***

 

.

   Știați că …30 de cuvinte japoneze sunt de origine portugheză?

    Portughezii au ajuns în Japonia în secolul al XVI-lea și cu ei au luat și limba portugheză, adăugând cuvinte noi limbii japoneze.

Japonia și Portugalia au o legătură istorică care datează din secolul al XVI-lea? Portughezii au fost primii europeni care au ajuns în Japonia și au stabilit comerțul regulat între cele două țări. În plus, misionarii iezuiți portughezi au încercat să-i convertească pe japonezi la creștinism, dar au înfruntat rezistență și persecuție.

În acest proces de schimb cultural, multe cuvinte portugheze au fost încorporate în vocabularul japonez, în principal legate de produsele și obiceiurile introduse de portughezi în Japonia.

Unul dintre cele mai cunoscute cuvinte este Arigato, ceea ce înseamnă mulțumesc în japoneză. Mulți cred că acest cuvânt provine din expresia portugheză mulțumesc, dar de fapt provine dintr-un cuvânt antic japonez care înseamnă dificultate sau recunoștință.

1. Arukoru

Înseamnă alcool în japoneză și provine din alcoolul portughez. Băuturile alcoolice precum vinul și băuturile spirtoase au fost știri pe care portughezii le-au adus în Japonia.

2. Bateren

Înseamnă preot în japoneză și vine de la preot portughez. Japonezii i-au numit pe iezuiții portughezi așa, pentru că nu au putut pronunța ultimul r. Cuvântul a fost folosit și pentru a se referi la creștini în general.

3. Fiind om

Înseamnă berlindă în japoneză și vine din berlinda portugheză. Aceste buline colorate din sticlă folosite ca jucării de către copii au fost unul dintre obiectele pe care portughezii le-au dus în Japonia.

4. Birou

Catifeaua înseamnă japoneză și provine din catifea portugheză. Țesăturile de catifea pe care portughezii le-au adus în Japonia erau considerate luxoase și elegante.

5. Biidoro

Înseamnă sticlă în japoneză și provine din sticlă portugheză. Obiectele de sticlă precum paharele, sticlele și oglinzile erau rare și valoroase în Japonia în momentul în care portughezii le duceau acolo.

6. Botan

Înseamnă buton în japoneză și provine de la buton în portugheză. Hainele cu nasturi pe care portughezii le-au adus în Japonia erau diferite de hainele tradiționale japoneze care purtau șireturi sau eșarfe.

7. Bouro

Înseamnă tort în japoneză și provine din „tort” portughez. Prajiturile facute cu faina, oua si zahar au fost dulci si gustoase pentru japonezi, care nu stiau acest tip de mancare inainte ca portughezii sa o aduca acolo.

8. Buranko

Japoneza înseamnă echilibru și vine din echilibrul portughez. Aceasta jucarie simpla formata dintr-o tabla suspendată cu corzi a fost o încântare pentru copiii japonezi, care nu aveau nimic asemanator inainte ca portughezii sa o duca acolo.

Nouă. Furasuko

Înseamnă borcan în japoneză și provine din borcan portughez. Borcanele de sticlă sau metal pe care portughezii le-au adus în Japonia au fost folosite pentru depozitarea lichidelor sau a prafului.

Zece. Iesu

Înseamnă Iisus în japoneză și vine de la Iisus portughez. Iezuiții portughezi au predicat japonezilor despre Iisus Hristos, dar nu toți i-au acceptat mesajul.

11. Igirisu

Înseamnă engleză în japoneză și vine din portugheză engleză. Japonezii au învățat de la portughezi numele englezilor, care erau rivalii lor comerciali în Asia.

12 ani. Karameru

Înseamnă caramel în japoneză și provine din caramel portughez. Dulciurile făcute cu zahăr topit și aromat au fost apreciate de japonezi, care nu aveau nimic asemănător înainte ca portughezii să le introducă în țară.

13. Karuta

Înseamnă literă în japoneză și vine din portugheză. Cărțile de joc folosite pentru diverse jocuri de noroc sau jocuri distractive au fost unul dintre elementele pe care portughezii le-au adus în Japonia.

