duminică, 2 februarie 2025

""

 Friedrich Paulus, generalul care i-a întors spatele lui Hitler la Stalingrad, a fost căsătorit cu românca Elena Rosetti-Solescu 


Friedrich Wilhelm Ernst von Paulus s-a născut pe 23 septembrie 1890 la Breitenau, Provincia Hesse-Nassau, tatăl său fiind contabilul unei case de corecții, iar mama, fiica directorului acestei instituții.

Tânărul a încercat fără succes să intre în Marina imperială germană și, pentru o scurtă perioadă de timp, a studiat la Universitatea din Marburg. După ce și-a abandonat studiile, Paulus a fost încadrat în februarie 1910 ca ofițer-cadet într-un regiment de infanterie

Doi ani mai târziu, pe 4 iulie 1912 s-a căsătorit cu Elena Rosetti-Solescu, o prințesă dintr-o veche familie română, iar cuplul a avut trei copii: Olga și gemenii Friedrich și Ernst Alexander.

La izbucnirea Primului Război Mondial, regimentul lui Paulus a făcut parte din forțele care au atacat Franța și a participat la acțiunile din munții Vosges și din regiunea Arras. În 1915 a devenit ofițer de stat major al trupelor Deutscher Alpenkorps dislocate în Macedonia, Franța și Serbia, iar în septembrie 1916 a luat parte la lupte în munții Argonne din Franța, fiind avansat la sfârșitul războiului la gradul de căpitan.

După semnarea Tratatului de la Versailles, Paulus a rămas în armată și a devenit comandant de companie într-un regiment din Stuttgart. A fost numit apoi în diferite funcții de stat major, iar în octombrie 1935, a fost numit șef al statului major al cartierului general al trupelor de tancuri care cuprindea trei divizii de blindate.

În februarie 1938, Paulus a fost numit șef al statului major al Corpului de armate nr. 16 (motorizat) de sub comanda generalului Guderian, iar în mai 1939 a devenit șef al statului major al Armatei a 10-a germană (redenumită mai târziu Armata a 6-a germană), cu care a luptat în Polonia, Olanda și Belgia.

Paulus a fost avansat la gradul de general-locotenent, iar în septembrie 1940 a fost numit adjunct al șefului Marelui Stat Major, participând la conceperea planurilor pentru operațiunea Barbarossa de invadare a Uniunii Sovietice, fiind cel care a condus luptele pentru cucerirea Stalingradului în ianuarie 1942.

Pe 30 ianuarie 1943, când era deja evident că Bătălia de la Stalingrad avea să fie pierdută de forțele germane, Hitler l-a avansat pe Paulus la gradul de feldmareșal, dar el s-a predat cu restul de armată din subordinea sa a doua zi, pe 31 ianuarie 1943, pentru că a realizat că nu are nicio șansă să scape din încercuire. Resturile armatei germane din Stalingrad s-au predat pe 2 februarie 1943. 90.000 de militari germani înfometați și extenuați au fost luați prizonieri, printre care și 22 de generali. Ajuns la Moscova, Paulus a devenit un critic vehement al regimului nazist în perioada captivității sovietice, alăturându-se Comitetului Național Germania Liberă și a apelat la germani să capituleze.

După capitularea generalului, Gestapoul a acționat brutal împotriva soției sale, Elena Rosetti-Solescu, căreia a încercat să-i ceară să renunțe la numele soțului, arestând-o împreună cu fiul lor, căpitanul Ernst Alexander Paulus, care fusese rănit în luptele de la Harkov. Celălalt fiu, căpitanul Friedrich Paulus, fusese ucis în Italia, în cursul debarcării de la Anzio, în februarie 1944. Deși a fost arestată și persecutată de Gestapo, a refuzat să divorțeze și să se dezică de soțul său. Elena Rosetti-Solescu a murit în 1949, la Baden-Baden, în mizerie, fără să mai apuce să-și vadă soțul întors din captivitatea sovietică.

Mai târziu generalul Paulus a depus mărturie în procesele de la Nürnberg. A fost eliberat din detenția în Uniunea Sovietică în 1953, cu doi ani înainte de repatrierea prizonierilor germani din închisorile și lagărele sovietice. Generalul a murit de cancer pe 1 februarie 1957 la Dresda.

