sâmbătă, 2 martie 2019

În amintirea primei mele vacanțe - CHRISTIAN TOUR susține DREPTUL LA VACANȚĂ

Nu știu dacă ceea ce vă voi povesti acum a fost cu adevărat prima mea vacanță. Dar este poate una dintre primele de care mi le amintesc.
Acum Christian Tour susține dreptul la vacanță. Și nu este singura firmă de turism care face acest lucru, dar cu siguranță este una dintre cele mai puternice și mai perseverente. Dar pe vremea copilăriei mele, deși nu aveam aceleași facilități și același acces la vacanțe ultraconfortabile, dreptul la vacanță era sfânt și sprijinit la nevoie.
Am preferat întotdeauna vacanța în România, deși nu aș refuza nici vacanțele în străinătate, dacă mi s-ar oferi ocazia. Dar există cel puțin câteva motive care mă determină să prefer să colind meleagurile țării mele. În primul rând distanțele; evident mai scurte, atâta vreme cât nu depășești granițele țării. Ceea ce poate însemna, ipotetic vorbind, mai puțin timp pe drum și mai mult timp într-o stațiune. Și asta implică mai puțină oboseală și stres pe drum. În plus, în țară te simți oriunde acasă.
Evident că acum câteva decenii bune nu mi-am petrecut vacanța cu Christian Tour. Ci cu părinții. Destinația? Vatra Dornei. Stațiune liniștită, vorba unora... „statiune de vârstnici pensionari”. Ideea asta, fie vorba între noi este o afirmație care nu se potrivește întru totul cu realitatea, vine poate de la ideea că este o zonă liniștită, fără prea mult aflux de oameni în condiții „normale”. Dar să nu uităm că vara este un anotimp prielnic odihnei în aer liber, iar iarna se pot practica sporturile de iarnă. În speță schiul.
Dar să revenim la povestea noastră. Cum am ajuns acolo? La recomandarea ... bunicilor și a mătușii mele, în speță părinții mamei si sora sa mai mare. În plus, cazarea era asigurată, căci ni se făcuse „lipitura” la familia la care stătuseră și ei.
Drumul până acolo? Firește cu trenul. Era o adevărată plăcere să admiri peisajele ce se derulau în fața ochilor, doar privind pe fereastră.
 Mai ales peisajele montane sunt absolur fermecătoare...
Iar verdele pădurii în care pur și simplu ți se afundă privirile este absolut odihnitor și predispune la visare.
Iar, ca o „ciudățenie a naturii” iată și două piscuri parcă gemene, denumite prin părțile locului „Adam și Eva”. Este ca și cum cei doi izgoniți din Rai s-au oprit parcă împietriți într-o discuție ce vroia parcă să rezolve dilema; „Încotro ne îndreptăm?” Parcă îl și vedem pe Adam îndreptându-se de spate ca să scruteze depărtările, iar spășita Eva, cea vinovată de toată tărășenia, stă ghemuită, aproape cocoșată, în spatele său, așteptând parcă o decizie de urmat.
Dar să revenim în Vatra Dornei....Ce ne trebuia mai mult decât o cameră unde să dormim? Nu era confort de cinci stele, dar era destul de bine pentru niște oameni nu prea pretențioși așa ca noi. Practic era un fel de pensiune... Așa cum se putea în acele vremuri. Am „ochit” apoi și un loc unde să mâncăm, un local nu prea pretențios, dar unde se mânca bine. Cum Vatra Dornei este inima țării laptelor și produselor lactate, brânza cu smântână si mămăligă aproape că nu lipsea din meniul nostru zilnic. Iar nouă ni se părea delicioasă. Apoi ne refugiam în zonele de interes ale stațiunii. De fapt, aproape ca sigur doar o singură zonă de interes pentru doi părinți tineri și un copil...
Nu departe de gară și apa Dornei se află parcul orașului. Ce mare lucru, veți spune? Dar intrând ceva mai afund în parc te întâmpină răcoarea vegetației amestecate, aleile întortocheate, parfumul de verde și rășină.... Dar și acele mogâldețe maronii, pufoase și teribil de iuți, cu o coadă stufoasă parcă mai mare ca trupul lor micuț, Da! Veverițele, bucuria celor mari și mici deopotrivă...

... Se cațără iute in copaci...

... Uneori abia le distingi pe pământul gol, căci parcă culorile se contopesc...

... Ce mai, par atât de obișnuite cu oamenii care aleargă după ele și le oferă nuci, pe care le ronțăie imediat sau le îngroapă în pământ după ce se satură, în speranța deșartă că le vor găsi mai târziu, încât îți ies și în față... Numai bine să le poți face fotomodel...
Iar parcul este destul de mare pentru ca să te poți rătăci prin el în căutare de noi zone de atracție...
A fost o vacanță plină de relaxare și de joacă... În felul meu și cu mintea mea de copil. Departe de haosul și hărmălaia orașului, în mijlocul naturii. O vacanță marcată de abundența de lactate, de aer curat și de ... veverițe pe care le hrăneam din abundență cu nuci. Le urmăream ronțăiala, modul cum își îngroapă prisosul de nuci primite de la turiști, țopăiala pe pământ, prin iarbă și pe alei... Era absolut incredibilă iuțeala cu care se cățărau prin copaci până când nu le mai vedeai pentru ca apoi, după un timp și pe neprevăzute să îți apară de undeva parcă de nicăieri și de oriunde drept în raza privirilor, uneori drept în față.
Am revenit acasă cu bucurie în suflet. Și cu dorința de a reveni. Și chiar am revenit după decenii. Iar Vatra Dornei a devenit una dintre destinațiile de vacanță cele mai apropiate sufletului meu.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

De ce, încotro și cu cine? Dilemă în relația de cuplu - între mitul literar și realitatea cotidiană

M-ai „agățat” pe neașteptate undeva în mediul online. A fost ușor pentru tine: sunt o fire singuratică, dar prietenoasă. Până într-un anumit...