14. Kirisuto

Înseamnă Hristos în japoneză și vine de la Hristos portughez. Japonezii au învățat de la portughezi despre credința creștină și figura lui Iisus Hristos, care se numea Kirisuto.

15 ani. Koppu

Înseamnă „cupo” în japoneză și vine din „copo” în portugheză. Paharele de sticlă sau metal folosite pentru băut lichide au fost unul dintre obiectele pe care portughezii le-au dus în Japonia.

16 ani. Marumero

Înseamnă marmelo în japoneză și provine din marmelo portugheză. Fructele galbene și acrișoare folosite pentru a face dulciuri și gemuri erau o noutate pe care portughezii o aduc în Japonia.

17 ani. Tigaie

Înseamnă pâine în japoneză și provine din pâine portugheză. Pâinea făcută cu făină de grâu a fost o schimbare în dieta japonezilor, care consumau în mare parte orez ca bază pentru dieta lor.

18 ani. Pandoro

Japoneză înseamnă „Pandoro” și vine din portugheză „Pandoro”. Prăjitura înaltă și moale tipică regiunii Verona din Italia, consumată la petrecerile de Crăciun a fost una dintre dulciurile pe care portughezii le-au adus în Japonia.

19. Sabato

Înseamnă sâmbătă în japoneză și vine de la „sâmbătă” în portugheză. Japonezii au învățat de la portughezi conceptul unei săptămâni de șapte zile, bazată pe calendarul creștin, și numele zilelor săptămânii.

20 de ani. Shabon

Înseamnă săpun în japoneză și provine din săpun portughez. Săpunul făcut cu grăsime animală și cenușă vegetală a fost un produs de igienă pe care portughezii l-au dus în

21. Tutun

Înseamnă tutun în japoneză și provine din tutun portughez. Tutunul originar din America a fost o plantă pe care portughezii au adus-o în Japonia, unde era fumat în țevi sau rulat pe hârtie.

22. Tempura

Înseamnă tempura în japoneză și provine din tempora portugheză. Tehnica prăjirii mâncărurilor pane în ulei încins a fost o metodă de gătire pe care portughezii o aduceau în Japonia, unde era folosită în zilele postului catolic numit tempora.

23. Capitan

Înseamnă căpitan în japoneză și vine de la „căpitanul” portughez. Japonezii au folosit acest termen pentru a se referi la liderii navelor portugheze care sosesc în Japonia.

24. Kasutera

Înseamnă castela în japoneză și provine din castela portugheză. Este un tip de cozonac pufos pe care portughezii l-au adus in Japonia, unde este foarte popular.

25. Kompeito

Înseamnă "confecție" în japoneză și provine din "confecție". Sunt mici bomboane de zahăr cristalizat pe care portughezii le-au adus în Japonia, unde sunt folosite ca suveniruri sau cadouri.

26. Konpeito

Înseamnă "confecție" în japoneză și provine din "confecție". Este o variație a cuvântului kompetito, care înseamnă și bomboane.

27. Care este suma?

Înseamnă Crăciunul în japoneză și vine din portugheză. Japonezii au învățat de la portughezi despre sărbătoarea creștină a nașterii lui Iisus Hristos, care a fost numită Kurisumasu.

28. Lampu

Înseamnă „lampă” în japoneză și provine din „lampada” portugheză. Lămpile cu ulei sau lumânări pe care portughezii le-au adus în Japonia erau surse de iluminat artificial.

29. Pentru tine

Înseamnă „lapte” în japoneză și provine din „lapte” în portugheză. Laptele de vacă sau capră adus de portughezi în Japonia era un aliment necunoscut japonezilor, care nu aveau obiceiul să consume lapte de animale.

30. Oranda

Înseamnă Olanda în japoneză și vine din Olanda Portugheză. Japonezii au învățat de la portughezi numele olandezilor, care erau concurenții lor comerciali în Asia.

***

 

"DACĂ AȘ PUTEA SĂ TRĂIESC DIN NOU....

Aș fi rămas în pat când eram bolnav în loc să cred că lumea se va prăbuși dacă nu aș merge la muncă în ziua aceea.

Aș fi aprins lumânarea aceea roz sculptată în formă de floare, și nu aș fi pus-o deoparte...

Aș fi spus mai puțin și aș fi ascultat mai mult.

Aș fi invitat prietenii la cină chiar dacă covorul meu ar fi fost pătat sau canapeaua nu era la modă.

Aș fi mâncat popcorn în camera „bună” și eram mult mai puțin îngrijorată de murdărie dacă cineva voia să aprindă șemineul.

Aș fi ascultat mai atent poveștile spuse de tatăl meu despre tinerețe.

Aș fi împărtășit mai multe responsabilități soțului meu și nu aș fi insistat niciodată ca geamurile mașinii să fie închise într-o zi de vară, deoarece părul meu era bine pieptănat.

Ar fi râs și ar fi plâns mai puțin în fața televizorului și mai mult în timp ce aș fi observat viața.

M-aș fi așezat pe iarbă chiar dacă hainele mi s-ar fi pătat.

Nu aș fi cumpărat niciodată ceva doar pentru a fi practic, pentru a masca murdăria sau pentru a garanta că va dura o viață.

În loc să-mi doresc ca cele nouă luni de sarcină să se termine în curând, aș fi prețuit fiecare moment și aș fi înțeles că minunea care crește în mine era singura mea șansă în viață de a-l ajuta pe Dumnezeu să facă un miracol.

Când copiii mei mă sărutau cu putere, nu aș spune niciodată: ′ ′ Mai târziu. Acum du-te să te speli pe mâini pentru cină.

Ar fi mai mult ” te iubesc”. Mai mult ”iartă-mă".

Cu toate acestea, mai mult decât orice, dacă aș mai avea o șansă, aș profita de fiecare minut, aș fi atent, aș trăi intens.

Nu vă mai faceți griji cu privire la lucruri nesemnificative. Nu acordați importanță cine nu vă place, cine are mai mult sau cine ce face.

În schimb, apreciază și prețuiește relațiile pe care le ai cu cei care te iubesc.

Viața merită trăită din plin!!!

Sursa: Bianka Luz

***

 

🔹FIICA GENERALULUI

Fata din fotografie este Anne De Gaulle; a treia fiică a lui Yvonne Vendroux și a generalului De Gaulle. S-a născut în ziua de Anul Nou în 1928. Trăsăturile ei, după cum puteți aprecia, sunt caracteristice a ceea ce numim acum sindromul Down, iar în cazul Annei era sever, atât de mult încât abia putea merge cu greu.

Atunci a avea un copil cu handicap era ceva ascuns, multi i-au trimis direct la institute de nebuni unde au trait si au murit, altii i-au tinut ascunsi acasa, fara atentie, fara iubire, doar inchisi si uneori legati Ca animalele.

Dar De Gaulles nu a văzut-o pe Anne ca pe o rușine, dar s-au simțit binecuvântați cu ea. Fotografia pe care o distribuim a fost făcută pe o plajă din Bretania în 1933. Anne stă în poala tatălui ei, iar el, îmbrăcat cu o pălărie Homburg și un costum din trei piese, își ține ușor mâinile în timp ce fetița de cinci ani se uită intens la noi. ochii lui. Este o imagine a iubirii necondiționate.

Această iubire necondiționată a făcut-o centrul familiei De Gaulle. Charles a spus că a fost „bucuria” lui și că „l-a ajutat să vadă dincolo de greșelile oamenilor. "

Charles și Yvonne au creat un mediu familial echitabil în care cei trei copii s-au simțit iubiți și acceptați. Au insistat ca Anne să călătorească mereu cu ei. Generalul i-a cântat cântece și i-a citit povești, arătând o afecțiune și tandrețe pe care nu le-a arătat prea multor membri ai familiei sale. Regula principală a familiei a fost că nu ar trebui să o facă pe Anne să se simtă mai puțin sau diferită decât oricine altcineva.

Generalul era devotat fiicei sale, și așa i-a spus capelanului militar care l-a tratat pe De Gaulle, cu care a putut să-l convoce și să fie confident: „Pentru mine, Anne a fost un mare test, dar și o binecuvântare. M-a ajutat foarte mult sa trec peste toate obstacolele si toate onorurile. Datorită Annei am mers mai departe, am reușit să mă autodepășesc".

