a menţionat bătrânul. 

În toate discuţiile sale avea să pomenească nu despre camarazii de arme, ci despre fiinţa pe care a considerat-o îngerul său păzitor: „Am luptat pe cele două fronturi, dar gloanţele şi obuzele m-au ocolit... Calul m-a scăpat de la moarte de multe ori. Era credincios, de fiecare dată când plecam după muniţie necheza şi scutura din cap. Parcă făcea semnul crucii... de trei ori. Părea că se închină, că se roagă să nu se întâmple ceva rău cu noi. Se târa şi-n genunchi, ca să ieşim teferi din nămol, din lupte“, avea să istorisească bătrânul veteran pe vremea când încă mai reuşea să-şi împărtăşească amintirile de pe front.  Şi tot despre cel care i-a fost camarad în război avea să spună: „Când rămâneam fără muniţie, eu plecam la aprovizionare. Mergeam călare şi câte o zi jumătate, până la depozitul de muniţie... Nu-mi era frică de inamic... Calul m-a scăpat de fiecare dată“. Sotia, Maria Ciocan îşi amintea: „Din ce am înţeles, a fost înrolat la Infanterie, căra mâncarea, alimentele, nu doar muniţia. Ştiu că era mai mult pe drumuri, cu căruţele, şi-l tot întrebam dacă avea şi puşcă le el: «Păi nu puteai fără ea, tată, o ţineam tot timpul lângă mine. Dar n-am tras vreodată înspre nici un om». Ţin minte că mă impresiona când povestea că bea apă din copita calului când nu găseau, din bălţi. Şi mai ştiu că pe el l-au lăsat la vatră pentru că avea mulţi copii“.  Dacă din război a scăpat întreg, fără nicio zgârietură, doar cu nişte probleme la plămâni, întors acasă, de-a lungul anilor, şi-a rupt mâinile şi picioarele de mai multe ori, povesteşte familia. De cele mai multe ori s-a accidentat la lemne, în pădure. Ultima dată şi-a rupt piciorul pe la 93 de ani. A alunecat pe zăpadă şi a căzut în curte. A stat vreo jumătate de oră în frig până să fie găsit, a recunoscut nepotul său.

(sursa: "Adevarul"). (Foto: Veteranul Ilie Ciocan la 111 ani).

$$$

 Răscolitorii credinței vechi

În anul 1978, geologii sovietici au descoperit în inima taigalei siberiene familia Lîkov – adepți ai vechii orânduieli religioase, care încă din anii 1930 trăiau într-o izolare desăvârșită, fugind din calea prigoanei. Această familie, alcătuită din patriarhul Karp Lîkov și cei patru copii ai săi, își ducea traiul în sălbăticie, rupând orice legătură cu lumea din afară — o revelație cutremurătoare pentru geologii ce explorau acele întinderi neumblate.

Cercetătorii, survolând zona cu elicopterul, au zărit un gard luminat — semn vădit al prezenței umane într-un loc unde nimeni nu s-ar fi așteptat să afle suflet viu.

Distanța până la cel mai apropiat oraș era de 250 de kilometri, iar ideea găsirii unor oameni acolo părea de neconceput.

Geologii, sub conducerea Galinei Pismenskaia, au pregătit daruri și arme, apoi au încercat să stabilească legătura cu locuitorii modestei colibe.

Capul familiei, Karp Osipovici Lîkov, ajuns la venerabila vârstă de 77 de ani, își pierduse soția, Aculina, încă din 1961.

Alături de el trăiau copiii săi — Savin, Natalia, Dmitri și Agafia. Cei mai tineri nu văzuseră niciodată alți oameni, iar cei mai vârstnici uitaseră cum arată viața în lume.

Vorba odraslelor, născute și crescute în pădure, era stâlcită, iar glasurile lor semănau cu un „murmur înăbușit și prelung”.

Întâlnirea cu oamenii de știință a stârnit în sufletele lor o spaimă vecină cu extazul. La început refuzau hrana și celelalte daruri, bolborosind: „Nouă nu ni se cade!”.

