$$$

 Ca să reziste frigului de -40°C din Siberia, localnicii mănâncă tradițional alimente extrem de bogate în grăsimi și calorii, precum pește înghețat crud (stroganina) și carne de ren, pentru că în astfel de temperaturi corpul are nevoie de energie rapidă ca să-și păstreze căldura. Metabolismul uman lucrează la o turație mult mai mare în aceste condiții extreme, arzând rezervele de energie rapid doar pentru a menține funcțiile vitale de bază, motiv pentru care o dietă ușoară, bazată pe salate, ar fi total ineficientă.

Stroganina este considerată o delicatesă esențială în regiunea Iacuția și nu doar o simplă sursă de hrană. Aceasta se prepară din pește de apă dulce, cum ar fi omul sau nelma, care este pescuit la copcă și lăsat să înghețe instantaneu la aerul liber. Peștele bocnă este apoi tăiat în fâșii lungi și extrem de subțiri, care se curbează natural, și se consumă imediat, fiind înmuiate într-un amestec simplu de sare și piper negru, oferind o textură fină care se topește în gură.

Carnea de ren constituie baza alimentației pentru multe comunități indigene din nord, fiind o sursă vitală de proteine și fier. Este o carne roșie, slabă în aparență, dar densă nutrițional, plină de vitamine și minerale necesare organismului pentru a funcționa optim în lipsa legumelor proaspete pe timpul iernii. Aceasta este gătită în diverse moduri, de la supe consistente până la feluri principale, fiind apreciată pentru capacitatea sa de a potoli foamea pentru perioade lungi de timp.

O altă sursă importantă de nutrienți este carnea cailor iacuți, o rasă unică adaptată perfect biologic la condițiile polare, având o blană foarte groasă. Carnea lor este diferită de cea a vitelor, având un conținut de grăsime care nu îngheață la fel de repede și este foarte bogată în acizi grași nesaturați. Localnicii consideră că această grăsime este esențială pentru a menține temperatura corpului ridicată în timpul activităților desfășurate afară.

Produsele lactate sunt consumate cu un conținut cât mai ridicat de grăsime, diferit de variantele degresate preferate în alte părți ale lumii. Laptele este adesea păstrat sub formă de blocuri de gheață în timpul iernii și este tăiat bucată cu bucată pentru a fi folosit în gospodărie. Untul este adăugat generos în ceaiul fierbinte, o băutură care servește drept tonic revigorant și sursă de căldură internă după expunerea prelungită la ger.

Vitaminele sunt obținute ingenios din fructe de pădure locale, precum merișoarele sau murele pitice, culese toamna și conservate prin îngheț natural. Acestea sunt adevărate rezerve de vitamina C și antioxidanți, vitale pentru prevenirea scorbutului și întărirea imunității. Localnicii le amestecă adesea cu grăsime de ren, untură de pește sau cu smântână foarte groasă pentru a crea un desert nutritiv tradițional, cunoscut sub numele de „kierchekh”.

Apa potabilă este o resursă care necesită efort fizic considerabil pentru a fi obținută în satele izolate, unde conductele ar îngheța instantaneu. Oamenii taie blocuri mari de gheață cristalină din râurile și lacurile înghețate, pe care le stochează în stive în curți. Aceste blocuri sunt aduse în casă și topite treptat în butoaie speciale amplasate lângă sursa de căldură, asigurând o apă curată și proaspătă pentru gătit și băut.

Pe lângă dietă, îmbrăcămintea stratificată joacă un rol decisiv în conservarea energiei obținute din hrană. Hainele tradiționale sunt confecționate din blănuri naturale, cum ar fi cea de ren, vulpe sau lup, care oferă o izolație superioară multor materiale sintetice moderne. Cizmele înalte, numite „torbasa”, sunt realizate din pielea picioarelor de ren, care este foarte rezistentă și călduroasă, protejând extremitățile de degerături severe.

Locuințele sunt proiectate specific pentru a conserva fiecare grad de căldură generat în interior, completând strategia de supraviețuire. Ferestrele au adesea trei rânduri de sticlă, iar intrarea se face printr-un vestibul tampon care împiedică aerul polar să pătrundă direct în camerele de locuit când se deschide ușa. Temperatura interioară este menținută ridicată constant, permițând corpului să se relaxeze și să se recupereze după stresul termic suferit afară.

Viața în aceste condiții extreme a creat o cultură a rezilienței și a respectului profund față de natură și resursele ei limitate. Oamenii nu încearcă să domine mediul, ci au învățat să conviețuiască cu el, adaptându-și ritmul biologic și obiceiurile alimentare la ciclul sever al anotimpurilor. Această simbioză între om și mediul înghețat demonstrează capacitatea extraordinară de adaptare a ființei umane, care poate prospera chiar și în cele mai ostile climate de pe Pământ.