£££

 25 decembrie 1716 – Începutul domniilor fanariote în Țara Românească.

Nemaiavând încredere în domnitorii români (mai ales după trecerea lui Dimitrie Cantemir de partea rușilor în 1711), turcii au așezat la cârma celor două țări domni numiți din rândul funcționarilor imperiului, în cea mai mare parte greci care locuiau în cartierul constantinopolitan Fanar. Schimbați frecvent, aceștia vor domni în Moldova și Țara Românească peste o sută de ani, marcând o epocă de fiscalitate apăsătoare și de aservire totală față de politica Porții otomane.

Regimul fanariot fost inaugurat Țara Românească de a treia domnie (prima din Muntenia) a lui Nicolae Mavrocordat (25 decembrie/5 ianuarie 1716–14/25 noiembrie 1716), dar, după ce, în Moldova, regimul fanariot a fost instaurat tot de Nicolae Mavrocordat, prin a doua sa domnie în această țară, (8/19 noiembrie 1709–24 noiembrie/4 decembrie 1710). Deși toate sursele sunt de acord că anul 1711 este momentul oficial în care eroziunea graduală a instituțiilor tradiționale a atins stadiul final, caracteristici care sunt proprii perioadei fanariote s-au făcut simțite cu mult timp înainte. Sultanii otomani au făcut presiuni pentru alegerea domnilor de-a lungul mai multor secole, chiar din secolul al XV-lea, iar nobilii greci sau levantini au concurat cu boierii români locali încă de la începutul secolului al XVI-lea. Domniile fanariote au durat în ambele țări până la 1821, reprezentând o prelungire a controlului exercitat de Poartă asupra Țărilor Române, dar cu autonomie internă sporită.