£££

 

Știi acel miros proaspăt, pământiu și plăcut care umple aerul imediat după o ploaie de vară, mai ales după o perioadă lungă de secetă? Deși spunem că „miroase a ploaie”, în realitate apa care cade din cer este inodoră. Aroma pe care o simțim are un nume științific: Petrichor și este rezultatul unei reacții chimice și mecanice fascinante care are loc la nivelul solului.

Termenul a fost inventat abia în anul 1964 de doi cercetători australieni, Isabel Bear și Richard Thomas, combinând cuvintele grecești petra (piatră) și ichor (sângele zeilor din mitologie). Ei au demonstrat că acest miros este, de fapt, un cocktail chimic format din două ingrediente principale.

Primul ingredient este reprezentat de uleiurile vegetale. În perioadele secetoase, plantele secretă anumite uleiuri care sunt absorbite de sol și de roci. Al doilea ingredient și cel mai puternic, este o substanță organică numită geosmină. Aceasta este produsă de un tip de bacterii comune din sol, numite actinobacterii care sunt folosite și la crearea antibioticelor. Când aceste bacterii mor, ele eliberează geosmina în pământ.

Dar cum ajunge mirosul la nasul nostru? Aici intervine fizica, printr-un mecanism similar cu cel al unui pahar de șampanie. Cercetătorii de la MIT au filmat procesul cu camere de mare viteză. Când o picătură de ploaie lovește solul poros, ea captează bule minuscule de aer la impact. Aceste bule traversează picătura și „explodează” la suprafață, aruncând în atmosferă aerosoli extrem de fini, încărcați cu geosmină și uleiurile plantelor. Vântul preia acești aerosoli și îi transportă rapid.

Un fapt evolutiv interesant este sensibilitatea extremă a nasului uman la acest compus. Strămoșii noștri depindeau de ploaie pentru supraviețuire, așa că am evoluat să detectăm geosmina. Nasul uman este capabil să simtă acest miros într-o concentrație de doar 5 părți la un trilion. Suntem, practic, mult mai sensibili la mirosul de ploaie decât sunt rechinii la mirosul de sânge în apă.