vineri, 3 noiembrie 2023

***

 *Când alegi o femeie care muncește, trebuie să accepți că nu se descurcă cu casa.

*Dacă ți-ai ales o gospodină care să aibă grijă de tine și să-ți administreze gospodăria complet, acceptă că nu face bani.

* Dacă alegi o femeie bună, trebuie să accepți că ea depinde de tine și trebuie să-i asiguri viața.

* Dacă decizi să fii cu o femeie puternică, trebuie să accepți că este dură și are propria ei opinie.

* Dacă alegi o femeie frumoasă, atunci va trebui să suporți cheltuieli mari.

* Dacă decizi să fii cu o femeie de succes, trebuie să înțelegi că are caracter și are propriile obiective și ambiții.


Nu există perfecțiune. Fiecare are propria ghicitoare, ceea ce ne face unici.


Oprește-te și gândește-te 😉... - Jackie Cooper.


#preluat

luni, 30 octombrie 2023

Cristalele și horoscopul personal – Cum să folosești cristalele pentru a-ți îmbunătăți viața

 

Cristalele...  Acele mici fragmente de rocă de pe pământ sau venite, poate, de undeva din afara planetei, au înfrumusețat viața omului din cele mai vechi timpuri. Iar frumusețea lor poae fi sporită infinit de mult prin șlefuirea lor cu multă migală.

Aparțin pământului, fiind aduse adesea la suprafață din străfundurile sale, și totuși par a face legătura dintre pământ și cer, căci îmbină soliditatea și duritatea planetei cu sclipirea lor în milioane de culori și nuanțe, părând a fi mici aștri căzuți parcă din tăriile universului infinit care ne înconjoară.

Au fost mereu subiect de legende care le făceau legătura cu fiecare dintre constelațiile sistemului zodiacal. Și totuși proprietâțile lor aproape magice le fac să treacă dincolo de legende.

Fiecărei zodii îi corespund cristale specifice, cu proprietăți aparte. Unele dintre ele oferă forță, energie sporită, de parcă ar face legătura magică cu energiile nelomitate și nebănuite ale universului. Altele conferă echilibru, calm și liniște întregului organism, sporind totodată puterea de concentrare, stimulănd inteligența și alte funcții specifice ale organismului sau ale fiecărui organ sau țesut în parte.

Să luăm ca exemplu zodia mea, zodia Vărsătorului, căreia îi corespunde o serie de cristale cu roluri specifice.

ZODIA VARSATOR

Cristalele naturale corespunzătoare zodiei Varsator

Zodia Vărsătorului (20 ianuarie - 18 februarie) este guvernată de planeta Uranus, simbolizând originalitatea, independența și libertatea. Persoanele născute sub acest semn zodiacal sunt cunoscute pentru creativitatea, viziunea și idealismul lor. Cristalele naturale corespunzătoare zodiei Vărsător pot susține și amplifica aceste calități, ajutându-i pe Vărsători să-și împlinească potențialul și să se echilibreze emoțional.

  1. Hematit: Acest cristal este cunoscut pentru proprietățile sale de ancorare și echilibrare. Hematitul ajută Vărsătorii să se conecteze la planul fizic, stabilizând emoțiile și aducând claritate în gândire.

  2. Amazonit: Amazonitul este un cristal de calm și echilibru. Acesta ajută Vărsătorii să comunice mai eficient și să-și exprime adevăratul sine, favorizând în același timp armonia și înțelegerea cu ceilalți.

  3. Sodalit: Acest cristal stimulează intuiția și inteligența Vărsătorilor. Sodalitul îi ajută să-și dezvolte încrederea în sine și să-și asume responsabilitatea pentru propria lor viață, promovând independența și libertatea de care au nevoie.

  4. Jasp roșu: Jaspul roșu este un cristal care oferă protecție și energie pozitivă. Acesta susține Vărsătorii în situații dificile, oferindu-le curaj și rezistență pentru a depăși obstacolele.

  5. Mossagat: Mossagatul este un cristal de vindecare și regenerare. Acesta ajută Vărsătorii să se adapteze la schimbările și să-și revină după situații stresante, sprijinindu-le dezvoltarea emoțională și spirituală.

