duminică, 13 iulie 2025

$$$

 S-a întâmplat în 12 iulie…

- 1475: În faţa iminentului atac turcesc, Ştefan cel Mare recunoaşte suzeranitatea regelui Ungariei, Matei Corvin, care se obligă să-l sprijine pe domnul Moldovei în lupta împotriva turcilor (printr-un act care va fi emis, la Buda, la 15 august) 

- 1536: A murit umanistul Erasmus din Rotterdam, personalitate remarcabilă a Renaşterii. Este cunoscut ca editor erudit al clasicilor greci şi latini şi al scrierilor patristice; a tradus in limba latină „Noul Testament”. A fost independent fata de Reforma, apartinand spiritului tolerantei impotriva concepţiei lutheraniste a predestinării şi un critic sarcastic al exceselor catolicismului („Colocvii”, „ Adagii”, „ Elogiul nebuniei”) (n. 27.10.1469)

 - 1730: S-a născut ceramistul englez Josiah Wedgwood, inovator al tehnicii industriale a ceramicii de artă (m. 1795)      

- 1797: A murit Ienăchiţă Văcărescu, istoric, filolog şi poet(n. 1740) .Este autorul celei dintâi gramatici româneşti tipărite (1787), care, pe lângă diversele categorii gramaticale, cuprinde şi un capitol de prozodie, ilustrat cu exemple originale.

- 1817: S-a născut Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american. Henry David Thoreau (d. 6 mai 1862) a fost un filozof american, eseist, scriitor, naturalist, transcendentalist, critic al taxelor şi al progresului. Este cunoscut în primul rând pentru cartea sa Walden, în care meditează asupra unei vieţi simple în mijlocul naturii, şi pentru eseul său Nesupunerea civila (Civil Disobedience), în care argumentează în favoarea rezistenţei individuale, bazată pe principii morale şi îndreptată împotriva injustiţiei guvernamentale.Cărţile, articolele, eseurile, jurnalele şi poeziile lui Thoreau pot fi grupate în nu mai puţin de douăzeci de volume. Printre cele mai influente scrieri ale sale se numără contribuţiile la istoria naturală şi la filozofie, în care a anticipat metodele şi descoperirile ulterioare din ecologie şi istorie medioambientală, două surse ale ecologismului modern.Thoreau a luptat toată viaţa pentru abolirea sclaviei, ţinând conferinţe împotriva unor legi precum Fugitive Slave Law, aclamând scrierile lui Wendell Phillips şi apărându-l pe aboliţionistul John Brown. Filozofia rezistenţei nonviolente a lui Thoreau a influenţat gândirea şi acţiunea politică a unor personalităţi precum Lev Tolstoi, Mahatma Gandhi sau Martin Luther King, Jr.

- 1822: S-a născut Milton Waldo Hanchett, inventatorul scaunului de dentist (d. 28.12.1904)

- 1844: Inventarea sirenei de ceaţă. Căpitanul J.N. Taylor din Royal Navy a testat o sirenă de ceaţă. Aceasta emite semnale acustice atunci când, din cauza ceţii, lumina farurilor (de navigaţie) nu mai este vizibilă.   

- 1850: A murit Robert Stevenson, inginer scoţian, proiectant şi constructor de faruri de navigaţie. Una dintre cele mai importante lucrări ale sale este Farul Bell Rock, situat in larg, la aproximativ 20 km de oraşul Arbroath, pe coasta de est a Scoţiei.

