magNETismul unei zile cu aromă de cafea

Mărturisesc că, fiind medic ce lucrează de aproape două decenii în cabinetele medicale din şcoli, am de-a face cu copii și adolescenți de toate vârstele, de la 3 la 18 ani și ușor peste... Și cel puțin de ceva ani încoace am avut mereu tendința de a mă compara pe mine, la același nivel de vârstă, cu copiii de care am grijă cât timp sunt la școală... teoretic vorbind...
Dincolo de poznele pe care le făceam și eu și le fac și ei, care până la un punct sunt cam aceleași, atâta vreme cât nu intervine accentuarea violenței... Dincolo de obiceiurile alimentare care, cel puțin în ultimul timp, tind să devină din ce în ce mai diferite, constat că încep să apară tendințele de apetit din ce în ce mai mare pentru ceea ce poate fi încadrat, mai mult sau mai puțin, în categoria drogurilor.
Nu încerc să mă refer acum la drogurile de mare risc, deși fenomenul consumului acestora, deși nu foarte mare prin toate colțurile țării, poate fi totuși mult mai mare în zona „gri”, „subterană”, mai mult sau mai puțin vizibilă, voit sau nu. Ci la „drogurile habituale”, „legale” (cafeaua, alcoolul și tutunul), aparent mai puțin periculoase, dar care pot face prăpăd, mai ales tutunul și alcoolul dacă sunt consumate excesiv.
Recunosc, au fost si printre adolescenții din generația mea unii care s-au apucat de fumat încă din liceu. Și se mai întâmpla ca unii dintre noi să mai tragă câte o beție când se scăpau nițeluș (mai mult!) frâiele din mână. Dar fumatul era cam cu fereală, pitiți pe la capătul holului, departe de ochii profesorilor, iar din eventualele excese de alcool se auzeau doar din poveștile de a doua zi și din starea de mai mare sau mai mică de neplăcută mahmureală. Iar cafeaua... ce-i drept că nu se prea găsea decât în amestec cu năut, ceea ce o făcea mai puțin periculoasă, dar și de mai slabă calitate pentru cei cu gusturi mai fine. Acum, din păcate sau din fericire, depinde spre care parte a paharului vrei să privești, găsești orice îți dorește inima pe piașa mai mult sau mai puțin liberă, doar să ai posibilități financiare.
În ceea ce mă privește, fumatul nu s-a prins de mine, deși cred că dacă mi-aș fi dorit nu ar fi fost mari șanse să mă oprească cineva cu forța. În ceea ce privește relația mea cu alcoolul, este o relație rece și de la distanță; cu alte cuvinte, mai rar și mai cu măsură. Dar cafeaua... Mărturisesc că aici am o slăbiciune ceva mai mare, fără să întrec cumva măsura.
Spre deosebire de adolescenții de azi, pe care-i vezi cu cafeaua (și cu țigara!) în față încă de pe la 15-16 ani și poate chiar și mai devreme, eu m-am apucat relativ târziu de consumat „drogul” numit cafea. Întâi am început să beau ceai: negru, apoi verde. Puțin câte puțin, începând de pe la 19-20 de ani. Și sincer mi-a plăcut. Așa încât în timpul studiilor universitare consumam ceai zilnic, preparându-l acasă, tocmai pentru efectul său revigorant, care mă ajuta oarecum să fac față programului prelungit de activitate. Chiar și acum, după 20 de ani de la terminarea facultății și aproape tot atâția ani de activitate în câmpul muncii, tot consumul de ceai este adesea de bază pentru efectul său revigorant.
Numai că satisfacerea plăcerii (și necesității!) de a bea ceai din belșug se petrecea doar acasă. Dacă eram prin oraș, in timpul programului de cursuri, găseam extrem de rar un loc unde puteam face rost de băutura miraculoasă gata pregătită, fierbinte și gata de băut. Așa că. de voie de nevoie, am trecut pe consumul de cafea. Modul de preparare era de tip espresso, fiind cel mai accesibil mod de preparare rapid și în cantități relativ mari. Cafeaua preparată era destul de bogată în cofeină, de tare și fierbinte, 2-3 porții de cafea pe zi ținându-mă tare pe picioare pentru a rezista unui program aglomerat.
Obiceiul de a bea cafea îl am și acum, deși adesea tot la ceai recurg pentru a mă menține tare și în forță. Dar recunosc că o cafea tare are un efect mai rapid și mai puternic pe moment. La început preparam cafeaua, acasă, la ibric. E o metodă destul de greoaie dacă te grabești sau nu ai timpul și răbdarea suficientă. Așa că nu a durat mult și am cumpărat prima cafetieră (la filtru) la care puteam prepara cafeaua și puteam să o mențin caldă, dacă era vorba de o cantitate ceva mai mare, fără să fiu nevoită să supraveghez procesul de preparare. Din păcate, e.ra un aparat relativ ieftin și m-a ținut exact de câți bani am dat pe ea. Așa că am luat o a doua cafetieră, tot la filtru, cumva mai rezistentă la solicitări.