Alte cristale care se potrivesc zodiei Vărsător:

  • Acvamarin: Amplifică intuiția și comunicarea
  • Turcoaz: Protejează și aduce noroc
  • Lapis lazuli: Încurajează înțelepciunea și viziunea
  • Ametist: Calmează mintea și promovează spiritualitatea
  • Agat albastru dantelat: Adaugă calm și încredere în sine
  • Cristal de stancă: Amplifică energia și intențiile
  • Labradorit: Stimulează transformarea și creativitatea
  • Moldavit: Accelerează evoluția spirituală
  • Jasp galben: Aduce bucurie și optimism
  • Chihlimbar: Încurajează vindecarea și protecția
  • Carneol: Sporește curajul și motivația
  • Azurit: Acest cristal îmbunătățește intuiția și viziunea, ajutând Vărsătorii să descopere adevăruri ascunse și să obțină o mai bună înțelegere a situațiilor din viața lor.
  • Fluorit: Fluoritul este un cristal care contribuie la concentrare și echilibru mental, sprijinind Vărsătorii să se organizeze și să găsească soluții creative la probleme.
  • Angelit: Angelitul este un cristal care facilitează comunicarea cu lumea spirituală și îngerii păzitori. Acesta ajută Vărsătorii să își dezvolte încrederea în intuiția lor și să obțină sprijin și îndrumare divină.
  • Calcedonie: Calcedonia este un cristal care promovează armonia și înțelegerea în relații, ajutând Vărsătorii să rezolve conflictele și să se conecteze cu ceilalți la un nivel mai profund.
  • Cuarț fumuriu: Cuarțul fumuriu este un cristal de ancorare și protecție, care ajută Vărsătorii să se elibereze de stres și de gândurile negative, oferindu-le o bază stabilă pentru a evolua și a progresa în viață.
  • Lemurian: Cristalul lemurian este cunoscut pentru abilitatea sa de a facilita accesul la cunoașterea și înțelepciunea ancestrală. Acesta ajută Vărsătorii să se conecteze cu energiile înalte și să își dezvolte abilitățile spirituale.
  • Serpentin: Serpentinul este un cristal care stimulează curajul și perseverența, încurajând Vărsătorii să-și urmeze visurile și să lupte pentru ceea ce își doresc în viață.

Prin lucrul cu aceste cristale naturale, Vărsătorii pot să își îmbunătățească și să își echilibreze energia, să se conecteze cu sinele lor autentic și să își atingă adevăratul potențial. Purtați-le ca bijuterii, plasați-le în casa sau biroul dvs. sau meditați cu ele pentru a vă bucura de proprietățile lor vindecătoare și susținătoare.

 Similar se poate fece câte o analiză similară pentru fiecare zodie in parte, în care fiecărei zodii îi corespunde o serie de cristale cu proprietâși specifice. 

La prima vedere, poate părea o poveste greu de crezut. Dar toate aceste lucruri se pot verifica prin purtarea acestor cristale asupra noastră pentru o perioadă mai lungă de timp și efectele se pot vedea în timp. Și nu este vorba doar de autosugestie.

Articol scris pentru SuperBlog 2023


“N-am crezut că brânza poate face asta!”

 Nevoia de a ne hrăni este una dintre nevoile de bază ale fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de toate principiile nutritive de bază. fie macroelemente, fie microelemente, în proporții optime pentru o bună funcționare a organismului. Dar dincolo de nevoia fiziologică de a asigura resursele energetice absolut necesare funcționării organismului cât și resursele necesare menținerii structurii normale a fiecărei celule din corp cât și a fiecărei funcții în parte pentru fiecare celulă, hrănirea trebuie să ofere și plăcerea stimulării gustative, olfactive și tactile încă de la nivelul cavității bucale, știut fiind faptul că stimularea senzorilor de la acest nivel produce în mod reflex stimularea secreției sucurilor digestive de la nivelul stomacului și mai apoi de la nivel intestinal, astfel încât bolul alimentar ingerat, odată ajuns în stomac, intră direct sub acțiunea enzimelor din sucurile digestive secretate în mod corespunzător, optim...