Treptat însă, familia s-a obișnuit cu noii cunoscuți, privindu-i cu uimire și curiozitate, descoperind minunile tehnicii pe care anii singurătății îi lipsiseră să le vadă.

$$$

 Ida Wood a parcurs un drum uimitor, de la o copilă născută într-o familie sărmană la deținătoarea unei averi fabuloase. A dobândit faima unei femei calculate și înțelepte, însă banii nu i-au adus fericirea. A trecut printr-o viață grea și neobișnuită, marcată de un văl de instabilitate mintală ce avea să se transforme în nebunie. Ida Wood a devenit o legendă sumbră a Statelor Unite, deși începuturile ei păreau atât de promițătoare.

Copila dintr-o familie lipsită de orice mijloace

Fetița pe nume Ellen Welsh — adevăratul nume al Idei Wood — a venit pe lume în anul 1838. Părinții săi erau imigranți irlandezi săraci. Din păcate, despre anii ei de copilărie se știe foarte puțin, în principal din relatările contemporanilor săi. Copila creștea frumoasă și isteață, visa la călătorii și tânjea după o viață într-un oraș mare. Încă din fragedă pruncie, Ida era convinsă că destinul îi pregătește realizări mărețe — iar timpul avea să-i dea dreptate.

La vârsta de nouăsprezece ani, Ellen hotărî să-și părăsească locul natal și să se mute în orașul viselor — New York. Considerând că drumul spre înălțimi trebuie să înceapă din cercurile mondene, își plăsmui o nouă identitate: se prezenta drept Ida Mayfield, fiica unui magnat al zahărului, Henry Mayfield.

În acea epocă, fabricarea unei legende personale era mult mai lesnicioasă decât astăzi, iar Ida era atât de sigură pe sine, încât nimeni din jur nu puse la îndoială veridicitatea poveștii sale.

„Moștenitoarea” unei averi fabuloase se integră rapid în înalta societate newyorkeză. Fu primită cu brațele deschise, fiind considerată una dintre cele mai promițătoare mirese ale orașului. Mulți bărbați încercau să-i cucerească inima, însă pretențiile și standardele ei erau prea ridicate. Asta până când Ida Mayfield auzi de Benjamin Wood, proprietarul unei companii de navigație și al ziarului New York Daily News. Faptul că acesta avea deja o soție legitimă nu o tulbură câtuși de puțin — își dorea bogăția și era hotărâtă să o obțină. În primăvara anului 1857, îi trimise milionarului o scrisoare care avea să-i schimbe destinul.

A doua femeie a milionarului

În scrisoare, Ida mărturisea că sosise de curând la New York și că știe despre relația lui actuală. Se descria drept tânără, atrăgătoare și inteligentă. Îi propunea o legătură intimă atât timp cât acesta ar găsi-o plăcută, invitându-l să-i răspundă dacă interesul îi era trezit.

Îndrăzneala ei îl uluise pe Wood. Așa cum sperase tânăra, acesta îi propuse o întâlnire, iar la prima vedere ea îl fermecă de-a dreptul. Între ei se înfiripă o legătură secretă ce dură aproape un deceniu. În timpul acestei relații li se născu o fiică, botezată Emma. Totuși, împrejurările sarcinii erau învăluite în mister: nimeni nu o văzuse însărcinată, iar locul nașterii rămase necunoscut. Lipsa de informații dădu naștere celor mai felurite zvonuri în societate cu privire la copilul lor.

Însă Ida nu dădea nicio atenție zvonurilor. Avea un scop clar și îl urmărea cu pași liniștiți, dar neabătuți. Voia să se mărite cu Wood — iar curând își atinse țelul. Soția acestuia, singurul obstacol în calea iubirii lor, muri, iar drumul către averea milionarului se deschise larg.

Soția unui milionar

La scurt timp după decesul soției lui Benjamin, Ida deveni doamna Wood. Ceremonia avu loc într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri ale „Mărului de Aur”, iar lista invitaților era alcătuită exclusiv din persoane de rang înalt.