Numai că pe măsură ce înaintam în vărstă timpul parcă trecea din ce în ce mai repede, parcă prea repede pentru a-mi permite prea mult timp liber necesar relaxării. Nu numai din cauză că, probabil, lucrez cu un randament din ce in ce mai redus pe măsură ce îmbătrânesc, dar și pentru că obligațiile profesionale devin din ce în ce mai solicitante, mai stresante și mai mari consumatoare de timp. Așa că m-am gândit că ar fi mai bine, oarecum, să îmi achiziționez un espressor de cafea. La acesta aș putea prepara cafeaua dorită mult mai repede, mult mai tare și mult mai... multă.
Gândindu-mă de unde aș putea cumpăra un espressor de cafea, am intrat pe site-ul magazinului online magNET.ro, urmărind promoțiile de espressoare și gândindu-mă care ar fi cel mai potrivit aparat pentru mine.
Primul care mi-a atras atenția a fost un espressor automat Philips HD8650/. Aparent suficient de robust, dar și elegant, poate prepara două porții de cafea în același timp, așa că îmi pot bea cafeaua împreună cu cel mai bun prieten. Pare a fi ideal pentru viața de cuplu și viața de familie, dar și pentru un birou în care lucrează doi sau mai mulți angajați.
Parcă văd măcar unul din cabinetele în care lucrez dotat cu un astfel de espressor. Abia intrată pe ușă, pot deja să mă pregătesc să fac o cafea tare și fierbinte, care să mă încălzească pe timp de iarnă și să mă revigoreze în sezonul cald. O cafea pentru mine și una pentru colega mea. La fel de fierbinți, de negre, de consentrate și de tari. Băute împreună pot fi un prilej de a intra în atmosfera de lucru, dar și un mod de relaxare.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Provocare de weekend pentru gașca de prieteni

Într-uns din zilele mai libere, ne înțelesesem cu toții din gașca de prieteni să ieșim la o terasă la o cafea, după programul de la servici, înainte de a porni spre casele noastre. Era cald și frumos afară, o zi pur și simplu splendidă, așa că mergea savurată o cafea fierbinte la terasă, privind la peisajul... străzii, mai ales văzut de la o oarecare înălțme. Ne-am dat loc de întâlnire la terasa unei cofetării, situate la mezaninul unuia dintre blocurile din centru, cu vedere taman spre centrul civic.
Am ajuns ceva mai repede la locul de întâlnire. M-am așezat la o masă și am comandat o savarină și o cafea. Până să primesc comanda, am scos din buzunar „bătrânul” meu cub Rubik pe care îl primisem cadou încă de când eram copil. Tocmai îl luasem cu mine în ziua respectivă taman cu gândul să am o ocupație și să nu mă plictisesc cât urma să stau singură, chiar dacă era vorba de doar câteva minute. Și mă apuc să-l învârt și să-l sucesc, încercând să-i dau de capăt și să mă apropii de final cât se putea de mult.
Cine nu cunoaște acum genialul deși aparent banalul cub Rubik? Cu siguranță l-ai ținut măcar o dată în mână sau ți-ai bătut capul minute în șir în încercarea de a-l rezolva. Cubul Rubik a cucerit multe generații încă de la lansarea sa pe piață, în anii 1970, fiind cel mai vândut joc din lume. Inventatorul acestuia, Ernő Rubik, un arhitect și profesor universitar din Ungaria, a creat cubul din dorința de a-și face studenții să înțeleagă mai ușor problema tridimensionalității. Acesta nu se aștepta ca invenția sa să ia cu asalt lumea. Astăzi, cubul Rubik ne încântă prin diferitele mărimi și modele care sunt menite să ne dezvolte intelectul. Există o gamă largă de cuburi Rubik, de la versiuni mai simple pentru începători, până la modele care ne copleșesc doar prin aparența lor.
Pe mine m-a cucerit și mi-a acaparat atenția prin simplul fapt că mă încăpățânam să rezolv până la capăt cubul, reconstituind varianta finală din orice poziție posibilă. Până la rezolvarea absolut logică a cubului, am recurs la un moment dat la anumite „formule” sau scheme pe care mi le arătase un văr de-al meu cu câțiva ani mai mare. Nu aveam pe atunci, copil fiind, răbdarea necesară să fac până la final mai mult de un joc, maxim două, într-o repriză de câteva ore într-o zi. După o vreme, nemaijucându-mă cu cubul magic, am pierdut notițele cu schemele de rezolvare, așa că am ajuns la concluzia că tot logica propriei minți trebuia să mă ajute.
În fine apar și amicii mei. Se așează cu toți la masa pe care o ocupasem eu cu câteva minute înainte. Cum nu băgasem de seamă când au și ajuns, absorbită cu totul de joc, am reacționat doar la prima reacție a unuia dintre ei...
- Hopa! Te antrenezi pentru vreun campionat de rezolvat cuburi Rubik?
Într-adevăr eram atât de absorbită de joc încât cred că mi se schimbase cu totul până și expresia feței.
- Uite că m-a prins jocul. Știam că veniți după ceva timp după ce ajung eu aici, așa că mi-am spus că am timp pentru o parte de joc.
Toți și-au comandat rapid câte o prăjitură și o cafea.
- Apropo de joc..., veni unul dintre ei cu ideea. Ce-ar fi să ne întâlnim în câte un weekend la câte o partidă de jocuri de cărți relativ ușoare?
- Ce jocuri?
- Jocuri de societate de tip board games.
- Adică?
- Vin cu o propunere: jocurilede la oxygame. Sunt extrem de antrenante.
Un prim joc ar fi “Port Royal” și extensia “Port Royal: Doar încă un contract”.  Sunt jocuri de cărți cu reguli extrem de simple.
“Port Royal” (jocul de bază) este un joc dinamic de cărți care te poartă în renumitul port al Caraibelor, unde poți contracta afacerile vieții tale. Fiecare carte îți poate schimba norocul; așadar, avansează cu prudență în cursă pentru a domina jocul.
Port Royal conține 120 de cărți: 60 de cărți de personaje, 50 de nave de culori diferite, 6 expediții și 4 majorări de taxe.
Pe verso, cărțile au inscripționate câte un galben, ce marchează avuția fiecărui jucător. Cu ajutorul lor veți procura personaje care vă aduc beneficii permanente pe toată durata jocului și care vă vor ajuta în acumularea punctelor de victorie și, concomitent, în câștigarea expedițiilor. Să înceapă aventura în necunoscut!
Port Royal poate fi jucat de 2 până la 5 jucători, cu vârsta de peste 8 ani.
Extensia “Port Royal: Doar încă un contract” îți vine în întâmpinare cu noi aventuri. Această extensie aduce cu ea contracte care trebuie finalizate, fie individual, fie cooperând cu ceilalți jucători, contra-timp. Extensia este formată din 18 contracte, 14 personaje noi, 10 nave, câte două din fiecare culoare și 15 cuburi, câte trei din fiecare culoare. Cuburile vor fi folosite pentru a marca ducerea la îndeplinire a contractelor de către fiecare jucător.
Noutatea pe care o aduce extensia “Port Royal: Doar încă un contract” la jocul de bază, pe lângă cărțile în plus, este că poate fi jucată atât competitiv, cât și cooperativ sau solo. Vârsta minimă recomandată pentru jucători este de 8 ani.
- Deci putem să ne aducem și copiii cu noi și să-i antrenăm în câte o partidă...
- Corect. Ar fi antrenant și pentru ei, dar și pentru noi. Putem da extrem de ușor în mintea lor și să ne simțim din nou copii.
- Dacă ne plictisim de acesta ce opțiune avem?
- Avem jocul Ligretto.
 
Ligretto este un joc de cărți de iuțeală – fizică, dar și intelectuală, fiind jucat simultan de către toți jucătorii. Scopul jocului este de a fi primul care își termină teancul Ligretto și de a acumula cât mai multe puncte pentru a câștiga partida. Jocul se desfășoară în mai multe runde.
Ligretto include 160 de cărţi (4 seturi a câte 40 de cărți – câte un set pentru fiecare dintre cei 4 jucători) și poate fi jucat de 2 până la 4 jucători. Dacă se dețin toate cele trei cutii Ligretto de culori diferite, pot juca până la 12 persoane. Vârsta minimă recomandată este de 8 ani.
- Acesta pare mai interesant tocmai pentru că putem juca cu toții odată.
- Mai este un joc:  Qwirkle. Nu e un joc de cărți, spre deosebire de celelalte două.
Qwirkle este un joc antrenant, cu reguli ușoare, în care trebuie să-ți plasezi cât mai strategic piesele de joc pentru a nu-i oferi adversarului șansa de a-și însuși punctele tale. Poate părea un joc simplu, la o primă vedere, dar te va captiva pentru mult timp. Jucătorii trebuie să formeze sau să extindă rânduri care fie au toate aceeași formă, fie au toate aceeași culoare. Qwirkle include 108 piese de joc și poate fi jucat de 2 până la 4 jucători, cu vârsta minimă de 6 ani.
- Deci are avantajul că, fiind oarecum mai diferit față de celelalte, îl putem folosi ca alternativă pentru a înlătura plictiseala. Plus că îi putem antrena și pe copiii mai micuți. Și oricum nu este obligatoriu să le jucăm pe toate în aceeași zi. Partidele se pot continua și în alte weekenduri.
Ne-am despărțit cu gândul la jocuri. Oare cu care vom începe? Și cât ne va ține cheful de joacă?
Articol  scris pentru Spring SuperBlog 2019

Motivație și dietă, un duo inteligent în experiența Smart Diet

 - Ai început să iei proporții! îmi spuneau de ceva vreme cei din anturajul meu cu care mă întâlneam cu diverse ocazii. Și au cu toții dreptate...