Gastronomia este deopotrivă atât știință cât și artă, combinând cu multă măiestrie ingrediente variate pentru a obține un preparat final care să asigure atât nevoile nutritive ale corpului cât și să stimuleze plăcerea de a mânca, prin stimularea papilelor olfactive combinate cu o aromă cu totul deosebită, generând un curcubeu de senzații în toată gura. Și de asemenea are forța de a pune în valoare fiecare ingredient în mod anume, după caz, în diverse preparate, punându-l în postura de veritabilă vedetă în prepatul potrivit sau asigurându-i un loc aparte, la timpul potrivit, într-un anumit moment al mesei, tocmai pentru a-i pune în valoare calitățile sau de a facilita digestia în cel mai bun mod cu putință.

Să luăm de pildă brânza. Banala și totuși fascinanta brânză. Unul dintre alimentele de bază care poate fi ridicat la nivel de artă în funcție de modul de preparare. Fie că este vorba de cașcavalul Sofia sau cașcavalul Delaco, fie că este vorba de telemeaua Delaco, oricare dintre brânzeturile Delaco poate fi inclus într-o mare varietate de preparate. Poate fi consumată ca atare, ca aperitiv sau sandviș, sau poate fi asociată cu paste, legume (cartofi, de pildă), ouă sau alte alimente, cu condiția ca gusturile să se întrepătrundă armonios și plăcut. Poate fi inclusă cu succes în preparate tradiționale, specifice anumitor regiuni, sau poate fi inclusă ăîn preparate selecte sau extrem de inventive, care să surprindă în mod plăcut pe cel care le degustă. Poate fi consumată la orice vârstă, din copilărie până la adânci bătrâneți, reamintindu-ne de acel gust al copilăriei care ne rămâne în memoria de lungă duratâ ca acel gust de referință la care ne putem raporta de fiecare dată, sau, dimpotrivă, poate să ne surprindă cu acea savoare mereu nouă, chiar revoluționând toate standardele gastronomiei, încât să putem spune ăn orice clipă; “N-am crezut că brânza poate face asta!”

Articol scris pentru SuperBlog 2023

luni, 23 octombrie 2023

Cum te pot ajuta aparatele AENO să-ți faci viața mai frumoasă

 Oricât aș vrea să rămân mereu tânără, realizez că acest lucru nu este posibil. Chiar dacă spiritul rămâne mereu tânăr pentru un timp destul de lung, simți că trupul te trădează și oboseala își spune cuvântul din ce în ce mai des, obligându-te să-ți cauți un ajutor de nădejde, puternic, neobosit, care să facă treabă bună prin casă în locul tău la nevoie atunci când organismul își cere binemeritatul drept la odihnă după o zi de muncă grea și istovitoare.

Pare ceva de domeniul fantastic, nu-i așa? Și totuși tehnologia AENO îți oferă aparate inovatoare cu ajutorul cărora viața poate fi făcută cu mult, mult mai ușoară. Și toate aceste electrocasnice inteligente pot fi comandate de aici...


Să facem un exercițiu de imaginație. Punem în funcțiune fierbătorul electric AENO EK7S și imediat putem avea în fața noastră, pe masă, cea mai savuroasă cafea sau cel mai fierbințe și delicios ceai din câte au existat vreodată. Și, în timp ce bem licoarea fermecată povestea poate începe a fi spusă.

Ne instalăm pe un scaun comod... sau în cel mai confortabil fotoliu și privim în jurul nostru. Oare de când nu am mai reușit să facem curat prin casă? Poate că de ieri... Sau de mai multe zile... Dar parcă nu mai avem puterea să adunăm gunoiul adunat prin casă, chiar dacă ne trage de mânecă, făcându-ne atenți că trebuie să-l înlăturăm. Dacă treaba ar putea fi făcută de către altcineva în locul nostru... Dar de către cine?