***

 POVESTE CU TÂLC...


A fost odata un cizmar sărac care era mereu vesel.

Părea așa de fericit, încât de dimineața până seara cântă de bucurie.

Mereu se adunau mulți copii la fereastra casei sale și-l ascultau cu atenție.

Uneori se adunau și păsărelele ca să-l asculte.

Lângă el locuia un om bogat.

Acesta nu dormea toată noaptea, căci mereu își numara galbenii.

Abia dimineața se ducea la culcare.

Ziua însă nu putea să doarma pentru că-l auzea pe cizmar cântând și invidia îl nimicea, deoarece nu-și putea închipui cum un sărăntoc poate fi vesel.

Într-o zi îi veni o idee, un gând viclean îi șopti la ureche cum să-l facă pe cizmar să nu mai cânte. Îl invită la el și, spre marea sa surprindere, îi dărui săracului o pungă cu galbeni.

Când cizmarul ajunse acasă, deschise punga. Niciodată nu văzuse atâția galbeni.

Începu să-i numere cu grija, iar copiii priveau cu atenție la el.

Erau așa de mulți, încât cizmarului îi era frica acum să nu-i fure cineva.

De aceea, noaptea îi lua cu sine în pat.

Dar și acolo se gândea la ei și nu putea să adoarmă.

Atunci duse punga cu galbeni în pod, dar nu era sigur nici de acest loc.

Dis-de-dimineata se scula și lua galbenii și-i duse în cotețul cu găini.

Dar nici cu acest loc nu era prea mulțumit și, după un anumit timp, săpă o groapă în grădină și îngropă punga cu galbeni în pământ.

Știindu-se bogat, nu mai dormea, nu mai muncea și nici nu mai cânta, ci era tot timpul cu gândul la comoara sa.

Din această cauză era neliniștit, palid și frământat de gânduri.

Nici pasarelele și nici copiii nu mai veneau să-l viziteze.

Așadar, cizmarul ajunsese tare nefericit. Ce să facă?

Într-una din zile, cizmarul lua punga cu galbeni si-o duse înapoi bogatului.

Ia, te rog, galbenii înapoi, spuse el. Grijile pentru ei m-au îmbolnăvit și nici prietenii mei nu mai vor să știe nimic despre mine. Vreau sa fiu din nou un cizmar sărac, cum am fost odinioara.

De atunci fericirea intră din nou în casa cizmarului.

Morala?

Banii nu aduc fericirea... Fericit ești atunci când ai exact cât ai nevoie, nu mai mult...😊

***

 Oare cum am ajuns mari fără reguli stricte de parenting...?

Privind înapoi, copilăria noastră pare să fi fost o aventură fără sfârșit, un timp în care regulile stricte de parenting nu erau chiar atât de prezente.

 Ne-am jucat afară până la apus, am căzut, ne-am julit genunchii și ne-am ridicat de fiecare dată... Ne-au lăsat să descoperim lumea cu propriile noastre greșeli, fără să ni se spună de fiecare dată „ai grijă” sau „nu face asta”.

Nu aveam atâtea manuale de parenting, cursuri sau ghiduri pentru părinți. Ceea ce aveam era o libertate ghidată de instinctele părinților noștri, de valori simple și de iubirea lor necondiționată. Nu ne verificau la fiecare pas, dar știau mereu unde suntem, ca printr-un al șaselea simț. Am învățat să ne descurcăm, să negociem cu prietenii, să respectăm și să găsim echilibru.

Adevărul este că nu aveam nevoie de reguli stricte pentru că viața însăși ne învăța lecții. Dacă făceam ceva greșit, consecințele veneau rapid, fie că era o ușă încuiată pentru că am uitat cheia, fie că ne trezeam cu mâinile murdare de noroi după ce am săpat un „tunel secret” cu prietenii.

Fără prea multe „nu ai voie” și „nu fă asta”, am crescut cu curiozitate, cu libertatea de a încerca și de a greși, dar mereu cu o bază solidă de valori: respect, bun-simț și dragoste pentru cei din jur.