Într-un fel, mi-am făcut-o cu mâna mea, cum s-ar zice, fie că așa mi-am dorit cu adevărat, fie că așa au fost circumstanțele de moment, fie că, se pare, acesta mi-a fost destinul. De ce spun asta? În primul rând mi-am ales o meserie în care îmi folosesc cu mult mai mult creierul decât mușchii. Muncă predominant de birou, care-va-să-zică. Și, în plus, o muncă ce implică de cele mai multe ori acumularea unei doze aproape letale de stres. Și la stresul pe care nu-l poate evita organismul trebuie să reacționeze, fie acomodându-se, fie luptând să-l înlăture. Ca să facă asta, este firesc să aibă la dispoziție resurse suficiente de energie, de care face rost cum altfel decât mâncând. Și aici e buba: introducem în organism o mai mare cantitate de hrană de care organismul, vorbind din punct de vedere energetic, nu are într-atâta nevoie. Rezultatul? Excesul de calorii se depune în „cămara” organismului, adică în stratul bazal al pielii, sub formă de depozite de grăsime, pe care organismul le înlătură doar atunci când este nevoit să consume o cantitate de energie mult mai mare decât cea adusă de alimentație.
Am încercat nu o dată să scap de kilogramele de prisos care începeau să se tot adune... și nu se lăsau duse. Aveam la îndemână, cel puțin teoretic, două „pârghii”:1. scăderea aportului alimentar și 2.creșterea consumului de energie prin efort fizic.
Slabe șanse însă să reușesc să scap de excesul de greutate doar printr-o metodă. Efort fizic crescut? Munca de birou tot muncă de birou rămâne, oricât m-aș strădui să nu fie așa. Nu am cum să fac mișcare dincolo de o anumită limită, fie și pentru simplul motiv că organismul mai trebuie lăsat să se mai și odihnească. Mâncare mai puțină? Cât de puțină? Nu se slăbește „făcând foamea”; dacă organismul percepe că este privat de hrană, dincolo de disconfortul produs fie și doar la nuvel subconștient, efectul este invers celui dorit, căci organismul va încerca să se adapteze situației nou create, pe de o parte reducându-și consumul bazal de energie și pe de altă parte depozitând cât mai multe rezerve energetice sub formă de grăsime. Deci foametea nu ar fi nici o scofală pentru slăbit, ci mai mult doar o sursă de disconfort.
Așa că cea mai bună soluție pentru ca să slăbești sănătos și eficient este să mănânci aparent normal, așa cum ai fi mâncat și înainte, în condiții normale, dar reducând aportul caloric sau redistribuind caloriile ingerate sub formă de alimente în așa fel încât să fie consumate aproape în totalitate în activitatea zilnică, chiar și fiind doar activitatea obișnuită a organismului, și chiar consumând și puțin câte puțin, dar constant, și din rezervele de grăsime de care vrei să scapi.
Un alt truc pentru a fenta senzația de foame, care poate crea disconfort și frustrări, ar fi să mănânci astfel încât să ai stomacul aproape plin, doar cât să-ti dea senzația de sațietate.
Deci un meniu sănătos ar putea însemna trei mese principale pe zi plus gustări între mese, Asta ar însemna și o dietă cât mai aproape de fiziologic, și o repartiție mai echilibrată a alimentelor, implicit a caloriilor ingerate, pe tot parcursul zilei...

  În plus, și aspectul hranei așezate cât mai apetisant în farfurie poate să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi, căci hrana nu se mănâncă doar cu gura, ci și cu ochii...
Așa că dragi prieteni mai mult sau mai puțin supraponderali: Să trecem la dietă!!!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

De ce, încotro și cu cine? Dilemă în relația de cuplu - între mitul literar și realitatea cotidiană

M-ai „agățat” pe neașteptate undeva în mediul online. A fost ușor pentru tine: sunt o fire singuratică, dar prietenoasă. Până într-un anumit punct. Căci trebuie să recunoaștem amândoi că prietenia oferită de mine nu exclude o oarecare (mare, extraordinar de mare!) spirit de independență: ofer cu cea mai mare plăcere orice și oricât de mult... atunci când îmi doresc acest lucru din tot sufletul.
Nu pot să spun că am făcut planuri pentru mai târziu. Poate, cel mult, scenarii... Oare ne vom întâlni cândva în viața reală? Știi tu... Viața din afara rețelei și de dincolo de monitoarele de după care ne ascundeam. Tu vroiai din tot sufletul... Eu nu îmi făceam iluzii. Distanța dintre noi, atât cea geografică ci și cea ca și diferență de vârstă, era destul de mare. Nu insurmontabilă, ci destul de mare.
Oare ne vom plăcea în viața reală la fel de mult pe cât ne simțeam bine în timpul pe care îl petreceam împreună pălăvrăgind online și apoi și telefonic? Iarăși nu îmi făceam iluzii,,, Mai avusesem astfel de experiențe: nu erai primul partener de discuții online. Mai fuseseră și alții: unii dispăruseră în neant înainte de a deveni realitate, alții fugiseră cât îi țineau picioarele după primele (chiar prima!) întâlniri în viața reală, fără să se finalizeze tot ceea ce se petrecuse până atunci în ceva concret. benefic și plăcut pentru ambele părți în altceva decât o despărțire fără măcar un cuvânt de rămas bun.
Cu tine aș fi putut spera să fie altfel. Mă cam săturasem de tatonări sterile. Nu erai bărbatul perfect, asta mi-am dat seama pe parcurs. Dar cine este perfect pentru sine sau/și pentru ceilalți. Nu cred că rentează vreodată să aștepți zadarnic să vină cavalerul visurilor tale călare pe un cal alb atunci când ai prefera să am pe cineva alături la nevoie... Cu atât mai mult cu cât timpul trece în defavoarea ambelor părți.
