Acum 80 de ani!
Războiul de 1 421 de zile!
11 iulie 1941. A 20-a zi de război!
Alesandru DUTU
♦ Armata 3 română continuă să înainteze, fără a desfăşura lupte, spre Moghilev.
♦ Aflată în subordinea Corpului 54 armată german, Divizia 1 blindată română continuă deplasarea spre Bălţi. ♦ Încurajate de succesul obţinut în zona Diviziei 35 infaterie, patru batalioane sovietice, sprijinite de artilerie numeroasă, atacă pe direcţia Hânceşti – Lăpuşna în sectorul Diviziei 15 infanterie.
♦ Apreciind că menținerea pozițiilor de la est de Prut ajuta manevra de ansamblu a Armatei 4, inclusiv în zona masivului Cornești (cel puțin prin blocarea unor importante forțe inamice) și luând în calcul informațiile oferite de recunoașterile trimise spre Epureni și Cania care nu semnalaseră trupe inamice numeroase pe linia de contact, generalul Nicolae Ciupercă solicită Comandamentului de Căpetenie (orele 19.40) ,,să se mențină capul de pod de la Fălciu”.
• ,,Câştigarea şi păstrarea lui s-a făcut cu prea multe sacrificii – preciza comandantul Armtei 4 –, iar retragerea ar influenţa moralul trupei care a crescut în ultimele zile, după ce oamenii au văzut că pot rezista şi respinge cu pierderi grele contraatacurile inamice”.
• Părăsirea poziţiilor cucerite cu multe sacrificii este respinsă şi de comandantul şi ofiţerii Regimentului 12 dorobanţi.
• În contextul opririi contraatacului sovietic de pe Valea Bucovățului, Comandamentul de Căpetenie răspunde că aprobă menținerea capului de pod. Ca urmare, generalul Nicolae Ciupercă ordonă Corpului 5 armată să organizeze cât mai bine apărarea spre ,,a atrage și fixa cât mai multe forțe inamice”.
♦ Armata 3 face cunoscut că ,,în întreaga zonă ocupată trupele române și germane din Basarabia, dar mai ales pe traiectul șoselei Sculeni, Fălești, Bălți se găsesc mulți cai morți și chiar cadavre omenești care au intrat în putrefacție și pot da naștere la epidemii grave” și ordonă: ,,Luați măsuri imediat, în legătură cu Serviciile pretorale pentru îngroparea tuturor cadavrelor și asanarea câmpului de luptă”.
♦ Constatând că în zona de acțiune a Armatei 4 (sudul Basarabiei) sovieticii lăsaseră numeroși agenți, generalul Nicolae Ciupercă ordonă să se ia ostatici ,,din cei ce sunt recunoscuți că au avut un rol sub conducerea comunistă” și să-i oblige ca ,,prin familiile lor să vegheze la identificarea celor din localitate sau veniți din afară cu scopuri criminale”. ,,La orice acțiune contra trupelor noastre în raza localităților lor – mai preciza ordinul – aceștia vor fi executați”. În același scop, s-a ordonat ca populația civilă ,,să nu aibă voie a circula dintr-o localitate în alta spre a se împiedica accesul în zonă al agenților inamici”.
♦ Capacitatea spitalelor bucureştene este depăşită de numărul mare de răniţi.
♦ Din ordinul Guvernului, Prefectura Poliţiei Capitalei anunţă suspendarea tuturor manifestărilor sportive.
♦ ,,Timpul” publică telegrama P.S.S. Gurie trimisă generalului Ion Antonescu: ,,Ca modovean şi slujitor al lui Hristos, precum şi ca mitropolit al Basarabiei, binecuvâtez lupta sfântă ce duceţi pentru dezrobirea fraţilor noştri basarabeni şi bucovineni… Dumnezeu să vă ajute a întinde hotarele scupmei noastre Patrii până acolo unde ei au deportat şi au risipit pe iubiţii noştri moldoveni”.
• Cu acelaşi prilej, ziarul inserează şi răspunsul Conducătorului Statului român: ,,Părăsind toiagul şi vălul cernit al durerii, Mitropolia acestul pământ, dintotdeauna şi pentru totdeauna românesc, e chemată să tragă brazdă adâncă atât cu plugul credinţei Dumnezeieşti, cât şi cu cel al poruncilor naţionale, în sufletul fraţilor noştri basarabeni regăsiţi şi a mult încercaţilor fraţi de dincolo de Nistru, care îşi aşteaptă de vremuri mântuirea”.
♦ Pe alte fronturi:
• În Ucraina, germanii ocupă Kameneţ-Podolsk.
• Tancurile feldmareşalului Gerd von Rundstedt ajung la numai 16 km de Kiev, dar nu pot ocupa oraşul.
• Generalul Franz Halder face cunoscut că trupele germane au pătruns pe teritoriul sovietic între 300 şi 600 km şi au capturat 328 898 prizonieri, 1 809 piese de artilerie şi 3 332 maşini de luptă blindate.
P.S. Poate foloseşte cuiva! Postarea se referă numai la contextul epocii. Eventuale comentarii, fără actualizări, elogii sau denigrări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu