😁😁😁

 Doua prietene se confeseaza una alteia:

- Cum a fost seara ta de ieri?

- Un dezastru total! Sotul a venit acasa, a mancat in 4 minute ce gatisem toata dupa amiaza, am facut dragoste 3 minute si apoi a adormit in doua minute. Tu?

- Superba! Am ajuns acasa, sotul ma astepta deja, m-a invitat la o cina romantica la restaurant. Dupa cina ne-am plimbat la brat o ora intreaga sub cerul instelat. Acasa, a aprins zeci de lumanari in jurul nostru, preludiul a durat o ora dupa care am facut dragoste infocata o ora intreaga si apoi am stat amandoi de vorba inca o ora. A fost o seara de neuitat!

In acelasi timp, sotii discuta intre ei in pauza de pranz:

- Cum a fost seara ta de ieri?

- Geniala, mancarea era gata cand am ajuns acasa, am mancat, am facut dragoste si ne-am culcat. Dar seara ta?

- A fost un dezastru! Am ajuns acasa devreme ca sa instalez noul dulap. Masina de gaurit a provocat un scurt circuit, nu am reusit sa repun curentul in functiune. Cand a venit ea acasa, ca sa putem manca ceva, a trebuit sa o scot la un restaurant. Mancarea a fost atat de scumpa ca nu mi-au mai ramas bani de taxi ca sa ne intoarcem, asa ca ne-am intors pe jos. Acasa a trebuit sa aprind lumanari ca sa putem vedea ceva. Imi venea sa explodez de nervi si draci, asa ca mi-a trebuit o ora pana m-am excitat si inca o ora ca sa termin. Pe urma mi-a trebuit inca o ora ca sa adorm pentru ca in tot timpul asta nu i-a tacut gura nici macar o singura secunda...

***

 BOALA – MARIN SORESCU

Doctore, simt ceva mortal

Aici, în regiunea ființei mele

Mă dor toate organele,

Ziua mă doare soarele

Iar noaptea luna și stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer

Pe care până atunci nici nu-l observasem

Și mă trezesc în fiecare dimineață

Cu o senzație de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente

Am urât și am iubit, am învățat să citesc

Și chiar am citit niște cărți

Am vorbit cu oamenii și m-am gândit,

Am fost bun și-am fost frumos…

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore

Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte

Într-o zi

Câd m-am născut.

La maladie

                          Marin Sorescu

                             ( trad. Nicolae Mușa)

Docteur, je ressens quelque chose de mortel

Ici, dans la region de mon être

Tous mes organes me font mal,

Le soleil me fait mal le jour

Et la lune et les étoiles la nuit.

J'ai une douleur lancinante , cachée dans le nuage du ciel

Que je n'avais même pas remarqué jusque-là

Et je me réveille chaque matin

Avec une sensation d'hiver.

En vain j'ai pris toutes sortes de médicaments,

J'ai haï et j'ai aimé, j'ai appris à lire

Et j'ai même lu quelques livres

J'ai parlé aux gens et j'ai réfléchi

J'ai été beau et j'ai été sage.

Tout cela n'a eu aucun effet, docteur

Et j'ai dépensé un certain nombre d'années.

Je pense que je suis tombé malade

(j'aurais attrapé la mort)

un jour quand je suis né.

***

 EXISTĂ FEMEI FRUMOASE ȘI FEMEI URÂTE?

de Constantin Ciucă

Era la noi în facultate o profesoară de literatură care mi se părea îngrozitor de urâtă.

Era deșirată și ciolănoasă, uscată și noduroasă, cu gâtul subțire și cu pielea de un alb nesănătos. Când venea cu bluze mai decoltate, i se vedeau claviculele și oasele sternului exact ca în planșele de anatomie. Avea niște buze foarte mobile și de aceea, când vorbea, dezveleau niște dinți cât niște lopățele de infanterie, îngălbeniți de nicotină și încălecați unul peste celălalt. 

Dar ceea ce era cel mai horror la ea, era râsul. 

Slabă și puțină cum era, te-ai fi așteptat abia să o auzi când vorbește. Nicidecum! Avea o voce îngrozitor de groasă și puternică iar când râdea te speriai pentru că era exact râsul ăla hăhăit și sinistru din filmele cu Dracula, care răsună îndelung și înspăimântător în întunericul nopții.

Ce mai tura vura, era groaznică! În sinea mea, atunci când se întâmpla să mă gândesc la ea, o compătimeam.

În schimb, era extrem de inteligentă. Dezinhibată și spirituală.

Acum, s-a întâmplat că într-o vară eram la Costinești, și nu mă refer la Costineștiul de acum, care a devenit o stațiune anonimă, ci la satul acela suprarealist de pescari din alte vremuri în care puteai să îți cumperi un rechin albastru de la cherhana cu o sută de lei și să ți-l prăjești acasă în rondele, și, peste cine dau pe plaja de nudiști? Peste ea. Peste profesoara de literatură cu pricina, desigur, care, de pe un cearceaf îngust, la fel cum era și ea de îngustă, fuma una din țigările ei proaste și înecăcioase care nu îi lipseau niciodată.

Se uita de una singură peste mare.

În seara aceea am invitat-o pe o terasă la o bere. Nu știu cât am stat și câte beri am băut. Știu doar că am vorbit despre literatură, despre scriitori și cărți, despre cultură și umanitate în general iar femeia aceasta, pe măsură ce vorbea, se transforma încet încet în altceva . Era atâta spirit în ceea ce spunea și atâta farmec, atâta informație culturală și atâta inteligență, atâta umanitate în râsul ei sinistru și atâta delicatețe în mâinile ei scheletice cu care își aprindea țigară după țigară că la un moment dat femeia din fața mea nu mai semăna deloc cu profesoara pe care o vedeam pe holurile facultății. Devenea sub ochii mei o altă ființă, cu o alta feminitate, cu o altă definiție.

După câteva ore de expunere la radiația ei culturală, la aplombul captivant cu care vorbea și la stilul pitoresc în care lega între ele idei complicate, femeia aceea din fața mea, care fuma neîncetat și râdea sinistru dezvelindu-și dinții apocaliptici, devenise cea mai frumoasă femeie din lume.

Iar în zilele următoare, întâlnindu-ne din întâmplare pe aleile stațiunii sau pe plajă, ne-am zâmbit unul altuia cu prietenie.

Dacă există sau nu femei frumoase și femei urâte? Da, există!

Dar numai în sensul că orice femeie poate deveni urâtă și orice femeie poate deveni frumoasă, după cum îi este spiritul care trăiește în ea și care o animă."

Sursa Decean Renata

***

 “Când voi fi bătrân…” 

12 notiţe doar pentru mine.

Probabil, mă vor salva de unele erori…

Deci, dragul meu/draga mea, atunci când vei fi bătrân(ă):

1. Nu instrui niciodată pe nimeni. Chiar dacă știi că ai dreptate. Amintește-ţi cum te irită acum acest lucru. Și ai urmat oare sfatul celor mai în vârstă vreodată?

2. Nu încerca să ajuți, dacă nu ţi s-a cerut ajutorul. Nu încerca să-i protejezi pe cei apropiaţi de toate problemele lumii. Doar iubește-i!

3. Nu te plânge! De sănătate, vecini, guvernanți, fondul de pensii. Nu te transforma într-un bătrân ce stă pe banca din curte şi îi bârfește pe toți.

4. Nu aștepta recunoștință de la copii. Amintește-ţi: nu există copii nerecunoscători – există părinți proști care așteaptă recunoștință de la copii.

5. Nu spune expresii precum: “Eu la vârsta ta …”, “Ți-am dat cei mai buni ani …”, “Sunt mai în vârstă, aşa că știu mai bine …” – toate sunt insuportabile!

6. Dacă vei avea nepoți, nu insista să-ţi spună pe nume. Este prostesc.

7. Nu cheltui ultimii bani pe procedurile de întinerire. Este inutil. Mai bine să-i cheltuiești pentru călătorii.

8. Nu te uita în oglindă într-o cameră întunecată. Nu te lăuda. Și încearcă să arăți cât mai elegant posibil. Elegant, nu tineresc. Crede-mă, aşa va fi mai bine.

9. Ai grijă de partenerul/a tau/ta chiar dacă a devenit o bătrân/ă neputincioas/a, zbârcit/ă şi morocănoas/ă. Nu uita că odată era tânăr/a, puternic/ă și vesel/ă. Probabil este unicul care îşi amintește de tine tânăr/ă, subțire şi frumos/asă, iar acum doar el/ea are nevoie de tine.

10. Nu încerca cu orice preţ să ții pasul cu timpul: să înțelegi noile tehnologii, să urmărești maniac știrile, să înveți ceva nou pentru a nu rămâne în urmă. E ridicol. Fă ceea ce-ți place. Cât se mai poate?! Iubeste fara măsură! 

11. Nu te învinui pentru nimic. Indiferent de viaţa ta şi a copiilor tăi – ai făcut tot ce ai putut.

12. În orice situație, păstrează-ţi demnitatea! Până la sfârșit! Fa-o, dragul meu/draga mea, este foarte important. Și nu uita: dacă eşti încă în viață, înseamnă că cineva are nevoie de tine...

Sursa: internet

Preluare Psiholog Roxana Anca Simionescu

***

 Mi-e dor de tine - Tudor Arghezi

Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,

De gura ta de orhidee,

De sânul tău cu bumbi de dude,

De buzele-ţi cărnoase, dulci şi ude,

Mi-e dor de tot ce se ascunde,

De şoldurile tale tari, rotunde,

De genunchii tăi mi-e dor,

Să-mi strânga capul înlăuntrul lor.

Dă-mi pe limbă să le bea

Balele tale calde, mult iubita mea,

Femeia mea, durerea mea şi viaţa mea.

Tu nu ştii, că la rău şi bine,

Inima, gândul meu, lipite sunt de tine,

Ca iedera te înfăşoară

Sufletul meu, cu frunza lui uşoară.

Tulpina ta se-nalţă pân’ la stele

Strânsă de vrejul gândurilor mele.

Tu nu ştii că eşti totul pentru mine,

Lumina mea şi zările senine,

Văzduhul nalt şi apa ce o sorb,

Sufletul meu fără de tine-i orb,

Mâna tânjeşte, mintea se-nconvoaie

Ca spicul de secara fără ploaie.

Pământul meu te cere, cerul meu,

În care-aud şoptind pe Dumnezeu.

Grădina mea cu poame delicate,

Fântâna mea cu ape ridicate

Tâşnind în sus în soare

Şi-aducătoare de răcoare.

Vino, femeia mea, să te mângâi

De-a lungul până la călcâi

Cu buzele, cu ochii, cu visarea.

Mă uit la tine, te frămânţi ca marea,

Din spume de dantele, din talaze,

Cu peruzele, cu smaralde şi topaze.

Strecoară-te subt luntrea mea şi lină

Du-mi-o-n adânc şi în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,

Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,

Lasă-te-ntreagă să îţi leagăn moale

În luntre farmecele tale

Şi frumuseţile tăcute.

Bijuteria mea cu pietre neştiute

Decât de robul tău care te cântă,

Vino încet şi mă-nveşmântă

Cu sufletul, cu carnea ta,

Pe care nu o pot uita.

Tu eşti iubita mea,

Stăpâna mea,

Durerea mea şi bucuria mea.

Noi suntem unul amândoi

Ca un altoi lângă un alt altoi

Şi-n lumea toată suntem numai noi,

Ca două cărţi legate într-o carte,

De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.

Să nu mai ştiu de nimeni, de nimic,

Puiule mic,

Nufărul meu deschis

Plin de parfume rare şi de vis.

Vino, grădino,

Vino, senino.

Vino încet ca zborul tiptil de rîndunea

Iubita mea, femeia mea.