Ea îi preluă numele și începu viața la care visase încă din copilărie.

După căsătorie, cei doi se mutară în apartamentele opulente ale milionarului, situate într-un cartier select al New Yorkului.

Ida se împrietenise cu numeroși reprezentanți ai înaltei societăți, printre care Abraham Lincoln și prințul de Wales.

Soția milionarului deveni o prezență constantă la fastuoase baluri mondene și petreceri luxoase, fiind adesea invitată și la întâlniri politice importante.

Cum să te îmbogățești fiind măritată cu un milionar

Căsnicia cu Benjamin avea însă și aspecte mai puțin plăcute. Acesta era cunoscut în oraș drept un jucător pasionat de jocuri de noroc; într-o singură noapte, sume uriașe puteau dispărea din buzunarul său. Această risipă o neliniștea profund pe Ida, care nu intenționa nicidecum să-și piardă statutul și bogăția. Drept urmare, găsi o soluție ingenioasă pentru a-și proteja finanțele: de fiecare dată când soțul se întorcea din cazinou după o pierdere, era obligat să-i plătească o „amendă” echivalentă cu suma pierdută; iar dacă avea noroc și câștiga, jumătate din câștig îi revenea ei.

Astfel, Ida reuși să-și clădească propria avere. Pentru patima lui, Benjamin o despăgubea nu doar în numerar, ci și prin bijuterii scumpe, titluri de valoare și chiar proprietăți. Când, în anul 1900, își dădu ultima suflare, aproape că nu mai deținea nimic — întreg patrimoniul era deja în mâinile soției sale.

După moartea soțului, Ida începu să se bucure din plin de viața unei adevărate milionară. Preluă conducerea ziarului defunctului său soț, își petrecea timpul călătorind, frecventând petreceri somptuoase și făcând donații generoase pentru opere caritabile. Și așa a continuat până când bogăția începu să-i zdruncine echilibrul psihic.

Nebunie născută din avuție

Ida începu să aibă senzația că averea i se scurge printre degete cu o viteză alarmantă. Crescută în sărăcie, era cuprinsă de o teamă cumplită de a pierde tot ceea ce dobândise. Astfel, decise să ia măsuri. Vându ziarul soțului decedat, apoi întreaga sa avere imobiliară.

Cuprinsă de paranoia, milionara se mută împreună cu sora sa, Mary, și cu fiica Emma într-un hotel ieftin, Herald Square. În camera închiriată nu aduseră doar lucrurile personale, ci și toate economiile lor — valize și lăzi pline cu bancnote. Ida nu avea încredere în bănci și voia să-și țină averea permanent la îndemână.

Era stăpânită de o frică obsesivă că ar putea rămâne fără bani ori că cineva i-ar putea fura bogăția. Se baricadă în cameră și rupse orice contact cu lumea exterioară. Nici cameristelor nu le permitea să facă curățenie, iar mâncarea le era lăsată la ușă.

Această existență claustrată dură mai bine de douăzeci de ani. Abia în 1931, când sora ei se îmbolnăvi grav, Ida fu nevoită să iasă din încăpere pentru a cere ajutor.

Ceea ce personalul hotelului și medicii găsiră îi lăsă fără cuvinte. În camera milionarăi domneau mizeria și dezordinea; peste tot se aflau resturi de mâncare și gunoaie. Ida, fiica și sora ei arătau ca niște oameni ai străzii. Printre dărăpănăturile din cameră se aflau însă valizele pline cu bani, iar Ida tremura de teamă că cineva ar putea pune mâna pe ele.

După ce străinii au văzut în ce condiții trăia Ida Wood și în ce stare se afla ea însăși, zvonurile despre nebunia ei s-au răspândit fulgerător. Au existat chiar tentative de a o interna cu forța într-un azil psihiatric. Însă Ida își apăru cu înverșunare dreptul de a rămâne în camera modestului hotel și, în cele din urmă, reuși să-l păstreze.