Astăzi, ne uităm cu nostalgie și poate ne întrebăm: cum am reușit să ajungem oameni mari fără să avem atâtea reguli stricte?

 Poate că răspunsul este simplu: am crescut într-un mediu în care iubirea și încrederea erau mai puternice decât orice regulă. Și poate că asta ar trebui să fie cea mai importantă lecție pe care o transmitem mai departe.

***

 O NOAPTE RECE LA NEW YORK...


 Era o noapte înghețată pe străzile din New York. 

 Iarna învăluise orașul într-un strat de zăpadă și liniște. În umbră, Andrés, un bărbat fără adăpost în vârstă de 48 de ani, s- a ghemuit într-un colț de stradă în haina lui veche, Era singurul său adăpost de vântul înghețat. 

 Andrés, cândva tâmplar, s-a trezit pe străzi după o serie de alegeri proaste. Trăia zi de zi, căutând un loc unde să doarmă și ceva de mâncare pentru a supraviețui.

Într-un colț întunecat, a văzut o tânără, Clara, de vreo 25 de ani, ținând în brațe un nou-născut. Clara tremura vizibil, purtând doar un pulover pentru a se proteja pe ea și pe copilul ei. Scena l-a lovit pe Andrés ca un fulger din albastru. Îi amintea de fiica lui, care dispăruse cu ani în urmă, și a simțit un nod în stomac.

 — Scuză-mă, spuse Andrés cu o voce blândă, știu că nu va rezolva totul, dar ia haina asta a mea te va apăra să nu îngheți pentru moment.

Clara a încercat să refuze, dar Andrés a insistat... Nu aș puteam dormi știind că unui copil îi este mai rece decât mie.

Cu lacrimi în ochi, Clara a acceptat haina. Andrés a plecat cu un zâmbet ușor, dar înăuntru a simțit căldura de a fi făcut ceea ce trebuia.

REUNIFICAREA NEȘTEPTĂ

Două săptămâni mai târziu, Andrés stătea în fața unui magazin închis când o mașină neagră a oprit în fața lui. Clara a ieșit, acum învelită într-o haină groasă și arătând mult mai încrezătoare. Avea o geantă în mână și, văzând-o, Andrés simți un amestec de surpriză și curiozitate.

 Andrés!... a exclamat Clara, apropiindu-se. Te caut de zile întregi.

Andrés zâmbi timid. — De ce mă cauți? Am făcut ceea ce ar face oricine.

Clara clătină din cap, mișcată...Nu toată lumea ar sacrifica puținul pe care îl are pentru a ajuta un străin. Haina aceea ne-a salvat.

Clara a povestit cum, după acea noapte, a mers să caute ajutor la un adăpost, datorită unei femei care a observat haina lui Andrés. Femeia, asistentă socială, îi găsise un loc unde să stea în timp ce își căuta de lucru.

„Acum că mă simt puțin mai bine, vreau să- ți întorc favoarea”, a spus Clara, întinzându-i geanta cu mâncare, haine și o pereche nouă de pantofi.

Andrés a acceptat, deși cu modestie, dar ceea ce l-a frapat cu adevărat a fost recunoștința sinceră din ochii Clarei.

O PROPUNERE CARE A SCHIMBAT TOTUL

Clara nu se putea opri să se gândească la Andrés și la modul în care generozitatea lui îi dăduse puterea să continue. Așa că a decis să facă ceva mai mult. S-a întors la adăpostul în care stătea și a vorbit cu asistenta socială, Mónica, o femeie de 35 de ani cu suflet mare.

Mónica, vreau să-l ajut pe Andrés așa cum m-a ajutat el pe mine.

Împreună au conceput un plan. Clara și-a găsit un mic loc de muncă ca recepționer și, datorită contactelor lui Monica, au reușit să-l aducă pe Andrés într-un program de reabilitare pentru cei fără adăpost. Când Clara i-a propus-o, Andrés a ezitat.

 De ce faci toate astea pentru mine? întrebă el neîncrezător...

 Pentru că m-ai învățat că, chiar și în cele mai întunecate momente, întotdeauna există cineva gata să dea o mână de ajutor a răspuns Clara.