Pentru ultimul său biograf, Jonathan Fenby, „Anne simboliza pentru De Gaulle o afecțiune necondiționată și, deși obligațiile păreau să-l țină înapoi, tatăl ei era mereu aproape. "

În februarie 1948, Anne a murit de pneumonie, s-a predat în brațele tatălui ei. „Acum e ca celelalte”, i-a spus Charles soției sale.

Sufletul ei a fost eliberat, dar pierderea fetei noastre, fata noastră fără speranță, ne-a adus o durere imensă. "

Un alt biograf al fostului președinte Jean Lacouture îl înregistrează spunând odată: „Fără Anne, poate că nu aș fi putut face niciodată ceea ce am făcut. Ea mi-a dat inimă și inspirație." În acest sens, omul zilei de 18 iunie și iubita lui petite Anne ne învață ceva ce suntem tentați să uităm: că toți putem găsi putere în slăbiciune și că nimic nu este mai puternic decât iubirea dătătoare de sine.

În 1962, la 14 ani de la moartea Annei, Charles De Gaulle a fost victima unei tentative de asasinat. El a declarat ulterior că glonțul care ar fi putut fi fatal a fost oprit de cadrul fotografiei Annei, pe care o purta mereu cu el.

Când a murit în 1970, generalul a fost înmormântat în cimitir alături de iubita sa fiică. Mama lor li s-a alăturat în 1979.

Am citit în jur că singurul cuvânt pe care Anne l-a putut rosti clar în scurta ei viață a fost „tată”.

Liderul Fortis. "

Traducere Google din portugheză...

***

 

Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus.

După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

Istoric

În 1863, reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza contactează Casa Kretly, renumită casă de bijuterii, prin intermediul reprezentantului României la Paris. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat de domnitor şi comandat în 1000 de bucăţi. Iniţial, Ordinul avea 5 grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.

Denumirea originală, propusă de domnitor era „Ordinul Unirii” iar cele două cifre încrustate, „5” şi „24”, simbolizau dubla alegere a domnitorului. Deasemenea pe decoraţie era încrustată şi deviza: „Genere et cordres fratres” (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi, majoritatea însemnelor rămânând în pivniţele palatului.

Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I) şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: „In fide salus” (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit „Steaua României”.

Grade actuale

    Colan

    Mare Cruce

    Mare Ofiţer

    Comandor

    Ofiţer

    Cavaler

Cea mai recentă formă a Ordinului Steaua României este cea din 1999 care, spre deosebire de varianta din 1998, se oferă tuturor cetăţenilor români şi străini.

Cavalerii Ordinului national Steaua României sunt asimilati gradelor militare şi beneficiaza de onoruri militare, astfel:

    gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de capitan;

    gradul de Ofiter al ordinului este asimilat gradului de colonel;

    gradul de Mare ofiter al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriana sau viceamiral;

    gradul de Mare cruce al ordinului este asimilat gradului de general de corp de armata, general comandor de aviatie sau viceamiral comandor;

    gradul de Colan al ordinului este asimilat gradului de general de armata, general inspector de aviatie sau amiral.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_na%C8%9Bional_%E2%80%9ESteaua_Rom%C3%A2niei%E2%80%9D

***

 

.

    „Picanterii” despre Lucian Blaga

"Trăind mai mulţi ani în acelaşi imobil cu Lucian Blaga, Mircea Pintea a avut ocazia să afle şi detalii mai „picante” despre filosof: îi plăcea cafeaua, iubea pescuitul, natura şi excursiile pe munte. „Îi plăcea mult cafeaua, toată noaptea bea cafea. La vremea aceea, cafeaua era o raritate şi nu oricine şi-o permitea ca acum”, afirmă Mircea Pintea. Mai spune despre Blaga că era taciturn şi avea câţiva prieteni intelectuali cu care se întâlnea şi se vizitau reciproc, D.D. Roşca şi profesorul Liviu Rusu fiind doi dintre prietenii lui.

Îi plăcea să se plimbe şi obişnuia să vină acasă pe jos de la Biblioteca Centrală Universitară, unde a lucrat ca şi bibliotecar în ultimii ani de viaţă, iar locurile preferate pentru excursii erau Munţii Apuseni. „Mă chema în excursii, dar eu eram în lumea mea atunci. El mergea cu prietenii în Munţii Apuseni, dar el fiind de vârstă înaintată nu am mers cu dânsul. Dar fraier am fost! Nu mi-am dat seama atunci ce importantă a fost convieţuirea cu el”, povesteşte Pintea.