Viața Idei Wood se încheie în anul 1932, la venerabila vârstă de 93 de ani. Medicii care i-au examinat trupul au rămas stupefiați: la o înălțime de 170 de centimetri, nu cântărea mai mult de 30 de kilograme. Cameristele mărturisiră că se hrănea doar cu lapte proaspăt, ouă prăjite și, uneori, pește crud.

Moartea Idei Wood scoase la iveală amănunte neașteptate din biografia ei. Grație documentelor descoperite în cameră, îi fu dezvăluită adevărata identitate. Se află totodată că Emma, care murise cu puțin timp înaintea ei, nu-i fusese fiică, ci sora mai mică. Se știe că averea Idei a fost împărțită între rudele îndepărtate.

Povestea milionarăi nebune care s-a încuiat într-o cameră ieftină de hotel de teama de a-și pierde bogăția a devenit o legendă urbană. Oamenii și-o povestesc unii altora, adăugând mereu noi amănunte. Se spune chiar că o parte din avere a fost îngropată odată cu Ida Wood — semn că, până și după moarte, și-a păstrat comoara alături.

$$$

 Niște gimnastică mentală sugerană anti-vaccinare de sâmbătă seară: Celebra doctoriță anti-vaccinistă Flavia Groșan, care își trata pacienții grav bolnavi cu tinctură de rostopască și ceai de ceapă, și mai dădea și sfaturi pe interneți că medicamentele și vaccinurile nu sunt bune, se află în stare critică la ATI. 

Doamna doctor pneumolog Groșan chiar a postat pe interneți acum o săptămână pentru adepții ei aplaudaci că a luat-o o răceală și o tuse epuizantă, dar e mândră că a apelat la leacurile ei și nu a ajuns la spital. Astăzi, după o săptămână, e internată cu “tumoră pulmonară cu metastaze cerebrale, hepatice și suprarenale”. Adică doamna doctor avea cancer și se trata de răceală cu căței de usturoi ținuți între măsele.

Iar acum toți adepții ei anti-vacciniști au început cu teoriile că cineva a vrut s-o omoare, că deranja industria medicamentelor. Că acum a ajuns pe mâna lor, a medicilor criminali “care primesc bonusuri pentru crimele lor”. Că tumorile alea nu apar așa rapid și că doar la Hiroshima și Nagasaki s-au mai înregistrat asemenea cazuri.

Eu stau și mă întreb în locul acestor foci: oare doamna doctor în “plandemie” nu testa și recomanda leacuri băbești pacienților grav bolnavi ca să vadă dacă funcționează și pentru boala ei? Nu de alta, dar duamna doctor pneumolog a avut tare mulți pacienți de la care n-a mai primit feedback că au trecut pe lumea cealaltă. Oare nu era puțin dusă cu pluta și nega zeci de ani de studii, cercetări și tratamente care funcționează pentru a aduna adepți pe care să-i folosească drept cobai? Îmi pare rău că a ajuns în starea asta, dar femeia și-a făcut-o cu mâna ei și Dumnezeu mai știe pe câți i-a tras după ea cu recomandările ei de leacuri.

Dar poate că e mai bine ca oamenii ăștia să nu-și pună întrebări și să nu-i deranjăm, să-i lăsăm să li se întâmple exact ce își doresc, adică selecția naturală să-și facă treaba. Că doar e naturală, nu e chimică. Sunt ei un pericol pentru societate și un inamic al sănătății publice, dar vorba lui Napoleon: Niciodată să nu îți întrerupi inamicul când face o greșeală.

Așa că dați înainte cu leacurile băbești, fiți deștepți și nu picați în capcana globalisto-soroșistă. Dumnezeu să vă ajute! Dacă mai are cum…

$$$

 

Când un lup este înfrânt într-o luptă cu un alt lup și înțelege că nu mai are nicio șansă de izbândă, își oferă cu liniște vena jugulară adversarului, de parcă ar spune: „Am pierdut, pune capăt acestui lucru.”