- 1854: S-a născut George Eastman, inventator şi industriaş american; a realizat şi utilizat pentru prima oară, în 1878, plăcile de bromură gelatinoasă de argint în domeniul tehnicii fotografice; a inventat, în 1888, aparatul de fotografiat „Kodak", iar în 1889 a brevetat filmul transparent de nitroceluloză; în 1892 a fondat „Eastman Kodak Company" (m. 1932)

- 1859: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Ordonanţa de înfiinţare a Oficiului Central de Statistică Administrativă, marcând actul de naştere al statisticii oficiale în România. De acest moment îşi leagă numele doi eminenţi economişti români ai veacului al XIX-lea, Dionisie Pop Marţian şi Ion Ionescu de la Brad

- 1882, 12/24: S-a născut matematicianul Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică; din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, fiind primul ei rector (1920-1921); membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1929) 

- 1884: S-a născut Amedeo Modigliani, pictor şi sculptor italian. Amedeo Modigliani (n. Livorno - d. 24 ianuarie 1920, Paris) a fost un pictor şi sculptor italian stabilit în Franţa, reprezentant al „Şcolii Pariziene" („École de Paris"), evidenţiat în scurta sa viaţă printr-o creaţie plină de eleganţă şi rafinament, care depăşeşte graniţele manierismului. Toată viaţa sa, Modigliani a fost în căutarea frumuseţii perfecte, uşor abstracte, care să reprezinte sinteza idealului visat cu concretul, reprezentat de model. Tema preferată a tablourilor sale este omul: nudurile de femei, portretele prietenilor şi ale unor necunoscuţi. A devenit celebru datorita stilisticii portretelor realizate, orientate catre cubism si arta plastica africana. Tipice pentru creațiile lui Modigliani rămân formele ovale ale corpurilor personajelor tablourilor sale, ca și o scala cromatică redusă la tonuri cafenii și de ocru („Doamna de Pompadour”, „Diego Rivera”) (d. 25.01.1920)

- 1885: A murit generalul Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna, în timpul Războiului de Independenţă; la 28.XI.1878, când Osman Paşa a încercat să iasă din încercuirea Plevnei, i-a predat sabia generalului Cerchez, declarându-se prizonier; generalul s-a remarcat şi în luptele de la Smârdan şi Vidin; membru al Societăţii„Junimea" din Iaşi (n. 1839).

- 1887: A murit Florian Aaron, istoric şi publicist; precursor al lui Mihail Kogălniceanu şi Nicolae Bălcescu, a făcut în istoriografia română trecerea de la iluminism la romantism; propagator al ideilor Şcolii Ardelene în Ţara Românească; participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească şi din Transilvania (n. 1805) 

- 1892: S-a născut Bruno Schulz, scriitor, grafician şi desenator polonez. Bruno Schulz (d. 19 noiembrie 1942, ucis de soldaţii germani) a fost un romancier şi grafician polonez de origine evreu, considerat aproape unanim ca fiind unul dintre cei mai mari stilişti polonezi ai secolului 20.Schulz s-a născut în Drohobycz, pe atunci parte a imperiului austro-ungar aparţinând provinciei Galiţia, astăzi parte a Ucrainei.Încă de foarte timpuriu Bruno Schulz a manifestat un interes deosebit în desen şi pictură, poate şi datorită faptului că tatăl său, Jacob Schulz, avea o firmă care vindea hârtie. Mai târziu, datorită talentului său, va studia arhitectura la Universitatea din Lwów şi artele frumoase la Viena. După încheierea studiilor s-a întors în oraşul natal şi a predat desenul.Cele mai cunoscute volume de povestiri sunt Strada crocodililor, Prăvăliile de scorţişoară, şi Manechinele. O selecţie de povestiri, intitulată Manechinele, aidoma volumului original, a fost publicată în traducerea lui Ion Petrică la Editura Allfa.

