vineri, 8 martie 2019

Mulţumesc, iubită mamă!

M-ai născut într-o zi de iarnă. Eram un copil dorit, se pare, de aceea m-ai primit în viața ta și dincolo de ea atât de ușor, deși știu că nu a fost o naștere tocmai ușoară. Tot tu, se pare, mi-ai pus numele pe care îl port de-o viață. Și nu știu cum s-a potrivit că onomasțica o sărbătoresc de Crăciun, deși m-am născut spre finele iernii. A fost o coincidență fericită, se pare, pentru că sărbătoarea mea preferată de peste an este tocmai Crăciunul, acea zi magică în care, într-un decor dantelat, alb, rece și totuși plin de căldură, sărbătorim, creștini fiind, nașterea tainică și miraculoasă a unui alt copil ce a marcat, la un moment dat, existența omenirii.
M-ai crescut ca pe un copil fericit, căruia nu i-a lipsit nimic niciodată; poate doar compania unui frate sau a unei surori, pe care însă i-am recunoscut în toți prietenii și colegii mei de atunci, de acum și dintotdeauna.
M-ai crescut cu grijă, atenție și foarte multă dragoste, însă fără să simt că mă răsfeți in mod excesiv. M-ai sprijinit întotdeauna în tot ceea ce făceam în viața mea, chiar dacă mi-ai oferit foarte multă libertate în luarea oricărei decizii referitoare la ceea ce aș fi urmat să fac în viață. Asta nu înseamnă că m-ai privat de supravegherea și îndrumarea ta. Numai că această libertate a adus cu ea și foarte multă responsabilitate din partea mea.
Mi-ai arătat cât s-a putut de mult din munca pe care o făceai, fără însă să-mi impui o obligație din partea mea să-ți urmez în carieră. Doar mi-ai arătat ceea ce este esențial în viață: să las mereu o ușă deschisă spre sufletul meu și spre ceilalți, să las mereu loc de „Bună ziua!”, să-i respect pe toți cei din jurul meu căci așa mă respect și pe mine însămi.
Nu am vrut să urmez aceeași carieră ca și tine, aceea de dascăl. M-am îndreptat spre cariera de medic: extrem de grea, dar extrem de frumoasă și de nobilă. Singura legătură dintre meseriile practicate din fiecare dintre noi două este aceea că amândouă profesiile necesită vocație și devotament. Și munca cu oamenii...
Dacă cineva mi-ar fi spus că la un moment dat cercul carierelor noastre se va închide, oarecum, într-un punct comun, nu aș fi crezut asta. Am ales, paradoxal, să lucrez ca medic școlar. Adică tot cu copiii, tot oarecum în sistemul educațional. Ca și tine am rămas să formez oameni și caractere, deși din cu totul altă perspectivă, cea a educației pentru sănătate și viață. Și a început să-mi placă, chiar dacă nu mi-aș fi imaginat că s-ar fi întâmplat acest lucru vreodată.
Acum nu mai ești lângă mine, fizic vorbind. Ai acceptat la un moment dat, cu resemnarea că nu se putea altfel, să pleci spre o altă lume, cea a veșniciei. Și asta nu pentru că nu ai vrut să lupți pentru viață și pentru a mai rămâne măcar puțin aici lângă mine, ci pentru că ai înțeles că drumul te purta în acel moment, inevitabil, spre acea direcție. Și cu toate acestea simt că nu ne-am despărțit definitiv, ci că, de undeva, de departe, îmi veghezi viața și drumul în continuare.
Aș fi vrut să fi fost posibil ca, într-o zi magică de Crăciun, să îți ofer la rândul meu un cadou simbolic. Poate un set de instrumente de scris, stilou și pix, elegante și de calitate, de care să te folosești pentru a nota, pe mai departe, câte ceva în cartea vieții noastre, a amândorura, capitol după capitol. Deși cred că dintr-un anumit punct de vedere chiar facem amândouă acest lucru: să scriem în continuare în cartea vieții, capitol după capitol, eu de aici, de pe pământ, iar tu din lumea astrelor.
Articol  scris pentru Spring SuperBlog 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Accesoriile potrivite momentului

Nu sunt persoana snobă care să alerge după produsele de firmă „ultimul răcnet”. Dar uneori simt nevoia să improvizez, ajustând ținuta de zi...