Și totuși acel Făt- Frumos puternic și harnic care poate face curat singur în locul nostru este aspiratorul robot AENO RC4S care lucrează singur cu cea mai mare ușurință, cu atâta ușurință de parcă nu ar munci ci s-ar plimba lenevos prin toată casa, pătrunzănd prin cele mai întunecoase colșuri și cele mai îngrămădite unghere, adunănd tot ceea ce găsește pe traseu. Tot gunoiul adunat din drumul său este înghițit în pântecul său încăpător, atât de încăpător încât putem să ne facem că uitâm să îl golim si să aruncăm gunoiul afară.


Pregătirea mâncării? Nimic mai simplu. Orice materie primă absolut necesară, că este carne, legume sau fructe, poate fi tocată și mărunțită ușor, la dimensiunile necesare pentru prepararea oricărei rețete, oricât de sofisticată ar fi aceasta. Nu mai rămâne decât ca toate ingredientele, curățate și tocate, să fie zvârlite în tigaie spre a fi fierte.

Evident, nu toate aceste aparate pot lucra mereu singure. Unele iși fac într-adevăr treaba singure, doar să fie programate în acest sens, dar chiar și cele care lucrează ajutându-ne pur și simplu sunt extrem de ușor de manevrat, foarte eficiente și lucrează în cel mai economic mod cu putință.

Și iată cum tehnologia creată și dezvoltată de om poate fi adusă  până în stadiul în care poate lucra în folosul oamenilor care au creat-o, ajutându-l în viața de zi cu zi, în mediul casnic, pentru curățenie sau prepararea mâncării în cel mai fantastic mod cu putință. Este suficientă o idee genială dezvoltată într-un număr mare de variante, în multiple aplicații, tocmai pentru a ne face viața mai ușoară.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Fiecare cameră are povestea ei

 Din nou acasă după o zi superobositoare aşa cum sunt mai toate zilele de muncă de ceva vreme încoace. Și tare aș vrea să mă rup măcar pentru câteva ore de stresul cotidian tocmai pentru a-mi încărca mult mai ușor și mai repede bateriile pentru o nouă zi de muncă grea și obositoare.

Aș fi vrut să mă refugiez puțin într-un părculeț în drum spre casă, dar... vara a trecut de mult, chiar dacă temperaturile aerului par să fie din același peisaj (aproape) estival. Așa că mă îndrept cu pas iute spre casă cu intenția de a mă refugia între pereții propriei camere.

Camera mea... Refugiul meu în zilele reci și serile lungi de toamnă, din ce în ce mai lungi pe măsură ce iarna se apropie. O cameră modestă de bloc, dar parcă desprinsă de pe FAVI.ro. Spațiul este relativ redus, deci totul trebuie să fie comod și (multi)funcțional.


Un pat care se poate adapta la spațiu, rabatându-se atunci când vreau un supliment de spațiu cu altă destinație, fie și doar pentru trecere....



... o noptieră pe care să pot depozita o carte, o cană de ceai fierbinte sau un pahar de suc rece și brobonit de picături de apă...


... și un corp de bibliotecă simplu și multifuncțional, care poate adăposti atât cârți cât și mărunțișuri diverse, absolut necesare la un moment dat, oriunde și oricând.


Lumina? Cum cea de afară adesea nu este tocmai de ajuns, trebuie și niscaiva corpuri de iluminat. Unul plasat pe tavan, care să ilumineze toată încăperea în toate direcțiile...


,,, și o veioză mică și discretă într-un colț, pe noptieră, la capul patului, care să-mi lumineze clipele de seară târzie când mă pot relaxa din plin citind carte după carte, pagină cu pagină, până când somnul mă răpește din lumea reală, ducându-mă într-o lume de vis.