- 1895: S-a născut arhitectul american Richard Buckminster; importante contribuţii în arhitectură (faimoasa „Casă Dymaxion" sau cupola geodezică), dar şi în alte domenii, ca matematica, filosofia sau religia. Richard Buckminster („Bucky") Fuller (nd. 1 iulie 1983) a fost un vizionar, designer, arhitect, poet, autor şi inventator american. Fuller este cel mai bine cunoscut pentru inventarea domului geodezic, iar pe plan social ca fiind cel de-al doilea preşedinte al Organizaţiei Mensa. Un dom geodezic este o structură aproape sferică, asemănătoare unui solid platonic multifaţetat, ale cărui elemente sunt reprezentate de o reţea de diferite poligoane care aproximează suprafaţa unei sfere. Reţeaua se intersectează în numeroase puncte care sunt, în esenţă, pentagoane regulate, formate din triunghiuri echilaterale plane sau curbilinii, care sunt aproape tangente la suprafaţa sferei circumscrise sau la cea a celei înscrise.Aceste puncte preiau greutatea ansamblului redistribuind-o omogen întregii structuri. Când structura este foarte aproape de a constitui o sferă, domul geodezic devine o sferă geodezică.Mensa este o organizaţie internaţională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligenţă folosite de organizaţie. Este compusă din grupuri naţionale aflate sub autoritatea formală a Mensa International.A fost fondată în 1946 de Roland Berrill, un avocat australian, şi Dr. Lancelot Ware, un om de ştiinţă britanic. Scopul a fost de creare a unei organizaţii apolitice a oamenilor inteligenţi, fără să se facă diferenţieri sociale, rasiale, religioase sau de altă natură. Mensa are peste 100.000 de membri, grupaţi în 50 de organizaţii naţionale. Cele mai mari grupuri naţionale sunt cel american (cu 50.000 de membri) şi cel britanic (cu 25.000 de membri). Există şi subgrupuri axate pe anumite interese comune (Special Interest Groups - SIGs), ca motociclismul, electronica sau cooperarea în afaceri, şi care nu ţin cont de localizarea geografică a membrilor lor.Printre cei mai tineri membri admişi în această organizaţie se află: 

- Oscar Wrigley (cea mai tânără persoană intrată aici) admis în 2009 la vârsta de doi ani, cinci luni şi 11 zile şi al cărui IQ se pare că depăşeşte 160;

- Elise Tan Roberts, din Edmonton, Londra, care a fost acceptat, în 2008, cu un IQ de 154 la vârsta de doar doi ani, patru luni şi 14 zile;

- Ben Woods, care avea doi ani şi 10 luni în 1995.

- 1895: S-a născut soprana norvegiană Kirsten Flagstad (m. 1962) 

- 1904: S-a născut Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftali Ricardo Reyes Basoalto), poet şi diplomat chilian; unul dintre cei mai importanţi poeţi latino-americani ai secolului XX; Premiul Nobel pentru literatură pe 1971 (m. 1973).În ţara noastră au fost editate: Poeme, traducere de Constantin Varta, 1950, Poeme, traducere de Eugen Jebeleanu, 1951, Strugurii şi vinul, traducere de Maria Banuş,1953, Poezii noi, traducere de Maria Banuş, 1963, Poezii (Colecţia „Cele mai frumoase poezii") - traducere de Radu Boureanu,1965, Mătasea şi Metalul, traducere de A. Covaci, 1973. 

- 1905: A murit istoricul Gheorghe Popovici; a abordat o serie de probleme de mare interes din istoria organizării judiciare româneşti; membru corespondent al Academiei Române din 1905 (n. 1863)

- 1909: S-a născut Constantin Noica, filosof şi eseist român, membru titular post-mortem al Academiei Romane (d. 04.12.1988) 

 - 1910: A murit Charles Rolls, constructor britanic de automobile şi aviator; în 1904 a fondat, împreună cu Henry Royce (1863-1933), la Manchester, societatea „Rolls-Royce", specializată în fabricarea de maşini de lux, care a deţinut supremaţia mondială absolută; în timpul Primului Război Mondial "Rolls-Royce" a fabricat motoare de aviaţie; după al Doilea Război Mondial a fost prima societate care a fabricat în serie motoare cu reacţie (n. 1877)

- 1913: S-a născut Willis Lamb, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1955 pentru descoperiri privind structura fină a spectrului hidrogenului. Lamb, împreună cu Polykarp Kusch au reuşit să determine cu precizie anumite proprietăţi electromagnetice ale electronului. 

- 1920: Preşedintele SUA, W.Wilson deschide canalul Panama. Canalul Panama este un canal important care traversează istmul Panama în America Centrală, legând oceanele Atlantic şi Pacific. Construcţia canalului a reprezentat unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie întreprinse vreodată. A avut un impact enorm asupra navigaţiei, deoarece navele nu mai trebuie să treacă pe drumul periculos prin Trecerea Drake şi Capul Horn în punctul cel mai sudic al Americii de Sud. O navă care pleacă de la New York către San Francisco prin canal parcurge distanţa de 9 500 km, mult sub distanţa de 22 500 km pe care o presupunea ruta ocolitoare pe la Capul Horn. Deşi conceptul unui canal în Panama datează de la începutul secolului al XVI-lea, prima încercare de construcţie a avut loc începând cu 1880 sub conducere franceză. După ce această încercare a eşuat, lucrul a fost terminat în cele din urmă de Statele Unite, şi canalul s-a deschis în1914.Construcţia canalului, de o lungime de 77 km, a fost presărată de probleme, cum ar fi bolile (în special malaria şi febra galbenă), şi enorme alunecări de teren. Se estimează că la construcţia canalului au murit până la 27 500 de muncitori.De la deschidere, canalul a avut un succes enorm, şi este în continuare un element indispensabil al navigaţiei internaţionale. În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.Canalul Panama face legătura între Golful Panama din cadrul Oceanului Pacific cu Marea Caraibelor şi Oceanul Atlantic. Din cauza formei de S a istmului Panama, canalul pleacă din sud-est, din capătul dinspre Pacific, către nord-vest, la capătul dinspre Atlantic; pentru a evita orice confuzie, autorităţile au clasificat tranzitul prin canal ca spre nord (din Pacific în Atlantic) şi spre sud (din Atlantic în Pacific).Prin canal pot trece vase, de la iahturi private mici până la nave comerciale destul de mari. Dimensiunea maximă a vaselor care pot folosi canalul este cunoscută sub numele de Panamax; tot mai multe nave moderne depăşesc această limită, ele fiind cunoscute ca nave post-Panamax. O traversare obişnuită a canalului de o navă comercială ia în jur de nouă ore. 14 011 vase au trecut prin canal în 2005, cu o capacitate totală de 278,8 milioane tone, cu o medie de aproape 40 de nave pe zi.

- 1925: S-a născut Radu Enescu, eseist şi critic literar (m. 1994)

 1927: S-a născut matematicianul George Ciucu; preocupări în domenii ca teoria probabilităţilor, statistica matematică sau teoria jocurilor şi a aşteptării; membru corespondent al Academiei Române din 1974, secretar general al acestui for (1974-1990) (m. 1990) 

- 1930: S-a născut Janina Ianoşi, traducătoare şi eseistă; a tradus din limba rusă lucrări de estetică (Herzen, Bielinski, Cernîşevski, Dobroliubov, Pisarev ş.a.) şi literatură (Lev Tolstoi, Paustovski, Marina Ţvetaeva, Daniil Granin); soţia esteticianului Ion Ianoşi

- 1933: S-a născut Alexandru Ivasiuc, prozator şi eseist român (d. 1977).A publicat în 1964, în Gazeta Literară, povestirea Timbrul, urmată apoi de alte texte beletristice şi publicistice.A publicat mai multe romane, de obicei axate pe dezbateri etice şi social-politice „ Vestibul” (1967), „ Interval”, „ Cunoaştere de noapte”, „Păsările”, „Apa” (1973), „Iluminări”, „Racul” (1976). Romanul său Racul este o contrautopie în genul celor scrise de autorii sud americani, istoria unui dictator, a unui anti erou şi un discurs despre putere şi ameninţările dictaturii. A publicat şi volumul de nuvele „Corn de vânătoare”, precum şi două volume de publicistică. Eseurile sale au fost publicate în mai multe volume sub titlul Pro domo. Romanul „Apa” a fost folosit ca scenariu pentru „Trei zile şi trei nopţi”, realizat în 1976 în regia lui Dinu Tănase, având în distribuţie actorii Fory Etterle, Petre Gheorghiu, George Constantin, Ion Caramitru, Amza Pellea, Irina Petrescu şi Gheorghe Dinică.

