Într-o zi splendidă de primăvară parcă eram mai fericită ca oricând. Era ca o presimțire plăcută că mi se putea întâmpla ceva extraordinar de plăcut. Dar nu știam ce anume. Și acel „ce anume” tocmai s-a întâmplat când în drum spre casă mă întâlnesc cu un bun prieten pe care nu-l mai văzusem de ani buni.
După primele clipe de bucurie extremă a revederii am început să povestim... Ca să avem mai mult timp de răgaz pentru noi ne-am oprit într-un părculeț pe o bancă.
- Tot în orașul copilăriei noastre te-am lăsat, tot aici te regăsesc, spuse el.
- Da, tot aici îmi duc viața. Deși la un moment dat îmi doream ceva mai mult, parcă acum începe să îmi placă. Nu zic că este extraordinar de bine, dar măcar pot să trec relativ ușor peste zilele mai puțin bune. Dar tu pe unde ai dispărut?
- O vreme am lucrat printre străini, cum se spune. Am prins o oportunitate extraordinara care mi-a permis să lucrez pentru o companie mare. Am câștigat destul de bine pe plan financiar, ceea ce mi-a permis să pun ceva bani deoparte. Dar mai ales am câștigat experiență profesională, învățând meserie la cote înalte, cum s-ar spune. La un moment dat îmi venea să plec de la ei, căci începea să-mi vină greu să stau departe de familie. Am rude și prieteni aici pe care nu pot să-i las de izbeliște. Până acum am reușit să țin legătura cu ei de la distanță, dar pe măsură ce trecea timpul îmi venea tot mai greu să îi ajut așa cum aș fi dorit. Dar aproape în ultimul moment s-a ivit ocazia să revin și să mă stabilesc din nou aici. Compania a făcut ceva imvestiții mai substanțiale în zonă și, cum aveau nevoie de oameni ca mine care să lucreze pentru ei pe aici am profitat de ocazie și mi-am oferit serviciile. Cu banii strânși mi-am construit o casă în oraș. Așa că am un loc confortabil unde să revin după ce vin de la muncă.
- Lucrezi în oraș?
- Mai mult în afara orașului, dar pot circula relativ ușor, am mașină de serviciu.
- Cred că toată construcția casei te-a costat o avere. Dar sunt convinsă că merită.
- Ca să fiu sincer, m-a costat mult mai puțin decât m-aș fi așteptat. Un prieten lucrează în construcții pe cont propriu. Are ceva experiență, are și renume bun, așa că m-am lăsat pe mâna lui cu toate lucrările de construcție. El m-a ajutat și cu proiectul, și cu toate avizele, dar și mi-a deschis ochii cu privire la sursa de materiale de construcții.
- Și conectarea la utilități?
- Practic doar la apă, canalizare și gaze. Ca sursă de energie electrică am optat pentru panouri solare pentru casă. Este o investiție mai mare la început, dar ținând cont că nu îti vine factura de plată pentru consum ci te costă doar lucrările de mentenanță, de întreținere și reparații, care se fac doar la anumite intervale de timp, costurile se amortizează într-un timp destul de scurt.
- Dar ca să nu te „ardă” la costurile legate de încălzire, cred că ar fi trebuit să îți pui la punct un sistem de izolare bun.
- Așa este. Am izolat bine pereții, tocmai ca să mențin o temperatura relativ constantă în casă fără prea mari eforturi. Și în plus m-am asigurat să nu mă afecteze prea mult ploaia, să nu am probleme cu infiltrațiile și igrasia: acoperiș de țiglă metalică PuralMat Viking Pruszynski și un sistem pluvial Niagara Viking Pruszynski pentru scurgerea eficientă a apei de ploaie.
- Toate materialele de construcție le-ai luat de la aceeași firmă?
- Da. Am ieșit cu mult mai ieftin. Dacă luam materialele de construcție direct de la furnizor, era un fals avantaj. M-ar fi considerat un client ocazional și m-ar fi taxat ca atare. Firma care mi-a furnizat materialele de construcție, atât pentru interior cât și pentru exterior, mă considera un client fidel atîta vreme cât iau de la ei articole multe și diverse. Cu furnizorii de materiale se descurcă ei. Cumpărând în cantități mari negociază prețurile și calitatea „la sânge”, obținând cel mai bun raport preț-calitate. În fond interesul lor este să vândă rapid produsele, nu-i așa? În plus, având un rulaj rapid al produselor, marfa se livrează direct de la producător, fiind ambalată corespunzător,
ajunge la client în cele mai bune condiții, nefiind stocată prin
depozite și manipulată de mai multe ori, ceea ce se reflectă atât îîn
calitatea produselor, cât și în prețul final către client (costurile de
manipulare, depozitare și transport fiind, altminteri, incluse în
adaosul comercial aferent produsului). Deci este o economie fantastică reflectată în costul final al lucrării: cel puțin o economie de 10-20% la achiziții, la un necesar ce include produse din mai multe categorii.
- Și efectul final este incredibil, nu-i așa?
- După cum vezi, îmi spuse el, arătându-mi câteva poze. Înăuntru arată cel puțin la fel de bine. Pare mică, dar este spațioasă, luminoasă și extrem de funcțională.
- Toate materialele sunt de la același furnizor?
- Nu neapărat. Dar sunt toate de o calitate excepțională. Și în plus poți alege exact ceea ce ai nevoie ca și articole, cantitate, model și culoare.
- Mi-ai captat atenția. Sigur vin să-ți fac o vizită.
- Te aștept. Și îți povestesc mai multe la fața locului.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
**†**
SCRISOARE PENTRU UN VIS UCIS -„Eu am plecat mămico un Brad s-aduc acasă Căci ştiu că tata slujbă de astăzi nu mai are Şi-aş vrea să avem ...
-
Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...
-
Ca oameni suntem înzestrați cu dorința de întrajutorare și cu sentimentul de compasiune pentru semenii noștri aflați în nevoie. Ajutăm necon...
-
Am început să citesc destul de devreme, înainte de a merge la școală pentru a studia abecedarul. Cred că am deprins literele din mers: pări...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu