$$$

 O studentă cu ochelari uriași a traversat o bibliotecă aproape pustie, s-a uitat la un bărbat cu barbă și l-a întrebat: „Tu cine ești?” Răspunsul avea să schimbe istoria Americii.

Era primăvara lui 1971, la Facultatea de Drept Yale. Bill Clinton o văzuse pe Hillary Rodham la cursul de Drept politic și drepturi civile. Și de atunci nu mai putea să o scoată din minți. O urmărea prin campus ca un adolescent îndrăgostit. Se așeza la mese din care o putea privi. O privea ore întregi.

El – bursier Rhodes la Oxford, venit din Arkansas, cu o memorie uluitoare și un zâmbet care dezarma pe oricine. Ea – absolventă a Colegiului Wellesley, tânăra care ținuse primul discurs de absolvire din istoria facultății, o feministă convinsă care își petrecuse vara tăind somon pe o barcă de pescuit în Alaska.

Bill nu îndrăznea să vorbească cu ea. Așa că se mulțumea să se uite.

Într-o seară, în biblioteca aproape goală a facultății, Hillary simțea privirea lui pe ceafă. A mai așteptat câteva minute. S-a gândit: „Acest tip fie este obsedat, fie este prea timid să îmi vorbească.” Și a decis să rezolve problema. S-a ridicat de la masa ei, a traversat întreaga sală de lectură cu pași hotărâți, s-a oprit în fața lui Bill, l-a privit drept în ochi și i-a spus:

„Dacă tot o să continui să te uiți la mine, am putea să știm numele. Eu sunt Hillary Rodham. Tu cine ești?”

Bill Clinton a rămas fără cuvinte. Pentru câteva secunde, viitorul președinte al Statelor Unite nu a putut să scoată o vorbă. Și-a bâiguit numele: „Bill… Bill Clinton.” Și atât.

Hillary a zâmbit. Și s-a așezat lângă el.

A fost începutul a tot ce avea să urmeze.

În vara lui 1972, au plecat împreună în Texas, să lucreze pentru campania lui George McGovern. Au dormit pe canapele, au mâncat sandwich-uri triste la 2 dimineața, au pierdut alegerile zdrobitor. Dar au câștigat altceva: certitudinea că au același simț al datoriei. Și că pot lupta cot la cot.

După absolvire, Bill s-a întors în Arkansas. Hillary a plecat la Washington. El o ruga în fiecare săptămână să se mute. O ruga să se căsătorească cu el. Ea spunea „nu”. De fiecare dată.

În 1974, Hillary a acceptat un post de profesor la Universitatea din Arkansas, în Fayetteville. Bill era extaziat. Câteva luni mai târziu, a cumpărat o casă – exact aceea pe care Hillary o admirase. A dus-o în fața casei și i-a spus:

— Hillary, acum trebuie să te căsătorești cu mine. Pentru că nu pot locui aici singur.

Hillary a spus „da” în acea zi. S-au căsătorit pe 11 octombrie 1975, într-o mică ceremonie în sufrageria acelei case. Hillary și-a păstrat numele de fată – Rodham – o decizie îndrăzneață pentru sudul anilor ’70.

Nimeni nu știa atunci că acest cuplu avea să devină una dintre cele mai puternice perechi din istoria lumii. Bill avea să ajungă guvernator, apoi președinte. Hillary, avocat, senator, secretar de stat și ea însăși candidat la președinție.

Au trecut prin biruințe strălucite și prin umilințe publice cumplite. Au rămas împreună când toată lumea îi sfătuia să se despartă. Au construit o alianță care a supraviețuit scandalurilor, înfrângerilor și deceniilor de luptă politică.

Dar nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără un singur moment de curaj, într-o bibliotecă aproape pustie, când o femeie a decis că nu va aștepta să i se adreseze cineva. A traversat încăperea.

Și în acea clipă, înainte ca Bill să apuce să răspundă la întrebarea „Cine ești tu?”, înainte ca ei să spună orice altceva, Hillary a observat ceva în privirea lui. Un amestec de uimire, recunoștință și frică. Un fel de „aceasta este femeia vieții mele”. Și-a dat seama atunci că nu se va mai putea da înapoi niciodată. Dar ceea ce a urmat imediat după – replica pe care Bill i-a dat-o în cele din urmă, după ce și-a revenit din șoc – a fost atât de neașteptat încât a lăsat-o fără replică pe îndrăzneața Hillary Rodham.(...)

Intoarcerea in timp

O studentă cu ochelari uriași a traversat o bibliotecă aproape pustie, s-a uitat la un bărbat cu barbă și l-a întrebat: „Tu cine ești?” Răspunsu l avea să schimbe istoria Americii.