$$$

 CONFUCIUS ȘI CONFUCIANISMUL

Kong Fu Zi sau mai exact K’ung Ch’iu, numit de europeni – Confucius, a trait in perioada numita de istoriografia chineza – “Perioada de primăvară şi de toamnă” (Spring and Autumn Period), datata intre secolul al VIII-lea si al V-lea î.Hr care corespunde cu prima parte a dinastiei Zhou. Probabil Confucius a trait intre anii 551 – 479 î.Hr – avînd in vedere ca date biografice legate de Confucius au fost înserate în analele marelui istoric chinez Sima Qian cunoastem destule detalii despre el si familia lui, desi in mare parte au devenit cu timpul legende romanţate.

Descendent al unei familii nobile din comitatul Song, Confucius a ocupat o serie de funcţii oficiale la curtea suveranilor Lu (Shandong), petrece călătorind 13 ani calatorind (începand cu 495 î.Hr), revine apoi în Lu, unde îşi încheie activitatea si viaţa. Confucius este primul chinez care a pus bazele unei concepţii filozofice, sistemice. Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic propriu-zis, interesul practic depăşeşind. Confucius considera ca natura ar fi pătrunsă de o esenţă divina-„celestă” – din care s-ar forma natura.

Ipoteza de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure stabilitatea si ordinea într-un stat guvernat de lege şi o societate care poate sa-si asigure o minima dreptate si o impartire onesta a resurselor. Buna înţelegere între oameni şi ordinea în societate se obţin numai prin desăvîrşirea interioară a individului şi prin supunerea lui structurilor statale şi culturale existente.

Realizarea acestui ideal al desăvârşirii se face prin perfecta cunoastere a trecutului istoric, prin respectarea riturilor, obiceiurilor şi tradiţiilor ancestrale, prin subordonarea faţă de suveran si instituţiile statului. Virtuţile admirate de Confucius rămân pietatea filială, respectul faţă de frate, loialitatea, înţelepciunea, iubirea, curajul – calităţi proprii modelului de viaţă al aristocraţiei. Virtutea cardinală rămâne în ren (bunavointa, omenia, dau daca doriti umanismul format pe bazele principiul iubirii umane).

El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu de la natură. Din învăţătura sa s-au desprins diferite linii de găndire şi şcoli filozofice, politice si religioase. In timp confucianismul, devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.) răspăndindu-se in antichitate şi în ev. mediu în Corea, Indochina, Japonia. Desi prigonit pe timpul comunismului, Confucianismul nu a disparut niciodata din cultura sociala si politica a Chinei.

Opera cea mai influenta a filozofiei din Asia de Est este Lunyu (Lun Yu – Convorbirile lui Confucius – Analects of Confucius). “Convorbirile” conţin cele patru elemente de bază a filozofiei lui Confucius: (1) Omenie, bunavointa, iubirea semenului (仁 ren); (2) Justitie, dreptate (義 yi); (3) Respect pentru batran, filialitate (孝 xiao); (4) Ritual, conduita si respect al normelor sociale (禮 li).

Lunyu si alte lucrari de (despre) Confucius au fost traduse în limbile europene prin intermediul Iezuitilor care au cutreierat în China si au stationat in Macao. Matteo Ricci, calugar iezuit, l-a tradus pe Confucius in Latina pe la mijlocul secolului al XVII-lea (1687). Confucius a avut o influenta masiva asupra “Deismului” european si mai tarziu si cel american, a fost citit cu pasiune si interpretat de majoritatea iluministilor.