***

 

Anna de Noailles , născută la Paris pe 15 nov.1876 , este nepoata domnitorului Gheorghe Bibescu (mamă grecoaică). Are o educație aleasă -  provine dintr-o familie înstărită, mama ei a fost o remarcabilă pianistă. Anna este instruită în foyer-ul familial, vorbeşte germana, engleza,franceza, greaca şi româna. Familia sa petrece iarna la Paris şi restul timpului în vila de pe malul lacului Léman. Se căsătoreşte cu contele Mathieu de Noailles la 19 ani şi devine un cuplu ce face parte din înalta societate pariziană a epocii. La începutul secolului xx salonul său atrage elita intelectuală, artistică şi literară a epocii. Creează împreună cu alții un premiu literar care este şi astăzi (prix Fémina), recompensând cea mai bună operă literară franceză a anului. A scris 4 romane, o autobiografie şi un număr mare de poeme. Lirismul său pasionat se exaltă într-o operă care dezvoltă într-o manieră foarte personală marile teme ale dragostei, ale naturii, ale morții.A fost prima femeie care a primit gradul de commandeur al Legiunii de onoare, şi tot prima femeie primită în Academia regală de limbă şi literatură franceză a Belgiei. A fost de asemenea membru onorific al Academiei române.Adaug ( din aceeaşi sursă) că are pe conştiință un suicid al unui tânăr , Charles Demange. Puterile, uneori malefice, ale dragostei ...

Această seară va fi lungă

                            Anna  de Noailles 

                              ( trad. Muşa Nicolae )

                                 

Lumina dăinuie , acum, când se-nserează 

Rumoarea zilei ce-a trecut se schimbă-n şoapte

În timp ce arborii mirați că nu e încă noapte

Se clatină în aşteptare şi visează. 

Parfumul care-l răspândesc castanii e sublim

Mirosul florilor se-ntinde majestuos

Iar noi, ce mergem pe sub ei, pe jos,

De teamă să nu-mprăştiem odorul, ne oprim. 

Din când în când sunt nori de praf ce se ridică

Şi se strecoară printre arbori pe cărare,

Oraşul e la mare depărtare

Şi gălăgia lui se mai aude, dar e mică. 

Acest drumeag noi l-am făcut mereu

Şi îl vom face-n viață poate, iară

Şi totuşi simt că s-a schimbat ceva,

Că niciodată-n suflet nu vom mai avea

Acel CEVA, ce l-am avut în astă seară ...

ANNA DE NOAILLES 

Il fera longtemps clair ce soir… 

Il fera longtemps clair ce soir, les jours allongent,

La rumeur du jour vif se disperse et s’enfuit,

Et les arbres, surpris de ne pas voir la nuit,

Demeurent éveillés dans le soir blanc, et songent...

  

Les marronniers, sur l’air plein d’or et de lourdeur,

Répandent leurs parfums et semblent les étendre ;

On n’ose pas marcher ni remuer l’air tendre

De peur de déranger le sommeil des odeurs.

  

De lointains roulements arrivent de la ville...

La poussière, qu’un peu de brise soulevait,

Quittant l’arbre mouvant et las qu’elle revêt,

Redescend doucement sur les chemins tranquilles.

  

Nous avons tous les jours l’habitude de voir

Cette route si simple et si souvent suivie,

Et pourtant quelque chose est changé dans la vie,

Nous n’aurons plus jamais notre âme de ce soir...

Buste de Anna de Noailles     -   Auguste Rodin

***

 "-- Aceasta sunt eu...

Sunt puțin bipolară, un pic paranoică, capricioasă, ceva mai mult nebună, uneori geloasă şi alte ori indiferentă.

Gătesc în ritm de blues, ciufulită şi haine puține.

Pot să-ţi arunc vasele în cap şi apoi să te iubesc cu pasiune, pentru a face pace.

Plâng cu o melodie tristă sau o scenă care-mi întristează sufletul.

Râd până mă doare stomacul, și în ochii mei poţi vedea toată durerea din lume şi bucuria când te privesc.

Îmi place să fiu liberă... nu sunt bună în a urma reguli şi în acelaşi timp nu-mi place haosul.

Îmi place mirosul de carte nouă și să călătoresc în jurul lumii, căutând aventuri și emoții, ce mă fac să mă simt vie!

Îmi place să gătesc, experimentând arome pentru a le încerca împreună.

Mă îmbrac după cum îmi place, nu urmez moda și nici obiceiuri.

Şi trăiesc redescoperindu-mă...

Sunt multe, sunt toate şi sunt unică.

Dar sunt în imperfecţiunea mea,

Perfectă!"

   JULIA ROBERTS