Îmi amintesc ca prin vis de casa veche a bunicilor. O casă relativ simplă, obişnuită, fără un confort deosebit. Cu apă rece curentă, dar fără apă caldă la robinet şi fără acces la canalizare. Încălzirea de la sobe cu lemne. La bucătărie se gătea la o plită simplă alimentată de la o butelie. O casă ce necesita permanent reparații și întreținere destul de costisitoare, fără a oferi un confort deosebit în ceea ce privește utilitățile. Farmecul era doar accesul la curtea plină de vegetație verde, flori și pomi. Un spațiu prielnic pentru joacă în aer liber printre flori multicolore și pline de parfum.
Tocmai dorința de confort sporit le-a alinat durerea despărțirii de casa vieîii lor tihnite direct pe pământ, de unde puteau ieși in curte, la aer curat. Viața la bloc, presupuneau bunicii, putea însemna o întreținere cu cheltuieli ceva mai reduse, accesul la apă curentă, atât rece cât și caldă, accesul la canalizare, fără grija golirii periodice a fosei septice unde se adunau dejecțiile de la baie și apa reziduală, putea însemna lipsa cheltuielilor de reparație a acoperișului și lipsa grijii de a cumpăra lemne de foc, posibilitatea unei băi generale săptămânale acasă la ei și nu printre străini... Și multe alte lucruri legate de confortul vieții de zi cu zi.
Acum, după patru decenii împlinite de la acea mutare de la casă la bloc, casa veche nu mai există. A fost demolată împreună cu multe alte case de pe stradă, făcând loc unor blocuri mai moderne, unde puteau locui cu mult mai multe familii. Nici bunicii nu mai sunt în viață de mult; în locul lor, în acel apartament rămas de la ei locuiesc acum eu. Desigur, apartamentul a fost îmbunătățit in decursul anilor în ceea ce privește confortul, în primul rând în ceea ce privește izolația termică, tocmai pentru a reduce cheltuielile privind încălzirea locuinței, care pot fi considerabile în timpul unei ierni geroase și lungi.
În cazul unei locuințe mai vechi, reamenajarea sa pentru îmbunătățirea confortului și reducerea consumului de energie este mai dificilă și oarecum limitată de structura preexistentă a clădirii. Totul poate fi mai ușor și cu mult mai eficient în cazul construcției „de la zero” a unei clădiri eficiente din punct de vedere energetic. Astfel, casa eficientă energetic pe care ne-o dorim fiecare dintre noi pornește de la un proiect de casă extraordinar de bine gândit în toate detaliile.Primele detalii luate în seamă sunt cele legate de detaliile zonei în care urmează a fi efectuată construcția: detaliile urbanistice, structura terenului, accesul la utilități. Urmează alcătuirea unui proiect de casă care să satisfacă pe deplin necesitățile viitorului locatar: spațioasă și extrem de bine împărțită. Nu trebuie pusă mai prejos importanța calității materialelor de construcție care să asigure o izolație termică bună și de a reduce astfel pierderile de energie, implicit consumul și eficiența energetică.
Sursa de energie pentru locuință? Ideal este să fie o sursă de energie ieftină, nepoluantă și din abundență: ca exemplu, energia fotovoltaică sau un generator eolian, asta în funcție și de disponibilitatea acestei resurse de energie în zona în care locuim. Astfel, din consumatori de energie ne putem transforma în producători de energie la scară redusă. Nu numai că un asemenea sistem de generare a energiei poate asigura întreaga cantitate de energie necesară gospodăriei, la costuri reduse, iar surplusul de energie produsă în anumite perioade poate fi livrat în sistemul energetic național.
Vorbim aici despre casa viitorului? Se prea poate. Dar viitorul este așa cum ni-l facem noi în prezent prin propriile forțe. Și tot acest viitor poate fi adus extrem de ușor în prezent.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019
).
Încă de la început am intrat în posesia cărților de care aveam nevoie fie împrumutându-le de la bibliotecă, fie cumpărându-le de la librărie. Treptat-treptat, mai precis începând din perioada studenției, am adăugat la ideea de librărie, ca și sursă de cărți, și anticariatele, de unde găseam ediții mai vechi, care dispăruseră în mod firesc de prin librării, dar de care aveam nevoie, cel puțin pe moment, pentru a învăța pentru examenele curente, și pentru a asimila, în acest mod unele noțiuni de bază pentru dezvoltarea mea profesională.
La aceste surse de achiziție de cărți, noi sau mai vechi, aflate în interiorul unor clădiri, s-au adăugat tonetele stradale, situate cel mai adesea în zonele cele mai aglomerate, mai tranzitate, în special spre centrul orașului, în zona stațiilor mijoacelor de transport în comun, a zonelor de trecere de la o zonă comercială la alta, în zonele instituțiilor mari de învățământ dar și în alte zone cu mare aflux de trecători, potențiali cumpărători. Asta la începuturi, căci acum fostele tonete s-au concentrat în zonele marilor centre comerciale, unde ar putea avea un potențial mai mare de vânzare a produselor de carte.
Acest concept este folosit și de una dintre companiile de vânzări auto cu tradiție, ce tocmai a împlinit 25 de ani: compania 
Această aniversare a celor 25 de ani de activitate este marcată 
Nu știu dacă ceea ce vă voi povesti acum a fost cu adevărat prima mea vacanță. Dar este poate una dintre primele de care mi le amintesc.
Mai ales peisajele montane sunt absolur fermecătoare...
Iar verdele pădurii în care pur și simplu ți se afundă privirile este absolut odihnitor și predispune la visare.
Iar, ca o „ciudățenie a naturii” iată și două piscuri parcă gemene, denumite prin părțile locului „Adam și Eva”. Este ca și cum cei doi izgoniți din Rai s-au oprit parcă împietriți într-o discuție ce vroia parcă să rezolve dilema; „Încotro ne îndreptăm?” Parcă îl și vedem pe Adam îndreptându-se de spate ca să scruteze depărtările, iar spășita Eva, cea vinovată de toată tărășenia, stă ghemuită, aproape cocoșată, în spatele său, așteptând parcă o decizie de urmat.
Nu departe de gară și apa Dornei se află parcul orașului. Ce mare lucru, veți spune? Dar intrând ceva mai afund în parc te întâmpină răcoarea vegetației amestecate, aleile întortocheate, parfumul de verde și rășină.... Dar și acele mogâldețe maronii, pufoase și teribil de iuți, cu o coadă stufoasă parcă mai mare ca trupul lor micuț, Da! Veverițele, bucuria celor mari și mici deopotrivă...
... Se cațără iute in copaci...
... Uneori abia le distingi pe pământul gol, căci parcă culorile se contopesc...
... Ce mai, par atât de obișnuite cu oamenii care aleargă după ele și le oferă nuci, pe care le ronțăie imediat sau le îngroapă în pământ după ce se satură, în speranța deșartă că le vor găsi mai târziu, încât îți ies și în față... Numai bine să le poți face fotomodel...
Iar parcul este destul de mare pentru ca să te poți rătăci prin el în căutare de noi zone de atracție...