Andrés a acceptat și, pas cu pas, cu sprijinul programului, a început să-și refacă viața.

CERCUL ESTE ÎNCHIS

Un an mai târziu, iarna se întorsese, dar viața lui Andrés era foarte diferită. Își găsise de lucru ca asistent într-o tâmplărie și locuia într-un apartament mic datorită economiilor acumulate. Clara, la rândul ei, făcuse progrese, lucrând cu normă întreagă și având grijă de fiul ei, Daniel.

 Într-o seară, Clara a organizat o cină pentru a sărbători aniversarea acelei prime întâlniri. L-a invitat pe Andrés, care a sosit cu un mic leagăn de lemn pe care îl construise lui Daniel. Clara a plâns când a văzut, a fost foarte recunoscătoare pentru acel gest.

 În timpul cinei, Andrés a ridicat paharul și a spus: Acum un an, nu aveam decât o haină veche și puțină speranță. Astăzi am prieteni, un scop și certitudinea că bunătatea poate schimba cursul unei vieți.

Clara a zâmbit și a adăugat: Și totul a început cu o haină și o inimă dispusă să ajute.

EPILOG

 Povestea lui Andrés și Clara a devenit un simbol al speranței pentru toți cei care i-au cunoscut. Ambii au demonstrat că un simplu act de bunătate poate declanșa un lanț de schimbări profunde.

Pentru că, în cea mai rece iarnă, o inimă caldă poate fi adăpostul de care alții au nevoie.

***

 DEDICAT TUTUROR MAMELOR ❤

 O mamă este una care disperă din cauza febrei care se abate pe puiuțul ei.

 O mamă se trezește de o mie de ori să vadă dacă copilul ei respiră.

 O mamă nu are viață socială. Renunță la hobby-uri pentru a se gândi la curățarea casei. Nu merge niciodată liniştită la baie decât dacă cineva îi urmăreşte copiii.

 Ea este cea care și-ar dori să facă un duș care durează mai mult de zece minute, să se așeze să mănânce liniștită fără a fi nevoită să se ridice pentru schimbarea scutecului.

 O mamă este cineva care citește vești proaste și se gândește: și dacă ar fi fiul meu?

 O mamă este cea care se roagă în fiecare zi ca Dumnezeu să-i protejeze copiii de pericole.

 Ea este cea care în zori stă pe jumătate adormită și frig de noapte pentru a-și liniști copilul și a-și adormi soțul, pentru că a doua zi se duce la muncă.

 Face minuni pentru bugetul gospodăriei. Și chiar mai mult.

 Admirația mea totală pentru toate mamele, puternice, muncitoare și care se jertfesc pe ele ca puiuților ei să le meargă bine. ❤

***

 In realitate nimeni nu ştie ce soartă are. 


Într-o zi vei devenii inutilă cu siguranţă. 

Precum un prosop de mâini aruncat după un timp la gunoi.

Şi poate tu nici atât nu vei mai conta...

Pentru că prosopul chiar şi vechi mai e bun la ceva. 

Mai ştergi o gheată de noroi, 

Şi tot n-ajunge aruncat la ghena de gunoi. 

Dar când nu mai eşti de folos,

Tu nu eşti bun nici ca să şteargă pe jos. 

Şi-atunci cu adevarat tu devii inutil. 

Şi pentru toți tu ajungi să fi un chin, 

Şi ți se intunecă gândurile de atâta venin.

Ce mai contează când toate trec și vin. 

Aşa e viața asta să te târeşti prin ea...

Păcate ispăseşti chiar dacă nu e-ntotdeauna vina ta.

Dar iți aduci aminte de-o vorba ințeleapta... 

"Că omul cât trăieşte e judecat după a sa faptă. 

Şi nu este in lume nici o roată,

Să nu se-nvartă după soartă. 

Şi-atunci când gândul e prea întunecat,

De veninul strâns în viață. 

Nu iți lasa gândul să-ti fie pătat, 

Şi să nu crezi că plateşti nevinovat, 

Pentru ce alții in viață au îndurat. 

Dar stai o clipă şi gândeşte,

Că viața chiar de te târeşte. 

Prin bune si prin rele...ea te întăreşte. 