Nu m-am cramponat de această potențială legătură, așa cum nu m-am cramponat nici de cele de dinainte și cum nu m-aș fi cramponat nici de următoarele ocazii, indiferent dacă există sau nu și indiferent de numărul lor. Dar viața merge înainte și noi împreună cu ea. Iar noi doi încercam să mergem cu aceeași mașină, pe care eu încercam s-o mențin în viteza a-ntâia, iar tu încercai s-o bagi dincolo de viteza a doua.
Ca atare ai încercat să te apropii de mine și să încerci să îmi captezi atenția. Și sufletul. Ce ar face un bărbat ca să cucerească o femeie? Îi face curte, oferindu-i printre altele și mici atenții: flori și mici cadouri. Din păcate florile s-ar fi ofilit până ar fi ajuns la mine. Sau te-ar fi costat mult prea mult dacă ai fi plătit un curier care să îmi aducă flori. Și din păcate florile se ofilesc mult prea repede. Așa că, vulpoi bătrân și șiret ce ești, ai recurs la varianta cadourilor. Și ce oare mi-ar fi făcut mai mare plăcere, cucerindu-mi atenția și sufletul, decât un pachet mare de cărți. Desigur, pentru o hamesită de lectură așa cum sunt eu, nu m-ai fi putut sătura nici cu toate cărțile din lume, dar un pachet mai mult sau mai puțin consistent de cărți ar fi fost un început bun.
Ca atare, cărțile au început să curgă dinspre tine spre mine o vreme. Doar în acest sens. Nu puteam avea pretenție la mai mult decât atât, mai ales că vroiam să nu-mi creez o obligație pentru tine și să mă leg definitiv de ceea ce mi se părea, cel puțin atunci, o iluzie. Si poate nu doar atunci...
A trecut timpul și „relația” dintre noi doi, încă neconcretizată în viața reală în stabilirea a ceea ce s-ar putea numi o relație de cuplu, începea să scârțâie din aproape toate balamalele. Dacă la început a fost frumos, poate prea frumos ca să fie adevărat, ceea ce se înfiripa în timp între noi, de la distanță, nu ducea nicidecum la o apropiere și în viața reală. Erau deja niște bariere între noi peste care nu puteam trece nici unul dintre noi. Pentru mine era dificil să ignor distanța dintre noi, ca și element geografic. În plus devenise o problemă, în mintea mea, și diferența de vărstă. Și o sănătate mai precară: a mea... Ceea ce nu prea îmi permitea să țin pasul cu cerințele tale.
Te-aș fi înlocuit oricând cu altul. Oricare s-ar fi ivit în viața mea ulterior momentului în care ne-am cunoscut ar fi fost, în mintea mea, o oportunitate de schimbare. Dar cu cine? Și cum să aleg? Aceste întrebări păreau a nu avea nici un răspuns posibil până nu am primit o carte cadou ce aborda, în cuprinsul ei, tocmai problema numită „relația de cuplu”.
Este vorba de romanul „Jurnalul Aurorei Serafim” al mai puțin cunoscutei (momentan!) autoare a anilor 50-70 Sidonia Drăgușanu. Am început să citesc cartea și, pe măsură ce citeam, ceva mă atrăgea să citesc tot mai mult și mai mult. Parcă, pe undeva, în paginile cărții nu trăiau personajele ca atare, ci îmi trăiam eu însămi propria viață. Este adevărat, adesea atunci când citesc o carte, orice carte, prin fața mea se perindă nu șiruri de litere, cuvinte, propoziții, fraze, într-un cuvânt texte, ci, tocmai ca într-un film, tocmai personajele cărții. În cazul acesta parcă era altfel. Mă vedeam în rolul Aurorei Serafim. Ca și ea, lucrez cu copiii la servici. Ca și ea, poate, am un suflet „amputat” de lipsa unui suflet pereche care să-și împletească destinul cu al meu. Pe tine te vedeam în rolul inginerului Runcan. Ca și el, ai pregătire tehnică. Ca și el, ai doi copii. Diferența ar fi că propriii tăi copii sunt oameni maturi deja, cu propriile familii întemeiate. Ca și în cazul lui, ai o viață „amputată” de lipsa soției în viața ta. Cu deosebirea că soția ta nu a murit pe patul de spital, ci încă trăiește, dar din cine știe ce motiv viețile voastre s-au despărțit. Amândoi trăim încă într-o lume plină de prejudecăți, în care etichetarea celui din preajmă este literă de lege, ca și dirijarea destinelor personale de către altcineva decât cel care ar trebui să fie răspunzător să-și ia viața în piept. Ca și Aurora simt că, pe undeva, ți-aș fi putut îmblănzi sufletul. Dar nu aș fi putut să mă îmblânzesc suficient ți pe mine pentru a reuși să merg împreună cu tine pe același drum. Așa că aș fi tentată oricând să fac altă alegere în ceea ce privește partenerul de viață.