Mai avea şi un „obicei elveţian”: menajera o plătea cu ora. „Avea o femeie care îi făcea curăţenie şi punea ceasul să meargă şi o plătea cu ora. Mie îmi venea să râd atunci când se uita câte ore a lucrat şi o plătea aşa, la oră”, dezvăluie Mircea Pintea.

Mircea Eliade l-a propus pentru Nobel

Mircea Pintea regretă faptul că marele filosof român nu a avut susţinerea necesară în timpul comunismului astfel încât să fie recunoscut la adevărata lui valoare. Blaga a fost propus, în 1956, de Rosa del Conte (o filologă italiană, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini) şi de criticul Basil Munteanu pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Ideea a pornit de la Mircea Eliade, care îl aprecia foarte mult pe Lucian Blaga. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel acest demers pentru că era considerat un filosof idealist.

Clujeanul care l-a cunoscut pe Lucian Blaga îşi aminteşte despre corespondenţa cu Mircea Eliade. „Am văzut în biblioteca lui Blaga şi a soţiei scrisori de la Mircea Eliade, care era tânăr atunci. Cât a trăit aici, Eliade îi scria lui Blaga, printre altele: «Maestre, te apreciez!»”, menţionează Mircea Pintea.

În 1961, Mircea Eliade a fost cel care, la moartea lui Lucian Blaga, a scris un necrolog emoţionant, intitulat „Tăcerile lui Lucian Blaga”. Sursa: monitorulcj.ro

"Polivalență intelectuală: Lucian Blaga a fost un intelectual polivalent, cu contribuții semnificative în poezie, filosofie, dramaturgie și eseistică. A excelat în multiple domenii ale culturii și artei.

Studii la Viena: Blaga a studiat filosofia la Universitatea din Viena, unde a fost influențat de gândirea filosofică europeană și de opera filosofului german Martin Heidegger.

Carieră diplomatică: În ciuda dedicării sale față de literatură și filosofie, Blaga a avut o carieră diplomatică de succes. A servit ca diplomat român în mai multe țări, inclusiv Germania, Turcia și Elveția.

Conflict cu regimul comunist: Lucian Blaga s-a confruntat cu persecuția regimului comunist din România din cauza opiniilor sale politice și a opoziției la regimul comunist. Opera sa a fost interzisă și cenzurată în această perioadă.

Colecționar de artă: Lucian Blaga a fost și un pasionat colecționar de artă. A adunat o impresionantă colecție de artă europeană și orientală, care a fost ulterior donată și expusă la Muzeul Memorial Lucian Blaga din Lancrăm.

Monument în memoria sa: În orașul natal Lancrăm, a fost construit un monument în memoria lui Lucian Blaga, unde se găsește și casa în care s-a născut poetul. Acest loc reprezintă un punct important de atracție pentru admiratorii operei sale.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Această poezie a devenit un adevărat manifest al atitudinii poetice a lui Blaga și a aprecierii sale față de frumusețea naturii și a vieții. Versurile sale au devenit celebre și sunt recitate și studiate în continuare în școli și universități.

Lucian Blaga rămâne una dintre cele mai remarcabile și influente personalități din istoria culturii și literaturii române. Prin opera sa vastă și complexă, el a adus contribuții semnificative în domenii precum poezia, filosofia și teatrul, marcând cu profunzime gândirea și imaginația colectivă a națiunii române. 

Cu o abordare profundă a temelor legate de natură, divin, timp și destin, Blaga a lăsat în urmă o moștenire literară și filosofică de neegalat. În ciuda persecuției politice pe care a suferit-o în perioada comunistă, opera sa a continuat să inspire și să influențeze generații de artiști, filosofi și cititori, iar astăzi rămâne un punct de referință esențial în patrimoniul cultural românesc și european."

Sursa text: lumeacartii.ro

Foto: Poetul Lucian Blaga şi fiica sa Dorli Blaga/Foto: Iulian Boldea – Facebook

***

 

“Îți spun să nu plângi.😢

Se spune că e doar un câine, nu o persoană.

