$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - ȘTEFANA VELISAR TEODOREANU

Pe 17 octombrie 1897 s-a născut în Elveția, la Saint Moritz, Maria Ștefana Lupașcu, viitoarea scriitoare, poetă, traducătoare Ștefana Velisar (Lily) Teodoreanu, fiica boierului diplomat Ștefan Lupașcu (unchi al filosofului francez Stéphane Lupasco) și a franțuzoaicei Marie Mazurier. Destinul ei aproape este aproape secular (a trăit până-n 31 mai 1995).

“Tatăl ei, mason cândva celebru care l-a inițiat în masonerie pe Mihail Sadoveanu, era frate cu soția lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea, în al cărei pension Ștefana și-a făcut studiile, la Iași, înaintea căsătoriei cu Ionel Teodoreanu, pe care-l cunoaște prin fetele Delavrancea. De la Ionel va avea gemeni, Ștefan (viitorul pictor Afane) și Oswald (Gogo). Pseudonimul și-l va lua după eroina din romanul “Bal mascat” 

al lui Ionel Teodoreanu, căruia îi va inspira debutul literar cu “Jucării pentru Lily”, iar pasiunea multă vreme secretă pentru scris apare consemnată în romanul “Lorelei” al soțului (căruia îi va suporta cu stoicism infidelitățile)”. 

Debutateaza sub acoperire în “Bilete de papagal”(1929), de teamă ca soțul să n-o descopere (nu-și dorea o concurentă, ci doar o mamă pentru copiii săi...), Ștefana iese la suprafață ca scriitoare după ce copiii devin adolescenți”. 

A avut o viață lungă și un destin literar marcat de statutul său de „doamnă a literelor românești”, dar și de umbra celebrității soțului. Tatăl scriitoarei era fratele Mariei Lupașcu, soția lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, ceea ce a făcut-o verișoară cu fiicele acestuia.

Prin intermediul verișoarelor sale, l-a cunoscut pe Ionel Teodoreanu la Iași, în 1918, iar cei doi s-au căsătorit. După moartea tragică a soțului ei, în 1954, scrierile sale au fost profund inspirate de viața lor de cuplu. 

Este autoarea unor romane precum “Ursitul”, “Viața cea de toate zile” și “Acasă”. Opera ei explorează adesea teme simbolice și aspecte ale vieții de familie și ale iubirii.

Pe lângă proză, a scris și poezie și a realizat numeroase traduceri din limbile rusă și franceză.

Mulți critici au considerat-o o “romancieră uitată”, deși a fost o prezență discretă și activă în literatura română pe parcursul mai multor decenii. În ultimii ani, opera sa a început să fie redescoperită și valorificată. 

După 1954, a continuat să scrie, dedicându-și o mare parte din creație memoriei soțului său, Ionel Teodoreanu. 

A murit în 1995, la București, la vârsta de 97 de ani.