Probabil că, spre deosebire de ea, aș putea fi tentată să îmi trag câteva palme și să te plesnesc și pe tine suficient de zdravăn ca să ne trezim amândoi suficient de bine la realitate tocmai ca să ne reînnodăm firul vieții din locul de unde s-a rupt și să pornim amândoi împreună pe calea vieții. Repet... Împreună... Tocmai pentru că începutul a fost cândva făcut și viața poate fi mai ușoară dacă este continuată în loc să fie luată de la capăt. Iar sufletele amputate se pot uni exact pe locul unde s-a produs ruptura tocmai pentru a se reuni într-un suflet mai mare și mai puternic, „doftoricindu-se” reciproc.
Nu știu dacă viața bate cartea. Mi-as dori să fie așa. În fond cărțile sunt inspiirate din viață și ne influențează viața. Așa că am putea să ne scriem viețile ca pe cărți, iar noi să jucăm rolurile personajelor.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Schimbări mici cu efecte mari pentru locuința mea!

Sunt o singuratică; deşi aşa îmi este felul, pot să jur cu mâna pe inimă că mi-aș schimba oricând năravul de dragul dorinței de a avea în jurul și prin preajma mea prieteni dragi care să-mi sară oricând în ajutor la nevoie. Dar pentru asta trebuie să îmi schimb oarecum felul de a fi sau, mai precis, să mă adaptez la alt stil de viață.
Am spus că sunt o singuratică? Impropriu spus: nu sunt o singuratică în sine. Mai degrabă sunt o fire independentă, care are nevoie pentru a se simți bine și confortabil, de foarte multă independență, de extrem de multă independență. Sunt un om care nu se simte bine în momentul în care trebuie să-i adapteze programul după programul altora, după cerințele altora. după cum sunt solicitările altora, după cum se impune din exterior și nu după cum dictează propriul suflet și propriile nevoi. Dacă în viața dictată de obligațiile de servici trebuie făcute unele concesii, mai mari sau mai mici, timpul liber de dincolo de orele de program ar trebui organizat în așa fel încât să compenseze frustrările și extenuarea dată de efortul de adaptare la solicitările exterioare.
Și totuși uneori simt nevoia să am în jurul meu prieteni dragi. Puțini, dar buni. Prieteni care să vină la mine și la care să mă duc, chiar dacă asta ar însemna să fac efortul de a găsi resurse de timp liber care să fie folosit în acest sens.
Până acum (și probabil și in viitor, dacă nu se schimbă mare lucru în ritmul de viață al meu și al nostru. al tuturor), singura (sau aproape singura!) modalitate de a sta lejer la taclale între noi prietenii în afara programului de serviciu (și desigur și în afara locațiilor unde ne desfășurăm activitatea în acest timp) ar fi să ne oprim undeva în drum spre casă: într-un părculeț pe o bancă sau la o terasă la o cafea. Asta în perioada relativ caldă a anului. Numai că nu este o soluție potrivită mereu pentru toți sau, cel puțin, pentru o parte dintre noi, alternativ pentru fiecare. Sunt zile când măcar câte unul simte nevoia să se ducă direct acasă, să adopte o ținută lejeră și să-și primească prietenii acasă la el pentru o oră sau două doar pentru a sta la discuții amicale sau cu scopul de a adopta împreună anumite strategii pentru viitor.
Sincer vorbind, aproape că urăsc visceral obiceiurile de altădată de a organiza acasă la câte o familie o petrecere legată de un anumit eveniment: o aniversare, zi de naștere sau onomastică sau aniversarea trecerii unui anumit timp de la un eveniment (căsătorie, de pildă). Sau, în alte cazuri, legată de o anumită sărbătoare: Crăciun, Paște, revelion... Erau acele petreceri în care se adunau mai toate neamurile la o anumită familie, care se oferea să fie gazdă; de multe ori se umplea sufrageria de oameni adunați la aceeași masă, înghesuiți aproape până la refuz, plus că. dacă mai erau și destul de mulți copii, aceștia aveau propria masă într-unul din dormitoarele gazdei. Aproape că nu mai era loc de mișcare liberă decât, eventual, pe hol sau în balcon, dacă vremea permitea asta. Nu zic că nu era ceva frumos sau nu erau momente cand să nu te simți bine alături de cei dragi din familie, dar aglomerația asta de lume acasă la una și, de multe ori, aceeași familie, putea fi destul de obositoare și de lipsită, uneori, de momente de întimitate. Distracția putea fi maximă, dar ți oboseala la fel. Plus că toată munca de curățenie de după petrecere sau chiar din timpul acesteia, legată de spălatul vaselor, de măturat și dereticat, fie și numai pentru a înlătura „grosul” mizeriei și deranjului, presupunea ceva efort și timp... Și oboseală...
Din păcate, locuința mai păstrează amprenta vremurilor de demult: mobilă multă și greoaie, dacă e să luăm în considerare doar masa, scaunele și dulapurile în care sunt depozitate vasele și tacâmurile necesare organizării unui asemenea festin. Și tot din păcate nu se poate renunța la toată această dotare aparent excesivă în cazul unei simple întâlniri amicale în cerc restrâns. Masa și scaunele pot fi folosite, de pildă, în perioadele de studiu, de veselă cu toții putem avea nevoie dacă, la un moment dat, suntem nevoiți să facem și să depozităm mâncarea ca atare pentru câteva zile în frigider sau într-o cămară mai răcoroasă.