Ti se spune ca durerea va trece.

Se spune că animalele nu știu că trebuie să moară.

Ti se spune ca important este sa nu-l faci sa sufere.

Ei îți spun că poți avea altul.

Ti se spune ca va trece.

Ti se spune ca sunt mai multe dureri insuportabile.

Dar ei nu știu de câte ori ți-ai privit câinele în ochi.

Ei nu știu de câte ori ai fost tu și câinele tău singuri, privind în întuneric.

Nu se știe de câte ori câinele tău a fost singurul lângă tine.

Ei nu știu că singurul care nu te-a judecat niciodată este câinele tău.

Ei nu știu cât de speriat ai fost în noaptea în care te-au trezit plânsetele lor.

Ei nu știu de câte ori câinele tău a dormit lângă tine.

Ei nu știu cât de mult te-ai schimbat de când câinele a devenit parte din viața ta.

Ei nu știu de câte ori l-ai îmbrățișat când era bolnav.

Ei nu știu de câte ori te-ai prefăcut că nu vezi cum părul ei a devenit din ce în ce mai alb.

Ei nu știu de câte ori ai vorbit cu câinele tău, singurul care ascultă cu adevărat.

Ei nu știu cât de frumoasă ai fost cu câinele tău.

Ei nu știu că doar câinele tău știa că suferi.

Ei nu știu ce sentimente te-a făcut câinele tău să încerci.

Ei nu știu cum e să-ți vezi câinele bătrân încercând să vină să te salute.

Ei nu știu că atunci când lucrurile au mers prost, singurul care nu a mers este câinele tău.

Ei nu știu că câinele tău a avut încredere în tine în fiecare clipă a vieții sale, nici măcar în ultima.

Ei nu stiu cat de mult te-a iubit cainele tau si cat de putin i-a fost de ajuns sa fie fericit, ca tu i-ai fost de ajuns.

Ei nu știu că plânsul pentru un câine este unul dintre cele mai nobile, semnificative, adevărate, curate și sincere lucruri pe care le poți face.

Ei nu știu despre ultima dată când l-ai mutat cu dificultate... având grijă să nu-l rănesc.

Ei nu știu cum a fost să-i mângâi fața în ultimele clipe ale vieții... "

~ Autor necunoscut~

***

 

La pașa vine un arab,

Cu ochii stinși, cu graiul slab.

Sunt, pașă, neam de beduin,

Și de la Bab-el-Mandeb vin

Să vând pe El-Zorab.

Arabii toți răsar din cort,

Să-mi vadă roibul, când îl port

Și-l joc în frâu și-l las în trap!

Mi-e drag ca ochii mei din cap

Și nu l-aș da nici mort.

Dar trei copii de foame-mi mor!

Uscat e cerul gurii lor;

Și de amar îndelungat,

Nevestei mele i-a secat

Al laptelui izvor!

Ai mei pierduți sunt, pașă, toți:

O, mântuie-i, de vrei, că poți!

Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac!

Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac,

Dă-mi numai cât socoți!

El poartă calul, dând ocol,

În trap grăbit, în pas domol,

Și ochii pașei mari s-aprind;

Cărunta-i barbă netezind

Stă mut, de suflet gol.

O mie de țechini primești?

O, pașă, cât de darnic ești!

Mai mult decât în visul meu!

Să-ți răsplătească Dumnezeu,

Așa cum îmi plătești!

Arabul ia, cu ochii plini

De zâmbet, mia de țechini

De-acum, de-acum ei sunt scăpați,

De-acum vor fi și ei bogați,

N-or cere la străini!

Nu vor trăi sub cort în fum,

Nu-i vor cerși copiii-n drum,

Nevasta lui se va-ntrema;

Și vor avea și ei ce da

Săracilor de-acum!

El strânge banii mai cu foc,

Și pleacă, beat de mult noroc,

Și-aleargă dus d-un singur gând,

Deodată însă, tremurând,

Se-ntoarce, stă pe loc.

Se uită lung la bani, și pal

Se clatină, ca dus de-un val,

Apoi la cal privește drept;

Cu pașii rari, cu fruntea-n piept,

S-apropie de cal.