A fost odată cineva de care ţie nici nu iți mai păsa...

La rândul tău vei simți si tu asta. 

Şi chiar şi cârpa de-ai ajuns. 

Nu fi de nepătruns.

Că cei din jur poate nu vor, 

Decât să fi ca un covor. 

Ca să-nțelegi şi tu că undeva, cândva, 

Te-ai comportat şi tu aşa 

Deloc lor nu le-a fost uşor. 

Orice ar fi, oricât ai vrea, 

O cârpa de-ai să fi cândva. 

Ar trebuii să ințelegi că-n viața mergi cât mergi,

Dar trebuie să şi conştientizezi,

Că nu-i uşor nici cârpa nici covor.

N.A.


Pentru o persoana din viața mea care nu a ştiut să fie nici mama dar nici soacră.

Oameni albi cu suflet negru şi oameni negri cu suflet alb...

***

 PORCII ÎN OSPEȚIE (fabulă)


Un purcel, cu râtul mare, gros la trup ca un cârnaț,

Se porni în lumea mare, cu purcica lui la braț...

Își făcură socoteală pe la cine o să treacă

Și chitiră cam pe unde ar fi bine să petreacă.


Azi, la unu-n ospeție, mâine – la o altă casă.

Profitau din plin purceii și se așezau la masă.

Nu aveau vreun pic de jenă în obrazul lor porcesc,

Ocupați cu clefăiala, n-aveau timp de... mulțumesc.


Îi veni și rândul caprei să-i primească-n Casa Mare,

Că știa o lume-ntreagă cât e ea de primitoare.

Curățică, gospodină, capra frunze dulci culese.

Împleti colaci, sarmale, și-i pofti în capul mesei.


Porcii însă, cum li-i firea, prea sătui și prea obraznici,

Începură alintatul, criticând al caprei praznic:

– Parcă astea sunt sarmale? Prea sărace, prea cu varză...

E orezul fără carne, mămăliga nu-i mai brează...


Și, dacă suntem prieteni, să uităm de etichetă!

Poate ai ceva aparte, că mi-e scroafa la dietă!

Și-apoi, drăguliță soră, casa noastră e departe,

Nu putem dormi afară, hai, primește-ne pe-o noapte!


Educată și cuminte, capra le dădu de toate,

Și-aștepta să plece porcii, după zile numărate.

Însă ei nici gând de ducă... o duceau la capră bine –

Fără nicio osteneală aveau adăpost și pâine!


Pe cearșafuri înălbite, sforăiau până în zori...

Începeau cu mofturi ziua, scârnăvindu-se prin flori.

Și cereau mâncare multă, clefăind și criticând,

Ba se îmbătau „ca porcii”, toată casa răsturnând.


Și-i privea, sărmana capră, cum se alintau la masă,

Că-i secase și răbdarea, cât îi găzdui în casă.

Nu putea să le mai rabde râturile îngroșate,

Care o țineau de proastă de atâta bunătate.


Și-ntr-o zi, cam încruntată, le deschise iute poarta

Și le zise: – Iaca, drumul, dacă vreți, va dau și harta!

– Vai de noi! se indignară porcii unul câte unul,

Cum, ne dai așa afară, cum rămâne cu dejunul?


Poate măcar niște dulciuri, vreo plăcintă la plecare?

Vreo pălincă, vin la sticlă – ne așteaptă drumul mare...

Însă capra le răspunse: – Eu încep numărătoarea...

Vedeți coarnele? Îndată am să vă grăbesc plecarea!


Uite-așa plecară porcii, ducând sfoară-n lumea mare –

Că e rea și prea zgârcită capra... și-i neprimitoare...


Morala:


Voi, care-așteptați, în fine, de la porci vreo mulțumire,

Veți avea doar zile fripte, iar în rest – dezamăgire...

Și mai este înc-o vorbă, din vechime, dacă-o știți:

„Nu mai dați porcilor perle”, că rămâneți voi prostiți...

***

 BABA NOVAC a fost ucis acum 424 de ani.         Pe 5 februarie 1601 a fost ucis în chinuri groaznice, din ordinul Dietei maghiare din Clu...