Cât de simplu se poate realiza un univers magic într-o cameră mică, simplă, în care îți poți petrece ore bune de relaxare cu mijloace simple, dar variate și extrem de eficiente. Este tocmai acea cameră care te cheamă spre ea pentru a te primi ”cu brațele deschise” Este acea cameră care este prin ea însăși un univers care spune mereu o poveste, mereu alta și totuși aceeași, care trăiește prin tine, prin dorințele și visurile tale, care îți oferă totul fără a-ți cere în schimb nimic în afară de respect, grijă și bună-cuviință. Este acea cameră care îți oferă căldură pe timpul iernilor reci și răcoarea binevenită în timpul verilor toride. Este acea cameră care îți reflectă personalitatea și se pliază pe sufletul tău atăt de bine încât simți că faci parte din ea la fel de bine cum face ea parte din tine. Este acea cameră atât de primitoare încât nu poți ieși din ea decât cu dorința de a reveni cât de curând. Este tocmai acea cameră care, deși seamănă cu atât de multe alte camere de peste tot din lume, este doar camera ta, propria ta cameră, unică și bine definită, care emană din toți porii parfum vechi și nou deopotrivă, cu un farmec aparte greu de explicat. Este tocmai acea cameră care îți păstrează amintirile și visurile și dorințele de acum, din viitor și dintotdeauna.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

duminică, 15 octombrie 2023

Sneakers – Expresie a Stilului Personal

 Recunosc, sunt o persoană extrem de greu de încâlțat. În primul rând pentru că port număr mic la încălțăminte, iar încâlțămintea cu număr mic se produce în cantități relativ mai reduse. În al doilea rând am pretenții destul de mari referitoare la încălțămintea pe care vreau să o cumpăr...

  • în primul rând să fie de calitate, rezistentă, căci nu-mi permit ca, stricându-se repede într-un mod care să nu permită repararea, să reiau căutările pentru noi perechi de încălțăminte...
  • încălțămintea să fie atât comodă cât și elegantă. Comodă pentru că am o meserie în care fie stau mult în picioare fie umblu mult pe jos. Iar vârsta își spune cuvântul din ce în ce mai mult cu fiecare zi ce trece. Iar eleganța este cerută de faptul că, lucrând cu oamenii, îi respect respectându-mă pe mine însăși...
Sneakerșii reprezintă varianta de încălțăminte care îmbină perfect eleganța și comoditatea. Fie că alegi un sneakers de damă pe PRM, fie că alegi o pereche de adidași pentru bărbați (https://prm.com/ro/k/barbati/incaltaminte/sneakers), ai garanția că alegi o pereche de încălțăminte care se asortează nu doar cu orice stil de imbrăcăminte, ci se mulează perfect și pe personalitatea celui care îi poartă.
De ce aș alege să port genul acesta de încâlțăminte? 
  • Tocmai pentru că sunt comozi și rezistenți, deci am certitudinea că bietele mele picioare nu vor avea de suferit mergând mult și bine în orice condiții de teren și în orice circumstanțe...
  • Tocmai pentru că nu voi fi nevoită să schimb încălțările atunci când trec de la o vestimentație la alta după cum cer circumstanțele...
  • Tocmai pentru că pot fi elegante și fără să fiu terorizată fie și de ideea de a purta tocuri...
  • Tocmai pentru că se mulează perfect pe propria mea personalitate, rebelă și fără inhibiții, adaptabilă și totuși statornică...
  • Tocmai pentru că pot găsi modele produse de branduri de prestigiu și cu tradiție, al căror renume este dat atât de frunusețea produselor cât și de calitatea, rezistența și fiabilitatea lor
  • Tocmai pentru că pot fi în ton cu tendințele tinerești ale modei fără să renunț la sobrietatea dată de o vârstă mai înaintată
  • Și nu în ultimul rând tocmai pentru că, în funcție de model, pot alege să port și o pereche de încălțăminte puțin mai mare, scăpând astfel, fie și doar ipotetic, de corvoada căutării mărimii potrivite piciorului, plecând de la ideea că la o încălțăminte puțin mai largă se pot purta o pereche de șosete.

Nu! Încâlțămintea tip sneakers nu este destinată doar persoanelor atletice, sportive, ci oricărei persoane care vrea să se simtă bine nu doar în pielea ei, nu doar pe picioarele ei, ci și în perechea de încălțăminte pe care o poartă și care se poate mula perfect pe sufletul și personalitatea celui care le poartă și pe care o reflectă în multiple feluri.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

Cum poți evita înșelăciunile când cumperi materiale de construcții?

