$$$

 CONSTANTIN PREZAN - MAREȘALUL REÎNTREGIRII

Deși, mai potrivit - ca titlu - ar fi fost „Comemorarea Mareșalului Reîntregirii”, nu cred că o asemenea acțiune mai poate avea corespondent în realitatea politică românească. Mai ales, când vine vorba de Eroilor Neamului. „De ce?” și „Cum?” rămânând întrebări fără de răspuns, ca și retorica în argumentare. Dar, să facem abstracție de orice și să ne reamintim totuși că, în anul 1943, la 27 august, după o grea suferință, trecea într-o altă dimensiune ultimul dintre reprezentanții generației, care ne-a lăsat unul dintre cele mai frumoase capitole ale Istoriei Naționale: Marea Unire și Reîntregirea teritorială a României - Mareșalul Constantin Prezan. Acela, despre care Mareșalul francez Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei de pe Frontul Occidental, afirma, categoric, că a fost: „unul dintre cei mai mari strategi ai Primului Război Mondial, cel căruia Antanta, ca și România, îi datorează atât de mult”.

Stupefiantă această artă a morții, mai ales când în loc de „nemurire”, de pildă - din considerente absolut lumești - suntem nevoiți să optăm, nedefinit, pentru „o altă dimensiune”. Pentru că, dacă ar fi vorba despre „nemurire”, măcar anual ar trebui să cinstim memoria Mareșalului, ca și a tuturor acelora care au adus contribuții de seamă României și poporului său, de-a lungul zbuciumatei sale existențe. Ar trebui... dincolo de orice retorică însă, astăzi - când alte interese guvernează peste Țară - nici măcar un deziderat. Dar, să revenim la subiect; așa, cel puțin de dragul celor care încă mai simt românește.

Funeraliile organizate, în 30 august, au fost mai mult decât impresionante: la ceremonia conducerii pe ultimul drum, alături de Majestatea Sa Regele Mihai I, de alți reprezentanți din conducerea statului, de generali și ofițeri cu funcții importante, au participat o serie de personalități politice și culturale, un număr impresionant de militari activi și în rezervă din mai toate garnizoanele, precum și o masă enormă de localnici.

Onorurile și celelalte aspecte de protocol au fost asigurate de soldații Regimentului 7 „Racova nr.25”, al cărui „cap” era decedatul și ai Regimentului 7 Infanterie. Omagiul adus Mareșalului a fost de excepție, pentru că - se spune - că, odată cu proslăvirea cuvenită, se aducea cinstire tuturor Eroilor Neamului Românesc și tuturor ostașilor, indiferent de națiune, care și-au dat suprema jertfă pe câmpurile de bătaie, chiar dacă în numele altor idealuri.

Cuvântul de rămas bun i-a revenit fostului său subordonat, Șeful Secției Operații în Marele Război, despre care s-a afirmat că: „prin timbru și conținut, a impresionat asistența, în chipul cel mai profund posibil”. Acesta a evidențiat că: „Mareșalul Constantin Prezan a fost un simbol de muncă, de patriotism, de credință neclintită și de sacrificiu”. Totodată, a remarcat nedreptățile la care a fost supus, deopotrivă, de autorități, de politicieni și, mai ales, de către detractorii săi, care nu l-au slăbit cu niciun prilej. În context, exemplificăm, cu absența sa de la aniversarea a 5 ani de la luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, când același mareșal francez, intrigat, avea să-i admonesteze pe guvernații acelui timp, spunându-le: „Luați aminte domnilor, o țară - fie ea mare sau mică - întotdeauna este judecată după cum știe să-și cinstească eroii!

Astăzi, la peste un secol de la acel eveniment, constatăm cu tristețe că realitatea nu diferă. Dimpotrivă, unei personalități de seama Mareșalului nu i se mai acordă nicio atenție. Uităm cu o condamnabilă ușurință că acest mare erou al României a fost Adjutant de Partea Română al Regelui Ferdinand, în calitatea acestuia de Comandant al Frontului Româno-Rus, că a fost unicul șef al Marelui Cartier General și că a fost delegat de rege, în funcția de Comandant al Armatei Române. Asta, ca să nu detaliem asupra succeselor obținute în fruntea Armatei de Nord, ca și prestațiilor în calitate de Adjutant al Principelui Ferdinand, ca Prim-sfetnic al Regelui Carol al II-lea, membru în Consiliul de Coroană, Cap al Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazul” (deținător al tuturor ordinelor), senator de drept, membru de onoare al Academiei Române și al Academiei Oamenilor se Știință. 

Mai mult decât orice indiferență, ca să nu spunem desconsiderare, cu puține zile în urmă, așa, ca din întâmplare, amintindu-se despre decesul sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, pe una dintre rețelele de socializare era expus un raport al generalului Ernest Broșteanu, comandant de DivizieI 11 Infanterie, prin care solicita onoruri militare pentru „Eroina de la Jiu. Raport, pe care - chipurile - ar fi fost semnătura generalului Constantin Prezan, în calitate acestuia de „comandant al Armatei I”, prin care nu aproba. Un fake news de toată nimicnicia, prin care, sigur, se urmărea întinarea memoriei Mareșalului, în loc de orice comemorare.

Nemulțumirea personală a fost cu atât mai mare, cu cât, respectiva știre mi-a fost trimisă de un fost coleg, care, după toate aparențele, nu știa că, în 22 august 1917, comandant al Armatei I era generalul Constantin Christescu (de competența căruia era o asemenea aprobare), iar generalul Constantin Prezan era șef al Marelui Cartier General. Mai mult, că sublocotenent Ecaterina Tedoroiu, chiar a fost înmormântată cu onoruri militare în Valea Zăbrăuciorului, la 23 august 1917, alături de mormântul căpitanului Dumitru Morjan, comandantul companiei a 6-a, ucis cu numai o zi înainte.

Față de asemenea tertipuri de înjosire a Eroilor Neamului Românesc, reamintim câteva din considerentele pentru care, peste amintirea Mareșalului, de-a lungul vremurilor, s-a menținut trasă cortina nerecunoștinței: Mareșalul a luptat, cu succese de proporții, împotriva germanilor și austro-ungurilor, a eliberat teritoriul românesc al Transilvaniei, Crișanei și părții din Maramureșul istoric, a ordonat trecerea Tisei și înaintarea spre Budapesta, a asigurat prin reale acțiuni de acoperire desfășurarea în ordine a Marii Uniri, a facilitat revenirea la patria-mumă a Basarabiei și Bucovinei, a alungat administrația și trupele bulgare din întreaga Dobroge (inclusiv din Cadrilater), precum și sârbii din Banat, a apărat Basarabia pe râul Nistru și în Nord, în întreaga Bucovină, a participat la împiedicarea bolșevizării Ungariei și a instaurat ordinea în Țară, după retragerea germanilor (a se vedea volumele nostre „Viața Mareșalului Prezan”, „Bătăliile Mareșalului Prezan” și „Mareșalul Prezan - artizan și apărător al Marii Unirii”). În adaos, Mareșalul a fost cel care a reprimat intențiile grupării bolșevice de la Socola de a-l ucide pe Regele Ferdinand și pe primul-ministru Ionel I. C. Brătianu, în aceeași sinistră idee a sovietizării României.

Sigur, față de asemenea aspecte de inducere în eroare a românimii, îndeosebi a tinerilor neavizați, de denigrare a istoriei naționale, organele avizate ar trebui să intervină cu fermitate, în pofida tuturor celor ce încearcă să ne întineze trecutul și să dea o altă față realității. Indiferent din ce parte a societății, ca și a lumii, apar asemenea ingerințe; inclusiv din partea alogenilor care, de ani buni, răstălmăcesc adevărul și, permanent, se manifestă potrivnic, rău-intenționat și nerecunoscător, alimentează falsul și printr-o manipulare deșănțată încearcă să ne scoată din propria istorie. Asta, ca să nu mai scormonim și în negura perspectivei și să extindem la țară.

Personal, așa, precum ultimul optimist, încă mai am speranțe în revenire și într-un trai mai bun pentru acest minunat popor. Repet, de prea mult timp, amăgit, sărăcit și manevrat.

Doamne, ocrotește-i pe români!