Cuprinde gâtul lui plângând

Și-n aspra-i coamă îngropând

Obrajii palizi: Pui de leu,

Suspină trist. Odorul meu,

Tu știi că eu te vând!

Copiii mei nu s-or juca

Mai mult cu frunze-n coama ta,

Nu te-or petrece la izvor:

De-acum smochini, din mâna lor,

Ei n-or avea cui da!

Ei nu vor mai ieși cu drag

Să-ntindă mâinile din prag,

Să-i iau cu mine-n șea pe rând!

Ei nu vor mai ieși râzând

În calea mea șirag!

Copiii mei cum să-i îmbun

Nevestei mele ce să-i spun,

Când va-ntreba de El-Zorab

Va râde-ntregul neam arab

De bietul Ben-Ardun!

Raira, tu, nevasta mea,

Pe El-Zorab nu-l vei vedea

De-acum, urmându-te la pas,

Nici în genunchi la al tău glas

El nu va mai cădea!

Pe-Ardun al tău, pe Ben-Ardun,

N-ai să-l mai vezi în zbor nebun

Pe urma unui șoim ușor

Ca să-ți împuște șoimu-n zbor;

Nu-i vei pofti: Drum bun!

Nu vei zâmbi, cum saltă-n vânt

Ardun al tău în alb vestmânt;

Și ca să simți sosirea lui

Mai mult de-acum tu n-o să pui

Urechea la pământ!

O, calul meu! Tu, fala mea,

De-acum eu nu te voi vedea

Cum ții tu nările-n pământ

Și coada ta fuior în vânt,

În zbor de rândunea!

Cum mesteci spuma albă-n frâu,

Cum joci al coamei galben râu.

Cum iei pământul în galop

Și cum te-așterni ca un potop

De trăsnete-n pustiu!

Știa pustiul de noi doi

Și zarea se-ngrozea de noi

Și tu de-acum al cui vei fi?

Și cine te va mai scuti

De vânturi și de ploi?

Nu vor grăi cu tine blând,

Te-or înjura cu toți pe rând

Și te vor bate,-odorul meu,

Și te-or purta și mult, și greu;

Lăsa-te-vor flămând!

Și te vor duce la război,

Să mori tu, cel crescut de noi!...

Ia-ți banii, pașă! Sunt sărac,

Dar fără cal eu ce să fac:

Dă-mi calul înapoi!

Se-ncruntă pașa: Ești nebun?

Voiești pe ianiceri să-i pun

Să te dea câinilor? Așa!

E calul meu, și n-aștepta

De două ori să-ți spun!

Al tău? Acel care-l crescu

Iubindu-l, cine-i: eu ori tu?

De dreapta cui ascultă el,

Din leu turbat făcându-l miel?

Al tău? O, pașă, nu!

Al meu e! Pentru calul meu

Mă prind de piept cu Dumnezeu

Ai inimă! Tu poți să ai

Mai vrednici și mai mândri cai,

Dar eu, stăpâne, eu?

Întreagă mila ta o cer!

Alah e drept și-Alah din cer

Va judeca ce-i între noi,

Că mă răpești și mă despoi,

M-arunci pe drum să pier.

Și lumea te va blestema,

Că-i blestem făptuirea ta!

Voi merge, pașă, să cerșesc,

Dar mila voastră n-o primesc

Ce bine-mi poți tu da?

Dă pașa semn. Să-l dezbrăcați

Și binele în vergi i-l dați!

Sar eunucii, vin, îl prind

Se-ntoarce-arabul răsărind

Cu ochii înghețați...

El scoate grabnic un pumnal,

Și-un val de sânge, roșu val

De sânge cald a izvorât

Din nobil-încomatul gât,

Și cade mortul cal.

Stă pașa beat, cu ochi topiți,

Se trag spahiii-ncremeniți.

Și-arabul, în genunchi plecat,

Sărută sângele-nchegat

Pe ochii-nțepeniți.

Să-ntoarce-apoi cu ochi păgâni

Și-aruncă fierul crunt din mâini:

Te-or răzbuna copiii mei!

Și-acum mă taie, dacă vrei,

Și-aruncă-mă la câini!

✍️ "El Zorab", de George Coșbuc

în "Balade și idile", 1893.