$$$

 În 1969, produsele fabricii Kandia din Timișoara se exportau în 70 de țări pe trei continente, în timp ce românii stăteau la coadă pentru o simplă ciocolată la Alimentară.

Fabrica de ciocolată Kandia era o poveste de succes care începuse în 1890, într-un mic atelier din Timișoara. Din 1895 funcționa deja ca o fabrică completă, iar din 1917 primea numele oficial Kandia - după insula Creta din Grecia antică.

Chiar din anii 1920, Kandia devenise lider pe piața românească de ciocolată. Lucra cu 300 de muncitori, iar sortimentele de bomboane și ciocolată ajungeau în toate zonele țării. În 1923, se construia un nou corp de clădire, iar fabrica era echipată cu cele mai moderne utilaje ale vremii din Europa.

În perioada interbelică, ciocolata românească rivalizează cu cea din Occident. Fabrica Zamfirescu din București era cel mai mare producător de ciocolată din Balcani și furnizorul Curții Regale. Regina Maria avea propria fabrică de ciocolată în București. Capșa producea bomboane fondante și caramele la fel de rafinate ca cele pariziene.

În 1948, toate fabricile private sunt naționalizate. Kandia intră în sistemul planificat comunist. Dar surprinzător, în loc să stagneze, se dezvoltă. În anii '60-'70, Kandia ajunge la 800 de angajați, majoritatea femei, și devine producător de top pentru export.

Pe 1 ianuarie 1964 se lansează primul baton de ciocolată din România: celebrul Rom. Era un produs revoluționar - ciocolată cu rom într-un ambalaj individual, pe care îl puteai lua cu tine oriunde. Rețeta din 1964 s-a păstrat neschimbată până astăzi.

În 1979, Kandia creează prima prăjitură ambalată din țară: Măgura. Pentru prima dată, românii puteau cumpăra o prăjitură gata făcută, ambalată, care rezista câteva zile. Era un concept complet nou pentru piața românească.

Doar cei care au trăit acele vremuri pot înțelege cu adevărat paradoxul: România exporta ciocolată în 70 de țări, iar românii stăteau la coadă ore întregi pentru o tabletă de Kandia care apărea rar pe rafturi.

Calitatea ciocolatei Kandia era recunoscută internațional. Utilajele moderne, rețetele bine puse la punct, controlul strict al calității pentru export - toate făceau ca produsele românești să concureze cu cele occidentale. În 1969, când exporturile atingeau vârful, Kandia trimitea bomboane și ciocolată în Europa, Asia, America.

Ironia sistemului comunist era că produsele de cea mai bună calitate plecau la export pentru a aduce valută statului. Românii primeau sortimentele de calitate inferioară sau stăteau la coadă pentru cele bune când apăreau sporadic în magazine.

La Alimentară, când "se dădea" ciocolată Kandia, se forma imediat coadă. Femeile veneau cu plasa, își luau locul la rând de la 6 dimineața. Câte două tablete per persoană, dacă mai apucai. Ciocolata cu alune sau cu cremă de rom era lux pur.

Te-ai întrebat vreodată cum era să produci pentru export ciocolată de clasă mondială și să nu ai voie s-o cumperi în propria țară? Pentru că în anii '70, muncitoarele de la Kandia făceau batoane Rom pentru 70 de țări străine, dar ele însele trebuiau să stea la coadă ca să cumpere una pentru copiii lor.

Magazinele Comturist vindeau ciocolată Kandia la liber - dar doar pentru dolari. Românii cu valută puteau cumpăra cât voiau. Restul stăteau la coadă. Era economia pe două niveluri a comunismului: unul pentru export și cei cu privilegii, altul pentru populație.

În anii '80, pe măsură ce criza economică se adâncea, ciocolata devine și mai rară. Eugenia - biscuiții cu cremă la mijloc - devine dulcele de zi cu zi. Bomboanele Cibo se vindeau cu pumnul la magazine. Kandia dispărea săptămâni întregi de pe rafturi.

Fabrica însă continua să producă pentru export. 1.500 de angajați lucrau în trei schimburi. Utilajele germane achiziionate în anii '20 și cele mai noi aduse în anii '60 funcționau non-stop. România își îndeplinea contractele externe în timp ce propria populație flămânzea după dulciuri.

În 1989, după Revoluție, Kandia intră într-o perioadă zbuciumată. Privatizare, vânzări succesive, schimbări de proprietari. În 2003, fabrica din Timișoara este cumpărată de Excelent București și producția se mută în capitală. Clădirea legendară de pe malul Begii se demolează în 2015.

Astăzi, brandurile Rom, Măgura, Kandia există încă, produse de Kandia Dulce din București. Dar generația care a crescut în anii '70-'80 își amintește: ciocolata aceea pe care o făceam pentru toată lumea, dar pe care noi, românii, o vedeam doar la coadă sau în vitrina Comturist-ului unde nu aveam voie să intrăm fără dolari. Era cea mai amară dulceață a comunismului.