MEMORIE CULTURALA - JEAN COCTEAU
Scriitorul, artistul si regizorul francez Jean Maurice Eugene Clement Cocteau s-a nascut pe 5 iulie 1889 intr-un orasel de langa Paris, intr-o familie instarita. Din nefericire pentru viitorul regizor tatal sau s-a sinucis cand Cocteau avea doar zece ani, o tragedie care l-a marcat si despre care a evitat sa vorbeasca prea mult intreaga viata.
In 1900 a fost inscris la o scoala particulara, de unde avea sa fie exmatriculat in 1904. A fugit la Marsilia, unde a locuit intr-un cartier rau famat, folosind un nume fals. Dar in final politia l-a descoperit, mai mult din intamplare si l-a trimis acasa, unde Cocteau a intrat in grija unchiului sau. La 17-18 ani Cocteau s-a indragostit de Madeleine Carlier, o actrita destul de cunoscuta in epoca, pe atunci in varsta de 30 de ani. Cei doi au avut pentru scurt timp o relatie, careia actrita i-a pus punct destul de repede.
In 1908 s-a imprietenit si asociat cu Edouard de Max, un actor parizian in mare voga pe scenele pariziene, unde stralucea mai ales in roluri de tragedie. Acesta l-a incurajat pe Cocteau sa scrie, iar pe 4 aprilie 1908 a inchiriat Theatre Femina pentru o prezentare in premiera a poeziilor tanarului scriitor. Un an mai tarziu Cocteau l-a intalnit pe impresarul rus Serghei Daighilev, care l-a incurajat sa se ocupe de balet. Cocteau a acceptat noua provocare si a scris libretul pentru un balet exotic, numit Le Dieu Bleu (Dumnezeul albastru). Tot in aceasta perioada proaspatul scriitor l-a cunoscut si pe Stravinsky, pe care in primavara lui 1914 l-a vizitat si in Elvetia. Vizita nu a fost doar reunirea unor buni prieteni, ci si o ocazie folosita de Cocteau pentru a-si termina prima carte, Le Potomak.
In timpul primului razboi mondial Cocteau a scapat de recrutare, dar a fost infirmier pe ambulanta, imprietenindu-se cu aceasta ocazie cu un grup de marinari, atunci concentrati. Avea sa fie arestat, intorcandu-se la viata sa obisnuita abia in 1915, chiar daca Europa continua sa fie ravasita de conflagratie.
In 1917 il intalneste pe Pablo Picasso, cei doi plecand la Roma, unde s-au intalnit cu Diaghilev. Grupul, cu ajutorul compozitorului Erik Satie si a coregrafului Leonid Massine a pregatit baletul Parade, ale carui decoruri impresionante erau opera lui Picasso. Dar premiera pariziana s-a dovedit din toate punctele de vedere un dezastru, abia peste cativa ani avand sa cunoasca succesul pe care il merita.
Dupa terminarea razboiului Cocteau si-a continuat amicitia si colaborarea cu mai multi artisti faimosi. A infiintat o editura numita Editions de la Sirene, care a publicat nu doar cartile lui Cocteau, ci si partituri de Stravinsky, Satie si pe cele ale grupului de compozitori numit Les Six. Din 1918 a inceput o stransa prietenie intre Cocteau si un tanar nuvelist de doar 15 ani, Raymond Radiguet, care avea din nefericire sa moara in 1923 de febra tifoida, nu inainte de a-l influenta profund pe Cocteau, in pofida diferentei de varsta. Pierderea acestui prieten l-a deprimat ingrozitor pe Cocteau, care a inceput sa ia opiu pentru a uita si si-a revenit cu greu din aceasta dependenta.
In 1930 a fost lansat primul film al lui Cocteau, "Sangele unui poet", un adevarat comentariu al mitologiei particulare a artistului. Naratiunea prezenta aventurile unui poet tanar, condamnat pentru ca adusese la viata o statuie. La inceputul accelui deceniu Cocteau a scris si cea mai importanta piesa a sa, La Machine Infernal, o reexaminarea a temei lui Oedip, urmata de mai multe povestiri si romane.
Urmatorii 15 ani au fost sterpi din punct de vedere creativ, mai ales datorita faptului ca artistul incepuse din nou sa ia opiu. Abia la inceputul anilor '40, in buna parte datorita bunului sau prieten, actorul Jean Marais, Cocteau a putut sa-si reia lucrul. Si a facut-o intr-un stil grandios, lansand in 1945 o reinterpretare cinematografica a povestii "Frumoasa si Bestia", care s-a dovedit o intoarcere triumfatoare a lui Cocteau pe marile ecrane, mai ales datorita lui Jean Marais, care juca rolul Bestiei si pe cel al Printului. Cei doi au colaborat din nou pentru filmul Orpheus, din 1950, personajul principal fiind de aceasta data un poet asediat de rivalii artistici si romantici, care coboara in iad pentru a-si aduce inapoi sotia moarta.
Din 1950 Cocteau a inceput sa fie preocupat si de lucrari grafice, realizand intre altele decoratiunile pentru Villa Santo Sospir din Saint-Jean-Cap-Ferrat. In 1954, dupa moartea prietenei sale Collete, Cocteau a fost ales in locul acesteia in Academia Belgiana, apoi, in 1955, si in cea franceza.
Ultimul film regizat de el, "Testamentul lui Orfeu", avandu-i in rolurile principale pe Pablo Picasso, Yul Brynner si Jean-PierreLeaud, a avut premiera in 1959.
Artistul a murit in urma unui atac de cord pe 11 octombrie 1963 in locuinta sa din Milly-la-Fort.
Citate Jean Cocteau;
“Cu cât sunt mai multe lumânările pe tort, cu atât ai mai puţin aer să le poţi sufla.”
“Să nu confundăm majoritatea cu adevărul.”
“Umanitatea este formată din câțiva precursori, foarte mulți urmași și un număr incalculabil de adepți.”
“Publicul, răsfățat de opulență, judecă greșit lucrările neîmpodobite.”
“Debussy a existat înainte de Debussy. Era o arhitectură reflectată în apă, se formau și se prăbușeau valuri. Ramuri care adorm, prune care cad. O mie de minuni nedefinite ale naturii și-au găsit în sfârșit interpretul.”
“Un pahar de vin pe jumătate gol este și unul pe jumătate plin, dar o jumătate de minciună nu este în niciun caz jumătate de adevăr.”
“Bunele maniere constă în a ascunde cât de mult te gândești la tine și cât de puțin te gândești la alții.”
“Toți copiii au puterea magică de a se transforma în orice își doresc.”