 Cu toţii ne dorim la un moment dat în viaţa noastră ceva nou şi ceva mai bun , mai performant şi mai fiabil decât produsul pe care adesea suntem nevoiţi să- l înlocuim, fie pentru că nu mai face față solicitărilor, fie pentru că avem nevoie neapărată de altceva. În atare condiții, mai ales atunci când suntem nevoiți să ne înnoim relativ rapid, suntem tentați să apelăm la surse nu tocmai demne de încredere și atunci riscăm să fim înșelați.Și atunci cum evităm potențialele înșelăciuni?


Să presupunem că vrem să ne construim o casă nouă sau să o (re)amenajăm pe cea în care locuim deja de mult timp. Putem apela la materiale și echipe de lucru din surse găsite ”după ureche” sau putem apela la firme autorizate, cu experiență și tradiție în domeniu și sigure. Un astfel de Depozit Virtual de materiale de construcții este Vindem-Ieftin.ro (https://vindem-ieftin.ro/depozit-virtual/), un loc de unde putem achiziționa tot ce trebuie pentru construirea și amenajarea unei locuințe, de la materiale pentru structură și fundație până la acoperișuri (vezi detalii).


Un astfel de depozit virtual este aprovizionat și te aprovizionează la rândul său cu materiale de foarte bună calitate produse de cele mai bune firme din domeniu într-o gamă extrem de variată, de diversă și adaptate tuturor nevoilor. În plus se asigură și transportul materialelor până la locul de construcție, precum și echipa calificată de lucru.

Faptul că se oferă și consultație tehnică este o garanție în plus pentru a ne convinge că suntem feriți de ceea ce ar putea însemna fraude și înșelăciuni.

Un detaliu ne-ar putea duce cu gândul la suspiciunea de fraudă sau înșelăciune și anume costurile relativ reduse. Și totuși costurile reduse ale lucrărilor de construcție se pot explica prin faptul că una și aceeași firmă asigură toate detaliile și componentele lucrărilor de construcție: materiale de construcție, instalații sanitare, instalații termice, transportul acestora, echipa de lucru, precum și consultanța de specialitate. Toate ramurile de activitate au aceeași logistică, totul se leagă în așa fel încât se lucrează cu un randament extrem de ridicat și cu costuri minime posibil, costuri minime la care contribuie și faptul că materialele sunt preluate direct de la furnizor, fără verigi intermediare, la fel cum sunt furnizate direct către client, fără costuri suplimentare, precum și faptul că întregul sistem de business este unul digitalizat, extrem de eficient.

Istoricul de nouă ani doar pe piața românească și creșterea constantă de 50% anual este altă garanție că totul se desfășoară extrem de corect.Până și faptul că activitatea se desfășoară în sistem de franciză este o garanție că tot ce înseamnă logistică este preluat de la compania mamă, care are propria sa experiență pe care o împarte cu toate firmele ce se inspiră din modelul său de activitate și care contribuie prin experiența lor proprie la dezvoltarea generală a acestui sistem de afaceri.

Un alt detaliu care ne poate înlătura orice suspiciune de înșelăciuni și fraude este faptul că putem urmări recenziile oferite de clienții care au apelat la serviciile firmei și care sunt extrem de favorabile. Și numărul clienților, reali sau potențiali, este foarte mare, atâta timp cât firma se implică în construcții extrem de diverse, de la locuințe la hale industriale, atât amenajări interioare cât și amenajări exterioare. Orice client poate transmite recenzii inspirate de experiența fiecăruia în lucrul cu firma imediat după încheierea lucrărilor. Totul este extrem de transparent, de deschis.

În plus, materialele de construcții sunt de bună calitate, provenite de la peste 300 de producători cu tradiție în domeniu din toată lumea. Iar livrarea acestora se face exact raportat la ceea ce a comandat clientul, atât ca sortiment cât și cantitate.

Articol scris pentru SuperBlog 2023

***

 Sfasietoarea poveste a Iuliei Hasdeu, nascuta pe 14 noiembrie 1869 “Je suis heureuse; je t’aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire”...