Din fericire, pentru un număr mai mic de oameni reuniți la o agapă poate fi amenajat, cel puțin temporar, un colț cu o masă mai mult sau mai puțin pliabilă și un număr variabil de scaune: un set de masă de living și scaune de living se pot amenaja într-un colț care poate fi eliberat de mobila mai greoaie purtată în mod obișnuit. La fel se poate proceda în cazul sufrageriei sau bucătăriei.
Pentru un număr mai mic de persoane adunate într-un loc se poate amenaja, dintr-o masă și un număr mai mic de scaune, un colțișor mai restrâns într-un hol sau pe o terasă.
Și uite-așa o masă mai mult sau mai puțin festivă poate fi amenajată cu un minim de cheltuieli si într-un spațiu mai restrâns, dar și mai aerisit, mai luminos și mai lejer.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Peripeții (cool) pe 4 roți

Ne apropiem de vară. Vremea se încălzeşte pe zi ce trece,chiar dacă vremea rece, cu ploaie și vânt, mai are câte-o răbufnire de orgoliu. Cum mai toți dintre noi suntem obosiți, chiar extenuați după trecerea iernii, oricât de blândă sau de aspră ar fi fost ea, și după mai multe luni de activitate continuă la servici, ăncepem să visăm la vacanță și să ne facem planuri pentru ea.
Într-o zi ne strânsesem mai mulți colegi de serviciu în aceeași locație, pentru a discuta niscaiva probleme de serviciu legate de ultimele luni de activitate de dinaintea vacanței de vară. Eram mai toți stresați și nervoși, ca să nu mai vorbim de oboseala absolut firească dar și extraordinar de intensă. Cum eram de ceva ani buni în aceeași gașcă ce își petrecea vacanțele an de an de aiurea pe drumurile patriei, numai ca să evadăm din stresul cotidian, ne gândeam la vacanța care urma s-o petrecem împreună încă cu câteva luni înainte de a intra în concediu. Ne coordonam oarecum zilele libere luate de la servici doar ca să fim împreună departe de lumea dezlănțuită a orașului, chiar mic, șters și prăpădit cum e el.
- Ce ziceți, oameni buni? După ce terminăm cu toată nebunia asta evadăm din cotidian undeva afară din mediul acesta legat de obligațiile de serviciu? întrebai într-o doară.
- Da... Vacanță... Ar fi o idee... Nu mai este mult până ne putem lua concediu. Câteva luni. Trec repede.Apropo... Cum ne organizăm?
- Tot cu mașina. Transportul este asigurat, nu depindem de alții, nu suntem legați de o oră sau un traseu...
- Cazarea?
- Vă mai puneți problema asta? Cu un simplu cârlig de remorcare atașăm rulota. Nu avem în rulotă toate dotările necesare? Campăm undeva, lăsăm mașina și din locul de popas plecăm în diferite direcții.
- Pe jos? Ai înnebunit?
- Cum pe jos? Luăm și bicicletele cu noi. Montăm un suport pentru biciclete pe mașină și așa avem un al doilea mijloc de transport. O bicicletă bună merge și prin oraș, și pe drumuri de țară... Și pe un drum forestier sau o potecă prin pădure... Noi să fim bine antrenați, că bicicletele ne poartă peste tot.
- Ar fi bun de montat și un scut motor metalic. Să nu avem probleme dacă nimerim prin cine știe ce hârtoape. E mai bună și mai ieftină prevederea decât repararea mașinii după ce am nenorocit-o pe cine știe unde...
- Excelentă idee. Deci, în principiu, rămâne să evadăm pe coclauri în vara asta... Ar fi frumos într-o zonă de munte, de pădure. Eventual într-o zonă turistică, cu multe obiective spre care să putem merge rapid cu bicicletele sau chiar pe jos. Nu ne trebuie bagaje multe. Hrană ne putem procura la fața locului, nu ne încărcăm cu bagaje multe și inutile. Doar să avem echipament adecvat, materiale de prim ajutor atât pentru noi cât și pentru mașină. Pentru orice eventualitate... Cu asemenea odihnă activă ne încărcăm bateriile cu energie, plămânii cu oxigen, mintea cu informații utile. Plus că ne întoarcem acasă cu un bagaj mult mai mare... de experiență...
Planurile generale fuseseră făcute. Detaliile urmau să se stabilească pe parcurs. Deja eram plini de speranța că vom avea câteva zile de vacanță de vis..
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Construcţii inteligente cu produse premium

Într-o zi splendidă de primăvară parcă eram mai fericită ca oricând. Era ca o presimțire plăcută că mi se putea întâmpla ceva extraordinar de plăcut. Dar nu știam ce anume. Și acel „ce anume” tocmai s-a întâmplat când în drum spre casă mă întâlnesc cu un bun prieten pe care nu-l mai văzusem de ani buni.
