$$$

 Adevăratul conte de Monte-Cristo

Alexandre Dumas, după cum se știe, își baza romanele pe fapte reale, deși, odată cu elanul creativ, se îndepărta adesea considerabil de acestea.

În anul 1807, un cizmar din Nîmes, pe nume François Picaud, se pregătea să se căsătorească cu frumoasa și înstărita Marguerite. Fericirii sale i-a purtat sâmbetele un hangiu invidios, Loupian, care, împreună cu complicii săi Solari și Chaubart, a redactat o denunțare falsă: că Picaud ar fi fost fost nobil și spion englez. Nefericitul a fost aruncat în temniță, fără să i se spună ani la rândul motivul încarcerării. Între timp, Marguerite, măcinată de durere vreme de doi ani, a sfârșit prin a se căsători cu același Loupian.

După câțiva ani de detenție, Picaud s-a împrietenit cu un alt deținut — un preot italian pe nume părintele Torri. Acesta, impresionat de destinul colegului său de celulă, i-a încredințat un secret: existența unei comori ascunse la Milano. A redactat un testament în favoarea lui Picaud, apoi s-a stins în pace.

François a fost eliberat nu după 14 ani, precum Edmond Dantès, ci la înlăturarea lui Bonaparte, deci după o detenție de aproximativ șapte ani.

Eliberat, a plecat îndată la Amsterdam, unde a intrat legal în posesia moștenirii, apoi în Italia, unde a găsit comoara lui Torri.

La Roma, l-a găsit pe Antoine Allut, martor la scrierea denunțului, deși nu părtaș direct. În schimbul unui inel evaluat la 50.000 de franci, Allut i-a dezvăluit tot adevărul.

Picaud s-a întors la Paris și a început o răzbunare metodică. Nu era una romanțată, ci de o cruzime tulburătoare: Solari a fost găsit cu un cuțit în piept, iar Chaubart — otrăvit.

Ulterior, Picaud s-a angajat ca ospătar în restaurantul lui Loupian, unde a sedus fiica acestuia din prima căsătorie. A organizat o logodnă între tânără și un pretins nobil, care s-a dovedit în realitate a fi un infractor notoriu. Scandalul a fost devastator, iar fata nu a suportat rușinea.

Mai departe, l-a convins pe fiul minor al lui Loupian să fure o bijuterie — băiatul a fost arestat. Picaud a incendiat apoi restaurantul rivalului său, iar pe acesta din urmă l-a ucis cu propriile mâini.

Triumful său, însă, a fost scurt. Într-o alee din grădinile Tuileries, Allut — nemulțumit cu răsplata primită — l-a pândit, l-a doborât și l-a torturat într-un subsol, încercând să afle unde își ascundea Picaud averea. În cele din urmă, l-a ucis.

Epopeea adevăratului „Monte-Cristo” s-a desfășurat într-un interval mai mic de un an. Allut a fugit în Anglia, unde, în 1828, pe patul de moarte, și-a mărturisit faptele în scris.

La 15 ani după aceea, documentul a ajuns în mâinile lui Alexandre Dumas, iar condeiul său a transformat această dramă sângeroasă într-un roman captivant, plin de pasiune, nedreptate și justiție restaurată: „Contele de Monte-Cristo”.