- 1933: S-a născut Donald Westlake, unul dintre cei mai prolifici autori americani de romane poliţiste (m. 2009)

- 1934: S-a născut interpreta de muzică uşoară Lucky Marinescu

- 1938: S-a născut Jorj Voicu, actor român de teatru şi film (d. 1991)

- 1948: Biblioteca Fundatiei Universitare „Carol I" este transformată în Biblioteca Centrală a Universităţii din Bucureşti. 

- 1960: Franţa a acceptat să acorde independenţa statelor Nigeria, Volta Superioară, Coasta de Fildeş, Ciad, Africa Centrală şi Congo.

- 1961: A murit Mazo de la Roche, scriitoare canadiană de limbă engleză (n. 1879)

- 1962: Trupa The Rolling Stones debutează la Clubul Marquee din Londra 

- 1986: A murit actorul George Calboreanu (n. 5.01.1896)

- 1989: A murit agronomul Irimie Staicu; a studiat metodele de fertilizare a podzolurilor şi sărăturilor; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1905)

- 1991: Palatul Cotroceni a devenit Muzeu Naţional sub patronajul Ministerului Culturii.

- 1995: A murit dirijorul Mircea Cristescu (n. 1928)

- 1997: A murit François Furet, unul dintre cei mai de seamă istorici şi gânditori francezi contemporani (n. 1927) 

- 1999: A murit prozatorul si eseistul Mircea Nedelciu („Efectul de ecou controlat”, „Amendament la instinctul proprietăţii”, „Tânguire de mior”) (n. 12.10.1950) 

- 2000: Modulul rus „Zvezda", al treilea element al Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), a fost amplasat pe orbită, la numai zece minute după decolarea rachetei purtătoare Proton-K de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

 - 2003: A murit Benny Carter, saxofonist şi compozitor american de jazz (n. 1907)

- 2004: A murit Mioara Avram; specialistă în gramatică, ortografie şi lexicologie; redactor-responsabil la „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române".Mioara Avram (n. 4 februarie 1932, Tulcea, d.Bucureşti) a fost o lingvistă română. De-a lungul mai multor decenii a avut un rol esenţial în analiza, normarea şi popularizarea diferitelor aspecte din gramatica limbii române, mai cu seamă în domeniul ortografiei. A condus Sectorul de gramatică al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din Bucureşti al Academiei Române. 

- 2007: A murit dirijorul Constantin Petrovici (n. 1927) 

- 2010: A murit actriţa Lucia Mureşan; cunoscută de la emisiunea „Teleencicopedia'' pentru timbrul său vocal deosebit (n. 1938)

- 2012: A murit pictorul şi profesorul Dimitrie Gavrilean. Dimitrie Gavrilean (n. 1942, Gura Humorului, judeţul Suceava) a fost un pictor român.Între anii 1960 şi 1966 urmează Academia de Arte Nicolae Grigorescu din Bucureşti, secţia Pictură, la clasa maestrului Corneliu Baba.În 1969 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.Din 1997 este profesor universitar în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu" din Iaşi, Facultatea de Arte plastice, Decorative şi Design, apoi rector.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 "Scrie-ma... Vreau sa traiesc vesnic Alintă-mă. Fă-o așa cum nimănui nu i-a mai trecut prin cap. Strigă-mă. Rostește-mi numele de parc...