După primele clipe de bucurie extremă a revederii am început să povestim... Ca să avem mai mult timp de răgaz pentru noi ne-am oprit într-un părculeț pe o bancă.
- Tot în orașul copilăriei noastre te-am lăsat, tot aici te regăsesc, spuse el.
- Da, tot aici îmi duc viața. Deși la un moment dat îmi doream ceva mai mult, parcă acum începe să îmi placă. Nu zic că este extraordinar de bine, dar măcar pot să trec relativ ușor peste zilele mai puțin bune. Dar tu pe unde ai dispărut?
- O vreme am lucrat printre străini, cum se spune. Am prins o oportunitate extraordinara care mi-a permis să lucrez pentru o companie mare. Am câștigat destul de bine pe plan financiar, ceea ce mi-a permis să pun ceva bani deoparte. Dar mai ales am câștigat experiență profesională, învățând meserie la cote înalte, cum s-ar spune. La un moment dat îmi venea să plec de la ei, căci începea să-mi vină greu să stau departe de familie. Am rude și prieteni aici pe care nu pot să-i las de izbeliște. Până acum am reușit să țin legătura cu ei de la distanță, dar pe măsură ce trecea timpul îmi venea tot mai greu să îi ajut așa cum aș fi dorit. Dar aproape în ultimul moment s-a ivit ocazia să revin și să mă stabilesc din nou aici. Compania a făcut ceva imvestiții mai substanțiale în zonă și, cum aveau nevoie de oameni ca mine care să lucreze pentru ei pe aici am profitat de ocazie și mi-am oferit serviciile. Cu banii strânși mi-am construit o casă în oraș. Așa că am un loc confortabil unde să revin după ce vin de la muncă.
- Lucrezi în oraș?
- Mai mult în afara orașului, dar pot circula relativ ușor, am mașină de serviciu.
- Cred că toată construcția casei te-a costat o avere. Dar sunt convinsă că merită.
- Ca să fiu sincer, m-a costat mult mai puțin decât m-aș fi așteptat. Un prieten lucrează în construcții pe cont propriu. Are ceva experiență, are și renume bun, așa că m-am lăsat pe mâna lui cu toate lucrările de construcție. El m-a ajutat și cu proiectul, și cu toate avizele, dar și mi-a deschis ochii cu privire la sursa de materiale de construcții.
- Și conectarea la utilități?
- Practic doar la apă, canalizare și gaze. Ca sursă de energie electrică am optat pentru panouri solare pentru casă. Este o investiție mai mare la început, dar ținând cont că nu îti vine factura de plată pentru consum ci te costă doar lucrările de mentenanță, de întreținere și reparații, care se fac doar la anumite intervale de timp, costurile se amortizează într-un timp destul de scurt.
- Dar ca să nu te „ardă” la costurile legate de încălzire, cred că ar fi trebuit să îți pui la punct un sistem de izolare bun.
- Așa este. Am izolat bine pereții, tocmai ca să mențin o temperatura relativ constantă în casă fără prea mari eforturi. Și în plus m-am asigurat să nu mă afecteze prea mult ploaia, să nu am probleme cu infiltrațiile și igrasia: acoperiș de țiglă metalică PuralMat Viking Pruszynski și un sistem pluvial Niagara Viking Pruszynski pentru scurgerea eficientă a apei de ploaie.
- Toate materialele de construcție le-ai luat de la aceeași firmă?
- Da. Am ieșit cu mult mai ieftin. Dacă luam materialele de construcție direct de la furnizor, era un fals avantaj. M-ar fi considerat un client ocazional și m-ar fi taxat ca atare. Firma care mi-a furnizat materialele de construcție, atât pentru interior cât și pentru exterior, mă considera un client fidel atîta vreme cât iau de la ei articole multe și diverse. Cu furnizorii de materiale se descurcă ei. Cumpărând în cantități mari negociază prețurile și calitatea „la sânge”, obținând cel mai bun raport preț-calitate. În fond interesul lor este să vândă rapid produsele, nu-i așa? În plus, având un rulaj rapid al produselor, marfa se livrează direct de la producător, fiind ambalată corespunzător, ajunge la client în cele mai bune condiții, nefiind stocată prin depozite și manipulată de mai multe ori, ceea ce se reflectă atât îîn calitatea produselor, cât și în prețul final către client (costurile de manipulare, depozitare și transport fiind, altminteri, incluse în adaosul comercial aferent produsului). Deci este o economie fantastică reflectată în costul final al lucrării: cel puțin o economie de 10-20% la achiziții, la un necesar ce include produse din mai multe categorii.
- Și efectul final este incredibil, nu-i așa?
  - După cum vezi, îmi spuse el, arătându-mi câteva poze. Înăuntru arată cel puțin la fel de bine. Pare mică, dar este spațioasă, luminoasă și extrem de funcțională.
- Toate materialele sunt de la același furnizor?
- Nu neapărat. Dar sunt toate de o calitate excepțională. Și în plus poți alege exact ceea ce ai nevoie ca și articole, cantitate, model și culoare.
- Mi-ai captat atenția. Sigur vin să-ți fac o vizită.
- Te aștept. Și îți povestesc mai multe la fața locului.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019