$$$

 Când îngerii zâmbesc, cerul se deschide…”

Astăzi nu a fost doar o zi.

A fost un dar nemăsurat, învelit în simplitate și sigilat cu lumină.

Nimic nu a fost planificat, dar totul a curs în armonie divină, ca și cum fiecare secundă știa dinainte ce are de împlinit.

Undeva, într-un colț liniștit al lumii, s-a scris o poveste pe care nici măcar cerul n-o poate uita.

Acolo unde pământul miroase a pace, iar vântul aduce aminte de copilărie,

am stat și am respirat adevărul:

că viața se măsoară în clipe trăite, nu în ani adunați.

Am fost prezent.

Atât de prezent, încât timpul a stat pe loc ca să învețe cum se iubește cu adevărat.

N-am avut nevoie de nimic spectaculos.

Doar o mână care a căutat-o pe a mea și a găsit-o exact unde era nevoie.

Doar niște gesturi mici, cu sensuri infinite.

Un semn desenat pe piele cu atâta emoție încât a devenit legământ.

Un simbol, o inimă, un infinit, câteva litere – toate așezate ca o rugăciune tăcută scrisă în carne vie.

A fost acolo o taină care nu poate fi explicată în cuvinte.

Ceva între cer și pământ s-a aliniat pentru a da naștere unui moment sfânt.

Și nu, nu am rostit nume. Nu a fost nevoie.

Fiindcă uneori iubirea nu se numește, ci se simte.

Nu se strigă, ci se aude din tăcere.

Ne-am făcut din palme o inimă, fără să știm că îngerii ne privesc.

Poate că nici măcar nu a fost un joc, ci un limbaj al sufletului.

Poate că liniștea dintre două râsete a fost, de fapt, o revelație.

Poate că cerul și-a trimis razele să fotografieze acel moment, pentru că pământul nu are aparate destul de sensibile să-l surprindă.

Am înțeles, în liniștea aceea curată, că iubirea nu are nevoie de aprobări.

Are nevoie doar să fie oferită cu toată ființa.

Și uneori, când o faci fără a cere nimic în schimb,

primești înapoi tot ce nu ai știut că îți lipsește.

Noaptea a venit.

Dar n-a reușit să stingă lumina din noi.

Pentru că atunci când sufletul își deschide larg porțile,

stelele coboară și rămân aproape, veghează, ascultă, mângâie.

Și undeva, într-un alt plan, un înger a zâmbit.

Poate chiar mai mulți.

Poate că și-au luat notițe despre cum arată iubirea trăită pe pământ,

într-o zi simplă, într-un colț de lume,

într-o inimă trasată cu creionul pe o mână caldă.

Și dacă va citi cineva vreodată acest text,

sper să simtă nu doar cuvintele,

ci vibrația care a străpuns cerul și a adus lumină,

chiar și după apus.

Pentru că iubirea adevărată nu se vede. Se simte.

Și când o simți, nu mai e nevoie de nimic altceva.