$$$

 La poarta unei mănăstiri retrase, trei femei își așteaptă rândul pentru interviul de admitere. Parohul, un om cu privire blândă dar pătrunzătoare, le primește pe rând în biroul său pentru a le evalua trecutul „lumesc”.

Prima femeie intră sfioasă. Parohul o privește peste ochelari și întreabă:

— „Spune-mi, fiică, ai păstrat calea cea dreaptă cât ai fost în lume?”

— „Părinte, am fost de o puritate rară! Chiar și după nuntă, am rămas neatinsă, dedicându-mă doar rugăciunii.”

Impresionat, parohul deschide o cutie de catifea:

— „Ești un exemplu de sfințenie! Primești Cheia de Aur a mănăstirii.”

Intră a doua femeie, ceva mai încrezătoare.

— „Dar tu, fiică? Cât de mult ai greșit în fața ispitirilor?”

— „Părinte, am fost curată până în ziua căsătoriei, dar după aceea m-am bucurat de viața de familie, așa cum e firesc.”

Parohul dă aprobator din cap:

— „E un parcurs onest. Pentru tine avem Cheia de Argint.”

În final, intră și a treia femeie, care pășea cu o siguranță ce trăda multă experiență de viață. Parohul o întreabă direct:

— „Și tu, fiica mea? Tu cât de cuminte ai ales să fii?”

Femeia zâmbește larg și răspunde fără nicio ezitare:

— „Sincer, părinte? Deloc! Mi-a plăcut viața din plin, n-am refuzat nicio aventură și am profitat de fiecare ocazie, oriunde și cu oricine s-a ivit!”

Parohul lasă capul în jos, oftează adânc, apoi scoate un set de chei din buzunarul sutanei și îi spune cu o voce joasă:

— „Înțeleg... Ei bine, în cazul acesta, tu primești chei a de la chilia mea!”