Însă în acel moment se petrece ceva cu adevărat uluitor: lupul biruitor rămâne nemișcat.

Mii de ani de forțe de neclintit îl împiedică să-l ucida pe cel care are înțelepciunea de a-și recunoaște cu smerenie înfrângerea.

Un mecanism primordial, sădit în ADN — sau chiar mai adânc — îl oprește pe învingător și îi amintește că supraviețuirea speciei e mai importantă decât eliminarea rivalului.

În lumea lupilor, nimeni nu-l numește laș pe cel care își acceptă înfrângerea. Nimeni nu-l osândește pe acela care ar fi putut fi ucis, dar a fost cruțat.

Pur și simplu nu există învingător.

Cei doi lupi pornesc pe drumuri diferite, iar cercul vieții își urmează cursul.

Dacă oamenii ar învăța de la lupi, în loc să se măcelărească pentru afirmare, orgoliu, bani și putere, ar trăi cu mult mai fericiți și mai uniți…

Marcus de seara

$$$

 În 2011, în timpul unui incendiu devastator pe insula privată a lui Richard Branson, Kate Winslet a scos-o pe mama lui Branson, în vârstă de 90 de ani, dintr-o casă în flăcări – salvându-i viața.

S-a întâmplat în miez de noapte, când un fulger a lovit luxoasa casă caraibiană a lui Branson de pe Insula Necker, incendiind-o în câteva minute. 

Vânturile au răspândit flăcările rapid, iar oaspeții îngroziți au fugit în căutare de adăpost. 

Dar Winslet, care stătea acolo cu copiii ei, nu a fugit.

 S-a năpustit direct în haos.

Înăuntru, aerul era încărcat de fum și căldură. 

În mijlocul confuziei, Winslet a văzut-o pe Eve Branson, mama în vârstă a lui Richard, luptându-se să scape. 

Fără să stea pe gânduri, a ridicat-o în brațe și a dus-o prin foc și moloz. 

„Nu gândești – doar acționezi”, a spus Winslet mai târziu.

Richard Branson, zdruncinat, dar profund mișcat, a numit-o o eroină din viața reală.

 „A fost absolut incredibilă”, a spus el. „A luat-o calm pe mama mea și a scos-o din casă. 

Îi voi fi mereu recunoscător.”  

Afară, în timp ce flăcările mistuiau conacul, Winslet și-a păstrat calmul, asigurându-se că toți ceilalți erau în siguranță. 

Un martor își amintea:

„În timp ce oamenii intrau în panică, ea era cea stabilă,nu a ezitat nicio secundă.”

Până în zori, casa dispăruse - dar toată lumea a supraviețuit. 

Pentru Branson, pierderea casei sale nu a fost nimic în comparație cu miracolul că mama sa era în viață. Pentru Winslet, momentul nu a fost despre eroism.

 A fost despre instinct și umanitate. „Nu era timp să-ți fie frică”,a spus ea încet.

 „Fă pur și simplu ce trebuie să faci.”

Acea noapte s-a transformat din dezastru în supraviețuire, deoarece o femeie - cunoscută de milioane de oameni pentru puterea ei pe ecran - a dovedit că curajul ei era la fel de feroce și în viața reală. 

Kate Winslet nu a jucat doar rolul de eroine în filme. 

Când conta cel mai mult, a devenit una reală!

Sursa Historical Fragments.

Respect și admirație!!

$$$

 Să mai și zâmbim...

Un băiețel în vârstă de 4 ani se duce la tatăl său și ii spune :

- Tati, am decis să mă căsătoresc.

- Minunat! Și? Știi și cu cine?

- Da! Cu bunica! Ea a spus că mă iubește și eu o iubesc pe ea și este cea mai bună bucătăreasă din toată lumea și spune cele mai frumoase povești!!

- E drăguț, dar avem o mică problemă!

- Ce problemă ?!

- Păi, e mama mea. Nu te poți căsători cu mama mea!!

- De ce nu?! Tu te-ai casatorit cu a mea!!